Astazi, termenul de „vodevil” ne trimite cu gandul la o specie teatrala: o farsa, o comedie usoara, impanata cu cuplete cantate. La origini, insa, avea un inteles diferit. Intalnit pentru prima data la inceputul secolului al XVI-lea (in 1507, mai exact, conform dictionarului Le Robert), in titlurile culegerilor muzicale publicate in epoca, cuvantul „vaudeville” desemna un cantec popular, opusul compozitiilor savante ale maestrilor vremii. Etimologia sa e inca subiect de dezbatere, dar cea mai favorizata ipoteza este aceea ca vodevilul ar fi voix de ville, un tip de cantec care “se danseaza si se canta prin targuri” (Chardavoine, Recueil, 1576), E vorba, asadar, de folclorul urban al Parisului renascentist, o muzica lejera care potriveste strofe si texte variate pe un fond de melodii reutilizate. Lefèvre de Saint-Marc definea vodevilul astfel: “un soi de cantece pe arii cunoscute, carora li se iarta toate neglijentele imaginabile daca versurile sunt cantabile, firesti si cu spirit”. In 1703, in lucrarea sa Comparaison de la musique française et italienne, Lecerf de la Viéville scria: “Aceste micute arii de vodevil, in care, asa scurte cum sunt, punem adesea multa muzica, si care, la fel ca si cantecele de pahar, sunt bunuri proprii Frantei si pe care italienii nu le cunosc… francezii, dupa greci si latini, sunt aproape singurii care au inteles acea concizie rezonabila care face perfectiunea vodevilului si acea naivitate care ii da gustul”. Nici Jean-Jacques Rousseau nu omite vodevilul in al sau Dictionnaire de musique, dar il apreciaza diferit: „Vodevilul este, de regula, putin Muzical. Cum nu da atentie decat vorbelor, muzica nu serveste decat la a face recitarea mai emfatica, in rest, nu are nici gust, nici cant, nici masura”.

Oricum ar fi, e cert ca, in epoca, vodevilul era muzica „oamenilor simpli” (1656, Oudin, in Curiosités françoises), un produs pur frantuzesc, in care s-a sadit toata traditia muzicala a targovetilor Frantei de ev mediu, un cantec viu, vesel, spiritual si plin de calambururi, ritmat si rimat, sclipitor si plin de verva, istet si deloc plangaret. Nu are nimic din constructia savanta a muzicii solemne, dar stie sa te scoata din tristete, din plictiseala, din oboseala, si sa-ti inveseleasca ziua. Nu e de mirare, astfel, ca vodevilul si-a croit rapid drum catre serbarile celor cu sange albastru, unde a fost introdus de muzicienii vremii, care l-au cules din strada, l-au aranjat, l-au coafat si l-au prezentat la curte, dandu-i numele de air de cour si publicand partituri care au facut ca aceasta muzica sa circule (si astfel sa ajunga si pana la noi) in forma scrisa. Istoria consemneaza numeroase culegeri de vodeviluri publicate intre 1500 si 1800, nu le vom insira aici, insa toate arata ca vodevilul este viu si evolueaza odata cu societatea. In 1672, Regele Soare acorda Academiei regale de muzica (mai exact lui Jean-Baptiste Lully, tatal italian al operei franceze) privilegiul de a fi singura institutie ce poate prezenta teatru pe muzica – Comedia Franceza avea, la randul sau, exclusivitate pentru teatrul vorbit in franceza – interzicand astfel celorlalte teatre sa-i faca concurenta. Privilegiul spunea clar: se interzice de acum “a se canta o piesa intreaga pe muzica, fie cu versuri in franceza, fie in alte limbi, fara permisiunea scrisa a numitului domn de Lully, sub sanctiunea unei amenzi de zece mii de livre si confiscarea teatrului, a masinilor, a decorurilor, a costumelor si a celorlalte lucruri”, si nu e voie „nici sa se faca spectacole cu mai mult de doua arii si doua instrumente fara permisiunea scrisa a domnului Lully”. Intr-un final, se va ajunge la un compromis si, in schimbul unei redevente platite Operei, teatrele vor primi dreptul de a include si muzica in piesele lor, intr-o masura limitata. Dar astfel, constranse de situatie, teatrele populare cauta solutii inventive si vin cu piese usoare combinate cu cantece, incercand sa eludeze privilegiul regal. Si asa ia nastere un gen nou: opera comica, o comedie in care replica vorbita se combina cu cupletul cantat. Iar in 1782, Piis si Barré dau uneia dintre operele lor comice titlul de “comedie-vodevil”, consacrand intelesul modern al termenului, care desemneaza nu atat cantecul, cat tipul de spectacol.

Concertul din 8 decembrie 2024 incepe la ora 19:00 si are loc la Teatrul Coquette din Bucuresti (Calea Calarasi 94). Biletele sunt disponibile pe platformele online mystage.ro, eventim.ro, iabilet.ro, kompostor.ro si eventbook.ro sau se pot rezerva la email rezervari@teatrulcoquette.ro ori tel. 0754990017, 0721191675 (zilnic intre 11-19), urmand a fi ridicate de la teatru, inainte de inceperea spectacolului. Dupa concert, publicul se va putea bucura, in tihna, in foaierul teatrului, de un pahar de vin oferit cu drag de CRAMA HISTRIA.