Cu un stil vizual indraznet si o poveste care zguduie conventiile, filmul a fost aclamat de critici si public deopotriva, fiind numit „o capodopera a genului”, iar publicatia Rolling Stone l-a descris drept „un amestec extraordinar intre Sunset Boulevard si The Fly”.
Demi Moore interpreteaza rolul lui Elisabeth Sparkle, o fosta vedeta de televiziune care apeleaza la o substanta misterioasa pentru a-si recapata tineretea si succesul pierdute. Insa perfectiunea are un pret, iar deciziile personajului duc la o transformare fizica si psihologica care sfideaza limitele imaginatiei. Alaturi de Moore, Margaret Qualley, fiica actritei Andie MacDowell, ofera o performanta remarcabila intr-o o poveste fascinanta despre sacrificiu, frumusete si dorinta de a ramane relevant intr-o lume obsedata de aparente. Distributia este completata de Dennis Quaid in rolul lui Harvey, personaj pe care l-a preluat dupa decesul lui Ray Liotta, initial distribuit.
Rolul din acest film, o revenire spectaculoasa pentru Demi Moore, i-a adus primul sau premiul la Globurile de Aur, la 62 de ani. In discursul sau emotionant, actrita a povestit cum, cu 30 de ani in urma, un producator a numit-o „o actrita popcorn”, lasand-o sa creada ca succesul financiar nu ar putea fi niciodata insotit de recunoastere artistica. „Aceasta eticheta mi-a erodat in timp increderea in mine, pana cand am ajuns sa cred ca poate asta e tot ce pot. Apoi, la un moment de cotitura, acest scenariu magic, curajos si complet iesit din tipare mi-a aratat ca mai am multe de oferit. Universul mi-a spus ca nu am terminat,” a spus Demi Moore.
„Substanta este un film despre corpurile femeilor. Despre cum acestea sunt analizate, idealizate, criticate in spatiul public. Despre cum, ca femei, suntem adesea facute sa credem ca nu avem alta optiune decat sa fim perfecte, sexy, zambitoare, slabe, tinere si frumoase pentru a fi valorizate de societate. Si despre cat de imposibil este pentru femei sa scape de aceste presiuni, indiferent cat de educate, puternice sau independente ar fi… Pentru ca, de peste 2000 de ani, corpurile femeilor au fost modelate si controlate de dorintele celor care le-au privit”, spune Coralie Fargeat, autoarea filmului.
Inspirata de filme clasice precum The Fly al lui David Cronenberg si The Shining al lui Stanley Kubrick, Coralie Fargeat a optat pentru efecte practice spectaculoase, evitand CGI-ul in favoarea unui realism visceral. Designerul de efecte speciale Pierre-Olivier Persin a utilizat materiale precum silicon, latex spuma si modele din gelatina exploziva pentru a reda transformarile radicale ale personajelor.
Scenele de machiaj au fost o provocare majora pentru cele doua actrite, Demi Moore si Margaret Qualley petrecand ore intregi in procesul de aplicare si indepartare a protezelor. In ciuda dificultatilor, rezultatul este impresionant, culminand cu o scena finala spectaculoasa, in care 36.000 de litri de sange artificial inunda ecranul.
Programul complet al proiectiilor este pe site-ul Independenta Film: https://www.independentafilm.ro/project/the-substance/
Substanta / The Substance are premiera in cinematografe din 10 ianuarie si este distribuit in Romania de Independenta Film, cu sprijinul Programului Europa Creativa - MEDIA al Uniunii Europene.
Premierele Independenta Film 2025
In prima parte a acestui an, Independenta Film anunta premierele filmelor Marcello Mio (r. Christophe Honoré) pe 24 ianuarie, Parthenope (r. Paolo Sorrentino) pe 7 februarie, Caught by the Tides (r. Jia Zhangke) pe 21 februarie, Hors du temps (r. Olivier Assayas) si Monsieur Aznavour (r. Mehdi Idir, Grand Corps Malade) in luna martie.
.
|