Benone e marele artist al fantanilor care acopera dragostea. Cind sunt trist, ma minunez ca exista.” (Fanus Neagu, discul „Romante si cantece de petrecere”, Benone Sinulescu, Electrecord, 1977).

Dupa aceste cuvinte, altele, parca-s decolorate! Au vorbit geniile Romaniei despre Benone Sinulescu, si vor mai vorbi, cand vor mai fi genii. Fanus Neagu, Nichita Stanescu, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Ion Baiesu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Farcas, Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Margareta Paslaru, Lucretia Ciobanu, Marioara Murarescu, Florentina Satmari, Elise Stan, Liza Panait si cati alti oameni de valoare ai Romaniei nu l-au creionat afectiv?!

Atunci cand ne petrecem cateva clipe de extaz pe care ni le daruie muzica folclorica romaneasca, trebuie mai cu seama sa cugetam ca folclorul urca de la radacinile naturii si fiintei, neintrerupt, in limba si trairea primordiala a sufletului. Aceasta se datoreaza cu predilectie glasuitorilor melosului folcloric. Cantecele la care a lucrat istoria trec peste intelegerea trist de marginita a multora, de la varsta frematandei adolescente, pana la cea a cununilor de argint in par! Simtirea lor e adanc sentimentala. O simtire a celeilalte fiinte: fiinta din interior!

Unul dintre artistii glasuitori ai muzicii folclorice romanesti de peste sase decenii, statornic si iubitor al cantecului, harazeste romanilor nespusa fericire, tot atat de mare ca si duiosia si frumusetea vocii sale. Este faptuitorul unei carari de lumina in muzica pur folclorica romaneasca, Benone Sinulescu, artistul care se leaga adanc si inseparabil de ceea ce iubeste, impletind radacinile cantecelor sale cu radacinile intruparii neamului; este artistul care n-a fost niciodata deconectat de la priza culturii si muzicii folclorice, artistul pentru care cantecele nu-si pot explica rostul existentei lor durabile decat in palma inimii care le cantarste cel mai adevarat, dincolo de toti savantii lumii, si intocmai prin insotirea curentului pe drumul neintreruptului timp al schimbarilor. Maestrul Benone Sinulescu nu a scos niciodata cantecele sale de referinta, intr-o esterioritate a-geometrica fata de folclor, dimpotriva, a descoperit, slefuit, sporit si restituit folclorul din adanca lui fantana, in fantinita sufleteasca, printr-un act de inteligenta si de suprema vointa de respect fata de creatia muzicala si culturala a neamului! 

„Benone impune un stil plin de prospetime si frumusete melodica. Acest artist care poate fi numit astazi un fenomen, incununeaza ani de munca asidua, de cautari si de succese, care i-au adus binemeritata popularitate...

Benone Sinulescu demonstreaza ca-n arta nu exista varsta. Ca, atunci cand esti daruit cu totul cantecului, frumosului, autenticului, nu faci concesii. Dimpotriva, ramai legat de radacina care ti-a dat seva creatiei si forta ducerii mai departe a unui mesaj de unica frumusete. Benone, marele interpret al cantecului popular romanesc, a fost si va ramane un unicat in toata simplitatea si modestia sa...”, spune maestru Gheorghe Zamfir, (discul „Cantece populare si de voie buna”, Electrecord, 1977), iar daca spune asa geniul naiului, n-ar putea fi crezut cel ce-ar spune altfel!

E drept: maestrul Benone Sinulescu nu a cantat numai folclor! Dar nu l-a batut niciodata in ceafa vantul rece al antimuzicii, nici nu si-a intunecat propria cale cu norul unor cantece zornaitoare, de discutabila invesmantare moderna, doar a cantat si altceva decat folclor pur: muzica usoara, romanta, muzica etno, de petrecut in repaosul gandului ostenit si sufletului incarcat, muzica a inseninarii si adierii voiosiei prin transeea vietii pana in ultima clipa alergata si impovarata! Din repertoriul de cantece ale maestrului Benone Sinulescu, vast cat o mie ale celor ce clevetesc, lucitoare ca un soare pe langa scanteile fumegande ale celorlalti, fiecare are ocazia si dreptul sa aleaga ceea ce ii place! Are de unde...!

„Jovialul Nea Benny”, asa numeste bunul prieten al maestrului si al tuturor artistilor, prezentatorul Octavian Ursulescu, eseul sau in care dezvaluie urmatoarele: "Intentionat am ales grafia aceasta anglo-americana, pentru ca se poarta: daca n-ai un pseudonim cat mai occidental n-ai nici o sansa sa apari la televizor si in spectacole, asa incat il sfatuiesc pe vechiul meu prieten Benone Sinulescu, Nea Beni (asa ar fi firesc sa scriem), sa se apuce sa cante in limba engleza si sa-l vezi atunci in topuri! Tonul glumet cu care am inceput aceste rinduri i se potriveste perfect hatrului artist, care de cand il stiu a fost pus pe sotii. Acum citeva zile m-a sunat poate cel mai pitoresc impresar pe care l-am cunoscut, Busila. Originar din Galati, acesta are un accent moldovenesc inconfundabil si pe seama lui circula cele mai traznite relatari. Una din ele am trait-o chiar eu: aveam spectacol la Zimnicea, cu ca?iva dintre componentii «scolii vedetelor» a lui Titus Munteanu. Am ajuns pe la pranz, iar Busila ne-a dus in vizita la conducerea fabricii de zahar, in ideea unei sponsorizari. Directorul, saracul, ne-a dat...un sac mare cu zahar: merita sa ne vede?i, peste o jumatate de ora, intr-un parc din localitate, umplandu-ne fiecare cate o punga de plastic cu pre?iosul indulcitor! Benone sigur va rade in hohote citind aceste randuri, dar nu se va mira, pentru ca are sigur multe amintiri cu imprevizibilul impresar. De altfel, impreuna cu Benone si Dan Spataru am batut multe comune; mergeam cu un microbuz condus de fiul vitreg al lui Busila si mai veneau cu noi Elisabeta Turcu, Costin Marculescu, s.a. Ne prapadeam de ras, fiindca Nea Beni avea o sapca pe cap si peruca intr-o sacosa, si-o punea la sosire, explicandu-ne ca asa s-a obisnuit lumea, asa il percepe. Dar iata ca intr-o buna zi a creat cu curaj actualul personaj cu tenta etno, colaborind cu formatia Ro-Mania si apoi cu valorosul grup de la Chisinau, Millenium. Pe Benone il cunosc de multa vreme, l-am vizitat de cateva ori in apartamentul din Drumul Taberei (era pe atunci vecin cu Cornel Constantiniu), fiind angrenat in lungi discu?ii despre poezie (a fost bun amic cu poetul Niculae Stoian), despre folclorul autentic sau despre celebrul sau prieten si colaborator Gheorghe Zamfir, pentru ca Benone este, indiscutabil, un intelectual al muzicii populare. Cu ani in urma, aflat cu un spectacol la Arad, fostul meu regizor muzical de la Radio, Emil Conta, m-a invitat sa-i vad casa parinteasca de la Barzava. Emil s-a stabilit in Germania, fiind regizor muzical la teatrul din Nurnberg, dar mai vine pe acasa an de an, fiind foarte legat de meleagurile natale (este nepotul marelui dirijor Iosif Conta, pornit la randul lui pe drumul celebrita?ii tot din Barzava). Comuna mi s-a parut o frumusete, e strabatuta de un raulet, asa incat m-am bucurat cind am aflat ca Benone a decis sa se mute in acest paradis. Abia astept sa-l vizitez, sa verific daca nu si-a pierdut deprinderile de «fermier» (azi nu se mai spune «taran»!). Cu niste ani in urma Nea Beni al nostru m-a sunat pentru a ma invita sa-i prezint un concert aniversar la Opera Romana si am fost tare necajit ca nu eram liber. Dar cum Benone Sinulescu a descoperit la Barzava izvorul tineretii fara batranete (cine stie ce ierburi tainice fierbe el acolo!), sunt sigur ca ocazii se vor mai ivi...Beni, cheama-ma, acum am si costum popular, e drept ca de la mine din Mures!

Cu ani in urma a fost un film mexican de mare succes, «Pompierul atomic». Ei bine, asa este Beni pe scena, atomic, dezlantuit, nu sta o clipa, bate scena de la un cap la altul. Iar «pompier» pentru ca stie ca nimeni altul sa «stinga» focul din inima admiratoarelor sale!”.

         
Despre cel pe care l-au adorat Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Nichita Stanescu, Fanus Neagu si altii, Margareta Paslaru marturisea pentru „Jurnalul National” (31 martie 2008): „Cum bine l-a definit Gheorghe Zamfir, «Benone este o institutie». Il admir mai ales pentru spiritul inovator al acompaniamentului contemporan. O modalitate prin care sprijina, astfel, tinerele formatii... Benone s-a bucurat de un succes deosebit de-a lungul timpului...”. 

Unii, slava Domnului, putini, se uita la cantecele maestrului Benone Sinulescu pe sub umbra sprancenei, cu un sfert de ochi, asa ca vulpea la struguri si spun ca artistul ar fi vatamat folclorul romanesc! Cand capul cuiva calca in locul talpilor, nu e cu ce-l incalta, iar pe jos e mizeria lumii (de aceea va fi fost omul faptuit cu fruntea sus!). Din pacate, acestia il acuza pe maestrul Benone Sinulescu in chip cu atat mai neinspirat cu cat, din exces de rautate si din frustrare, se nimereste sa fie printre ei si cate un confrate al maestrului! Acuzele acestea, ce altceva sunt decat o precuvantare a invidiilor unora, inaintea pierderii pe rand a mirajului gloriei. Flori neudate si uscate, in canatul geamului liliachiu, batut de soare si cu zabrele vechi sunt detractarii maestrului, cel mai adesea, pe cand oamenii de valoare il pretuiesc si admira!

„Inepuizabil, Benone cucereste publicul cu-n repertoriu de mare frumusete”, spunea Marioara Murarescu. „De la doina, cantec de leagan si colinde, la cantecul de petrecere. Mereu atent la textul poetic si la acea putere de a sterge granitele ce despart de obicei preferintele artistice ale generatiilor. Are puterea sa priveasca in jur, pentru a pune in lumina voci care sa duca mai departe cantecele noastre, dar, mai ales, dupa atatea cautari, dupa atatea aplauze si flori, are puterea sa demonstreze ca baiatul acela de pe Valea Siriului ramane de partea cantecului adevarat.”.

         

Maestrul Benone Sinulescu a mentinut cadenta cu muzica si arta spectacolului muzical, cu drumul actual al lor, dar cei imobilizati in bastonul de plumb al neadaptarii provoaca o anemica bataie de vant, in stare sa clinteasca numai o firava perdea din geam! Astfel de oameni stranii, nu au sansa de a dobori decat un fir de iarba, nu un copac al muzicii folclorice romanesti. Nici macar nu-l pot atinge! Faptura sa inconjurata de nimbul unei cariere artistice solare, de peste sase decenii, nu este tangibila decat cu insusi mitul muzicii folclorice romanesti. Benone Sinulescu nu a stricat nici macar o singura nota muzicala in aceasta cariera, Benone Sinulescu a imbogatit muzica folclorica de cantece pe care generatie dupa generatie, romanii le-au pus in vaze sufletesti.

„Cu Benone Sinulescu am fost colega la scoala speciala de muzica din Bucuresti. Cel mai important si cel mai dragut coleg. Glas placut si frumos. Acelasi glas il are si acum... Benone se numara printre putinii solisti care canta «live». Publicul l-a iubit totdeauna. Publicul il iubeste si acum la fel.

O fire reconfortanta si optimista. Ma leaga foarte multe amintiri de el. Pentru Benone nutresc, in orice clipa, sentimente de sincera prietenie.”, spunea artista regretata Angela Moldovan.

         

Pe 24 mai, maestrul Benone Sinulescu isi aniverseaza ziua de nastere! Parca zilele arata de la o vreme ca au tendinta sa se repeada inapoi, asa se scurg de neinsemnate si fara roade, sub o soarta abatuta a neamului nostru! Dar zilele maestrului merg frumos, ca alaiul unui voda, usor extaziate, suflate cu aura legendei, pe carari cu flori, sub un cer albastru absolut, de cobalt, fructe rumenite si dulci daruind, steaguri instelate de mii si milioane de inchinatori la ele, arborand. Noi, romanii, nu vom mai avea niciodata un alt Benone Sinulescu, pentru ca nici nu am avut inaintea sa un alt Benone Sinulescu. Maestrul a fost, este si va ramane ca nimeni, a fost, este si va fi ca  Benone Sinulescu!

„Mi-e drag Benone. Ca si Lena, sotia sa. O ardeleanca de toata isprava. O gospodina exceptionala.”, marturiseste buna prietena dintotdeauna a maestrului, artista Lucretia Ciobanu. „Beni, tot astfel. Foarte echilibrat. Glas foarte curat. Foarte elegant. stie sa puna punctul si virgula in muzica. A stiut intotdeauna... Se deosebeste din o mie de solisti. Mare lucru. O cariera extraordinar de stralucita. Si eu i-am cantat unele cantece...”; „Pe Benone l-a prins extraordinar si muzica de divertisment. ii vine ca o manusa. Benone ramane - zic eu - in analele muzicii populare si de divertisment. Referitor la muzica de divertisment, Benone n-a cazut prada influentelor lautaresti.”; „Benone e plin de vigoare. Fara sa forteze nota, fara sa fie vulgar ( n-a fost niciodata), canta si astazi, la cele peste sapte decenii, exceptional. Asta mi-a placut totdeauna la el... Nu multi pot avea o... stea in frunte... Asta e... ...il iubim pe Benone pentru ca este foarte comunicativ. Foarte sensibil. N-am auzit nimic rau despre el...”.

Cine isi are inima tangibila cu melodiile cantate de catre maestrul Benone Sinulescu, si-o are unita nu doar cu artistul ci si cu omul Benone Sinulescu. Artistul este dublat de un om neegalabil ca bunatate si omenie, intre cantaretii de ieri si cantaretii de azi. Activ fervent, entuziast, generos, maestrul Benone Sinulescu e un participant la pastrarea istoriei muzicii folclorice romanesti, un faptuitor contemporan al istoriei muzicii folclorice de azi, o coloana si o efigie a castelului istoriei muzicii folclorice de maine! Un artist cu una dintre cele mai prolifice contributii la dezvoltarea si luminarea melosului folcloric romanesc. Prin maestrul Benone Sinulescu, folclorul romanesc are melos original, un verb de acuratete unica, o poezie a cantecului, sublima,  o flexibilitate scenica vivace, spontana, vibranta...! 

„Benone”, cugeta Dan Puric, „Jurnalul National”, 31.03.2008, „este o lacrima de cantec romanesc autentic... O voce senina si calda, precum cerul din panzele lui Grigorescu si un suflet pe masura... Un spirit liber... Un model pentru multi artisti...”.

         
Unicul cuvant adevarat in raport cu vreo rautate impotriva sa, e acela care spune ca pietrele sunt aruncate in pomul roditor! Ele, insa-s sterile, pe cand pietrele pe care le merita si le-a si primit cu prisosinta, de-a lungul stralucitoarei sale rodiri artistice sunt nestematele!

Incheiem mirabil cu silabele inimii celui ce l-a iubit pe maestrul Benone Sinulescu, lira a sufletului, intre poeti, Nichita Stanescu, nu insa inainte de a chema tara sa-l sarbatoreasca pe cel care-a iubit-o si cantat-o magnific o viata de om (pe 24 mai, fiecare 24 mai, an cu an, zi in care a vazut lumina zilei pentru ca sa restituie zilei lumina mai tarziu, maestrul Benone Sinulescu):

„Un colocviu fericit al artelor demonstreaza ca vocea atat de blanda si calda a lui Benone Sinulescu se impleteste cu naiul atat de aprig si de duios, totodata, al lui Gheorghe Zamfir... Cand doi mari artisti se intalnesc, rodul muncii lor se transpune intr-o noua dimensiune a artei populare.

E o lectie de muzica romaneasca in modul ei adevarat aleasa, cu un gust atat de fin, incat, mai degraba, ne da impresia ca avem de-a face c-o antologie de poezie.”.