Mezzosoprana Ruxandra Donose, recital extraordinar la Viena, în Festivalul Internațional Propatria - dedicat românilor din diaspora | |
(Muzică) |
Mezzosoprana Ruxandra Donose va sustine un recital extraordinar alaturi de pianistul Sergiu Tuhutiu, luni, 14 octombrie, de la ora 19.00, la Bank Austria Salon din Viena. |
Evenimentul, organizat in colaborare cu ICR Viena, face parte din Festivalul International Propatria, ajuns la a 14-a editie, care isi continua calatoria muzicala prin Europa, aducand cultura mai aproape de comunitatile de romani din diaspora, cu sprijinul financiar al Departamentului Romanilor de Pretutindeni.
Salonul Bank Austria se afla in una dintre cele mai vechi cladiri care au supravietuit in centrul Vienei - cladirea istorica a vechii primarii din capitala Austriei - si este un spatiu binecunoscut pentru evenimente culturale in ambianta intima a Salii Baroce Belle Etage.
Anul acesta, festivalul Festivalul International Propatria, calatoreste prin sase tari, pana pe 28 octombrie oferind comunitatilor romanesti din Italia, Franta, Turcia, Germania, Austria si Romania 10 concerte de muzica clasica, opera si jazz, expozitii si proiectii de film.
Festivalul International Propatria, fondat pentru a evidentia excelenta tinerilor romani din diaspora, a devenit un simbol al promovarii valorilor culturale romanesti din afara granitelor.
Festivalul ramane un proiect multidisciplinar de referinta, unind muzica, filmul si evenimentele sociale intr-o platforma menita sa puna in valoare identitatea culturala romaneasca.
Recitalul mezzosopranei Ruxandra Donose si al pianistului Sergiu Tuhutiu este si o prezentare in avanpremiera a turneului national pe care acestia il vor sustine in mai multe orase din Romania in decembrie, sub genericul Melodie, dor, magie, dar si a aparitiilor de la Paris si Roma din cadrul proiectului Turnee de poveste… pretutindeni.
Dupa recitalul sustinut de mezzosoprana Ruxandra Donose si pianistul Sergiu Tuhutiu, festivalul continua cu „Un Artist, un pian si un tambal” - concertul sustinut de pianistul Catalin Raducanu la Milano – Villa Ghirlanda Silva pe 16 octombrie.
Ruxandra Donose
Sergiu Tuhutiu
Gala Premiilor de Excelenta Propatria va avea loc pe 23 octombrie, la Roma cu un recital de pian sustinut de Matei Labunt si Annastella Gibboni, castigatori ai Premiului Special Propatria, acordat in cadrul concursului „International Competition for Youth Dinu Lippatti” si spectacolul de balet sustinut de Studioul de balet pentru copii si tineret al Operei Nationale Bucuresti.
Festivalul International Propatria se va inchide cu un concert extraordinar si si Gala Premiilor de Excelenta ProPatria la Ateneul Roman din Bucuresti, pe 28 octombrie, sustinut de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijor Constantin Adrian Grigore, solisti soprana Teodora Gheorghiu si baritonul Sorin Coliban.
Pentru detalii suplimentare si programul complet al festivalului, vizitati pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/propatriafestival
Realizat de Asociatia culturala romano-italiana PROPATRIA din Roma in parteneriat si cu patronajul Ambasadei Romaniei in Republica Italiana, Ambasada Romaniei in Republica Franceza, Ambasada Romaniei in Germania, Ambasada Romaniei in Turcia, Ambasada Romaniei in Austria, Consulatul General al Romaniei la Milano, in parteneriat cu Accademia di Romania in Roma,ICR Paris, ICR Istanbul, ICR Viena, ICR Berlin, Conservatorul de Muzica Santa Cecilia din Roma, Filarmonica George Enescu, Comune di Roma, Concursul International de Canto George Enescu de la Paris, Asociatia Noesis Paris, Asociatia PropatriaVOX din Focsani, HubartAgency, ClassicArt Events, Asociatia ProContemporania, International Music Competition for Youth “Dinu Lipatti”, Confindustria Romania
PROGRAM FESTIVALUL INTERNATIONAL PROPATRIA 2024
ROMA
Conferinta de presa de lansare Festival si prezentare de film Roma - 18.09.2024, Accademia di Romania in Roma
Concert sustinut de pianista Mara Dobrescu (Romania / Franta), violistul Razvan Popovici (Romania /Germania) si mezzosoprana Roxana Constantinescu (Romania/Austria). Roma - 18.09.2024, Ambasada Romaniei din Italia, in colaborare cu Ambasada Romaniei in Italia si Accademia di Romania.
ISTANBUL
Carmen’s Carma - Concert jazz, sustinut de Ramona Horvath, pianist Jazz (Romania /Franta), Nicolas Rageau, contrabas si bateristul Antoine Paganotti (Franta) Istanbul - 22.09.2024, Nardis Club Jazz, Istanbul in colaborare cu ICR Istanbul
ROMA
Ansamblul PlaCello in Cetatea Eterna, concert sustinut de violoncelistii Razvan Suma, Ella Bokor, Soma David, Mircea Marian (Romania). Roma - 4.10.2024, Sala Baldini, Roma
BERLIN
Concert sustinut de pianistul Cristian Niculescu (Romania /Germania), violoncelistul Radu Nagy (Romania /Germania) si baritonul Alexandru Chiriac (Romania) Berlin - 06.10.2024
PARIS
Recital de pian Ingmar Lazar (Romania /Franta) Paris - 8.10.2024, Theatre le Ranelagh, Paris in colaborare cu ICR Paris
VIENA
Concert sustinut de mezzo-soprana Ruxandra Donose (Romania /Austria) si pianistul Sergiu Tuhutiu (Romania) Viena - 14.10.2024, Bank Austria Salon, in colaborare cu ICR Viena
MILANO
Un Artist, un pian si un tambal, concert sustinut de pianistul Catalin Raducanu (Romania) Milano – 16.10.2024, Villa Ghirlanda Silva, in colaborare cu Consulatul General al Romaniei la Milano
ROMA
Gala Premiilor de Excelenta Propatria cu Recital de pian Matei Labunt (Romania /Germania) si Annastella Gibboni (vioara/Italia), castigatori ai Premiului Special Propatria, acordat in cadrul concursului “International Competition for Youth Dinu Lippatti” si spectacolul de balet sustinut de Studioul de balet pentru copii si tineret al Operei Nationale Bucuresti. Roma - 23.10.2024, Auditorium del Seraphicum, Roma.
BUCURESTI
Concert extraordinar de inchidere festival si Gala Premiilor de Excelenta, sustinut de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijor Constantin Adrian Grigore, solisti Teodora Gheorghiu, Soprana (Romania /Elvetia) si Sorin Coliban, bariton ( Romania/Austria). Bucuresti - 28.10.2023, Ateneul Roman din Bucuresti, in colaborare cu Filarmonica „George Enescu
. | |
|
|