Regia si adaptarea textului sunt semnate de tanara Miruna Hriscu, doctoranda la Facultatea de Teatru din cadrul Universitatii Nationale de Arte „George Enescu” din Iasi.
Montarea aduce in prim-plan un univers vizual spectaculos si dinamic, realizat de o echipa artistica de exceptie: Catalin Tarziu (scenografie), Petronela Danilovici (costume), Mihai Cornea (muzica originala), Ancuta Macovei (coregrafie), Cristi Bortos (light design) si Mariana Dumitrache (asistent regie). Muzica antrenanta, decorurile ingenioase si momentele coregrafice transforma povestea celor trei purcelusi intr-o experienta scenica completa, menita sa captiveze atat copiii, cat si adultii.
Din distributie fac parte actori indragiti ai teatrului iesean: Gelu Ciobotaru, Alina Mindru, Alin Zara, Mariana Dumitrache, Mara Lucaci si Daniel Popa, care vor da viata personajelor cu multa energie, umor si farmec. Povestea celor trei purcelusi nu este doar o lectie despre ingeniozitate si curaj, ci si o sarbatoare a copilariei si a bucuriei de a fi impreuna in sala de spectacol.
„Povestea celor trei purcelusi… altfel este o calatorie emotionanta intre joaca si reflectie, care reinterpreteaza un basm clasic cu sensibilitate si umor. Spectacolul vorbeste despre maturizare, despre cum ne construim lumea interioara si despre nevoia de a fi vazuti si intelesi, indiferent de varsta. Un lup care nu mai e doar „raul”, o Zana care provoaca intrebari si trei purcelusi curajosi ne invita sa descoperim ce conteaza cu adevarat”, a afirmat regizorul Miruna Hriscu.
Biletele pot fi achizitionate de la casieria Ateneului National din Iasi sau de pe paginile Cei trei purcelusi...altfel | Avanpremiera - Ateneu Iasi (ora 12:00) sau Cei trei purcelusi...altfel | PREMIERA - Ateneu Iasi (ora 18:00).
. |