Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
19 ianuarie 2019
Recomandări
Emil Vamanu. Noi, generaţia aceea...
(Viață)
Vechiul si noul Buhusi nu au, raportat la durata de pana acum, altceva in comun, mai pronuntat ca patimirea. Nimic nu reinnoieste gandurile celor mai multi dintre locuitorii lui decat amintirea neincetat proaspata.
Asezamantul acesta de la capatul de nord al judetului Bacau are drumurile istoriei batucite de catre oamenii lui statornici, ceilalti l-au rascolit si l-au stors ca pe o fiinta careia i s-a scos sufletul si i s-au smuls ochii din cap.

Sa fie, sa nu fie o absurditate faptul ca, mic dupa cum este orasul acesta, cuprindea candva un imens spirit si un perimetru minim de loc, pe cand azi e numai locul de care fiecare trage ca sa-l intinda si restul e nimic…?!

Candva, Buhusiul isi avea forfota lui de seara pe strada Nicolae Balcescu, flancata la stanga si la dreapta de case lungite in spate - tip vagon, de fapt arhetipale evreiesti, cu pravalii, dupa obiceiul caselor cu usa de intrare la strada principala unde cate unii isi asezau tejghele cu acareturi si cu poarta de iesire intr-o strada paralela, unde se sfarsea urbanismul targovet si incepea boema mahalalei. In jos de strada aceea incepea un bulevard sub umbre si parfumuri de tei si salcami, strajeri cu mierle privighetori si gugustiuci de o parte si cealalta, sub care erau insiruite banci ocupate in taina inserarii de juni cuprinsi in imbratisari sfioase, spre deosebire de acum cand ziua stau pe ele, sa le tihneasca saracia, batrani, iar noaptea intreaga tineri pe care-i caracterizeaza orice, numai sfiala nu! Fiecare dimineata din urma lor dezveleste in rasaritul soarelui urmele unor intamplari nocturne peste masura de bogate in felurite piese argument.

Cresteam in Buhusiul de odinioara, curat, ca o gradina cu tei, salcami, castani si flori, invatand sa respect profesorii, parintii, oamenii din autobuz, de pe trotuar, din magazine, ma obisnuiam sa fiu idealist, sa nu ravnesc bani fara limita, cu dubioasa provenienta si masini naprasnice, ma lupta in sinea mea vrerea de a acumula cunoastere, citeam carti cu fosnetul hartiei si mirosul acela de carte, invatam, in clasa lectii de cultura generala solida si cuprinzatoare, primeam si deprindeam educatie ca sa respect oamenii si sa ma comport civilizat.

Asa sunt si azi! Multi, cei mai multi dintre noi, cei din generatia aceea a Buhusiului ce se-apropia de schimbul erelor si mileniilor in care totul avea sa apuce brusc pe o cale imposibil de intuit atunci, s-au schimbat dupa vreme, intr-atat incat nu mai sunt ei! De aceea, cand mai intalnesc azi pe cineva care isi seamana siesi, revad timpul revenit chiar si pentru o farama de clipe, ca un drumet reintors in fuga pe unde trecuse de curand, pentru ca-si uitase un bagaj.

Asa il reintalnesc de fiecare data pe Emil Vamanu, launtric neschimbat, chiar daca are acum adunati in urma ani la care nimeni nu se gandeste cand e tanar si chiar daca azi este directorul Administratiei Bazinale de Apa (ABA) Siret, institutie pe care n-au putea-o conduce nici o suta ca mine, la un loc! insa, Administratia cu ale ei, omul cu ale lui! Emil Vamanu, omul dinlauntrul fiintei sale e unul si acelasi cu cel tras prin inel, tinerelul plin de viata, prietenos, crescut in mijlocul furnicarului buhusean ce muncea candva, invata carte, iubea, infrumuseta si dezvolta un oras ajuns pe mana cui s-a priceput mai bine sa il distruga dar si pe album fotografic si-n amintire!

Ce poti vorbi despre propria copilarie ce nu numai ca e mult prea departe de ziua de azi, dar mai si apartine de o lume veche, certamente altfel, in firescul rosturilor pamantene. Despre noi, generatia aceea pot vorbi aratand spre ea prin exemplul celor care i-au apartinut si nu au abdicat din naturalul si conditia umana cu particularitatea romantismului de atunci, a masurii bunului simt, educatiei, echilibrului...

Emil Vamanu, directorul ABA Siret, cum de s-a-ntamplat ca, luand viata in serios, invatand carte grea si adevarata, urcand social, investit fiind cu o mare raspundere profesionala, intemeindu-si familia sa, crescandu-si bine copii, are, pesemne bunastare sufleteasca, pace in inima, curatenie in constiinta, nu e-nvins de timp, nu si-a predat simplitatea, bunatatea, omenia, la schimb cu aroganta „omului zeu”, roman, politic de azi!

E o bucurie si o placere sa iti ingadui si sa-si poate ingadui si el timp de cate o intalnire, macar din cand in cand! Noi ne putem revedea generatia noastra in noi, doar, noi cei care incepem a bea vinul asezat al vechimii varstei, nu ne putem cauta imaginea in asemanari inchipuite, cata vreme mai suntem si mai avem amintiri!

Emil Vamanu, 8 aprilie 2013 14


.



Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate