Acum niște ani |
28 noiembrie 2024 |
1520 • |
Exploratorul portughez Ferdinand Magellan a trecut prin strâmtoarea de la sudul Americii de Sud, care-i poarta numele |
1820 • |
Se naste Friedrich Engels, filosof si teoretician al socialismului stiintific (d. 1895) |
1874 • |
Se naste Jean Bart (Eugeniu P. Botez), scriitor român (d. 1933) |
1877 • |
Caderea Plevnei |
1881 • |
Se naste Stefan Zweig, poet, scriitor austriac (d. 1942) |
1912 • |
Se naste Colea Rautu, actor român de teatru si film (d. 2008) |
|
|
Colinde în sonorități contemporane, pe scena Teatrelli | | (Muzică) | Doua ansambluri de muzica contemporana aduc publicului colinde contemporane, dar si o selectie de colinde traditionale mai putin cunoscute transpuse intr-un limbaj muzical actual, inainte de Sarbatori, pe scena Teatrelli. Concertul este programat pentru 10 decembrie, de la ora 19 si reuneste ansamblul SonoMania si pe artistii Maria Balabas, Mihai Balabas, Calin Torsan si Marina Pingulescu. | „Dincolo de colind”, al ansamblului SonoMania si „Colindele temperate” ale artistilor Maria Balabas, Mihai Balabas, Calin Torsan si Marina Pingulescu sunt cele doua abordari muzicale care invita publicul la un altfel de concert de colinde. Biletele sunt disponibile la casa de bilete Teatrelli (Piata Lahovari, Nr.7) si online, pe bilete.ro. Pretul unui bilet este de 28,35 RON.
„Dincolo de colind” propune compozitii contemporane care pornesc de la colinde traditionale. Reinterpretate de noua generatie de compozitori prin prisma propriului limbaj muzical si cu ajutorul tehnicilor contemporane, lucrarile care alcatuiesc programul sunt: Variatiuni de colin(d)at, de Aurelian Bacan, Reconstruction, de Bogdan Pintilie, weave.tear, de Alexandru Sima, Luminous, de Sebastian Androne-Nakanishi, Let it Ring de Vlad Razvan Baciu, Plai de munte, de Áron Török-Gyurkó, Creste-mi, Doamne crestiu & Indrea, de DanDe Popescu, Perpetuum de Sebastian Tuna, Colind-meditatie, de Alexandru Stefan Murariu si Colindomania, de Andrei Petrache. Sub bagheta Simonei Strungaru, una dintre cele mai cunoscute si curajoase dirijoare de muzica clasica contemporana din Romania, pe scena Teatrelli va evolua ansamblul SonoMania format din Raluca Stratulat (vioara), Valentin Ghita (oboi), Mihai Pintenaru (clarinet), Tamara Dica (viola), Eugen Bogdan Popa (violoncel) si Mihai Murariu (pian). Directia artistica a proiectului ii apartine compozitoarei Diana Rotaru.
„Fiecare compozitor si-a construit lucrarea pornind de la un alt colind din culegerea lui Bartok: unii s-au apropiat destul de mult de ethosul original al colindului, altii, de armonizarea inedita pe care a realizat-o Bartok, iar altii au preferat sa fragmentize colindul si sa preia doar cateva elemente esentiale, ramanand sursa de inspiratie doar niste umbre sonore. Asadar, paleta de filtre aplicate colindelor este foarte larga.”, a declarat compozitoarea Diana Rotaru.
Colinde Temperate in concert
Infiintat in anul 2012 de catre compozitoare, ansamblul SonoMania este unul dintre cele mai active in a face cunoscuta muzica contemporara si a participat la numeroase concerte si evenimente cu o componenta interdisciplinara si multimedia, atat in tara cat si peste hotare (Coreea de Sud, Trieste, Haga). In anul 2016, SonoMania a fost nominalizat la Premiul „Matei Brancoveanu” pentru muzica experimentala.
In acelasi timp, Maria Balabas – voce, claviaturi, Mihai Balabas – chitara, live electronics, Calin Torsan – instrumente de suflat si Marina Pingulescu – vioara propun o transformare sonora surprinzatoare cu proiectul lor intitulat „Conlinde temperate”, un demers care are deja o vechime de zece ani si care si-a reinnoit inspiratia odata cu fiecare interpretare. „Conlindele temperate” propun publicului o selectie de colinde traditionale foarte putin cunoscute. „Chiar si acum, – cand nu ne mai recunoastem nici macar in numele trupei cu care am scos initial discul de colinde – acestea au aceeasi forta. Ele exista dincolo de noi, vorbind mereu in cuvinte si sunete simple despre facerea lumii, distrugerea ei, vietile noastre intre aceste cicluri cosmice. Pentru a marca acest al zecelea an, transformam Netemperat in Temperat, pentru ca abia de-acum inainte putem spune ca aceste colinde au devenit ale noastre, le-am imblanzit, le-am temperat. Traim impreuna cu ele, traiesc impreuna cu noi. Intr-o epoca in care muzica inseamna mai degraba consum, Colindele temperate devin o forma personala de a reflecta asupra trecerii timpului si a transformarii limbajului artistic.”, explica Maria Balabas.
SonoMaia foto Lavinia Pollak
Despre Teatrelli
Teatrelli este un proiect al Primariei Capitalei, prin creart, un spatiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care ofera publicului productii proprii de teatru si dans, precum si concerte acustice, dezbateri si artist-talk-uri.
. | |
|
|
|
|