Penultima zi de festival, miercuri, 24 mai, debuteaza la ora 18,00, in Sala Mare a Teatrului National cu un spectacol de neratat: Efecte colaterale de Alexandru Popa, in regia lui Vlad Zamfirescu, doua nume in plina ascensiune ale teatrului contemporan romanesc. Subtitlul acestui spectacol, o productie a Teatrului Nottara, ar putea fi „povesti de familie”, povesti incarcate de umor care se intersecteaza in labirintul aglomerat al orasului, povesti despre efectele colaterale ale intalnirilor dintre oameni legati intre ei prin fire sufletesti nevazute.
Seara de miercuri, 24 mai, aduce pe scena Salii 2 a Teatrului National din Timisoara, de la ora 21,00, spectacolul Aglaja, dramatizare de Alina Petrica dupa romanele autoarei de origine romana Aglaja Veteranyi, conceptul si coregrafia apartinandu-i lui stefan Lupu. Alina Petrica, interpreta rolului titular, a fost nominalizata la Premiile UNITER pentru Cea mai buna actrita in rol principal. Aglaja, o productie a companiei Reactor, este un spectacol de teatru care proiecteaza, danseaza si canta destinul unei familii de artisti de circ. „Bucurii, frici, angoase, toate sunt proiectate pe ”o fasie de cort de circ”, sau mai bine zis, pe o fasie din sufletul Aglajei... Aglaja este un spectacol de teatru care (…) te invita sa faci parte dintr-o familie cu un destin neprevazut, din care se pot invata multe despre viata”, transmit realizatorii.
Tot miercuri, de la ora 21,00, in Piata Victoriei va avea loc cea de-a doua reprezentatie a spectacolului G.U.I.D. – Groupe Urbain d’Intervention Dansée, prezentat de Compania Ballet Preljocaj din Franta, cu extrase din creatiile celebrului coregraf francez Angelin Preljocaj. Spectacolul face parte din programul France danse – Orient Express si este prezentat cu sprijinului Institutului Francez. Accesul publicului la spectacolul G.U.I.D. este gratuit.
In spiritul celor 12 zile de spectacole plasate sub semnul Identitatii – tema festivalului din acest an - joi, 25 mai, de la ora 18,00, in Sala Mare, Teatrul National din Timisoara prezinta unul dintre cele mai asteptate spectacole ale sale - Hamlet dupa W. Shakespeare, spectacol semnat de regizoarea Ada Lupu Hausvater, pe un text remixat de Peca stefan si pe muzica semnata de Subcarpati. Hamlet este un manifest pentru dreptul neingradit al oamenilor de a fi autentici, pentru dreptul de a-si pastra vocea distincta in societate, pentru dreptul la propria viata.
(D)efectul Placebo inchide FEST-FDR2017 joi, 25 mai, de la ora 21,00, pe scena Salii 2. Spectacolul, o productie a Teatrului National din Bucuresti, este prezentat ca o creatie colectiva, conceptul si coregrafia apartinand lui stefan Lupu. „(D)efectul Placebo este un spectacol cu efect terapeutic garantat. Pentru ca atat rasul, cat si emotia, dar si povestile spuse sincer, dansul si, mai ales, muzica fac parte din identitatea noastra umana. Un spectacol care aminteste cat de importanta este viata reala”, afirma realizatorii acestuia.
Pentru spectacolele programate in salile Teatrului National, biletele pot fi achizitionate, in limita locurilor disponibile, de la Agentiile Teatrului National (agentia „Marasesti”, str. Marasesti nr. 2 si agentia „Sala 2”, Parcul Civic), in fiecare zi intre orele 11 - 19 sau online, pe www.tntimisoara.com.
FEST-FDR2017 a fost organizat de Teatrul National din Timisoara cu sprijinul Primariei si al Consiliului Local al Municipiului Timisoara, si a urmarit o contextualizare cat mai coerenta a fenomenului teatral romanesc in spatiul artistic european. Echipa de realizatori ai festivalului multumeste publicului si tuturor celor care au fost alaturi de FEST-FDR2017 si promite o editie 2018 cel putin la fel de spectaculoasa.
. |