Acum niște ani |
12 august 2025 |
|
|
Începe turneul „The Story of 1900. A Jazz Suite”, experiența muzicală multisenzorială a anului! |  | (Muzică) | The Story of 1900. A Jazz Suite, experienta muzicala multisenzoriala a anului, isi lanseaza turneul national pe 14 august, iar pana in luna octombrie 2025 poate fi traita la Sibiu, Brasov, Iasi si Bucuresti, in cinci spatii complet diferite – indoor, outdoor / urban, industrial, clasic-elegant – care vor transforma fiecare dintre concertele-concept intr-o premiera absoluta. | The Story of 1900. A Jazz Suite este o suita pentru sextet de jazz si recitator, pe structura poemului simfonic, inspirata de monodrama Novecento a lui Alessandro Baricco.
O calatorie muzicala, intr-o scenografie virtuala, in care jazz-ul contemporan al compozitorului si pianistului Stefan Stoianovici (muzician distins cu doua premii pentru compozitie de jazz – 2022, 2024), design-ul de video proiectii al artistului Andrei Cozlac (dublu-premiat de UNITER: Premiul special pentru video mapping – 2019, Premiul pentru video design-ul spectacolului Plugarul si Moartea – 2022) si farmecul actorului-recitator Vlad Udrescu (Premiul UNITER pentru cel mai bun actor – Hamlet, 2025) intra in dialog si creeaza un univers in care publicul ajunge ca in marile acvarii-tunel, traind cu toate simturile povestea lui „1900”, pianistul de pe ocean.
Band-ul: Stefan Stoianovici (compozitie, pian), Paolo Profeti (saxofon), Sergiu Bivol (trompeta), Bogdan Tanase / Lucas Contreras (chitara), Adrian Flautistu (contrabas), Gabi Matei / Cristian Florea (tobe)
Vlad Udrescu: recitator
Andrei Cozlac si Radu Martin: design video
Romulus Boicu: grafica
Stefan Sacuiu: lumini
Costinela Caraene: producator, manager proiect, promovare
„Am pornit prin a reduce textul Novecento la un libret, fara sa ma gandesc la muzica. Am citit textul si am subliniat frazele-cheie, cele care inspira, care raman in memorie. Acesta a fost primul pas. Apoi le-am reformulat. Si dupa ce le-am reformulat si le-am structurat in trei acte, am inceput sa imi imaginez cum ar suna muzica. Dar si cu provocarea sa o fac cat mai... jazz contemporan. Cat despre repetitiile cu Andrei Cozlac, m-am bucurat ca tot procesul de lucru a fost exact ca la un concert de jazz.” – Stefan Stoianovici, compozitor
„Combinatiile de imagini, momentul in care ele apar, felul in care apar sunt la latitudinea noastra. Nu e o imagine inregistrata careia ii dam play, ci o imagine descompusa, pe care noi o compunem pe muzica, in functie de cum simtim in momentul respectiv. The Story of 1900. A Jazz Suite iti da multiple senzatii – ca esti si la concert, si la o auditie in acelasi timp, ca esti si la teatru, si la film. Iar totul e foarte bine dozat, incat experienta este coerenta, unitara. Interludiile vizuale nu incearca sa transmita o poveste ci, mai degraba, sunt niste tablouri. Ceea ce ma intereseaza este sa tina publicul acolo, hipnotizat, dar sa nu acapareze universul sonor.” – Andrei Cozlac, artist video
PROGRAMUL CONCERTELOR
14 august – SIBIU, Filarmonica de Stat Sibiu – Concerte pe acoperis
15 august – BRASOV – Piata Brassai – Brasov Jazz & Blues Festival
11 septembrie – IASI – Teatrul National „Vasile Alecsandri” – Teatru la Cub
15 septembrie – BUCURESTI – Teatrul Apropo – Bucharest Fringe, Editia a 15-a
15 octombrie – BUCURESTI – Ateneul Roman – Sala Mica
BILETE la concertele de la Sibiu, Iasi si Bucuresti se pot cumpara de pe IaBilet.ro.
La concertul de la Brasov intrarea este libera.
PARTENERI: Filarmonica „George Enescu”, Filarmonica de Stat Sibiu, Asociatia Culturala Fanzin, Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi
O productie a Teatrului Apropo, 2025
***
Proiect cultural co-finantat de Administratia Fondului Cultural National.
Proiectul nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.
.
| |
|
|
|
|