Totodata, se afla in repetitii alte doua noi productii: Gargantua si Pantagruel, spectacol inspirat din romanul satiric omonim al lui François Rabelais si regizat de Horia Suru si Lear, dupa William Shakespeare, spectacol care va purta semnatura regizorala a Innei Sokolova-Gordon.
Tot la inceput de stagiune, in perioada 4-15 septembrie 2017, actorul italian Enrico Bonavera, elevul celebrului maestru Ferruccio Soleri, va coordona la Teatrul Excelsior un workshop de Commedia dell'Arte, dedicat actorilor profesionisti. Atelierul se va finaliza cu un spectacol care va fi realizat in primavara viitoare la Teatrul Excelsior.
Totodata, in perioada 30 septembrie - 8 octombrie 2017, va avea loc TeenFest, festival de teatru profesionist dedicat adolescentilor, aflat la cea de-a treia editie. Acesta reuneste spectacole din Romania, Franta, Italia si Polonia, carora li se adauga numeroase evenimente conexe (ateliere, dezbateri, expozitii etc.) menite sa exploreze potentialul creativ al celor aflati la varsta adolescentei, prin intermediul artei teatrale si al artelor conexe.
La Teatrul Excelsior, stagiunea 2017-2018 va fi una plina de spectacole si evenimente speciale, dedicate copiilor si adolescentilor. In noua stagiune, Teatrul Excelsior urmareste sa fie cat mai aproape de publicul sau prin intermediul unor proiecte si programe care sa stimuleze dialogul intre cei mici si cei mari si sa creeze un liant intre mediul familial, social si educational in care se dezvolta cei din tanara generatie.
Visul unei nopti de vara Foto Radu Mitrea
. |