Vernisajul expozitiei are loc pe 11 septembrie, de la ora 18:00 si va putea fi vizitata pana pe 14 noiembrie 2025 la Galeria Quadro din Cluj-Napoca.
Expozitia aduce in atentie o perioada de creatie mai putin cunoscuta a lui Titu Toncian: deceniul debutului, aflat la intersectia dintre peisaj, individ si memorie afectiva. In aceasta etapa, fotografia capata pentru artist o noua dimensiune — din simplu instrument documentar se transforma intr-un mediu autonom de expresie plastica si experimentare.
Lucrarile expuse surprind anii ’70–’80, cand Toncian exploreaza obsesiv privirea in oglinda — un spatiu al reflectiei si autocunoasterii. Autoportretul, memoria locului, relatiile de familie si intimitatea de cuplu devin teme recurente, prin care artistul cartografiaza atat realitatea exterioara, cat si universul sau interior. In aceste experimente vizuale, spatiul in care Toncian isi plaseaza ego-ul este fie natura arheologizata, fie un cadru extrem de intim, in ambele cazuri lipsit de amprenta cotidianului.
Fie ca este vorba despre lucrarea de absolvire a sectiei de ceramica, despre experimentele fotografice, filmele scurte din anii ’80 sau despre obiectele de ceramica si instalatiile ulterioare, Titu Toncian reuseste sa transforme un demers axat pe intimitate si subiectivitate intr-un mesaj politic — cel al unei rezistente tacute.
Activitatea sa artistica s-a intersectat puternic cu fenomenul Atelier 35, platforma nationala creata ca spatiu de dialog si expunere pentru tinerii artisti intr-o perioada marcata de restrictii si cenzura. Membru activ al filialei clujene si implicat in conducerea acesteia, Toncian a contribuit la mentinerea unei retele vii de comunicare intre artistii generatiei sale, prin legaturi constante cu Bucurestiul si alte centre culturale din tara.
Titu Toncian, Ipostaze, 1989
Expozitia este curatoriata de Székely Sebestyén, istoric de arta si director al Galeriei Quadro, cunoscut pentru activitatea sa de cercetare, arhivare si promovare a artei moderne si contemporane romanesti.
„Este nevoie de atingerea umana, de reperele corpului si ale mintii, pentru a avea incredere in perceptia lumii inconjuratoare”, subliniaza curatorul, referindu-se la modul in care Titu Toncian stabilea, prin interventiile desenate, scrise sau pictate pe fotografiile sale experimentale, o legatura profunda cu sinele, cu Celalalt si cu realitatea vizibila.
Expozitia face parte din proiectul Fenomenul Atelier 35 – Cercetare de sociologia artei si expozitii, un amplu demers dedicat documentarii vietii artistice a unei generatii lansate in anii ’70–’80, prin interviuri, realizarea unei arhive si expozitii. Abordarea Quadro se bazeaza pe instrumente ale sociologiei si istoriei orale si isi propune sa faca accesibile publicului marturii directe ale artistilor din cadrul Atelier 35, conturand o imagine vie a acestei perioade.
Proiectul Fenomenul Atelier 35 – Cercetare de sociologia artei si expozitii este co-finantat de Administratia Fondului Cultural National (AFCN).
Acesta nu reprezinta in mod necesar pozitia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.
–
Galeria Quadro este o galerie de arta moderna, infiintata in anul 2008, care se dedica valorificarii productiei artistice regionale a secolului XX, o mostenire bogata si inca insuficient explorata, pe care o prezinta si o promoveaza prin expozitii si proiecte culturale.
Activitatea galeriei se concentreaza pe arta din Transilvania, abordand totodata conceptul de „regional” intr-o perspectiva mai larga: Romania, Europa Centrala si de Est, Blocul de Est, cu specificul si incarcatura proprie fiecarei regiuni.
Quadro se dedica si cercetarii in domeniul artei. Asociatia cu acelasi nume deruleaza proiecte precum Fenomenul Atelier 35 – Cercetare de sociologia artei si expozitii, care documenteaza si valorifica fenomene esentiale ale artei romanesti recente. De asemenea, platforma online Arhiva Plastica este dedicata recuperarii, digitizarii si accesibilizarii arhivelor de arta postbelica si contemporana, oferind publicului si specialistilor resurse importante pentru intelegerea patrimoniului artistic.
Adresa Galeria Quadro: Strada Napoca 16, Cluj-Napoca, Romania
. |