Tema centrala a evenimentului este „Muzee contemporane: memorie, text si limbaj arhitectural”, iar prelector va fi Augustin Ioan, profesor la Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, Bucuresti. Evenimentul se aliniaza noilor directii de modernizare cuprinse in planul de management 2013-2017 al MNLR Iasi, in vederea deschiderii muzeelor literare iesene catre campul cultural contemporan si imbogatirea ofertei culturale.
Dan Lungu, directorul MNLR Iasi, a declarat: „In Romania avem o nevoie acuta de modernizare a discursului muzeal, de regandire a functiilor muzeului si nu in ultimul rand de adaptare la un public cu o cultura tehnologica sofisticata. Daca nu ne despartim de ideologia muzeului-conserva si nu comunicam pe lungimea de unda a noilor generatii, riscam sa transformam patrimoniul cultural in litera moarta.”
Invitatul MNLR Iasi la Prelectiunile Junimii de vineri, Augustin Ioan, este arhitect, profesor dr. in Istoria Arhitecturii si doctor al Facultatii de Filosofie a Universitatii Bucuresti. Intervine periodic la Ministerul Culturii cu un curs despre Arhitectura muzeelor si proiectarea expozitiilor intitulat „Arhitectura si muzeologie”, in care se evoca schimbarile produse in muzeele contemporane si relatia acestora cu expozitiile. Are o tripla experienta de proiectare de expozitii permanente la Muzeul National al Literaturii Romane Bucuresti, precum si de expozitii temporare: „Literatura romana veche”, „Centenar Lucian Blaga”, etc.
Mai multe detalii despre eveniment: www.muzeulliteraturiiiasi.ro
. |