Pentru spectatorul comun, obisnuit cu teatrul clasic, deseori spectacolele nu mai imbraca forme recognoscibile. Textul este reinterpretat, redus la esente si apoi imbogatit cu sensuri neasteptate. Scena nu mai este doar “scandura”, ci orice spatiu exterior sau interior. Apa, focul, efectele video, elemente ale noilor tehnologii patrund firesc in reprezentatie, iar spectatorul traieste experiente care il scot din zona de confort si il poarta pe un drum al autocunoasterii.
Teatrul de azi se extinde: este peste tot, pe scena si in afara ei, in spatiul public, in strada si in institutii; socheaza, educa, distreaza, cutremura, incalca reguli, darama idoli, arde si izbaveste, canta si danseaza; cauta o nisa pentru fiecare, interfereaza cu orice tip de spectacol, exploateaza orice oportunitate, e atât de viu incat nu-l poti ignora.
Cred ca niciodata pana astazi teatrul nu si-a sedus mai mult spectatorii, nu s-a daruit mai mult si nu a comunicat mai mult.
Iata cateva dintre formele pe care le regasim in teatrul de azi, alaturi de teatrul clasic: spectacolul stradal, cu spiritul sau ludic, carnavalesc, desprins din teatrul popular si medieval; commedia dell’arte; teatrul acrobatic, inspirat din lumea circului; teatrul-dans, teatrul-opera, musicalul; teatru gotic; teatrul avangardist, experimental; teatrul minimal; pantomima; teatrul de club; one-man show-ul; teatrul de improvizatie; teatrul pentru copii (care, la randul sau are o multitudine de ramuri); teatrul radiofonic; spectacolul de lumini; teatrul educational, interactiv, prin proiectele pentru copii, pentru tinerii marginalizati, pentru pensionari etc.
Festivalul Interational de Teatru de la Sibiu, al doilea in lume dupa cel din Edinburgh ca importanta, este cea mai relevanta expresie a ceea ce inseamna teatrul azi.
Pentru a nu ocupa spatiul site-ului cu clipuri video, am atasat doar linkurile unor secvente semnificative pentru cele de mai sus. Este vorba despre o prezentare a spectacolului “Faust” al regizorului Silviu Purcarete, cateva secvente de teatru-opera, “Orfeu si Euridice”, in regia lui Alexandru Darie si de secvente din spectacolul pe textul dramaturgului contemporan Stefan Peca “5 minute miraculoase in Piatra Neamt”, din proiectul “Despre Romania, numai de bine”, in regia Anei Margineanu.
Cred ca ar fi interesant daca am purta o discutie aici, pe site-ul grupului, pornind de la:
- ce inseamna teatrul pentru dvs. si ce gen de spectacol preferati; ce nu agreati;
- daca ati fost la Festivalul de Teatru de la Sibiu si ce impresii v-au lasat manifestarile;
- ce loc ocupa textul dramatic in teatrul de azi. .
|