Duelul viorilor - Stradivarius sau Guarneri? – ediţia 2018 | |
(Muzică) |
Turneul DUELUL VIORILOR isi continua extraordinarul traseu si in acest an, cu o varianta ce va ajunge intre 29 si 31 octombrie la Pitesti, Bucuresti si Ramnicu Valcea. Astfel, violonistii Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru si pianistul Horia Mihail ajung la a opta editie a turneului si incadrand evolutiile lor in aceasta formula, intre concertele simfonice pe care le sustin in aceasta perioada pe scenele tarii. |
Longevitatea intalnirilor duelistice purtand semnatura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian, incepute in 2011, depaseste asteptarile multora. 2011 era un an de reasezari, in care cei trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru suprema?ie a familiilor celor doi mari lutieri italieni: Stradivarius si Guarneri. S-au revazut in fiecare toamna, an de an, iar in 2017 au chemat si intariri, duelul ajungand la… patru personaje „violonistice”.
Privind inapoi la cele opt editii, ne reamintim ca Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru reprezinta o generatie de forta a artei violonistice romanesti aflata acum in deplina maturitate, ca sunt doi muzicieni care au demonstrat in acesti ani ca stiu sa depaseasca orgoliile unicitatii personalitatii artistice, ducand acest proiect din cele mai mici orase ale tarii in care ne aflam, pana la Carnegie Hall din New York si demonstrand astfel ca muzica si arta pot face ca in mod potential aceste limite sa nu mai existe.
Viata lor concertistica merge mai departe, la fel cea pedagogica, o marturie fiind faptul ca pe 1 noiembrie 2018, dupa trei seri de duel in trei orase ale tarii, cei doi evolueaza alaturi de orchestrele gazda pe scena Filarmonicii din Ploiesti si respectiv a Orchestrei Nationale Radio, in concerte cu orchestra. De-a lungul unei stagiuni, zilele in care cele doua viori raman sa se odihneasca in cutiile lor sunt, practic, inexistente.
Pentru toamna anului 2018, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etaland sunetul viorii Stradivarius „Pachoud” in Polonaise brillante in la major op. 21 de Henryk Wieniawski, iar Gabriel Croitoru punandu-l in valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu “Catedrala” (pusa la dispozitie de Muzeul National „George Enescu”, in al carui patrimoniu se afla) in Melodii lautaresti op. 20 de Pablo de Sarasate. Partea rezervata duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail, va cuprinde unele dintre cele mai populare lucrari abordate in cele sapte editii anterioare: Astor Piazzolla - Toamna si Iarna din Patru anotimpuri din Buenos Aires, Igor Alexandrovici Frolov – Divertimento, Souvenir si Ragtime, Dmitri sostakovici – Cinci piese pentru doua viori si pian si o serie de tangouri de Carlos Gardel – Volver si El dia que me quieras; Angel Villoldo – El Choclo; Gerardo Matos Rodriguez – La Cumparsita. Detalii pe www.duelulviorilor.ro
ITINERAR
29 octombrie, ora 19 – Pitesti, Sala Filarmonicii
30 octombrie, ora 19 – Bucuresti, Sala Teatrelli
31 octombrie, ora 19 – Ramnicu Valcea, Sala Filarmonicii
Producatori: Accendo, The Culture Hub, Pro Contemporania
Coproducatori: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania Regional
Parteneri: Primaria Municipiului Bucuresti prin Creart, Teatrelli
Parteneri culturali: Filarmonica din Pitesti, Filarmonica din Ramnicu Valcea
Cu sprijinul: JTI, Senia Music, Muzeul National „George Enescu”
. | |
|
|