Filme pentru Oscar la Săptămâna filmului maghiar 12 11-18 noiembrie 2018 | |
(Cinema) |
Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucuresti organizeaza in perioada 11-18 noiembrie 2018, Saptamana Filmului Maghiar, gala filmelor maghiare in Bucuresti. SFM ofera o imagine cat se poate de completa si complexa a productiei cinematografice maghiare, prezentand cele mai noi pelicule realizate de cineasti maghiari. |
In acest an, trei filme maghiare au sanse la Oscar: filmul de animatie de lungmetraj Ruben Brandt, colectionar, premiat si la Festivalul International de Film Anim’Est din Bucuresti, a obtinut premii internationale datorita carora ajunge in mod automat pe masa juriului Academiei Americane de Film. La fel ca si scurtmetrajul intitulat Asediu regizat de Kovács István, film prezent in programul SFM din acest an.
Va fi prezent cu un film nou, Cel mai bun joc de Deák Kristóf, cel care a castigat anul trecut Oscarul in categoria Live Action Short Film cu filmul Sing. Ungaria prezinta la Oscar, in categoria filmelor straine, noua pelicula a lui Nemes Jeles László, Sunset, care este si filmul de deschidere a Saptamanii Filmului Maghiar la Bucuresti. Al doilea lungmetraj artistic al lui Nemes Jeles László, regizor distins cu Premiul Oscar in anul 2016, a fost selectionat si prezentat deja la festivaluri internationale de mare rang, precum cel de la Venetia, Toronto, Londra, Zürich sau Festivalul de Film Busan din Coreea de Sud. Juriul de la Venetia a acordat filmului premiul FIPRESCI. Filmul este asteptat cu mare interes si de publicul din Romania, regizorul fiind prezent si premiat de mai multe ori la festivaluri de film din Bucuresti. SFM prezinta cinefililor bucuresteni filmul Sunset inainte de a rula in cinematografe. Filmul cu tematica istorica actuala a carui actiune se petrece in anul premergator izbucnirii Primului Razboi Mondial, evoca realmente spiritul epocii – si chiar este nevoie de a intelege ca receptarea intamplarilor lumii reflecta propriile noastre perceptii, pe care le transformam in povesti… in rolul principal masculin il vom vedea pe Vlad Ivanov, binecunoscutul actor de film si de teatru roman.
In cadrul Saptamanii Filmului Maghiar se vor proiecta 7 lungmetraje, 6 documentare, 4 selectii de scurtmetraje. Programul SFM contine doua proiectii pentru copii, doua concerte jazz si vernisajul expozitiei FILM/DESIGN/COSTUME.
In ziua 0 a Saptamanii Filmului Maghiar vernisam expozitia FILM/DESIGN/COSTUME, care prezinta un gen artistic de obicei neglijat, dar fara de care nu exista filmul ca arta: designul de costume. In cadrul expozitiei puteti vedea lucrarile celui mai prolific proiectant de costume din cinematografia maghiara de astazi, Bárdosi Ibolya, realizate pentru trei filme. Din aceste filme, doua au fost prezentate in anii trecuti la Saptamana Filmului Maghiar (Liza, zana vulpe, Kincsem - Pariul secolului), iar al treilea il prezentam anul acesta (Gastronomia unei iubiri).
Vernisajul expozitiei va fi urmata de concertul Gyárfás-Premecz Organ Trió, un trio cu o structura inedita: chitara, orga Hammond, tobe. Cu cativa ani in urma Gyárfás István Trio a fost invitat – in cadrul unui turneu in Romania - sa concerteze in deschiderea Saptamanii Filmului Maghiar. Atunci s-a nascut ideea de a prelucra muzica unor filme de animatie maghiare, piese devenite slagare, si astfel au inregistrat albumul intitulat Cartoon Jazz. Acestui album i-a urmat cel intitulat Organ Grinder’s Suite, muzica caruia a fost inspirata de sonoritatea orgii Hammond.
Duminica, 11 noiembrie, la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucuresti, va canta tanarul si talentatul Premecz Mátyás la legendara orga Hammond B-3, la tobe Jeszenszky György, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai breslei, profesor de percutie-jazz la Universitatea de Muzica Liszt Ferenc, Facultatea de Jazz, iar la chitara muzicianul maghiar foarte cunoscut si la Bucuresti, Gyárfás István.
Dintre cele patru filme de lungmetraj din cadrul programului SFM din acest an, doua sunt debuturi regizoriale: Valea florilor de Csuja László, proiectat joi seara, si parodia Lajkó – tigan in spatiu, regizat de Lengyel Balázs, prezent personal – alaturi de coautorul scenariului, Lovas Balázs, la premiera din Bucuresti. Saptamana Filmului Maghiar este un forum important al colaborarii dintre cineastii celor doua tari si in acest spirit organizam in fiecare an un workshop la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografie din Bucuresti. In acest an, Lengyel Balázs si Lovas Balázs, cei doi coautori ai scenariului peliculei Lajkó – tigan in spatiu, vor tine o conferinta despre scrierea de scenarii.
Vineri va rula la Studioul Horia Bernea cel mai nou film al regizorului Bogdán Árpád, Genesis, filmul avand premierea mondiala la Berlinale 2018. Iar sambata proiectam cel mai recent film regizat de Szász János, filmul Macelarul, curva si chiorul, care prelucreaza povestea unei crime notorii din anii douazeci ai secolului trecut.
In programul Saptamanii Filmului Maghiar am inclus o selectie din scurtmetrajele artistice din ultimul an, premiate la diferite forumuri cinematografice, printre acestea figurand si pelicula Asediu in regia lui Kovács István, distinsa cu Oscar studentesc. Potrivit regulamentului Academiei de Arta si stiinta Cinematografica, datorita premiului mentionat, Asediul are sanse la premiu si in categoria celor mai bune scurtmetraje la Gala Oscarurilor din 24 februarie 2019, daca membrii Academiei vor decide prin votul lor sa-l nominalizeze.
Asociatia Filmtett din Transilvania organizeaza de cativa ani in fiecare vara o tabara de creatie pentru tinerii din Transilvania care viseaza sa se afirme in domeniul cinematografiei. Mentorii acestor cursuri sunt specialisti din domeniul cinematografiei sub indrumarea carora tinerii pot realiza cate un film scurt. In aceasta tabara de creatie si-au inceput cariera mai multi tineri cineasti ardeleni, astfel festivalul si-a atins scopul propus in ce priveste aceasta initiativa. in selectia noastra prezentam cele mai reusite creatii realizate in ultimii doi ani in tabara workshop Filmtett.
Si nu i-am uitat nici pe cinefilii tineri. Anul acesta ii asteptam cu o curiozitate cinematografica: vom proiecta la Institutul Balassi episoade din serialul de animatie Gustavus, de pe benzi de 35 mm. Gustavus este un om marunt care cauta sa fie in trend, un personaj creat in anii ‘70 de catre renumitii regizori de filme de animatie Jankovics Marcell, Dargay Attila si Nepp József. Este o figura si astazi de actualitate, cu ale carui trasaturi se poate identifica oricine, indiferent de gen si de varsta. Aceste proiectii sunt introduse in programul Saptamanii Filmului Maghiar ca momente de istorie a filmului, avand menirea de a contrabalansa dominatia mijloacelor digitale de astazi. Profesorul universitar si regizorul de filme de animatie Radu Igazság va introduce copiii si pe cei interesati in lumea filmelor si tehnicii de 35 mm. O alta curiozitate destinata copiilor in programul SFM este un lungmetraj de animatie, Aventurile regelui Solomon, o creatie a tandemului regizoral Albert Hanan Kaminski si Pálfi Zsolt.
Sectiunea de filme documentare a Saptamanii Filmului Maghiar este caracterizata anul acesta prin varietatea de teme abordate si bogatia de continut. Publicul va putea vedea filme cu un caracter de dare de seama la sfarsit de mileniu doi (Révész Bálint: Trei bunici, Breier Ádám: Havanna, doar dus), un film punk anticomunist (Koltay Anna, Turán Eszter: BP Underground – Hardcore / Punk), un film despre urmarirea sportivilor de performanta, a olimpicilor in anii ’50–’60 (Izing Róbert: Un joc imposibil de castigat), precum si un film cu o tema sociala (Osgyáni Gábor: Fara planuri n-ajungem nicaieri).
Unul din principalele obiective ale Saptamanii Filmului Maghiar este atragerea atentiei asupra cinematografiei din Transilvania astfel incat in acest an proiectam filme despre trecutul si prezentul acesteia. Filmul documentar regizat de Zágoni Bálint, Pe urmele Manzului sarg, reflecta asupra unui aspect interesant: productiile cinematografiei infloritoare din Transilvania de la inceputul secolului trecut au disparut fara urma. Documentarul cauta raspuns la intrebarea daca aceste pelicule pierdute ar mai putea fi descoperite, ori daca ar mai putea aparea copii ale unor filme mute din cinematografia clujeana, asa cum s-a intamplat cu cativa ani in urma cu filmul Escortata.
Programul Saptamanii Filmului Maghiar din Bucuresti este imbogatit cu alte evenimente conexe, printre care se numara anul acesta doua concerte de jazz. Dupa concertul din ziua 0, Gyárfás-Premecz Organ Trió, marti, la Clubul taranului va urca pe scena Balázs Elemér Group, o formatie avand in prim plan pe unul dintre cei mai ravniti tobosari de jazz din Ungaria, Balázs Elemér. Va prezenta la Bucuresti sonoritatea speciala a formatiei sale fondata in anul 2000, concertul lor fiind deosebit datorita contrastului dintre vocea feminina si cea barbateasca, in timp ce in muzica lor fuzioneaza stilul renascentist si baroc cu jazzul.
Saptamana Filmului Maghiar din acest an se incheie cu un film despre un fenomen la moda in zilele noastre: vom proiecta filmul Gastronomia unei iubiri, in regia lui Madarász Isti, o comedie gastronomica cu o atmosfera pozitiva.
Saptamana Filmului Maghiar se desfasoara si in acest an la Muzeul National al Taranului Roman, Studioul Horia Bernea (str. Monetariei nr. 3). Intrarea la proiectii este gratuita. Filmele vor rula cu subtitrare in limba romana, respectiv engleza.
Programul detaliat al Saptamanii Filmului Maghiar, editia a 12-a, il gasiti pe siteul: http://www.bukarest.balassiintezet.hu/ro/.
. | |
|
|