Concert Beethoven/ Mendelssohn la Sala Radio | |
(Muzică) |
Concertul Orchestrei de Camera Radio ce se va derula miercuri, 25 noiembrie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, este conceput in jurul a doi dintre cei mai mari compozitori ai repertoriului simfonic german: Beethoven si Mendelssohn. |
Veti asculta unul dintre cele mai apreciate concerte beethoveniene - Concertul nr. 2 pentru pian si orchestra - partitura la a carei premiera absoluta la Viena, in 1795, compozitorul insusi a ocupat pozitia solistica! in evenimentul de la Sala Radio, il veti aprecia in ipostaza solistica pe pianistul Toma Popovici.
Seara se va deschide cu partitura lui Mendelssohn - Povestea frumoasei Melusine, partitura conceputa in jurul personajului legendar feminin din folclorul european de sec. XIV, jumatate om, jumatate creatura a apei, apropiata sirenelor, a carei dragoste pentru un nobil se afla sub un blestem care o face sa ramana sirena pentru eternitate. Povestea a inspirat multi artisti de-a lungul timpului, care au redat legenda in literatura sau in muzica, printre care: Goethe, Marcel Proust sau Claude Debussy.
Concertul se va incheia cu o alta partitura semnata de Mendelssohn: Simfonia nr. 4 in la major – Italiana. La fel ca alte creatii ale compozitorului, aceasta simfonie a fost conceputa ca urmare a unei ample calatorii in intreaga Europa, intreprinsa de acesta intre 1829 si 1831. Mendelssohn si-a gasit inspiratia in atmosfera plina de viata a Italiei, asa cum marturisea in scrisorile catre familia sa: „Aceasta este Italia! si acum am inceput sa simt ceea ce consider ca este suprema bucurie a vietii. (...) Simfonia Italiana face progrese. Va fi cea mai vesela lucrare pe care am compus-o vreodata, mai ales ultima parte a sa.(...)” Premiera absoluta a avut loc la Londra, la London Philharmonic Society, in 1833, chiar sub bagheta dirijorala a lui Mendelssohn.
Prim-dirijor al Filarmonicii Pitesti, dirijor colaborator al Teatrului National de Opereta Ion Dacian - Bucuresti si invitat al multor alte filarmonici din tara, dirijorul Tiberiu Oprea este un „pionier” in domeniul muzical: in 2007 a contribuit la infiintarea Filarmonicii Pitesti (al carei director artistic a fost pana in 2010) si este initiator al orchestrei Universitatii Pitesti. Tiberiu Oprea a debutat ca dirijor la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucurestean, la Sala Parlamentului. Ulterior a fost invitat sa conduca orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franta, 1997. Este invitat la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor din Bacau, Ploiesti, Craiova, Targoviste, Ramnicu-Valcea, Botosani s.a. Tiberiu Oprea a colaborat cu artisti instrumentisti renumiti, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Razvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte in care au evoluat artisti vocali de marca: Felicia Filip, Pompeiu Harasteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu s.a.
Pianistul Toma Popovici a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicala a Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, dupa care a urmat cursurile de master la College of Fine Arts din cadrul Universitatii din Boston, unde a studiat cu Horia Mihail, Victor Rosenbaum si Tong-Il Han. Activitatea concertistica s-a concretizat prin prezenta la Festivalul International George Enescu - 1998 si 2011, la Rockport Chamber Music Festival - 2007, Kneisel Hall Festival - 2001 si 2002, Yale University Norfolk Festival - 2003, Bucharest Music and Film Festival - 2008, 2009 si 2011, precum si prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Nationala Radio, Orchestra de Camera Radio, orchestrele Filarmonicilor din Botosani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Ramnicu Valcea, Pitesti.
Concertul poate fi ascultat in direct pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical din tara si in streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, in magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librariile Carturesti, Humanitas, in benzinariile OMV si la casa de bilete a Salii Radio.
. | |
|
|