Un accent deosebit este pus la fiecare editie pe valorificarea patrimoniului istoric al tarii invitate, ca de exemplu Ungaria, care a prezentat expozitia Hungaria Regia in anul 1999 sau Bulgaria, care a organizat expozitia Aurul tracilor in anul 2002.
Romania, in calitate de invitat al celei de-a 27-a editii, organizeaza, in acest prestigios cadru, doua mari expozitii dedicate preistoriei si istoriei antice, coordonate de Muzeul National de Istorie a Romaniei, in colaborare cu 35 de institutii de profil din tara si beneficiind de excelenta relatie institutionala cu Institutul Cultural Roman, cu sprijinul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale si al Ministerului Afacerilor Externe si al organizatiilor partenere belgiene.
Astfel, in data de 18.10.2019, la Muzeul Gallo-Roman din Tongeren, va avea loc vernisajul expozitiei Dacia Felix. The glorious past of Romania (Dacia Felix. Trecutul glorios al Romaniei), organizata de Muzeul National de Istorie a Romaniei in cooperare cu alte 18 muzee din Romania, cu sprijinul Institutului Cultural Roman si al muzeului belgian partener. Aceasta expozitie are o tematica axata pe prezentarea civilizatiilor antice care au existat pe teritoriul actual al Romaniei, anume cea scitica, cea greaca, cea celtica, cea dacica, cea getica si cea romana. Într-o asemenea perspectiva, expozitia ofera prilejul unui amplu si inedit periplu prin culturile antice cunoscute a fi existat in cuprinsul spatiului romanesc actual, prezentand – in premiera – atat obiecte si cercetari arheologice mai vechi, dar si noi date si artefacte descoperite in ultimele doua decenii. Parcursul expozitional este proiectat in sensul vizualizarii „istoriei” spatiului de astazi al Romaniei in perioada antichitatii, a modului in care acest areal a reprezentat un loc de convergenta a numeroase civilizatii majore pentru mostenirea culturala a Europei si a umanitatii. Expozitia pune accent pe rolul si semnificatia acestor civilizatii antice, al conexiunilor lor cu alte spatii si comunitati la nivelul continentului european, aducand in prim plan – prin artefactele ce vor fi etalate – repere de prima importanta ale antichitatii in cuprinsul Europei – cunostinte privind schimbul la distanta, circulatiei ideilor si materiilor prime, toate acestea prezentate intr-o contextualizare cronologica si tematica.
Acest demers se doreste a fi un exercitiu de intelegere a unei civilizatii actuale, cea romaneasca, din perspectiva raportarii la un trecut comun european. Tematica expunerii este constituita de definirea unui spatiu de interferenta al civilizatiilor antice care s-au succedat in paralel, in interdependenta, dar si in diversitate. „Dacia Felix” este mai mult decat un spatiu geografic definit de un moment cronologic legat de transformarea regatului dac in provincie romana; este povestea trecutului indepartat, adusa in prezent si mai ales proiectata in viitor, este o calatorie in intimitatea fauririi istoriei, despre civilizatii, despre greci, romani, daci, geti, celti si sciti, dar mai ales despre oameni fauritori si traitori in spatiul generos al „Daciei Felix”, astazi – nu intamplator – „ROMANIA”.
Muzeul National de Istorie a Romaniei este o institutie publica de cultura de prim rang, in ale carui colectii se pastreaza numeroase din artefactele emblematice ale patrimoniului cultural national in domeniul istoriei vechi si arheologiei. Pentru organizarea acestei expozitii internationale, care aduce in atentia publicului 298 de artefacte si seturi de piese antice, Muzeul National de Istorie a Romaniei este onorat sa colaboreze cu 18 institutii muzeale din Romania, respectiv: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacau; Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud; Institutul de Cercetari Eco-Muzeale – Tulcea; Muzeul Civilizatie Dacice si Romane – Deva; Muzeul Judetean Satu Mare; Muzeul Judetean „Stefan cel Mare” – Vaslui; Muzeul Judetean Arges – Pitesti; Muzeul Judetean Buzau; Muzeul Judetean de Istorie si Arta – Zalau; Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Maramures – Baia Mare; Muzeul Judetean Mures – Targu Mures; Muzeul de Istorie Turda; Muzeul National de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca; Muzeul National al Unirii – Alba-Iulia; Muzeul Romanatiului – Caracal; Muzeul Tarii Crisurilor – Oradea; Muzeul Judetean Ialomita – Slobozia; Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie – Constanta.
Muzeul National de Istorie a Romaniei a dovedit, de-a lungul timpului, ca detine experienta necesara si capacitatea de a pune in opera proiecte expozitionale majore, la nivel national, dintre cele mai recent organizate putand fi mentionate Aurul si argintul antice ale Romaniei sau Romania. Civilizatii suprapuse (rod al colaborarii dintre 29 de institutii muzeale din Romania), dar si de a actiona ca factor de coagulare a institutiilor muzeale in pregatirea unor ample proiecte expozitionale internationale, precum The Lost World of Old Europe, 2009–2011 (New York, Oxford, Atena); Gli ori antichi della Romania, 2010–2011 (Roma), Comorile Romaniei, Beijing, 2016 (rod al colaborarii a 28 de institutii muzeale din Romania) sau Aurul si argintul antice ale Romaniei, 2018 (vernisata la Szeged si Debreczen).
Aplica zoomorfa descoperita la Stancesti
Coiful de la Ciumesti
Coiful getic de la Cotofenesti
Inscriptie dedicata lui Caracalla
Rhyton Poroina . |