Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie | |
(Muzică) |
Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor nationale, recitalul „Invitatie la vals” cu casa inchisa la Teatrul National de Opereta si Musical „Ion Dacian”. Bucuresti, spectacolul festiv „Christmas Extravaganza” la Sala Dalles, debutul de gala, pe scena Salii Palatului pe 23 decembrie, in concertul de traditie „Craciun Vienez”, dar si un concert in inima Transilvaniei la Blaj, sunt reperele care rezuma activitatea de sezon a indragitului tenor Stefan von Korch. |
„Fiecare spectacol este o poveste aparte, pentru un public anume”, explica solistul, care a fost recent solist in „Oratoriul de Craciun” la Targu Mures, canta „Cantique de Noelle” sau „Adeste Fideles” la Filarmonica din Timisoara, dar interpreteaza si valsuri din operete celebre pe 13 decembrie la Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, ori piese de sezon foarte cunoscute si indragite, ca „White Christmas” la Sala Dalles. „Sunt fatete diferite ale muzicii, dar toate reflecta bucuria si sclipirea ce inconjoara sarbatorile de iarna”, completeaza amfitrionul si coordonatorul artistic al concertelor din seria Musical Extravaganza.
Si parca pentru a intari cele spuse, periplul de sarbatori al solistului continua pe scena Salii Palatului, pe 23 decembrie, intr-un concert devenit traditie a capitalei – „Craciun Vienez”, ce ajunge anul acesta la editia 20 si aduce la Bucuresti orchestra vieneza Sisi Chamber Orchestra, sub bagheta dirijorului Robert Papocs. Si pe 26 decembrie un alt Concert de Craciun il aduce pe solist in inima Transilvaniei, la Palatul Cultural din Blaj, sub bagheta maestrului dirijor Cristian Sandu.
Iar povestile muzicale nu se opresc odata cu trecerea sarbatorilor ci merg mai departe, vestind primavara: ajunul Zilei Indragostitilor aduce concertul extraordinar „Love Story” in formula de succes ce include spectaculoasa participare a Orchestrei Teatrului National de Opereta si Musical Ion Dacian in formula restransa de salon. Iar romantismul este la loc de cinste si in concertul „Chansons D’Amour” de la Ploiesti (7 februarie) si in recitalul pop-opera „Vivo per lei” de la Sala Dalles (5 martie).
Biletele sunt disponibile pe Ticketstore.ro, la casa de bilete a Teatrului National de Opereta si Musical Ion Dacian si la Sala Dalles.
Cu o evolutie exponentiala, nationala si internationala, Stefan von Korch va incheia anul cu aparitii de marca la Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian in concertul sold-out „Invitatie la vals” si la Sala Palatului ca invitat in concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez. In perioada verii a debutat in Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alaturi de Orchestra Reino de Aragon in Spania, a fost invitat in recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air si este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza.
De la inceputul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Targu-Mures lucrarea vocal simfonica Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerata o demonstratie de virtuozitate pentru orice tenor si lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn a performat in Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar si la Opera din Iasi, in spumosul rol Camille de Jolidon, din Vaduva vesela 2.0 regizata de Andrei Serban si la Opera Romana din Timisoara in montarea Vaduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
In decursul anului 2023 tenorul a facut sa vibreze inimile spectatorilor cu interpretari magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon si a fost singurul solist roman intr-un turneu de 27 de orase in China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marca in opere si operete prezentate pe cele mai mari scene din Romania: „Barbierul din Sevilla”; „Elixirul dragostei” si „Falstaff” (Opera Nationala Bucuresti); „Rigoletto”; „Vaduva vesela” si „Vaduva vesela 2.0” (Opera Nationala din Iasi); „I Puritani” (premiera nationala) „Rigoletto” si „Barbierul din Sevilla” (Opera Romana Cluj-Napoca) si altele.
In anul 2022 si-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeana a spectacolului „Traiano in Dacia” de Giuseppe Nicolini, pusa in scena la Opera Romana din Cluj-Napoca, iar palmaresul sau mai include roluri in 3 premiere nationale absolute: opera „I Puritani” la Opera Romana din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai inalta partitura scrisa pentru voce masculina, opera „La Sonnambula” de Vicenzo Bellini (2018) si prezenta pe scena Salii Radio din Bucuresti in premiera nationala absoluta a lucrarii vocal-simfonice „Messa di Gloria” de Rossini (2019).
Pe plan international a concertat la Metropolitan Concert Hall Tokyo, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre si Chongqing Grand Theatre, Opera Kaiserslautern Germania, Teatro Verdi Padua Italia, Sala de concerte a Academiei de Muzica Zurich, Teatrul National Bratislava.
A participat la cursuri „master-class” sub atenta indrumare a unor prersonalitati marcante precum: Ion Buzea (tenor de talie mondiala), Giuseppe Sabbatini tenor-dirijor de talie mondiala, Vasile Moldoveanu (tenor de talie mondiala), Horiana Branisteanu (soprana si profesor universitar in Salzburg), pianistul-coach international Vlad Iftinca, Ionel Voineag (canto Academia de Muzica din Bucuresti) si soprana Mariana Nicolesco. A dobandit Marele Premiu la Concursul national de Lieduri Ionel Perlea dar a fost premiat si la nivel international in cocnursul „Alfredo Giacomotti”.
. | |
|
|