Turneul Vioara lui George Enescu se încheie astăzi la Sala Radio | |
(Muzică) |
Turneul Vioara lui George Enescu a revenit in aceasta toamna pe scenele din Romania, in perioada 12 septembrie – 8 octombrie 2018. Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a canta pe vioara Guarneri del Gesu supranumita „Catedrala”, pe care a cantat George Enescu (instrument pus la dispozitie si aflandu-se in patrimoniul Muzeului National „George Enescu”) si pianistul Horia Mihail au cantat in anul Centenarului la Alba Iulia, Deva, Tecuci, Bistrita, Timisoara, Slatina, Caracal si la Bucuresti. |
Turneul s-a incheiat pe 8 octombrie in fata publicului bucurestean, la Sala Radio. Programul recitalurilor a fost si de aceasta data unul plin de placute surprize, din care nu au lipsit piesele de mare popularitate.
„In anul sarbatoririi centenarului Marii Uniri, turneul national „Vioara lui Enescu" si-a urmat cursul, insa ne-am simtit mai incarcati de emotie, gandindu-ne ca facand un arc peste timp, suntem continuatorii concertelor pe care maestrul Enescu le sustinea in urma cu un secol. Vioara pe care am privilegiul de a canta reprezinta o piesa de arta si ca aspect si ca sunet. Este clar ca acum aproape 300 de ani, cand a fost faurita, salile de concerte nu erau atat de mari ca astazi. Insa, aceste viori magnifice au facut fata cu brio inca de la inceput, iar acum isi dovedesc suprematia si in marile sali actuale de concerte.”,
declara Gabriel Croitoru.
A trecut peste un secol de cand George Enescu strabatea tara in timpul Primului Razboi Mondial alaturi de vioara sa, pentru a-si duce muzica catre cei bolnavi, raniti in razboi, oameni aflati in necazuri si nevoi. Din anul 2012, acelasi instrument, gratie altruismului lui Gabriel Croitoru, violonistul care a castigat prin concurs dreptul de a canta la „Catedrala”, cum este denumita celebra vioara construita de marele Guarneri del Gesu, continua aceeasi nobila misiune – aceea de a duce muzica in intreaga tara, acolo unde este mai mare nevoie de ea.
Avand acest ilustru exemplu, doi muzicieni romani entuziasti, Gabriel Croitoru si Horia Mihail, carora le era familiara experienta de a canta pe mari scene ale lumii, in orase mari, la Bucuresti – la Sala Radio sau la Ateneu –, dar si in orase mai mici ale tarii, au descoperit ca au puterea de a incerca sa duca muzica clasica mai departe, in locuri cat mai diferite, unde nimeni nu se gandeste la ea sau nici nu a aflat de existenta ei, dar unde poate face foarte mult bine, asa cum facea Enescu in urma cu o suta de ani.
La finalul turneului, Gabriel Croitoru afirma: ”De la un turneu la altul, am perceput o schimbare in bine a felului in care publicul format in mare parte din oameni care nu se mai intalnisera vreodata cu muzica clasica, ne primesc, semn ca mesajul nostru a ajuns la inimile lor. In esenta, noi nu ne adresam doar cunoscatorilor, ci oricui este dornic sa-si largeasca orizonturile muzicale si nu numai.”
Detalii pe www.vioaraluienescu.ro
foto Virgil Oprina
ITINERAR TURNEU:
12 septembrie, ora 19 – Alba Iulia, Casa de cultura
13 septembrie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte
15 septembrie, ora 19 – Tecuci, Ateneu
16 septembrie, ora 19 – Bistrita, Sinagoga
17 septembrie, ora 19 – Timisoara ,Sala Capitol
19 septembrie ora 19 – Slatina - Centrul cultural “Eugen Ionescu”
20 septembrie, ora 19 – Bucuresti, Sala Teatrelli
21 septembrie, ora 19 – Caracal, Teatrul National
8 octombrie, ora 19 – Bucuresti, Sala Radio
foto Virgil Oprina
Producatori: Accendo, The Culture Hub, Pro Contemporania
Coproducatori: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania Regional
Cu sprijinul: JTI, ALRO Slatina, Ade Gas Oil, Senia Music, Muzeul National „George Enescu”
Parteneri culturali: Orchestrele si Corurile Radio Romania, Primaria Municipiului Bucuresti prin Creart, Teatrelli, Municipiul Alba Iulia, Centrul Cultural Dragan Muntean Deva, Primaria Municipiului Deva, Fundatia Pelin - Educatie fara frontiere crestin europeana din Tecuci, Centrul judetean pentru cultura Bistrita, Sinagoga din Bistrita, Filarmonica Banatul din Timisoara, Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, Asociatia Culturala Center Inter Art, Primaria Slatina, Asociatia Fiii si Prietenii Caracalului, Teatrul National din Caracal
. | |
|
|