Publicul va avea ocazia sa vizioneze Metoda G, o piesa semnata de renumitul dramaturg Jordi Galcerán, regizata de Radu Ghilas.
Un interviu, o companie controversata, patru indivizi, un singur loc. Metoda G este o comedie sumbra cu influente de thriller psihologic, care exploreaza depersonalizarea societatii moderne si ridica intrebari provocatoare despre alienare, etica si limitele umanitatii intr-o era dominata de tehnologie si control.
Din distributia spectacolului fac parte actorii: Cezara Fantu, Dumitru Florescu, Codrin Danila si Razvan Grosu. Iar din echipa de creatie: Catalin Tarziu (scenografie), Luminita Voina-Raut (traducere text), Cristi Bortos (light design & video), Cristian Racu (sound design), Cezara Fantu, Mara Lucaci (asistenti regie), Petronela Danilovici (asistent costume).
„Metoda G nu este doar o comedie neagra cu accente de thriller psihologic, ci o oglinda necrutatoare a lumii in care traim. Sub masca umorului, spectacolul ridica intrebari incomode despre moralitate si despre limitele umanitatii noastre. Dezumanizarea nu mai este doar un concept teoretic – devine o realitate palpabila, o rutina cotidiana in care oamenii sunt priviti tot mai mult ca simple resurse si tot mai putin ca fiinte cu empatie si demnitate. Spectacolul nostru reflecta aceasta tendinta si trage un semnal de alarma, iar cultura Big Brother nu mai este privita doar ca un concept distopic din romanul 1984 de George Orwell, ci ca pe o umbra care se intinde tot mai amenintator asupra prezentului. Alimentata de tehnologii moderne si de absenta unor limite etice clare, aceasta realitate risca sa transforme lumea intr-un loc unde intimitatea si libertatea devin simple amintiri”, a afirmat regizorul Radu Ghilas.
Invitam publicul sa se alature acestei experiente teatrale unice, care promite sa captiveze prin intensitatea emotionala si complexitatea relatiilor interumane.
Biletele sunt deja disponibile pe site-ul https://www.ateneuiasi.ro/class/metoda-g/ sau la casieria institutiei.
. |