Are 27 ani si un premiu Grammy obtinut in 2018 la categoria “Cea mai buna interpretare solo – muzica clasica”. Este privit drept succesor al marii traditii a scolii ruse de pian, un talent iesit din comun despre care pianisti importanti ai timpurilor noastre nu au decat cuvinte de lauda. Sigur, are si numeroase premii la concursuri internationale de prestigiu, dar mai ales, distinctii pe care altii le primesc dupa o viata in slujba muzicii. Este deja un pianist-fenomen si in 2017, l-am putut asculta si la Bucuresti: este Daniil Trifonov!
In 2015, Daniil Trifonov lansa un prim titlu ce avea in prim-plan muzica lui Serghei Rahmaninov, album ce a fost nominalizat la premiile Grammy, un disc pe care se regasea Rapsodia op.43 pe o tema de Paganini, celebra lucrare pentru pian si orchestra. Acum, in 2018, Daniil Trifonov revine la muzica lui Rahmaninov pentru a inregistra integrala concertelor pentru pian si orchestra, alaturi de aceeasi muzicieni cu care colaborase si in 2015: Orchestra Simfonica din Philadelphia, dirijor Yannick Nezet Seguin.
Nu e nimic surprinzator in aceasta alegere: Daniil Trifonov s-a format ca pianist ascultand inregistrari cu Rahmaninov-pianistul, al carui urmas se considera si este considerat astazi. Ca si Rahmaninov, si Trifonov compune. Ca si Rahmaninov, el este un romantic. Emigrat din Rusia comunista in 1917, Rahmaninov s-a stabilit in Statele Unite ale Americii; orchestra cu care a colaborat cel mai des in calitate de pianist si care i-a si interpretat cele mai multe prime auditii, a fost Orchestra Simfonica din Philadelphia. Si azi, la 75 ani de la moartea lui Rahmaninov, spiritul sau si traditia interpretarii muzicii sale raman foarte vii printre muzicienii din Orchestra Simfonica din Philadelphia, asa ca nu e deloc surprinzator ca Trifonov a ales sa inregistreze (din nou), impreuna cu ei, Rahmaninov.
“Destination Rachmaninov” este un proiect cu doua parti: “Departure” – albumul aparut pe 12 octombrie 2018, cuprinzand concertele cu numerele 2 si 4 si “Arrival”, care va fi lansat in octombrie 2019 si va cuprinde, evident, concertele cu numerele 1 si 3.
Pentru cei care au fost la festivalul Enescu de anul trecut, auditia Concertului nr.2 pentru pian si orchestra de Rahmaninov, in interpretarea lui Daniil Trifonov, nu mai este o premiera. Insa ceea ce poate fi ascultat pe discul lansat pe 12 octombrie 2018 este destul de diferit de ceea ce putut fi ascultat la Sala Palatului, o versiune mult mai inchegata, desi este tot o inregistrare din concert. Ascultand acest disc, ne putem imagina cum ar fi cantat insusi Rahmaninov in secolul XXI: avem aici si patos si liric, si echilibru, si maturitate si expansivitatea tineretii, intr-un amestec surprinzator si cu un efect artistic deosebit.
Nu intamplator, in cadrul proiectului “Destination Rachmaninov”, Trifonov a ales sa combine concertele celebre ale compozitorului rus cu cele mai putin cunoscute, asa ca acest concert nr.2, care este printre cele mai des abordate dintre toate concertele pentru pian si orchestra din istoria muzicii, are ca pereche concertul scris de Rahmaninov in 1926, concertul nr.4. Iata o partitura care ar merita sa fie abordata mai des, in care Rahmaninov- romanticul ii face loc lui Rahmaninov-modernul, evitand insa stridentele si demonstrand acelasi mare talent de melodist. De altfel, si Trifonov insusi ca afirma ca dintre concertele lui Rahmaninov, ultimul, acest concert nr.4, este preferatul sau.
Reusita albumului este asigurata nu doar de pianist, ci si de aceasta atat maleabila, calitativa si muzicala Orchestra Simfonica din Philadelphia, condusa eficient si atent de Yannick Nezet Seguin, unul dintre cei mai cautati dirijori ai timpurilor noastre.
Si desi destinatia este muzica lui Rahmaninov, pe disc sunt inserate si 3 piese de Johann Sebastian, e adevarat, in transcriptia pentru pian realizata de Serghei Rahmaninov – trei parti din Partita a III-a pentru vioara solo. Trifonov explica el insusi ca momentele polifonice din Concertul nr.2 de Rahmaninov sunt inspirate de muzica lui Bach, iar Rahmaninov-pianistul era considerat un mare interpret al muzicii lui Bach.
Iata deci suficiente argumente pentru a asculta, macar o data, “Destination Rachmaninov. Departure” cu Daniil Trifonov si Orchestra Simfonica din Philadelphia, condusa de Daniil Trifonov. O puteti face pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2018 (http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/disc.htm?a=2021551&c=4631&g=2), pe platformele de streaming online (de exemplu, Spotify) sau, evident, pe disc, pe care-l puteti comanda direct de pe site-ul Deutsche Grammophon (https://www.deutschegrammophon.com/en/cat/4835335), casa producatoare.
Daca va place Daniil Trifonov, puteti sa-l vedeti si in inregistrarea video a concertului cu care Deutsche Grammophon si-a sarbatorit 120 ani de existenta, in Orasul interzis din Beijing, pe 10 octombrie 2018.
Una dintre ele ne este mai apropiata – in fond, Leipzig era un oras german cat de cat accesibil si in perioada comunista, fiind plasat in fosta RDG; de cealalta ne desparte un ocean, de apa si conceptii. Una este Orchestra Gewandhaus din Leipzig; alta este Orchestra Filarmonicii din New York. Ambele inaugureaza noi drumuri in istoria lor, sub conducerea unor noi dirijori; ambele pornesc si proiecte in care noi colectii de discuri au un rol important.
Orchestra Gewandhaus din Leipzig – 275 ani de existenta
De fapt, Leipzigul a avut primii muzicieni angajati in serviciu public incepand anul 1479, adica pe vremea lui stefan cel Mare! in 1743, incepe istoria orchestrei simfonice din Leipzig, cu un ansamblu sustinut financiar atat de aristocratie, cat si de oamenii simpli. In 1781 a fost inaugurata si sala dupa care si-a luat numele si orchestra, Gewandhaus; a doua cladire sediu al orchestrei a fost data in folosinta in anul 1884, dar a fost distrusa in bombardamentele celui de al doilea razboi mondial; actuala cladire in care functioneaza orchestra a fost in anul 1981.
Din 1781 a inceput si istoria muzicienilor care au activat in functia de kappelmeister al acestei orchestre – pana astazi, 21 de nume, printre care regasim personalitati de mare prestigiu: Felix Mendelssohn-Bartholdy (celebrul compozitor din prima jumatate a secolului al XIX-lea), Arthur Nikisch, Wilhelm Furtwangler si mai recent, Kurt Masur, Herbert Blomstedt, Riccardo Chailly. Anul 2018 marcheaza inceputul directoratului celui de al 21-lea kappelmeister, dirijorul leton de 39 ani, Andris Nelsons, care si-a pastrat in acelasi timp si functia de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston, cu care a cucerit in ultimii doi ani doua premii Grammy.
Pe langa un festival din februarie-martie 2018 si un turneu european ce i-a urmat, Andris Nelsons a propus pentru aniversarea Orchestrei Gewandhaus si un proiect discografic, realizat cu prestigioasa casa germana Andris Nelsons colaboreaza, Deutsche Grammophon: o integrala a simfoniilor de Bruckner, serie din care au aparut in 2017 si 2018 trei albume, cu Simfoniile a III-a, a IV-a si a VII-a. Toate simfoniile au fost inregistrate in timpul unor concerte live; ultimul album, cuprinzand Simfonia a VII-a de Bruckner a fost lansat in Germania pe 6 aprilie si la nivel international, pe 20 aprilie, si include inregistrari din concertul care a avut loc in 11 martie 2018, pentru a marca 275 ani de existenta ai orchestrei.
Bruckner poate parea o alegere surprinzatoare, in contextul unei piete discografice complicate, in care publicul se orienteaza mai curand catre un repertoriu mai popular, sa-i spun, si in ceea ce priveste muzica culta. Insa Nelsons si Gewandhaus au ales sa celebreze o traditie de cea mai buna calitate, in care regasim, de exemplu, premiera Simfoniei a VII-a de Bruckner, interpretata de Gewandhaus cu un enorm succes in 1884 si reluata apoi de nenumarate ori; sau pe Richard Wagner, nascut in 1813 la Leipzig, format la concertele Orchestrei Gewandhaus, cu o prima lucrare proprie interpretata chiar de aceasta orchestra.
De altfel, nu intamplator, Andris Nelsons a alaturat fiecareia dintre simfoniile bruckneriene de pe aceste trei discuri cate o lucrare de Richard Wagner – uverturile operelor Tannhauser si Lohengrin, Marsul funebru din Amurgul zeilor: pentru a celebra aceste doua mari personalitati ale componisticii secolului al XIX-lea, Bruckner si Wagner, atat de profund legate si de istoria Orchestrei Gewandhaus.
Iar unul dintre marile merite ale lui Andris Nelsons este ca reuseste sa faca partiturile bruckneriene si wagneriene, relevante si pentru publicul de astazi. E drept ca si Wagner si Bruckner au renumele unor compozitori mai greu de inteles din istoria muzicii, desi lucrarile lor sunt cu mult mai accesibile decat muzica secolului XX, de pilda. E vorba insa si de dimensiunile lucrarilor – o simfonie de Bruckner dureaza mai bine de o ora. Insa prin modul in care Nelsons construieste aceste simfonii, el face ca ascultatorul sa fie cu totul conectat emotional la muzica, sa devina curios, sa vada ce se intampla mai departe si, in acelasi timp, sa aiba prilejul de a se desprinde de lumea cotidiana contemporana. Ascultarea muzicii lui Bruckner in interpretarea Orchestrei Gewandhaus, conduse de Andris Nelsons, seamana, daca mi-este permisa aceasta comparatie, cu o excursie pe munte – impune un efort, dar sentimentul de plenitudine pe care-l ai cand ajungi in varf si vezi panorama, te face sa uiti orice efort.
Recomand in special Simfonia a VII-a din aceasta serie bruckneriana: o puteti asculta oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2018 http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/. Discurile lui Andris Nelsons sunt disponibile si in Romania in format fizic, si desigur, pe platformele de streaming online.
Orchestra Filarmonicii din New York si Jaap Zweden
Daca Leipzigul ni se pare, macar ca distanta mai aproape, New York-ul este mult mai indepartat, si in kilometri, si in mentalitati. E o alta lume in care orchestrele traiesc o alta realitate, care se reflecta si in modul cum suna si cum isi aleg repertoriul, dincolo de modul cum sunt finantate si conduse efectiv.
Pentru Orchestra Filarmonicii din New York, urmeaza o noua etapa sub conducerea noului director muzical, dirijorul olandez Jaap van Zweden, care va prelua in mod oficial aceasta functie in septembrie 2018. Filarmonica new-yorkeza este una dintre cele mai vechi orchestre americane, cu o istorie ce incepe in 1842; si una dintre cele mai bune, parte a asa numitului grup Big Five, care cuprinde si orchestrele din Boston, Cleveland, Philadelphia si Chicago.
Unul dintre proiectele anuntate de Jaap van Zweden la lansarea stagiunii 2018-2019, prima pe care si-a asumat-o, a fost si un contract cu casa de discuri Decca Gold, recent infiintata divizie americana pentru muzica clasica a concernului Universal Music: cel putin sase albume noi cu Zweden dirijand Filarmonica new-yorkeza, dar si publicarea unor inregistrari realizate de orchestra, in regim propriu, in ultimii 10 ani. O adevarata comoara, as spune, tinand cont de prestigiul de care se bucura la nivel mondial filarmonica new-yorkeza.
Iar primul disc din aceasta serie deja a aparut: Simfoniile a V-a si a VII-a de Beethoven, un album aparut pe 2 martie, care a putut fi ascultat la Radio Romania Muzical pe 30 aprilie si poate fi reascultat oricand aici. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/disc.htm?a=1867451&c=4631&g=2
Jaap van Zweden nu este un nume foarte sonor in Europa, desi olandezul a lucrat mult timp si aici. insa a devenit foarte sonor in ultimii ani peste ocean: in 2013, Jaap van Zweden era numit de cea mai importanta publicatie de profil, Musical America, drept dirijorul anului, In 2014, se scria in presa americana ca este si cel mai bine platit dintre dirijorii care activeaza in America. Iar in 2016, el era anuntat drept directorul muzical al filarmonicii new-yorkeze, una dintre cele mai bune pozitii de acest tip din lume, cu un contract valabil incepand cu stagiunea 2018-2019.
Cronicarii americani remarcau ca Jaap van Zweden nu este un dirijor care se remarca prin emotia pe care o trezeste in auditoriul sau, ci prin precizia detaliului si a constructiei. Intr-adevar, ascultand simfoniile a V-a si a VII-a de Beethoven, am sesizat acelasi lucru. Imaginea pe care mi-a trezit-o a fost cea a unei nave-amiral navigand pe ocean: puternica, majestuoasa, indeplinindu-si perfect serviciul.
In fond, sa-si indeplineasca bine serviciul este o sarcina dificila pentru Jaap van Zweden, pentru ca nu are doar de condus o orchestra la cele mai mari standard artistice, ci si trebuie sa se implice in atragerea de fonduri pentru renovarea salii de concerte (300 milioane de dolari) si in gasirea de solutii pentru locul unde repeta si canta orchestra pe parcursul reparatiilor. Ceea ce, evident, nu e deloc simplu! insa ce mai e simplu in lumea de azi, inclusiv a muzicii clasice!
S-au implinit in 5 martie 65 ani de la moartea lui Stalin – finalul uneia dintre cele mai negre perioade din istoria nu doar a Rusiei, ci a omenirii, in general. Zeci de milioane de oameni exterminati, in Uniunea Sovietica si in lagarul comunist, destine frante – nici muzicienii nu au fost feriti de impactul dur cu realitatea sovietica. Un caz celebru: Dmitri Sostakovici, astazi readus la lumina, printre altele, de proiectul discografic “sostakovici in umbra lui Stalin” semnat de Orchestra Simfonica din Boston, condusa de letonul Andris Nelsons.
In zilele noastre, muzica lui Dmitri Sostakovici e la moda; este unul dintre compozitorii cei mai des interpretati de marile orchestre ale lumii. Are un limbaj componistic original si, pentru publicul larg, este unul dintre compozitorii cel mai usor accesibili dintre cei care au scris in secolul XX. Muzica lui este vibranta, emotioneaza si are capacitatea de a face oamenii sa viseze – calitati care s-au mentinut de-a lungul timpului.
Relatia lui Sostakovici cu Stalin a fost una extrem de complicata: Sostakovici a fost de doua ori mazilit de regimul stalinist, traind cu frica de a fi deportat catre gulagul siberian. Pe de alta parte, s-a bucurat si de succes si stima, mai ales in ultimii ani de viata ai lui Stalin; era privit ca un element vital in propagarea valorilor sovietice catre spatiul vest-european, tocmai datorita lucrarilor muzicale exceptionale pe care le compunea.
Mai ales simfoniile lui Sostakovici sunt o oglinda a relatiei complicate dintre sostakovici si Stalin. Si exact de la aceasta idee a pornit si dirijorul Andris Nelsons in proiectul sau “Sostakovici in umbra lui Stalin” – de la acele sase simfonii care urmaresc strict aceasta relatie complicata – simfoniile cu numerele de la 5 la 10, compuse intre 1937 si 1953 – in partea a doua a simfoniei a X-a, avem chiar un portret al lui Stalin, dupa o marturie a compozitorului.
Primul disc din aceasta serie, cuprinzand Simfonia a X-a, a aparut in anul 2015 si a primit un premiu Grammy; al doilea, cu simfoniile a V-a, a VIII-a si a IX-a, in 2016 si a fost distins, si acesta, cu un premiu Grammy – ilustrand astfel foarte elocvent “succesul scandalos” – cum l-au numit criticii americani – al acestui proiect.
In mod asteptat dupa un asemenea succes, casa de discuri Deutsche Grammophon a anuntat ca Andris Nelsons va inregistra integrala simfoniilor de Sostakovici – toate 15.
Iar in 6 iulie 2018 urmeaza sa apara al treilea album din aceasta serie: Simfoniile a IV-a si a XI-a de Sostakovici, un dublu album, fiecare dintre cele doua simfonii avand o durata de aproximativ o ora.
Anul 1936 a fost unul dintre cei mai complicati din existenta lui Sostakovici; in luna ianuarie, Stalin insusi asista la o reprezentatie a operei “Lady Macbeth din Mtensk” care, din nefericire, nu i-a placut, asa ca la cateva zile dupa aceea, ziarul Pravda publica un articol in care-l infiera pe Sostakovici, compozitorul decadent. Dintr-unul dintre cei mai admirati compozitori rusi ai vremii, Sostakovici s-a trezit un paria. Nu a incetat insa sa lucreze, asa ca pe parcursul anului 1936 a terminat partitura simfoniei sale IV-a, care prin limbaj si estetica era foarte deosebita de precedentele simfonii, inspirate mai ales de folclor si, deci, mult mai in spiritul realismului sovietic. Premiera simfoniei a IV-a fusese programata pentru 11 decembrie 1936, insa Sostakovici a primit dispozitie sa retraga lucrarea de la premiera, cu justificarea ca partitura nu coincide cu convingerile sale politice. In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, partitura pentru orchestra a fost pierduta, insa Sostakovici a refacut-o identic dupa o partitura pentru doua piane pe care o mai avea. Premiera simfoniei a IV-a a avut loc, in fine, abia in 30 decembrie 1961, cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, dirijor Kirill Kondrasin – trecusera mai bine de 8 ani de la moartea lui Stalin.
Simfonia a XI-a, cu titlul “Anul 1905”, a fost scrisa in anul 1957; s-a vorbit despre faptul ca Sostakovici ar fi fost impresionat de Revolutia ungara din 1956, dar si despre faptul ca lucrarea ar fi, dincolo de o ilustrare a revolutiei ruse din anul 1905, si un requiem pentru generatia din care facea parte sostakovici: nascut in 1906, trecut prin doua razboaie mondiale si perioada crunta a stalinismului. In cele patru parti, simfonia urmareste, cu mijloace aproapiate de o coloana sonora de film, desfasurarea evenimentelor: Piata Palatului, 9 ianuarie, Memorie eterna, Clopotul de alarma. O muzica care s-a bucurat de mare succes – cel mai mare succes pe care l-a inregistrat Sostakovici in viata sa de compozitor, dupa cel cu Simfonia a VII-a Leningrad, pe care o scrisese cu 15 ani inainte de Simfonia a XI-a.
Andris Nelsons este un dirijor leton de 39 ani format la scoala rusa si care a trait pe propria-i piele realitatile comunismului intr-o tara care a facut parte din Uniunea Sovietica: intelege perfect mesajele din partiturile lui Sostakovici si are capacitatea dirijorala de a le transpune intr-o muzica vie care entuziasmeaza publicul. Lucreaza cu aceasta minunata Orchestra Simfonica din Boston, o orchestra foarte tehnica, dar si extrem de maleabila, instrumentul perfect pentru intentiile lui Nelsons si pentru partiturile lui sostakovici. Toate inregistrarile din seria simfoniilor lui sostakovici sunt captate in concerte live, conservand tensiunea si emotia concertelor cu public, impresionand prin acuratete si viziune.
Andris Nelsons a fost comparat cu Herbert von Karajan pentru varietatea si amplitudinea proiectelor sale discografice – pana in 2020 urmeaza sa inregistreze integrala simfoniilor de sostakovici cu Orchestra Simfonica din Boston, integrala simfoniilor de Bruckner cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig si integrala simfoniilor de Beethoven cu Filarmonica din Viena, toate, pentru casa Deutsche Grammophon. in mod evident, Andris Nelsons este unul dintre cei mai de succes dirijori ai timpurilor noastre, cu acea capacitate rara de a imprima fiecarei partituri interpretative o viziune proaspata si foarte personala. Este probabil si ceea ce i-a determinat pe membrii juriilor premiilor Grammy sa-l premieze in doi ani succesivi; si, cine stie, poate ca anul viitor, va aduce un nou premiu Grammy si pentru al treilea disc din integrala sostakovici, cel putin la fel de reusit ca precedentele doua.
Recomand deci, cu caldura, auditia Simfoniilor a IV-a si a XI-a de Sostakovici in interpretarea semnata de Andris Nelsons si Orchestra Simfonica din Boston – este o incursiune de care avem nevoie in maruntaiele unui timp de care ar fi bine sa nu uitam si la care speram sa nu ne intoarcem vreodata.
Albumul poate fi ascultat la Radio Romania Muzical in doua episoade luni, 2 si 9 iulie, de la ora 19.00, in reluare duminica, 8 si 15 iulie, de la ora 14.30 sau oricand, pe site-ul proiectului Discurile anului 2018.
Dupa momentul lansarii oficiale din 6 iulie, poate fi comandat si in Romania la www.getmusic.ro, acolo unde sunt disponibile si primele doua discuri din serie, cu simfonia a X-a https://www.getmusic.ro/produse/CD/p18831-Boston-Symphony-Orchestra-Andris-Nelsons-Shostakovich-Under-Stalins-Shadow-Symphony-No-10.html si simfoniile V, VIII si IX. https://www.getmusic.ro/produse/CD/p20460-Boston-Symphony-Orchestra-Andris-Nelsons-Shostakovich-Under-Stalins-Shadow-Symphonies-Nos-5-8-9-Suite-From-Hamlet.html
Este interesant de urmarit cum noi nume apar in sfera interpretarii muzicii clasice, oameni tineri continua o traditie, dar care, fiecare in parte, are ceva personal de spus. Si mi se pare important sa-i cunoastem, pentru ca doar prin ei, acesti oameni care duc mai departe o traditie importanta a umanitatii, aceasta arta – muzica clasica – are un viitor. Iata doua cazuri, doi violonisti: Ray Chen si Daniel Lozakovich.
Ray Chen are 29 ani, este nascut in Taiwan si a crescut in Australia; acum este stabilit la Berlin. Daniel Lozakovich are 17 ani, s-a nascut in Suedia si studiaza la Karlsruhe si Geneva. Unul a putut fi ascultat si la Bucuresti – Ray Chen, care l-a inlocuit pe Leonidas Kavakos in 12 septembrie 2017, intr-un recital din cadrul Festivalului Enescu. Amandoi tocmai si-au lansat primul disc pentru doua dintre cele mai importante case la nivel mondial. Iar fiecare disc in sine este o poveste despre ce inseamna sa fii astazi artist, infruntand un public mai putin receptiv la muzica clasica si standarde foarte inalte impuse de o concurenta acerba.
Daniel Lozakovich si Bach
Ce faceau cei mai multi dintre noi la varsta de 17 ani? Eram elevi la liceu, visam, eram indragostiti, faceam poate planuri de viitor… Ei bine, Daniel Lozakovich are la 17 ani un contract semnat cu Deutsche Grammophon, una dintre cele mai importante case de discuri la nivel mondial (si a semnat contractul la 15 ani!), a castigat premii la concursuri importante si, mai ales, a concertat deja pe cele mai importante scene ale lumii, alaturi de nume dintre cele mai rezonante ale momentului: Valery Gergiev, Andris Nelsons, Vladimir Spivakov.
Si nu, nu este un copil impins de la spate de parinti sau profesori, ci un talent iesit din comun, a carui maturitate artistica si excelenta tehnica depasesc cu mult obisnuitul varstei sale. Pe primul sau disc, aparut in 8 iunie 2018, Daniel Lozakovich canta Bach, iar daca doar, pur si simplu, ai asculta interpretarile sale pentru cele doua concerte pentru vioara si orchestra de Bach si Partita a II-a pentru vioara solo, cu siguranta nu ti-ar trece prin cap ca autorul lor are doar 17 ani! Pentru ca Daniel Lozakovich se dovedeste un foarte profund interpret al muzicii lui Bach – echilibrat, fara excese, cu un ton care are vibratia potrivita, cu un sunet cald si foarte personal.
Sigur ca Daniel Lozakovich si-a asumat un risc cand a ales sa inregistreze Bach pe primul sau album: in fond, atatia si atatia altii au inregistrat Bach inaintea lui, versiuni memorabile, etalon. insa compozitorul sau preferat este Bach si a dorit ca astfel sa-i aduca compozitorului sau preferat un omagiu. De fapt, Bach l-a inspirat pe Lozakovich si sa inceapa studiul viorii: avea 6 ani cand ascultat pentru prima data un recital de vioara cu lucrari de Bach si a fost atat de fascinat, incat le-a spus parintilor ca vrea sa devina si el violonist. Iar parintii, care nu aveau nicio legatura cu muzica clasica, au fost fericiti ca baiatul lor a gasit si alta pasiune decat sportul, asa ca l-au trimis la lectii de vioara. Iar la prima lectie, profesorul a remarcat talentul extraordinar al baiatului si i-a incurajat pe copil si parinti sa continue. Doi ani mai tarziu, Daniel sustinea primul concert cu orchestra.
Daniel Lozakovich nu este tipul de artist flamboaiant prin aparitia scenica, pretabil pentru a fi marketat drept un muzician nonconformist, ci dimpotriva: este un muzician extrem de serios, culegand din traditie tot ce are ea mai bun, si impunand tocmai prin calitatea sa evidenta, care iese in fata ca un diamant printre pietre false. Recomand cu caldura auditia acestui disc Bach inregistrat de Lozakovich in compania Orchestrei de Camera a Radiodifuziunii Bavareze din Munchen – la Radio Romania Muzical, acest album este propus luni, 18 iunie, de la ora 19.00 sau duminica, 24 iunie, de la ora 14.30, oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2018. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/
Ray Chen si o epoca de aur
Pentru mine, epoca de aur are conotatii peiorative, amintindu-mi de ultimii ani ai comunismului in Romania. insa au existat si altfel de epoci de aur: la una dintre ele face referire violonistul Ray Chen pe albumul sau “The Golden Age” aparut pe 25 mai 2018 la casa londoneza Decca.
Este o epoca de aur a viorii, in primele decenii ale secolului XX, dominata de nume care au creat adevarate scoli de interpretare – Kreisler, Heifetz, Auer, Ysaye, Enescu, dar si de un anumit tip de repertoriu in care transcriptiile aveau un rol important. Este epoca din care ne-au ramas primele inregistrari, iar a putea sa asculti aceste inregistrari creeaza si astazi impresia ca acesti oameni inca sunt vii printre noi.
Mi se pare interesant ca un violonist cu profilul lui Ray Chen – adica foarte nonconformist in afara scenei – a ales ca pentru primul sau disc la o casa importanta sa aduca un omagiu traditiei. El insusi spune ca este foarte diferit de violonistii acestei epoci de aur: cred ca era si firesc, pentru ca in mod evident, si muzica clasica merge inainte odata cu societatea, iar oamenii de astazi sunt diferiti in mentalitati de cei din urma cu 100 ani. Insa Ray Chen, care a studiat cu profesori care la randul lor au studiat cu Leopold Auer si Eugene Ysaye, cunoaste foarte bine ce este mai bun in aceasta traditie a viorii, asa ca, de aceea a ales un repertoriu care sa aminteasca de acesti oameni care la inceputul secolului XX au facut din vioara o vedeta. Pe acest disc avem, asadar, miniaturi de Erik Satie, Fritz Kreisler, Manuel Maria Ponce, Debussy si Gershwin, inclusiv o prelucrare a unei cunoscute piese traditionale australiene, un soi de imn neoficial al Australiei – Waltzing Matilda. Piesele sunt interpretate fie in compania pianistului cu care Ray Chen colaboreaza cel mai des, francezul Julien Quentin (cu care a cantat si la Bucuresti), fie alaturi de un ansamblu de camera, Made in Berlin.
Alaturi de aceste miniaturi, pe disc figureaza si un celebru concert: nr.1 de Max Bruch, una dintre cele mai inregistrate lucrari ale tuturor timpurilor. Ray Chen a imprimat versiunea acestui concert, in august 2017, alaturi de Orchestra Filarmonicii din Londra, dirijata de Robert Trevino. Ca si Lozakovich in cazul lui Bach, si Ray Chen si-a asumat un risc cu acest concert de Bruch. Ray Chen este un violonist stralucitor in repertoriul de virtuozitate – si la Bucuresti, anul trecut, publicul de la Ateneul Roman a fost cucerit, realmente, tocmai de interpretarea pieselor cu un grad sporit de dificultate tehnica. Ar fi putut face din Concertul nr.1 de Bruch un spectacol al virtuozitatii – ceea ce ar fi fost previzibil si, probabil, nu o alegere artistica prea fericita. Ray Chen ocoleste capcana si propune pe acest disc o versiune foarte echilibrata a acestui concert, urmarind constructia sensului muzical si artistic, in general, punand virtuozitatea in slujba expresivitatii. Rezultatul: un disc cu o poezie aparte, relevant si pentru generatia mai tanara, dar si pentru cei care aleg calitatea si sobrietatea.
In septembrie 2017, am comentat in direct la Radio Romania Muzical recitalul lui Ray Chen de la Ateneu si am simtit energia si pasiunea pe care le transmite publicului. Asa ca de-abia astept prezentele lui viitoare in Romania: muzica clasica are nevoie de asemenea artisti, care inteleg foarte bine rolul social media in societatea de astazi, dar si care, pe scena, dovedesc o calitate iesita din comun. si care, in plus, au si simtul umorului…
Albumul “The Golden Age” semnat de Ray Chen poate fi ascultat la Radio Romania Muzical duminica, 17 iunie, de la ora 14.30, oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2018. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/disc.htm?a=1912081&c=4631&g=2
Ambele albume pot fi ascultate pe platformele de streaming online (de exemplu, pe Spotify).
O lume intreaga l-a vazut pe violoncelistul britanic Sheku Kanneh Mason la nunta regala din 19 mai 2018, interpretandtrei piese alaturi de un ansamblu orchestral. Presa britanica a scris deja despre faptul ca Meghan Markle, actuala Ducesa de Sussex, l-a invitat sa cante la nunta regala, dupa ce l-a ascultat la o gala caritabila patronata de Printul Harry. A fost o oportunitate mediatica extraordinara pentru acest tanar si foarte talentat violoncelist de 19 ani care in 2016 a cucerit titlul „BBC Young Music of the Year” si care in 2015 participa alaturi de fratii sai intr-una dintre semifinalele “Britain’s got talent”.
De altfel, in 2016, Sheku Kanneh Masson devenea primul muzician de culoare care era numit tanarul muzician al anului in cadrul acestei competitii BBC cu o istorie de aproape 40 ani. Este extraordinar de talentat, ceea ce a putut vedea o lume intreaga in interpretarea lui pentru cele trei piese pe care le-a propus in cadrul slujbei religioase din St. George’s Chapel, la oficierea cununiei dintre Printul Harry si Meghan Markle. Pentru cine se intreaba ce s-a cantat: Siciliana de Maria Theresia von Paradis, Après un rêve de Gabriel Fauré si Ave Maria de Franz Schubert – primele alese de violoncelist, ultima de cuplul regal.
Iata un eveniment monden care lanseaza intre vedete un muzician care chiar merita acest lucru – Sheku Kanneh Mason este un artist iesit din tipare, intr-un fel, si traditional, in alt fel. Sa ma explic: un artist iesit din tipare – de culoare, foarte tanar, inca student la Academia Regala de Muzica din Londra, al treilea dintre cei 7 frati ai familiei, care a intrat in lumina reflectoarelor in productii care nu sunt legate de muzica clasica. Si foarte traditional – studiaza violoncelul de la varsta de 6 ani, munceste mult si are un mod foarte serios de a aborda muzica. Violoncelul sau are un sunet aparte, extrem de cald si emotionant. Iar selectiile sale repertoriale sunt adaptate unui public larg, daca ne uitam la primul sau disc, Inspiration, aparut in ianuarie 2018 si care a devenit curand numarul 1 in topul de vanzari de muzica clasica din Marea Britanie.
“Inspiration” – un nume foarte potrivit pentru un album al carui protagonist detine toate calitatile de mai sus; este primul disc din cadrul contractului pe care Sheku Kanneh Mason l-a semnat cu importanta casa de discuri Decca in 2016, dupa ce a castigat concursul BBC Young Musician of the Year. Avem o adunare eclectica de miniaturi si un concert important din repertoriul violoncelistic – Concertul nr.1 de Dmitri sostakovici, inregistrare dintr-un concert live sustinut alaturi de City of Birmingham Symphony Orchestra, condusa de dirijoarea lituaniana Mirga Grazinyte Tyla. Acest concert nr.1 de sostakovici, unul dintre cele mai dificile dintre concertele pentru violoncel si orchestra, este si partitura pe care Sheku Kanneh Mason a interpretat-o in finala concursului BBC Young Musician of the Year.
Pe discul “Inspiration”, Sheku Kanneh Mason a inclus o alta lucrare pe care a interpretat-o intr-o ocazie deosebita, in februarie 2017, cand a fost invitat sa cante la gala premiilor BAFTA – un aranjament dupa Hallelujah de Leonard Cohen.
Sheku Kanneh Mason declara ca si-ar dori ca discul sau “Inspiration” sa fie cu adevarat o inspiratie pentru copiii si tinerii de astazi, sa-i determine sa asculte, sa iubeasca, si de ce nu, sa cante muzica clasica, pentru propria placere. Asa ca nu ne mira ca alaturi de sostakovici, gasim Leonard Cohen, Bob Marley (No woman, no cry), Yosef Hadar, dar si hit-uri ale muzicii clasice, precum “Lebada” din „Carnavalul animalelor” de Camille Saint Saens sau „Cantecul pasarilor” de Pablo Casals. Punct comun pentru toate – o interpretare exceptionala, plina de sensibilitate, simpla, dar de mare efect tocmai prin naturaletea comunicarii si evident, un violoncelist care stapaneste tehnic instrumentul in cele mai mici amanunte. Da, Sheku Manneh Mason este muzicianul perfect al timpurilor noastre, ceea ce impresarii si casele de discuri cauta: un artist cu o poveste interesanta si de mare impact la publicul larg. Marchez insa: un artist de mare valoare pentru care marketingul nu este decat o forma de a-l pune in lumina, nu de a vinde doar o imagine creata de media.
Discul “Inspiration” semnat de Sheku Kanneh Mason a fost difuzat de Radio Romania Muzical in februarie 2018 si poate fi ascultat oricand aici. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/disc.htm?a=1778791&c=4631&g=2
Albumul este disponibil si in Romania, in magazinele de specialitate si pe www.getmusic.com. Evident, poate fi ascultat si pe platformele de streaming online (a fost ascultat deja pe Spotify de 2.5 milioane de ori).
Inceputul anului 2018 a adus si doua noi discuri pe care apare numele pianistei Martha Argerich – pe unul regasim Concertul nr.1 de Ludwig van Beethoven, inregistrat alaturi de Orchestra de Camera din Mito – Japonia, dirijor Seiji Ozawa; pe al doilea, lucrari de Serghei Prokofiev pentru doua piane – alaturi de Martha Argerich, Serghei Babayan. Martha Argerich, Japonia si Beethoven
In Europa, proiectul Martha Argerich din cadrul festivalului de la Lugano este foarte cunoscut; putini stiu insa ca de 19 ani, Martha Argerich organizeaza un festival asemanator in Japonia: la Bepu, are loc anual festivalul Martha Argerich, unde invitata este anul acesta o orchestra de camera japoneza care isi are sediul la Mito, un oras cu o semnificatie speciala in istoria Japoniei, legata de modernizarea tarii, incepand cu secolul al XIX-lea. In 1990, a fost construit Turnul artelor din Mito – un complex cu teatru, sala de expozitie si sala de concerte, iar orchestra permanenta a acestei sali de concerte este Orchestra de Camera din Mito, alcatuita din 26 muzicieni: 21 japonezi si 5 straini. Din 2013, director al acestei orchestre este cel mai important dirijor japonez al tuturor timpurilor, legendarul Seiji Ozawa care astazi, la 82 ani, demonstreaza o vitalitate cu totul iesita din comun.
Un concert sustinut de Martha Argerich alaturi de Orchestra de Camera din Mito condusa de Seiji Ozawa s-a transformat intr-un disc aparut la casa Decca pe 2 februarie 2018. Pe acest disc regasim doua lucrari de Ludwig van Beethoven: Concertul nr.1 pentru pian si orchestra si Simfonia I. Albumul a fost lansat mai intai in octombrie 2017 in Japonia si din prima saptamana de la lansare a urcat pe locul I in topul vanzarilor de muzica clasica din tara Soarelui Rasare.
Evident, cu numele Marthei Argerich si a lui Seiji Ozawa pe coperta, ne putem astepta la Excelenta. Insa totusi, ramane uluitoare vitalitatea adolescentina pe care o afiseaza ambii protagonisti: sa nu uitam ca Martha Argerich are 76 ani, iar Ozawa, 82 ani! O vitalitate exprimata in trairea muzicii, in prospetimea trarii, dublata de experienta acumulata in atatia ani petrecuti pe scena; iar Martha Argerich, in special, este impresionanta in momentele de piano abia audibile din partea a doua a concertului, in tempo-ul rapid imprimat partii a treia si in general, in ceea ce inseamna perlajul si modul de constructie a discursului. Categoric, Martha Argerich este una dintre cele mai mari pianiste care au trait vreodata si nu trebuie ratata nicio ocazie de a o asculta, fie si pe disc. Ceea ce puteti face accesand site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2018. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/disc.htm?a=1816831&c=4631&g=2
Prokofiev for Two cu Martha Argerich si Serghei Babayan
In 23 martie, la Deutsche Grammophon a aparut un alt disc purtand semnatura Marthei Argerich – “Prokofiev for Two”: transcriptii pentru doua piane ale unor momente din balete, muzici de scena si opera semnate de compozitorul rus de la moartea caruia s-au implinit in 5 martie 65 ani.
Inregistrarile de pe acest disc fac parte, de asemenea, dintr-un recital live: in 2013, la festivalul de la Lugano, Martha Argerich canta alaturi de Serghei Babayan, pianist nascut in fosta Uniune Sovietica, de origine armean, astazi, stabilit in Statele Unite ale Americii.
Serghei Babayan a cunoscut-o pe Martha Argerich in anul 1991, cand se afla la Bruxelles la Concursul Regina Elisabetha. Iata o prietenie de aproape 3 decenii, punctata de recitaluri pe care le-au sustinut impreuna. Spre deosebire de Martha Argerich, Babayan este mult mai putin cunoscut (cel putin in Romania), desi a avut o cariera importanta de solist, mai ales in Statele Unite ale Americii. Un alt aspect al activitatii sale este faptul ca a infiintat un centru de excelenta la Institutul din Cleveland, unde a avut printre discipoli nume celebre, precum recent laureatul cu un premiu Grammy, Daniil Trifonov (cu care a si inregistrat de altfel o lucrare pe albumul “Chopin evocations”).
Muzica lui Serghei Prokofiev reprezinta o pasiune si pentru Martha Argerich, si pentru Serghei Babayan: Argerich a inclus in recitalul ei de debut din 1960 o lucrare de Prokofiev si in prezent este considerata drept unul dintre cei mai avizati interpreti ai concertelor de Prokofiev, iar Babayan, de asemenea, are o afinitate speciala cu aceleasi concerte.
Special pe albumul “Prokofiev for Two” esterepertoriulselectat: extrase din muzici de balet, de scena si opera, in transcriptii pentru doua piane semnat de Serghei Babayan si dedicate Marthei Argerich. Regasim 12 momente din celebrul balet “Romeo si Julieta”, darsi mult mai putin cunoscute momente din muzici de scena scrise de Prokofiev in jurul anului 1936: “Hamlet” si “EvgheniOneghin”, casi din coloana sonora a filmului “Dama de pica”, care nu a fostmaiturnat, in cele din urma, niciodata; sau unul dintre Valsurile Puskin si un alt vals din muzica operei “Razboi si pace”.
Un repertoriumaiputin obisnuit, interpretat cu fantezie si multa maiestrie de doi mari pianisti ai timpurilor noastre – Martha Argerich si Serghei Babayan pe albumul “Prokofiev for Two”, pe care-l puteti asculta la Radio Romania Muzical luni, 23 aprilie, de la ora 19.00 sau duminica, 29 aprilie, de la ora 13.05. Oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2018. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/
Prokofiev cu Lisa Batiashvili
Si daca tot am amintit de comemorarea lui Prokofiev la 65 ani de la moarte, ar fi de notat si un amanunt pe care nu-l mai stiu multi: acela ca Prokofiev a murit chiar in aceeasi zi cu Stalin: 5 martie 1953, motiv pentru care, in Uniunea Sovietica, disparitia lui Prokofiev a fost mai curand trecuta cu vederea. Istoria face, insa, intotdeauna, dreptate: Stalin este enumerat astazi printre cei mai sangerosi conducatori de tara care au trait vreodata; iar muzica lui Prokofiev se canta in intreaga lume mai des, parca, decat niciodata.
In 2 februarie 2018, in aceeasi zi cand se lansa albumul Beethoven al pianistei Martha Argerich, aparea si albumul “Visions of Prokofiev” purtand semnatura violonistei georgiene Lisa Batiashvili si a Orchestrei de Camera a Europei, condusa de canadianul Yannick Nezet Seguin.
Pe acest disc: cele doua concerte pentru vioara si orchestra de Prokofiev, precum si transcriptii pentru vioara si orchestra dupa momente din baletele“Romeo si Julieta” si “Cenusareasa”.
Indubitabil, Lisa Batiashvili este una dintre cele mai bune violoniste ale momentului la nivel mondial; iar interpretarea unor concerte pe care canta inca din adolescenta, nu putea fi decat un succes. Lisa Batiashvili intelege perfect ceea ce este in partitura si, mai mult, dincolo de partiturile lui Prokofiev. Am ascultat cu multa atentie in special partea a doua din Concertul nr.2 pentru vioara si orchestra, care mi se pare unul dintre cele mai frumoase momente din muzica secolului XX – si am descoperit sub semnatura Lisei Batiashvili una dintre cele mai reusite interpretari pe care le-am ascultat vreodata: gingasie, subtilitate, dar si determinare si echilibru. Foc si gheata – o versiune convingatoare pentru ascultatorul secolului XXI care in mod special poate fi atras de muzica lui Serghei Prokofiev, unul dintre cei mai cosmopoliti compozitori ai secolului XXI.
Albumul “Visions of Prokofiev” – un titlufoarteinspirat – poate fi ascultat oricand pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2018. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2018/disc.htm?a=1805651&c=4631&g=2
Toate albumele prezentate sunt disponibile si in Romania, in magazinele de specialitate sau pewww.emag.ro.
A fost una dintre cele mai asteptate vedete ale editiei de anul acesta a Festivalului Enescu: pianistul rus de 26 ani, Daniil Trifonov. Era de asteptat: nu doar ca a castigat concursuri prestigioase pentru “Ceaikovski” de la Moscova si “Arthur Rubinstein” de la Tel Aviv, dar Martha Argerich, una dintre marile pianiste ale timpurilor noastre, a spus el despre ca “nu a ascultat niciodata ceva asemanator, ca are totul si inca mai mult”.
Odata terminat Festivalul Enescu, nu mai ramanem decat cu amintirea unui concert – iar amintirea se estompeaza in cele din urma… Ne raman la indemana in Romania discurile inregistrate de cei pe care i-am admirat; iar in 6 octombrie, Daniil Trifonov si-a lansat un nou album, al patrulea pentru casa Deutsche Grammophon, difuzat de Radio Romania Muzical in doua episoade, pe 16 si 23 octombrie (in reluare pe 22 si 30 octombrie) sau posibil de ascultat oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1649711&c=3541&g=2
Chopin evocations se intituleaza acest asteptat album al pianistului rus; daca ne amintim, Chopin a fost si bis-ul pe care Trifonov l-a oferit la Bucuresti, in cadrul concertului sustinut in cadrul Festivalului George Enescu. Fantezia-impromptu op.66 o gasim si pe acest disc, alaturi de alte lucrari de Chopin, si, iata o perspectiva foarte interesanta, lucrari inspirate de Chopin. Pentru ca daca lucrari de Chopin, sigur, au aparut pe atatea alte discuri, Nocturna de Samuel Barber sau Variatiunile lui Federico Mompou pe o tema de Chopin sunt aparitii exotice in programele de recital sau in discografia contemporana.
Sigur, coloana vertebrala a albumului Chopin evocations este reprezentata de cele doua concerte pentru pian si orchestra de Frédéric Chopin: sigur, ne intereseaza cum interpreteaza Trifonov aceste concerte, dar si noua haina orchestrala in care sunt imbracate aceste concerte – in premiera mondiala, aceste doua concerte sunt prezentate in aranjamentul orchestral semnat de Mihail Pletniov, cel care si dirijeaza Orchestra de Camera Mahler cu care s-a realizat inregistrarea (in paranteza fie spus, Mihail Pletniov si Orchestra de Camera Mahler au fost, si ei, invitatii Festivalului Enescu 2017). Pletniov propune o viziune camerala asupra acestor doua concerte, prilej pentru Daniil Trifonov de a-si expune o interpretare pe care as numi-o romantica asupra acestor doua celebre opusuri. Trifonov este cu siguranta o personalitate iesita din comun, introvertit, dar si cu o sensibilitate aparte pentru care gaseste forme deosebite de exprimare. De exemplu, in partea a doua a Concertului nr.2 creeaza momente de un diafan care-ti taie respiratia; Concertul nr.1 beneficiaza de o viziune foarte evocativa, intr-un tempo cu intentie cantat mai lent in toate cele trei parti ale concertului. Ca termen de comparatie, Trifonov canta Concertul nr.1 cu 6 minute mai lent decat Martha Argerich, accentuand poate prea mult, in opinia mea, latura depresiva a acestui concert. Sigur, este o optiune interpretativa, in care putem admira, ca si in Concertul nr.2, de altfel, tuseul de mare calitate al pianistului.
Ce alte lucrari de Chopin putem asculta pe acest album? Variatiunile op.2 pe o tema de Mozart, Rondo op.73 pentru doua piane (interpretat alaturi de profesorul sau de la Institutul din Cleveland, Serghei Babayan) si Fantezia-impromptu op.66 deja amintita. Dintre toate, cel mai bun echilibru stilistic mi se pare ca-l are Rondo op.73: lirism, dar si tensiune, forta, viata.
Ideea de a alatura lucrari de Chopin cu lucrari inspirate de Chopin e iesita din comun: de la “Chopin” din Suita Carnaval op.9 de Robert Schumann, Studiul op.73 de Edvard Grieg, intitulat “Omagiu lui Chopin”, la “Un poco din Chopin” op.72 de Ceaikovski, Nocturna op.33 de Samuel Barber si Variatiunile spaniolului Federico Mompou (1893-1987) pe o tema din Preludiul op.28 nr.7 de Chopin. Diferite viziuni asupra acestui mare compozitor si pianist care a fost Frédéric Chopin, in lucrari de facturi foarte diferite, avand insa in comun tendinta lui Trifonov de a exacerba caracteristicile muzicilor interpretative: ce e rar, e foarte rar si depresiv, ce e repede, e foarte repede.
Cu certitudine, Daniil Trifonov din inregistrarea Rapsodiei pe o tema de Paganini, disc semnat in 2015, alaturi de Orchestra Simfonica din Philadelphia, condusa de Yannick Nezet Seguin, este foarte diferit de Daniil Trifonov din acest album Chopin. In comun avem sunetul extrem de frumos al pianistului. E o problema de gust sa alegi ce-ti place mai mult si despre gusturi nu se discuta…
In Romania, albumul Chopin evocations poate fi comandat, de exemplu, pe emag. https://www.emag.ro/daniil-trifonov-mahler-chamber-orchestra-mikhail-pletnev-chopin-evocations-vinyl-album-12-33-rpm-4798177/pd/DNDFB0BBM/?X-Search-Id=7aca53a8537baee18fc3&X-Product-Id=26681950&X-Search-Page=1&X-Search-Position=4&X-Search-Action=view
In 25 august, au aparut doua albume care mi s-au parut iesite din comun, semnate de doi dintre cei mai mari pianisti ai timpurilor noastre: Evgheni Kissin si Nelson Freire. Doua albume care impun etaloane, astazi, pentru interpretarea muzicii lui Beethoven si Brahms.
Beethoven cu Evgheni Kissin
“Doar cei care lupta zilnic pentru viata si libertate sunt vrednici de ele” – spunea Goethe. Si cat de actual suna aceste cuvinte si astazi! Goethe, contemporanul unuia dintre ei mai mari compozitori pe care i-a dat omenirea, Ludwig van Beethoven, creatorul ales si de Evgheni Kissin pentru noul sau album aparut la casa Deutsche Grammophon. Beethoven, a carui muzica ilustreaza exact cuvintele lui Goethe, Beethoven, autorul a 32 de sonate pentru pian care reflecta transformarea societatii umane si a muzicii la trecerea dintre secolele al XVIII-lea si al XIX-lea; un Beethoven vizionar, demiurg, care prefigureaza in lucrarile sale, mai ales in cele tarzii, evolutia ulterioara a muzicii pana in epoca moderna.
E, deci, usor de inteles de ce Evgheni Kissin a ales Beethoven pentru acest album cuprinzand doua CD-uri care are o semnificatie speciala si pentru el, si pentru casa de discuri cu care lucreaza: este primul album semnat de Kissin pentru Deutsche Grammophon dupa o pauza de 25 ani; celebrul label i-a publicat lui Kissin concertul de Ceaikovski inregistrat alaturi de Orchestra Filarmonicii din Berlin, cu Herbert von Karajan la pupitrul, o inregistrare din decembrie 1988! Kissin avea atunci 17 ani si era considerat un copil-minune al pianisticii mondiale; incepuse sa inregistreze, de altfel, pentru casa ruseasca Melodia inca de cand avea 13 ani.
Astazi, Evgheni Kissin are 46 ani (este nascut pe 10 octombrie 1971) si o cariera de invidiat; a depasit cu brio faza copilului-minune si s-a transformat intr-un artist matur, exigent, recunoscut drept unul dintre marii pianisti ai timpurilor noastre.
Nu intamplator, cred, Evgheni Kissin a ales inregistrari din recitaluri live pe care le-a sustinut in ultimii 10 ani pentru acest nou album: el insusi marturisea ca prefera inregistrarile din concertele cu public, pentru ca energia si emotia sunt mai puternice atunci. Sigur, trebuie sa ai si puterea de a canta perfect textul muzical, pentru ca inregistrarea dintr-un concert nu poate suferi editarile unei inregistrari de studio. Iar acest album lansat pe 25 august ne ofera inregistrari fascinante pentru 5 sonate: nr.3, 14, 23, 26 si 32, in plus, mai rar abordatele Variatiuni in do minor pe o tema originala. Sub aceste numere se ascund cateva dintre cele mai cunoscute sonate de Beethoven: nr.14 “a lunii”, nr.23 Appassionata, nr.26 Les Adieux, dar si impresionanta si vizionara ultima sonata, nr.32, alcatuita atipic din doar doua parti contrastante.
Revista Gramophone scria ca Evgheni Kissin este cel mai bun pianist de origine rusa, interpret al muzicii beethoveniene, de la Emil Ghilels incoace. Cred ca muzica lui Beethoven este una dintre cele mai dificile de interpretat – nu neaparat in aspecte tehnice, care nici acelea nu sunt de neglijat, dar mai ales in ceea ce priveste exprimarea ideilor si sentimentelor incifrate de Beethoven in partitura. Solicita interpretului maturitate, echilibru emotional, gandire analitica – iar Kissin demonstreaza in aceste inregistrari realizate intre 2006 si 2016 ca afirmatia cronicarului de la Gramophone este, intr-adevar, foarte potrivita.
Noul album al lui Evgheni Kissin poate fi ascultat la Radio Romania Muzical, in doua episoade, duminica, 8 octombrie, ora 13.05 si luni, 9 octombrie, ora 19.00 sau oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1634341&c=3541&g=2. Discul in format fizic poate fi comandat aici. http://www.getmusic.ro/produse/CD/p21602-Evgeny-Kissin-Beethoven.html
Brahms cu pianistul Nelson Freire
Tot in 25 august s-a lansat si un alt album semnat tot de un mare pianist al timpurilor noastre – brazilianul Nelson Freire. si tot un disc cu o semnificatie speciala in biografia protagonistului, ca si in cazul lui Kissin: in 2017, Nelson Freire sarbatoreste 50 ani de activitate discografica; primul lui disc a aparut la casa Columbia in anul 1967, iar pe el se regasea Sonata a III-a pentru pian de Johannes Brahms, un opus monumental al literaturii romantice germane.
Nelson Freire are astazi 72 ani si pentru acest disc aniversar a ales sa revina la aceasta a treia sonata de Brahms – un arc peste timp binevenit. Evident, dincolo de aceasta sonata pe care Brahms a scris-o pe cand avea 20 ani, pe disc trebuiau alese si alte piese, iar Nelson Freire s-a oprit la alte lucrari din creatia lui Brahms, opusuri care jaloneaza toate etapele creatoare brahmsiene: piese op.76 scrise de Brahms la 46 ani si piese din ultimele cicluri pentru pian semnate de romanticul german – op.116-119, compuse in 1892; Brahms s-a stins din viata in 1897.
Nelson Freire este recunoscut drept un mare interpret in viata al muzicii lui Brahms – pentru casa Decca, cea cu care colaboreaza si astazi, a inregistrat mai recent cele doua concerte pentru pian si orchestra, alaturi de Orchestra Gewandhaus din Leipzig, condusa de Riccardo Chailly, inregistrari considerate de referinta in contemporaneitate.
Intr-un alt registru estetic si stilistic, muzica lui Brahms solicita pianistului-interpret aceleasi atribute pe care le solicita si muzica lui Beethoven. Echilibrul emotional trebuie sa fie inca mai bine dozat, pentru ca orice este prea mult, inclusiv romantismul care devine romantiozitate, nu este potrivit.
Muzica lui Brahms i se potriveste manusa lui Nelson Freire, mult mai mult, cred, decat muzica lui Bach care a figurat pe precedentul lui album aparut in martie 2016. Corolar al intregului album cred ca sunt piesele din ciclurile op.116-119, expresie a unui rafinament si sinceritati creatoare greu de egalat: cand le-a scris, Brahms nu mai avea nimic de demonstrat, era deja o legenda in viata; le-a scris cu patosul si trairea interioara a unui om introvertit, consumat insa de iubirea pe care nu a impartasit-o niciodata. Despre emotie si iubire este vorba mai mult decat orice in aceste inregistrari de mare valoare care stau alaturi de cele ale iubitului nostru Radu Lupu.
Albumul Brahms semnat de Nelson Freire poate fi ascultat oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1597951&c=3541&g=2
Sa lansezi un disc care cuprinde muzica de esenta filosofico-religioasa in toiul verii, poate parea o eroare. Nu si daca protagonist este Daniel Barenboim si lucrarea de pe disc este semnata de un cunoscut compozitor englez. Iar lansarea discului precede cele doua concerte pe care Barenboim le-a dirijat in festivalul londonez BBC Proms.
Daniel Barenboim si Visul lui Gerontius de Elgar
In 7 iulie, casa britanica Decca a lansat al treilea semnat de Daniel Barenboim cu muzica de Edward Elgar: un oratoriu foarte putin cunoscut in Romania, Visul lui Gerontius op.38. In 2014 si 2016, Barenboim a realizat alte doua discuri cu muzica de Elgar, alaturi de Capela de stat din Berlin, orchestra pe care o conduce de 25 ani: este vorba despre cele doua simfonii de Elgar.
De altfel, Elgar a fost prezent si in programul celor doua concerte pe care Daniel Barenboim le-a dirijat in 15 si 16 iulie 2017 la Festivalul BBC Proms, cel mai important festival de muzica clasica din lume, mai precis, aceste doua simfonii de Elgar, pe care le-a si inregistrat cu aceeasi orchestra cu care a fost prezent la Proms – Capela de stat din Berlin, orchestra Operei Germane din Berlin, un ansamblu a carui istorie incepe in anul…1570.
Prima seara dintre acestea doua a fost transmisa in direct de Radio Romania Muzical si puteti sa mai ascultati acest concert, pana in 14 august, aici. http://www.romania-muzical.ro/emisiune/scena-europeana/transmisiune-directa-de-la-londra-festivalul-bbc-proms/151311/4631
La finalul celui de al doilea concert, din 16 iulie, Daniel Barenboim a tinut sa se adreseze publicului aflat la Royal Albert Hall din Londra, moment surprins de inregistrarile BBC pe care le puteti vedea aici. https://www.bbc.co.uk/events/eg35v2
Un discurs despre care Daniel Barenboim a transmis auditoriului ca nu doreste sa fie considerat politic, insa care a ridicat probleme importante si despre care s-a si discutat foarte mult in retelele sociale. Iata cateva idei din acest discurs: “Principala problema de astazi este faptul ca nu mai exista suficienta educatie; ca nu este suficienta educatie muzicala, stiam demult. insa acum nu mai exista suficienta educatie incat sa ne dam seama cine suntem cu adevarat, cum sa interactionam cu ceilalti.
Doar in muzica nu exista nationalism. Nu exista vreun muzician german care sa spuna ca nu canta decat Brahms, Schumann si Beethoven… Tinerii trebuie sa inteleaga un lucru: ca Grecia, Germania, Franta, Danemarca au ceva in comun, numit cultura europeana! Nu doar moneda europeana, ci cultura europeana! Acesta este lucrul cel mai important. impotriva fanatismului se poate lupta numai cu educatia, nu se poate lupta impotriva fundamentalismului religios doar cu armele; impotriva raului se poate lupta cu umanitatea din fiecare dintre noi.”
Muzica, un limbaj universal – o realitate de care ne convingem ascultand si cel mai nou disc al lui Daniel Barenboim. Pentru ca, pana la urma, ce am avea noi in comun, ca romani, cu o lucrare scrisa de un compozitor englez care vorbeste despre o viziune catolica asupra mortii si calatoriei catre Purgatoriu? Mai nimic. Insa nu poti sa fii emotionat de mesajul acestei lucrari, de frumusetea muzicii, de sensibilitatea acestei povesti inspirate in mod evident de Divina Comedie a lui Dante.
Lucrarea a fost inregistrata in cadrul a doua concerte live care au incheiat in septembrie 2016 Berlinmusikfest. Din garnitura de solisti anuntata initiala nu a mai ramas decat baritonul Thomas Hampson: tenorul-vedeta Jonas Kaufmann (pe care-l asteptam si noi cu nerabdare in festivalul Enescu) a devenit indisponibil cu doar cateva zile inainte de aceste concerte, la fel, si mezzosoprana Sarah Connoly. Asa ca au fost adusi doi cantareti britanici, pentru care muzica lui Elgar era foarte familiara: tenorul Andrew Staples si mezzosoprana Catherin Wyn Rogers. A fost o alegere foarte buna: critica internationala a aplaudat la unison aceste concerte, remarcand foarte buna prestatie atat a solistilor, cat si a corurilor si a orchestrei, evident, si a dirijorului.
Acum, aceste concerte “ravasitoare”, cum le numea un critic britanic, pot fi ascultate pe un album pe care-l consider foarte special si care nu intamplator a fost lansat la nivel international cu doar cateva zile inainte de prezenta lui Daniel Barenboim si a Capelei de stat din Berlin la Londra, in cadrul Festivalului BBC Proms. Sigur, pentru unii, sa asculte o lucrare cu certe semnificatii religioase, bazata pe textul unui preot anglican care a trecut la catolicism, John Henry Newman, poate fi ciudata in mijlocul vacantei de vara. Insa pentru altii, exact despre asta este vacanta: despre regasirea de sine si posibilitatea de a iesi din cotidianul mundan…
Albumul cuprinzand oratoriul Visul lui Gerontius de Elgar poate fi ascultat la Radio Romania Muzical luni, 31 iulie, de la ora 19.00 si din 1 august, oricand, pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/
Previziuni de toamna
Toamna se anunta destul de bogata in discuri noi, cu nume dintre cele mai importante. Iata cateva:
•Sonate de Beethoven in interpretarea pianistului Engheni Kissin, fostul copil-minune, devenit unul dintre cei mai cautati pianisti contemporani
•Duete interpretate de tenorul Rolando Villazon si basul Ildar Abdrazakov, alaturi de Orchestra Metropolitain din Montreal, dirijor Yannick Nezet Seguin.
•Celebrul concert pentru vioara si orchestra de Ceaikovski si o transcriptie a Variatiunilor rococo semnate de acelasi compozitor, in interpretarea violonistului Nemanja Radulovic, un disc menit sa intareasca statura de vedeta in ascensiune pe care o are violonistul francez de origine sarba
•Concertele pentru pian si orchestra de Chopin, alaturi de alte lucrari care au in centru figura lui Chopin, inregistrate de Daniil Trifonov, extraordinar de talentatul pianist care va concerta si la Bucuresti in cadrul festivalului Enescu 2017
•Lang Lang, Cecilia Bartoli si Anna Netrebko, nume care nu mai necesita nicio prezentare, au si ei noi discuri in plan pentru ultima parte a anului.
In septembrie, insa, vom lasa discurile deoparte si vom asculta muzica live: vine Festivalul Enescu, iar oferta este pentru gusturile. Prilej pentru a spune ca la Radio Romania Muzical pot fi ascultate cele mai multe concerte in direct din festival – 68, alaturi de cronici, reportaje, interviuri: intre 2 si 24 septembrie, un adevarat maraton.
500 ani de la momentul declansarii Reformei protestante sarbatoriti in 2017. Inclusiv cu muzica: casa Deutsche Grammophon dedica acestei sarbatori albumul continand integrala simfoniilor de Felix Mendelssohn Bartholdy, inregistrate de Orchestra de Camera a Europei, condusa de canadianul Yannick Nezet Seguin.
In 31 octombrie 1517, Martin Luther lipea pe usa Bisericii Tuturor Sfintilor din Wittenberg cele 95 de teze care stau la baza confesiunii crestine reformate care s-a raspandit rapid in randul populatiei germanice, ajungand, de exemplu, si pe teritoriul Romaniei de astazi: sasii au trecut la lutheranism si bisericile fortificate detinute de ei in Transilvania au devenit biserici reformate.
Trecerea unei jumatati de mileniu de la acest moment important din istoria bisericii crestine este marcata, iata, si prin muzica, si nu intamplator, pentru ca in cadrul Bisericii Reformate muzica ocupa un loc foarte important. “Una dintre trasaturile esentiale a spiritualitatii evanghelice lutherane este cultivarea muzicii, atat in intelesul ei liturgic, strict bisericesc, cat si in sensul larg al artei. Reforma a dat nastere fenomenului cantatului comunitatii in cadrul slujbelor religioase prin publicarea si folosirea cartilor de cantari, cat si prin importanta crescanda a orgii ca instrument liturgic. In cadrul teologiei evanghelice a secolului al XIX-lea muzica este definita drept "simtul eternitatii" (Fr. Schleiermacher), actul creatiei muzical-artistice fiind o trasatura divina, oglindire a esentei dumnezeiesti care vibreaza in oameni.” (Vlad Nastase, cantorul Bisericii Evanghelice CA din Bucuresti).
In 16 iunie, casa de discuri Deutsche Grammophon a lansat un album prin care si-a propus celebrarea prin muzica sarbatorii Bisericii Reformate: integrala simfoniilor de Felix Mendelssohn Bartholdy, purtand semnatura Orchestrei de Camera a Europei, dirijor Yannick Nezet Seguin.
O alegere nu intamplatoare a repertoriului: Felix Mendelssohn Bartholdy a scris o simfonie care se intituleaza chiar “Reforma”; este a cincea simfonie in ordinea publicarii, insa a doua in ordinea cronologica a compunerii. A fost creata tot pentru o aniversare a Bisericii Reformate, in 1830, cand se implineau 300 ani de la declararea Confessio Augustana, o declaratie importanta de credinta a bisericii. Simfonia “Reforma” include in ultima parte si un coral compus chiar de Martin Luther.
De altfel, si Simfonia a II-a, Lobgesang – in traducere Imn de slava, are o trimitere religioasa, chiar daca ea a fost compusa pentru o sarbatoare laica: 400 ani de la inventia tiparului, sarbatoriti in 1840. in ordine cronologica, aceasta este ultima simfonie scrisa de compozitor, anticipand prin dimensiuni si includerea corului si a solistilor de viitoarele simfonii ale lui Mahler.
In total, Mendelssohn a scris 5 simfonii de maturitate (mai are inca 12 de tinerete, pentru orchestra de coarde): pe prima a compus-o pe cand avea doar 15 ani; cele mai cunoscute raman astazi a treia, Scotiana si mai ales a patra, Italiana.
Exista si un alt aspect simbolic in alegerea acestor simfonii: Felix Mendelssohn Bartholdy a facut parte dintr-o familie importanta cu origini evreiesti, insa parintii sai nu i-au acordat niciun fel de educatie religioasa cand era copil si nici nu l-au circumcis; a fost botezat la 7 ani drept crestin reformat, primind astfel si numele Bartholdy.
Felix Mendelssohn Bartholdy a fost un talent asemanator cu Mozart: un copil-minune pe care insa parintii nu l-au purtat ca pe un trofeu in turnee, asa cum s-a intamplat cu Mozart; au avut aceeasi usurinta in a compune, aceeasi stralucire si inventivitate, care s-a manifestat, insa, in epoci diferite istorice, ceea ce a si influentat, desigur, creatia lor. Ca si Mozart, si Mendelssohn s-a stins din viata tanar: a trait intre 1809 si 1847. Si mai este ceva care ii leaga, asa cum remarca si dirijorul Yannick Nezet Seguin: acea lumina eterica pe care o iradiaza muzica lor.
Iar inregistrarile realizate de Orchestra de Camera a Europei, sub conducerea lui Yannick Nezet Seguin, tocmai acest din urma aspect cred ca il pun foarte bine in prim plan, aceasta lumina eterica al muzicii lui Mendelssohn, vivacitatea, caldura, umanitatea care transpar din muzica lui. Sigur, este de folos faptul ca inregistrarile au fost realizate in timpul unor concerte live (din 2016, in cadrul unui festival Mendelssohn de la Paris), si intr-o sala care detine in prezent una dintre cele mai bune acustici din lume – Philharmonie din Paris.
Pentru cei care nu au mai auzit pana acum de Yannick Nezet Seguin, e important de mentionat ca el este astazi unul dintre cei mai cautati dirijori la nivel mondial. Are 42 ani, este director muzical al Orchestrei Simfonice din Philadelphia (una dintre cele mai bune din America) si a fost desemnat sa preia si conducerea celebrului Teatru Metropolitan din New York, incepand de anul viitor. Este un dirijor foarte carismatic, cu mare priza la public, care respectand partitura, reuseste sa aduca mereu o viziune proaspata.
Alaturi de Orchestra de Camera a Europei, Yannick Nezet Seguin a inregistrat pentru Deutsche Grammophon, in 2014, integrala simfoniilor de Robert Schumann, dar si mai multe opere de Mozart – “Nunta lui Figaro” a fost nominalizata la premiile Grammy. Iata acum o noua integrala – aceasta luminoasa integrala a simfoniilor de Mendelssohn, care aduce stralucirea, ordinea si claritatea de gandire a spiritului germanic. De care avem cu totii nevoie…
Albumul Mendelssohn a fost difuzat in trei episoade de Radio Romania Muzical – ultimul este programat luni, 3 iulie, de la ora 19.00, insa poate fi reascultat oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1525321&c=3541&g=2. Albumul poate fi comandat in format fizic aici. http://www.getmusic.ro/produse/CD/p21133-Chamber-Orchestra-Of-Europe-RIAS-Kammerchor-Yannick-Nzet-Sguin-Mendelssohn-Symphonies-1-5.html
