Evenimentul, organizat in colaborare cu Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, va avea loc in Studioul Horia Bernea.
In program:
Attilio Ariosti (1666 – 1729)Trei Sonate Stockholmeze
Paul Hindemith (1895 –1963)Mica Sonata, op. 25 nr.2
Carl Stamitz (1745 –1801)Sonata Marburgheza
Dan Dediu (n. 1967)Pavana per Don Quixote,op.56
Interpreti: Dolores Chelariu si Ladislau Csendes, profesori la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, membrii ansamblului Aperto
Sergiu Muntean este cel care a readus la viata viola d’amore originala. Dupa ani de studiu in Academiile de muzica din Chisinau si Bucuresti, a activat ca violist in cateva orchestre prestigioase din Moldova si Romania. Azi, Sergiu Muntean este artist instrumentist si lutier in Orchestra Nationala Radio din Bucuresti. Se informeaza continuu in legatura cu instrumentele renascentiste si baroce si tine legatura cu cercurile de specialitate internationale preocupate de subiect. A lucrat la reconditionarea violei d’amore peste un an, cu rabdarea unui veritabil lutier, stiind ca este singurul instrument original cunoscut in Romania. L-a incercat el insusi, dupa care a sugerat sa-i fie incredintat temporar cuiva care avusese deja sansa sa cante, in recitaluri interne si internationale, pe o copie: Ladislau Csendes.
„In 1991, in timp ce lucram ca ucenic, am construit prima mea viola, dupa 2 ani petrecuti in atelierul maestrului Teodor Balan. In urmatorii 20 de ani, telul meu principal a fost repararea si restaurarea instrumentelor de coarde. Am avut intotdeauna un instrument nou in constructie […] Faptul ca sunt instrumentist de performanta – marturiseste Sergiu Muntean – m-a ajutat foarte mult in analizarea si cercetarea calitatii sunetului si sonoritatii instrumentelor construite de mine: toate au claritate si forta, sunete grave profunde si sunete inalte stralucitoare.”
Infiintat in anul 1990, ansamblul Aperto s-a dovedit a fi o formatie versatila si longeviva. Pe langa numeroase turnee europene (in Germania, Olanda, Italia, Ungaria), Aperto a fost invitat sa concerteze si in cadrul unor prestigioase festivaluri internationale ca: Darmstädter Zeitgenossische Musik (Germania), Appenzeller Winter (Elvetia), George Enescu, Saptamana Internationala a Muzicii Noi (Bucuresti), Festivalurile internationale Bach non-stop si Haydn ale Radiodifuziunii Romane etc. Compozitori romani, apartinand unor generatii diferite, au dedicat membrilor ansamblului lucrari camerale si concertante. Printre acestia, ii amintim pe Stefan Niculescu, Octav Nemescu, Doina Rotaru, Dan Dediu, George Balint, Irinel Anghel si Cristian Marina. Discografia Aperto include un repertoriu pretentios, atent selectat din diferite epoci ale istoriei muzicii, alcatuit in buna masura din prime auditii si lucrari inedite.
Intrarea este libera.
. |