“Lia Bugnar pune in scena doua piese care se succed aparent intamplator, ca intr-un joc dulce-acrisor al hazardului. Ce au ele in comun? Fuga. Personajele alearga de-a lungul propriilor drame, mascandu-si tristetea in decorul unor idealuri frante pe care le pot repara, cred ele, cu putin unguent pentru suflet. Insa ranile raman deschise si prin ele se zaresc viscerele unor intrebari orfane de raspuns. 

Aici nu se simte sau balada celor care (nu) cuvanta

Un el si o ea se intalnesc pe acoperisul viselor pentru ca realitatea miroase urat. Dorinta de a fi iubit a stat atat de mult timp in exil, incat dragostea s-a sleit si a inceput sa puta de-a binelea. Acum polueaza intreaga atmosfera si se raspandeste asemenea unei molime. Experienta olfactiva devine una sinstezica; mirosul se insinueaza pana si in urechile protagonistilor, amenintand sa le strapunga auzul. Miasma doare, se strecoara si in carne, este posesiva, obligandu-si victimele sa se refugieze sub acelasi palton al fricii. (…)

Oase pentru Otto 

Ce le poate aduce impreuna pe doua femei diferite, noaptea, pe trotuarul ce pare sa se prelungeasca spre un infinit dezolant? O cantareata de opera (Medeea Marinescu) si o prostituata (Lia Bugnar) asteapta o masina care sa opreasca. Pentru prima, ar insemna unica sansa de a pleca in Noua Zeelanda unde a castigat un concurs de canto. Cealalta se regaseste in situatia sordida impartasita de zeci de femei pentru care strada devine micul eden prabusit din care isi croiesc ziua de maine. Destinele lor se ciocnesc – impactul e chiar dureros pentru artista inocenta, nefamilarizata cu indeletnicirile nocturne ale vecinei sale de trotuar – apoi danseaza unul in jurul altuia ca  intr-un tango la inceput stangaci, apoi electrizant.” (Teodora Gheorghe, scriitor)