Termenul limita pana la care producatorii si regizorii de documentar romanesc isi pot inscrie productiile intr-una din cele trei sectiuni competitionale este 2 iulie. Acestora le sunt puse la dispozitie sectiunea studenteasca, de documentar TV si principala.
Odata trecute de etapa de preselectie, filmele ajung in competitie la privirile audientei cinefile si ale juriului care are sa decida castigatorul trofeului Docuart si celelalte premii. Pana acum, Docuart Fest a premiat peste 35 de filme si a proiectat mai mult de 120 de documentare romanesti in segmentele competitionale. Evenimentul cuprinde si proiectii in afara competitiei, un tur ghidat, o expozitie foto, dezbateri si sesiuni de master class.
Cele mai bune filme sunt apoi integrate in doua proiecte conexe, unul dintre acestea fiind Caravana Docuart, in cadrul caruia mai multe productii sunt prezentate in fiecare primavara in mai multe orase din tara. Caravana a ajuns in 2017 la editia a 4-a si a strabatut de-a lungul timpului 12 orase impreuna cu regizorii premiati. Dupa finalizarea festivalului, o selectie de filme este proiectata, de asemenea, in cadrul Cluj Docuart Fest.
Evenimentul este organizat de asociatia culturala Docuart, care are ca obiectiv promovarea documentarului romanesc si revitalizarea productiei in ceea ce priveste acest gen, oferirea vizibilitatii pentru debutanti si inchegarea unei comunitati in jurul filmului autohton.
Bucuresti Docuart Fest prezinta cea mai recenta radiografie a documentarului romanesc.
Pentru inscrieri si regulament accesati linkul --> http://festival.docuart.ro/inscrieri/
. |