Luni, 24 martie, ora 19, festivalul se deschide cu obisnuita Gala de Opera, dirijata de Tiberiu Soare. Orchestra Concerto, pregatita de conf. univ. dr. Bogdan Voda va insoti cei 18 studenti selectati pentru a interpreta arii si duete dintre cele mai cunoscute ale repertoriului liric. Vor putea fi ascultate lucrari de Mozart, Donizetti, Puccini, Gounod, Ceaikovski, Delibes, Massenet si Bellini.
Inchiderea festivalului va avea loc sambata, 29 martie, la Ateneul Roman, cu un concert simfonic sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Programul interpretat de Orchestra Universitaria, coordonata de conf. univ. dr. Alexandru Ganea va cuprinde Uvertura Leonora nr. 3 de Beethoven, Concertul in do major pentru violoncel si orchestra avandu-l ca solist pe Stefan Cazacu si, in partea a doua a concertului, Simfonia a IX-a de Sostakovici.
Intre aceste doua concerte a caror desfasurare este expresia colaborarii dintre UNMB si doua dintre cele mai reprezentative institutii culturale bucurestene, toate manifestarile festivalului se vor derula in spatiile generoase ale universitatii. Salile „George Enescu”, „Auditorium”, „Constantin Silvestri” si Studioul de Opera si Multimedia vor gazdui concerte de muzica baroca, contemporana, corala, camerala, de jazz si muzica usoara, un spectacol de miscare scenica si arta actorului, simpozionul studentesc de muzicologie, masa rotunda cu tema „Proiectele UNMB” si Gala excelentei.
In cadrul diverselor manifestari artistice si stiintifice ale UNMB sau in care UNMB este partener principal este promovat de asemenea proiectul PNRR „Modernizarea infrastructurii digitale a UNMB pentru asigurarea accesului la invatamant artistic”.
. |