Festivalul Filmului European sau cum să înțelegem Europa de azi | |
(Cinema) |
Festivalul Filmului European se desfasoara intre 11 si 30 iunie la Bucuresti, Ramnicu Valcea, Tirgu-Mures, Sibiu si, in premiera, la Chisinau. Cu peste 55 de filme din 23 de tari, in complicatul context actual european, Festivalul ofera o platforma de intelegere a societatii contemporane si care ne poate da raspunsuri la intrebarea „incotro merge, de fapt, Europa??. |
Dar, ca sa ne cunoastem prezentul, trebuie sa investigam si trecutul, asa ca noua editie a FFE are atat filme si documentare recente, cat si o importanta selectie de filme clasice.
Festivalul ofera publicului acces la o dezbatere multiculturala si propune o panoramare subiectiva, filtrata artistic, a temelor dominante pentru societatea contemporana. Este vorba despre subiectele care dau „pulsul Europei”, favorizand conversatia pe teme fierbinti, precum granitele fizice si imateriale, constructia identitara si asimilarea diferentelor culturale, democratia si libertatea de exprimare, planul social versus cel intim, angajarea si izolarea. Filmul european este nu doar act de creatie, ci si o oglinda a nelinistilor si emotiilor care strabat Europa, oferind dincolo de stari si idei, si un context pentru a ne construi propria imagine a continentului sau pentru a ne facilita o analiza a societatii.
Editia din Bucuresti are loc intre 11 si 23 iunie, in urmatoarele sali: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul taranului, Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Centrul Ceh, Goethe Institut // Pavilion 32, Institutul Balassi, Institutul Cervantes si Spatiul Public European. O parte dintre proiectii vor fi insotite de intalniri cu cineasti si actori, concerte, dezbateri, lansari de carte si alte evenimente speciale. in tara si dincolo de granita, 23.FFE se desfasoara la Chisinau (Cinematograful Odeon, 21-23.06), Ramnicu Valcea (Cinema Geo Saizescu, 21-23.06), Tirgu-Mures (Cinematograful Arta, 21-23.06) si Sibiu (Centrul Cultural Ion Besoiu, 28-30.06).
“Mi-e greu sa sintetizez bogatia selectiei din acest an, insa sper ca spectatorii vor frecventa si site-ul nostru pentru detalii mai suculente. Nu e tocmai o editie estivala, ci una consistenta, substantiala, o veritabila panorama a Europei de ieri si de azi. Da, am inclus si o selectie spumoasa de comedii recente, dar si cateva dintre cele mai controversate pelicule ale anului, pe teme grele cum ar fi abuzurile din biserica catolica, dragostea si obsesia in lumea virtuala, lupta pentru mediu sau pentru creatia artistica, exploatarea celor vulnerabili, migratia sau cruzimea jocurilor politice. Impresionanta e si diversitatea genurilor: avem thrillere, biografii, tragicomedii, documentare biografice, politice si despre moda, pelicule pentru copii, SF sau fantastice. In sectiunea Sinergii, filmul devine teatru. La 30 de ani de la caderea zidului Berlinului, am pus la cale cea mai complexa retrospectiva a filmelor amplasate in Germania de Est – Dincolo de Zid. Sectiunea Tribut e dedicata marelui maestru italian Bernardo Bertolucci, cu patru filme, dintre care trei proaspat restaurate, in premiera pe marele ecran. Inedit va fi si maratonul de 24 de ore cu seria de documentare 24H Europe, unde 60 de tineri din 26 de tari europene vorbesc despre sperantele, fricile, visele si ambitiile lor”
a declarat Anca Gradinariu, directorul artistic al 23.FFE.
Accesul la proiectiile programate in salile centrelor si institutelor culturale partenere din Bucuresti este gratuit. Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achizitionate de la casele de bilete ale acestora, sau online, de pe platformele Eventbook (pentru filmele care ruleaza la Cinema Elvire Popesco si Cinema Muzeul taranului), Eventim (pentru filmele de la Cinema PRO) si Kompostor (pentru filmele de la Cinemateca Eforie).
Festivalul va debuta la Bucuresti, pe 11 iunie, cu alegoria italiana Lazzaro felice / Fericit ca Lazar (Italia, 2018, regia: Alice Rohrwacher), film selectionat anul trecut in competitie la Festivalul de film de la Cannes, unde a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Roman, cu sprijinul Reprezentantei Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European si al Uniunii Cineastilor din Romania, sub egida EUNIC Romania, in parteneriat cu ambasadele, centrele si institutele culturale ale tarilor europene.
. | |
|
|