Acum niște ani |
23 noiembrie 2024 |
1843 • |
Ion Ghica a inaugurat cursul de Economie politica la Academia Mihaileana de la Iasi |
1864 • |
Este înfiintat prin decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul National de Antichitati din capitala |
1940 • |
Ion Antonescu, seful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin, adeziunea României la Pactul Tripartit |
1991 • |
Freddie Mercury anunta public ca are SIDA; a murit a doua zi.
|
|
|
|
|
|
|
Provocare, realitate și multimedia, la Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu pe scena Teatrelli | | (Teatru) | Criticul de teatru Octavian Saiu ii are ca invitati in cadrul celui de-al doilea eveniment al seriei Anotimpurile dialogului despre teatru, duminica, 12 mai, de la ora 19.00 la Teatrelli, pe unii dintre cei mai provocatori artisti ai momentului: Bobi Pricop, regizor cunoscut pentru inovatia tehnologica din spectacolele sale, Chris Simion-Mercurian, cu o bogata si inedita activitate in teatrul independent, Carmen Lidia Vidu – specializata in multimedia, Andreea Ciocirlan, unul dintre cei mai tineri creatori ai noii generatii si Emanuel Parvu, cunoscut publicului in tripla ipostaza – regizor, actor si scenarist. | Octavian Saiu ii va invita pe cei cinci artisti la un dialog liber despre puterea prezentei si a prezentului in teatru, despre risc si asumare, analizand pespectivele pe care scena contemporana le propune odata cu noile abordari teatrale.
„Exista artisti care vad in teatru un refugiu si traiesc nostalgia ritualurilor primordiale, fara nimic din invazia modernitatii. Inspirati parca de visul lui Artaud, pe urmele lui Grotowski, ei incearca sa reapropie teatralitatea de originile ei si ale umanitatii. Fara nimic altceva decat puterea corpului de a comunica prin energie si de a se povesti prin prezenta. Asemenea creatori refuza ispita noului si se ataseaza de ceea ce e stravechi sau chiar dincolo de timp.”,
explica Octavian Saiu.
„De partea cealalta, sunt artistii insetati de contemporaneitate, privind mereu spre ceea ce va veni. Ei fac un teatru super-modern, racordat la tehnologiile de ultima ora si destinat sensibilitatii unor noi generatii. Operele lor sparg canoanele reprezentarii prin curajul de a transforma scena intr-un spatiu aflat intre real si posibil, la granita virtualului. Pentru asemenea spirite inrudite mai degraba cu Brecht, multimedia nu este o amenintare, nici macar o provocare, ci o nesfarsita sursa de inspiratie.”, adauga acesta.
Despre ambele categorii, „despre radicalitatea acelor poetici care renunta la discursul caldut al montarii unor texte cu mijloace previzibile” va fi vorba in aceasta noua editie a Anotimpurilor dialogului despre teatru de la Teatrelli. Intrarea la eveniment este libera (in limita locurilor disponibile) si se face pe baza de rezervare la casele de bilete Teatrelli, la numarul de telefon 0735.560.692.
Despre Octavian Saiu
Octavian Saiu este profesor, cercetator si critic de teatru. Are un doctorat in studii teatrale si unul in literatura comparata. Preda la universitati din Romania, Noua Zeelanda, Hong Kong, Japonia si Portugalia si a fost de doua ori Visiting Fellow la University of London. A sustinut conferintesi master-class-uri la alte universitati din Europa, Asia si Africa, precum si la Institutul Grotowski. In 2013 a fost Moderatorul Conferintelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului International de la Edinburgh, iar in 2016 a moderat si a sustinut conferinte la Olimpiada Teatrelor de la Wroclaw – Capitala culturala europeana. Din 2004 este moderatorul Conferintelor Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Secretar General Adjunct al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT) si Presedinte al Sectiei Romane AICT – Teatrologie.
Articolele si studiile sale au aparut in numeroase publicatii nationale si internationale. Este autorul volumelor: In cautarea spatiului pierdut (Nemira, 2008) / In Search of LostSpace (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur si simplu (Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia, 2011), Posteritatea absurdului (Paideia, 2012), Teatrul e vis (Paideia, 2013), Hamlet si nebunia lumii (Paideia, 2014) / Hamlet and the Madness of the World (Editura ICR, 2016), Lectia, o meditatie cu sapte teme (Nemira, 2015), Teatrul la persoana I (Nemira, 2016), Clipa ca imagine: teatru si fotografie (Nemira (2017). A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru in 2010 si Premiul UNITER pentru Critica de Teatru in 2013.
Evenimentul este organizat de Primaria Capitalei, prin creart - Centrul de Creatie, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti.
Despre Teatrelli Teatrelli este un proiect creart, un spatiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care ofera publicului productii proprii de teatru si dans, precum si concerte acustice, dezbateri si artist-talk-uri.
. | |
|
|
|
|