|
Explorator al absurdului cotidian, Vladimir Sorokin si-a luat in cele din urma in serios nu doar rolul de scriitor, ci si pe acela de cetatean activ, aflat intr-o permanenta cautare a unei revolutii veritabile. Universul fantastic al cartilor sale este bazat pe o necrutatoare satira politica, opera sa fiind atât o dovada a geniului sau literar, cat si un permanent act de curaj.
Artist plastic, autor de piese de teatru si de scenarii de film, Sorokin s-a format ca scriitor in mijlocul artistilor si scriitorilor moscoviti underground ai anilor ’80 si, dincolo de scrierile sale, a ilustrat peste cincizeci de carti. Din 1977, anul in care a inceput sa scrie proza, operele sale au circulat in samizdat pana la caderea URSS-ului, fapt care nu l-a impiedicat insa sa devina cunoscut in Occident inca inaintea prabusirii regimului sovietic.
Ziua opricinicului (volum aparut in 2008, intr-o traducere de Mihail si Alexandru Vakulovski), un roman precis, rece, calculat, descrie o Rusie proiectata in viitor, dar cu trimiteri caustice inconfundabile la realitatile Rusiei actuale. Monarhia a preluat fraiele puterii si a declarat oficial ca principiile sale calauzitoare sunt autodeterminarea, ortodoxia si traditia. Pasapoartele au fost deja de multa vreme arse in Piata Rosie si toti diplomatii straini au fost expulzati. Tara este incercuita de „Marele Zid“ rusesc si izolata de restul lumi… O satira politica acerba, o antiutopie ce a dezlantuit dezbateri si polemici aprinse in cercurile literare si politice din Rusia, dar si in presa occidentala.
Gheata (volum aparut in 2006, in traducerea Denisei Fejes), primul sau roman, este, asa cum ne spune chiar Vladimir Sorokin, „o reactie la dezamagirea creata de intelectualismul modern. Civilizatia se naruie, oamenii se simt pierduti si — incepand cu hrana si sfarsind cu iubirea — devin biete produse ale tehnologiei. Ajungi sa duci dorul primitivismului, al necontaminarii initiale. Romanul meu vorbeste despre o secta care intruneste multe trasaturi ale unei organizatii totalitare, dar numai formal. Gheata nu vorbeste despre totalitarism, ci despre cautarea paradisului pierdut al sufletului.“
Kremlinul de zahar (volum aparut in 2009, in traducerea Antoanetei Olteanu) este o distopie din care nu lipsesc nici satira, nici parodicul si nici disponibilitatea nestapanita a autorului pentru experiment stilistic si creativitate la nivelul limbajului. Sorokin nu lucreaza cu jumatati de masura, obscenul si grotescul fac, de asemenea, parte din arsenalul sau, sarjand si scuturând realitatile tulburi ale prezentului — fie ele camuflate sub straturi multiple de virtuoase procedee literare. In Kremlinul de zahar, violenta este fapt divers, cultura pare sa se stinga de bunavoie, iar elita si, deopotriva, poporul se bucura de libera circulatie si de raspândirea cocainei.
In Viscolul (volum aparut in 2012, in traducerea Antoanetei Olteanu), un medic de provincie isi propune sa ajunga cu orice pret la datorie, in Dolgoe, unde o boala misterioasa transforma oamenii in zombi. Insotit de carausul Kozma, medicul trece printr-o adevarata aventura, cu puternice ecouri din Tolstoi, Gogol si Kafka, marcata de popasuri si de personajele dintre cele mai stranii — un morar inalt cat palma si sotia sa voluptoasa, producatorii kazahi de narcotice, cadavrul uriasului inghetat si omul sau gigantic de zapada, cu un falus enorm. Aceasta calatorie aparent banala este transformata astfel intr-un traseu fantastic, infernal, in care nu doar viscolul dobandeste proportii gigantice, ci si natura umana, care ii cade prada.
Cele patru romane ale lui Vladimir Sorokin, care pot fi gasite pe site-ul Curtea Veche Publishing, s-au bucurat de un mare succes international, fiind publicate de edituri de prestigiu si traduse in peste zece limbi, de la franceza si engleza, pâna la japoneza si coreeana.
. |