Acum niște ani |
18 decembrie 2024 |
1892 • |
Premiera baletului Spargatorul de nuci de Ceaikovski are loc la "Mariinsky Theatre" în St. Petersburg |
1923 • |
Muzeul Militar National, creat în aprilie 1914 ca sectie militara a Muzeului National al României, a fost transformat în institutie de sine statatoare |
1947 • |
Se naste Steven Spielberg, regizor american ("Jurasic Park", "Lista lui Schindler") |
1970 • |
Premiera, la Bucuresti, a spectacolului cu piesa Acesti nebuni fatarnici, de Teodor Mazilu |
1990 • |
Se semneaza, la Strasbourg, actul prin care România adera la Conventia Culturala Europeana |
|
|
|
|
„Eroica” de Beethoven la Sala Radio | | (Muzică) | Vineri, 26 aprilie 2024, veti asculta la Sala Radio celebra Simfonie nr. 3 - Eroica, semnata de BEETHOVEN, in interpretarea ORCHESTREI NATIONALE RADIO. | Compusa in 1804, lucrarea are o poveste speciala in istoria muzicii. Initial, compozitorul dedicase lucrarea sa lui Napoleon, pe care il considera o intruchipare a idealurilor democratice ale Revolutiei Franceze. Ulterior, cand Napoleon s-a autoproclamat imparat, compozitorul s-a simtit profund dezamagit si a retras dedicatia, considerand ca marele conducator abdicase de la idealurile sale. Beethoven si-a intitulat lucrarea Eroica, dar i-a marturisit editorului sau ca lucrarea se numeste de fapt Bonaparte. Simfonia a fost in cele din urma dedicata unuia dintre protectorii artistului: printul Lobkowitz. La moartea lui Napoleon pe insula Sf. Elena, se pare ca Beethoven a considerat marsul sau funebru din simfonie ca pe o intuitie prevestitoare.
Mirian Khukhunaishvili
Concertul va fi dirijat de MIRIAN KHUKHUNAISHVILI, dirijor georgian stabilit in Islanda, co-fondator si director muzical al Orchestrei de Tineret din Tbilisi. Laudat de cunoscutul dirijor si pianist german Christoph Eschenbach ca fiind un „tanar dirijor extraordinar de talentat” - dupa debutul sau la pupitrul Konzerthausorchester Berlin - tanarul maestru se afirma pe scenele europene.
A dirijat orchestre precum Tonhalle-Orchester Zürich, Royal Concertgebouw Orchestra, Konzerthausorchester Berlin, Bamberger Symphoniker, Orchestra Simfonica Nationala Daneza, Orchestra Filarmonicii din Oslo, Orchestra Simfonica a Islandei, Orchestre Philharmonique de Radio France s.a. Din 2021, este profesor invitat la Universitatea de Arte din Islanda, unde preda dirijat si conduce corul universitatii. In 2020, si-a obtinut doctoratul in dirijat la Academia de Muzica din Cracovia.
Daniel Ciobanu
In aceeasi seara il veti aplauda si pe pianistul DANIEL CIOBANU, care a atras pentru prima data aprecierea internationala in 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a castigat atat medalia de argint, cat si premiul publicului. A fost aplaudat in prestigioase sali de concert din intreaga lume, precum Carnegie Hall (New York), Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John's Smith Square – Londra etc. si a efectuat turnee in Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud si Brazilia. Daniel Ciobanu este invitat sa interpreteze la Sala Radio PROKOFIEV - Concertul nr. 3 pentru pian si orchestra.
Daniel Ciobanu a urmat studiile de masterat la Berlin la „Universität der Kunste”. A primit importante premii internationale, precum premiul I la „Morocco Philharmonique” in Casablanca (Maroc), „UNISA International Piano Competition” in Pretoria (Africa de Sud), „BNDES International Piano Competition” in Rio de Janeiro (Brazilia).
Daniel Ciobanu a obtinut bursa de studii „Constantin Silvestri” ce a constat intr-un an de studiu la colegiul privat „Stewarts Melville College” din Edinburgh si este absolvent „magna cum laude” al „Conservatorului Regal al Scotiei” din Glasgow, dupa 6 ani cu bursa de studii integrala. A primit, de asemenea, mai multe distinctii prestigioase precum „Tanarul Muzician al Anului 2008”, oferit de Rotary Club Edinburgh, bursa „Yamaha Europe Foundation” 2010 si cele doua diplome de excelenta pe parte de „Tehnica si Executie” si Diploma de „Pianist-Concertist”, ambele obtinute la „École Normale de Musique-Alfred Cortot” in Paris.
A colaborat cu numeroase orchestre, ca Israelian Philharmonic, Orquestra Sinfonica do Brasil, Johannesburg Symphony Orchestra - Africa de Sud, Orchestra Filarmonicii din Maroc, Orchestra Regala a Scotiei etc.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor - pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor doua posturi de radio, si prin intermediul aplicatiei Radio Romania, disponibila pe dispozitive Android si iOS.
Biletele se pot achizitiona de la casa de bilete a Salii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, va rugam sa consultati site-ul oficial www.orchestreradio.ro - sectiunea Bilete. Biletele sunt disponibile si in sistem online - pe entertix.ro si myticket.ro - si in librariile Carturesti.
. | |
|
|
|
|