Caravana Reciclării Creative își continuă călătoria în alte 8 județe | |
(Viață) |
Te-ai intrebat vreodata ce se intampla cu toate deseurile pe care le generam? De la recipiente din plastic, la aparate electronice vechi, societatea noastra produce o cantitate uimitoare de gunoi in fiecare zi. Dar daca ti-am spune ca exista un grup de indivizi creativi care transforma acest gunoi in comori. |
Caravana Reciclarii Creative Editia II isi continua calatoria, din februarie, in 8 judete - Arad, Bihor, Bistrita Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare, Salaj si Timis – prin participarea a peste 800 de profesori, invatatori si educatori alaturi de elevii lor din 160 de unitati de invatamant.
Continuarea proiectului Caravana Reciclarii Creative, un proiect de suflet, organizat de Asociatia PlaYouth in colaborare cu OSCAR Downstream, are ca scop principal reciclarea creativa a deseurilor si constientizarea efectelor consumerismului asupra mediului inconjurator, atat in randul elevilor si al profesorilor, precum si in familiile si comunitatile in care se desfasoara. Este o initiativa de remarcat care a reusit sa transforme materialele aruncate in frumoase opere de arta, prezentand in acelasi timp potentialul imens de creativitate.
Reciclarea nu inseamna doar separarea gunoiului in cosuri diferite; poate fi, de asemenea, un proces creativ si inovator. Nu este vorba doar despre reducerea deseurilor; este vorba despre imbratisarea creativitatii si identificarea unei a doua sanse obiectelor care ar fi putut fi trecute cu vederea. Aici intervine proiectul „Caravana Reciclarii Creative”. Aceasta abordare a reciclarii subliniaza importanta incorporarii durabilitatii si a constiintei ecologice in fiecare aspect al vietii noastre. Prin refolosirea materialelor care, altfel, ar ajunge in gropile de gunoi, putem da viata unor lucruri uimitoare, care nu numai ca arata frumos, ci si contribuie la un viitor mai bun.
Tema principala a proiectului este ca fiecare echipa participanta, formata din cate 5 profesori, alaturi de grupe de elevi, sa realizeze in unitatile lor scolare 5 zone de reciclare si recreere: colectare selectiva, lectura, pasari fericite, zona verde si reciclare creativa.
”Ne dorim ca echipele participante sa descopere si sa transmita mai departe informatii despre sustenabilitate, consum rational si colectare selectiva – prin activitati experientiale si exercitii practice care sa inspire persoanele sa devina mai constiente de impactul lor asupra mediului si a ecosistemului si de ce nu, sa promoveze si sa transforme cunostintele dobandite intr-un hobby placut si benefic atat pentru ei, cat si pentru mediul inconjurator”, a declarat Cimpoesu Andreea, managerul acestui proiect.
In cadrul a 8 intalniri live, cadrele didactice vor participa la maratoane de 1 zi, cu ateliere in care vor primi toate informatiile necesare pentru a realiza acest proiect pana la jumatatea lunii mai. Profesorii inscrisi in program vor avea parte si de sesiuni de lucru in care vor concepe primele planuri, pe care le vor aborda alaturi de echipele lor in derularea activitatilor.
”Prima editie s-a desfasurat in 2023 in 4 judete: Giurgiu, Calarasi, Brasov si Sibiu, si a implicat peste 400 de profesori, invatatori si educatori, alaturi de elevii lor din 84 de unitati de invatamant.’, au mai spus organizatorii.
“Anul trecut, acest proiect a fost primit cu mult interes si entuziasm, astfel ca, extinderea la un numar dublu de judete a venit firesc, pentru a include si mai multi beneficiari. Credem ca lucrurile se pot schimba si in tara noastra, daca ne pasa si daca ne implicam. Atat noi, oamenii mari, cat si oamenii mici, putem contribui cu totii la protejarea mediului inconjurator. Responsabilitatea sociala corporativa constituie o componenta importanta a strategiei noastre si in acest an. Cu o istorie de peste 22 de ani, OSCAR Downstream s-a adaptat si evolueaza in mod constant impreuna cu partenerii si clientii nostri, pentru a raspunde cat mai bine nevoilor societatii in schimbare.’’, a declarat Nicolae Banica, CEO OSCAR Downstream.
Proiectul se va derula in unitatile de invatamant pana pe 15 mai si se va inchide in urma jurizarii si desemnarii castigatorilor, pe data de 28 iunie 2024.
32 din cele 160 de institutii de invatamant vor fi premiate. Pentru fiecare judet se acorda: Premiul I: o tabara la munte pentru profesorii participanti din scoala, 4 zile (3 nopti);
Premiul II: o imprimanta pentru scoala;
Premiul III: kit-uri cu rechizite BIC;
Mentiune: acces la o conferinta si trei workshop-uri online organizate de PlaYouth.
Uram mult succes tuturor echipelor inscrise si vom reveni cu informatii pe parcursul desfasurarii proiectului!
. | |
|
|