Anul nou care n-a fost - marele câștigător al secțiunii Orizzonti la Festivalul Internațional de Film de la Veneția! | |
(Arte vizuale) |
Filmul lui Bogdan Muresanu - primul lungmetraj romanesc de debut care a castigat patru premii in istoria festivalului. Regizorului Bogdan Muresanu i-a fost inmanat in aceasta seara premiul Pentru Cel mai bun film din sectiunea Orizzonti in cadrul Ceremoniei de Inchidere a Festivalului International de Film de la Venetia, Biennale Cinema, editia 81. |
„Dedic acest premiu intregii echipe care a lucrat la acest amplu film, cu peste 40 de actori minunati.
De asemenea, pentru ca acest film aminteste si despre viata sub un regim dictatorial, il dedic tuturor tuturor oamenilor din lume aflati inca aceasta situatie, care cauta demnitate, libertate si umanitate. Sper sa aveti un An Nou asa cum am avut si noi.” – a spus regizorul Bogdan Muresanu.
Bogdan Muresanu, Venetia
Din juriul sectiunii Orizzonti, prezidat de regizoarea si scenarista americana Debra Granik (Presedinta Juriului), au facut parte: scenaristul, regizorul si producatorul iranian Ali Asgari; regizorul si scenaristul sirian Soudade Kaadan; regizorul, scenaristul si producatorul grec Christos Nikou; actrita si regizoarea suedeza Tuva Novotny; cineastul maghiar Gábor Reisz; scenarista si regizoarea italiana Valia Santella.
ANUL NOU CARE N-A FOST, primul lungmetraj de fictiune semnat de Bogdan Muresanu, cu Adrian Vancica, Nicoleta Hancu, Mihai Calin, Andrei Miercure, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu in rolurile principale, revine in Romania cu patru premii castigate la acest prestigios festival international, o performanta unica pentru un film romanesc.
Filmul a fost apreciat de juriul Federatiei Internationale a Criticilor de Film pentru regia ambitioasa, echilibrul artistic si al povestii, viziunea sa si castingul exceptional, fiind distins cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din sectiunea Orizzonti si sectiunile paralele. Este o remarcabila recunoastere pentru lungmetrajul produs de Kinotopia, realizat in coproductie cu SRTV (Societatea Romana de Televiziune), All Inclusive Films (Serbia) si in asociere cu Chainsaw Europe.
Bogdan Muresanu a fost recompensat pe 6 septembrie cu premiul Bisato d'Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, din partea reprezentantilor criticilor independenti prezenti la editia 81 a festivalului, in cadrul unui eveniment special.
Directoarea de imagine Boróka Biró a primit Premiul Authors under 40 Award „Valentina Pedicini” - mentiune speciala pentru imagine - acordata de un juriu format din importante cineaste din Italia, sub egida festivalului „Venezia a Napoli. Il Cinema Esteso”.
ANUL NOU CARE N-A FOST, regizat, scris si produs de Bogdan Muresanu a fost primit cu multe emotii si aplauze la toate proiectiile de la Venetia, beneficiind de atentia si aprecierea publicului, precum si a criticii internationale.
Cronica The Film Verdict apreciaza ca „estetica epocii e tratata cu respect”, regizorul „realizeaza un caleidoscop al haosului controlat care pune in evidenta realizarile comune ale celor doi directori de imagine – Boroka Biro si Tudor Platon – si ale intregii distributii care isi gaseste perechea in scenariul precis si inteligent al lui Muresanu”, iar satira sa ascutita garanteaza faptul ca „subiectul va transforma filmul intr-o atractie in randul iubitorilor cinema-ului de arta, in timp ce tonul ironic are potential sa starneasca interes si sa devina mult mai popular pentru un public larg”.
Screen Daily remarca faptul ca „Viziunea lui Muresanu asupra imaginii este evidenta”, iar formatul 4:3 subliniaza „lipsa aerului si conditiile opresive ale regimului”, „filmarea din mana sporeste nervozitatea atmosferei”, si arata ca „personajele sunt obisnuite sa fie spionate”. E remarcata, de asemenea si cromatica filmului in ton cu perioada.
Criticul de film Magda Mihailescu apreciaza ca povestea din scurtmetrajul „Cadoul de Craciun” a fost inclusa „intr-o constructie corala, in care fiecare componenta bine definita a intregului pare a se chema una pe alta, a transformat-o intr-o perla a coroanei. Dovada cea mai buna este chiar reactia unei sali incantate. (...). Au simtit tristetea umorului, dar si intensitatea fricii, a temerilor care unesc destinele a sase personaje surprinse in zilele ultime ale dictaturii, a spaimelor care le distorsioneaza viata. Se poate scrie mult despre energia cu care autorul controleaza varsarea micilor istorii purtate de fiecare personaj in albia unui fluviu narativ devenit filmul ce ne va purta cu el in plina retraire - sau, pentru unii, descoperire - a emotiilor unui timp infrigurat.”
La Venetia, ANUL NOU CARE N-A FOST a fost achizitionat de prestigioasa companie Memento Distribution pentru a fi distribuit in Franta, in martie 2025.
„Regia lui Bogdan Muresanu si constructia povestii sunt impresionante. Asteptam cu nerabdare sa impartasim publicului francez aceasta realizare cinematografica”, a spus fondatorul Memento Distribution, Alexandre Mallet-Guy. In opinia sa, „acest titlu romanesc nu este doar un important film politic si istoric, ci si o tragicomedie in care poti asista la caderea regimului comunist si a lui Ceausescu, prin ochii oamenilor obisnuiti care inca nu stiu ca urmeaza un moment extraordinar.”
Din distributia filmului mai fac parte: Manuela Harabor, Ioana Flora, Ada Gales, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Ralea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionut Popescu, Theodor ?optelea, Razvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Catanescu, Gabriel Spahiu, Angeel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Harnut, Sorin Cocis, Marius Damian, Marian Adochitei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma si multi altii.
ANUL NOU CARE N-A FOST va fi proiectat, in prezenta unor reprezentanti ai echipei, pe 13 septembrie la TIFF Sibiu (Cinema Gold) si in cadrul evenimentului „Noaptea Alba a Filmului Romanesc” (Cinema Elvire Popesco).
Publicul bucurestean va putea urmari filmul si in cadrul BIFF - Bucharest International Film Festival (19 septembrie, Cinema Muzeul Taranului; 25 septembrie, Cinema Union).
O parte din echipa filmului va fi prezenta si la TIFF Oradea (la Teatrul de Stat), iar regizorul Bogdan Muresanu va participa la proiectia speciala din cadrul evenimentului Zilele Filmului Romanesc la Chisinau.
ANUL NOU CARE N-A FOST va rula in cinematografele din Romania si Republica Moldova din 24 septembrie, distribuit de Forum Film Romania.
Imaginea filmului ANUL NOU CARE N-A FOST este semnata de Boróka Biró si Tudor Platon, iar Vanja Kovacevic si Mircea Lacatus au realizat montajul. De sunet s-au ocupat: Alex Dragomir, Iolanda Garleanu; de montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/Raza Studio. Iulia si Victor Fulicea semneaza scenografia, iar Dana Anghel, Iulia Roseanu si Domnica Bodogan au realizat costumele, machiajul, respectiv coafura.
Ada Solomon, Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducatorii filmului, iar Irina Enea, Bogdan Luca si Adriana Bumbes sunt producatorii executivi ai filmului. Producatori asociati: Theo Nissim, Claudia Nedelcu Duca, Dan Burlac, Adrian Vancica.
O productie Kinotopia, Romania, lungmetrajul ANUL NOU CARE N-A FOST a fost realizat in co-productie cu: SRTV (Societatea Romana de Televiziune), All Inclusive Films (Serbia) si in asociere cu Chainsaw Europe.
Proiect cultural finantat de: Ministerul Culturii, Centrul National al Cinematografiei, Institutul Cultural Roman, Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica, DACIN SARA, UCIN.
Realizat cu sprijinul: Creative Europe Media
Parteneri: Conceptual Lab by Theo Nissim, NORD, Grupul Medical Provita, Cros Construct, BDG, Liliac, Cinema City, NOSTALGIA, Emergency Medical Home, Fan Courier, Happy Cinema.
Multumiri: Electrecord, Universitatea Politehnica Bucuresti, Compania Municipala Parking, Fundatia 9 BRD, Teatrul Nottara.
***
Participarea la Venetia a fost sustinuta de Conceptual Lab by Theo Nissim, Ministerul Culturii, Centrul National al Cinematografiei, Institutul Cultural Roman, Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica, DACIN SARA, UCIN. .
| |
|
|