Autor: Comandaşu Cristina

O aniversare

In 15 mai s-au implinit 450 ani de la nasterea lui Claudio Monteverdi, unul dintre cei mai importanti compozitori din istoria muzicii. Un nume de care merita sa ne reamintim si a carui muzica, in iuresul vietii de astazi, capata noi semnificatii.

Ca sa fiu mai riguroasa, Claudio Monteverdi nu s-a nascut, ci a fost botezat in 15 mai 1567, adica in urma cu 450 ani. Insa cum in vremea aceea nu exista starea civila, iar copiii erau botezati cat mai repede dupa nastere, ca nu cumva sa moara nebotezati, e de presupus ca probabil s-a nascut chiar in aceeasi zi cu botezul.

Religia avea o mare importanta in societatea in care s-a nascut si a trait Claudio Monteverdi, un fapt care a cladit si destinul compozitorului italian care a scris numeroase lucrari religioase; pe de alta parte, el este cunoscut si pentru lucrarile sale laice, madrigaluri si opere. Monteverdi este compozitorul care a scris cele mai vechi opere care sunt si astazi in repertoriile teatrelor lirice: Orfeu (1607), Incoronarea Popeei (1643).

Claudio Monteverdi este unul dintre compozitorii providentiali din istoria muzicii: in creatia sa se face trecerea de la stilul renascentist la cel baroc. Evident, stilurile muzicale nu sunt ca niste gradini separate de garduri; in creatia lui Monteverdi intalnim si elemente specifice muzicii renascentiste – preferinta pentru grupuri de voci in postura solistica, constructia armonica de tip renascentist, dar si elemente specifice stilul baroc – tipul de constructie al liniilor melodice, virtuozitatea acestora, ca si acompaniamentul instrumental al vocilor soliste.

Ceea ce elementele de constructie nu pot descrie este impresia generala pe care o creeaza muzica lui Claudio Monteverdi. Exista in creatia unor compozitori geniali ceea ce as putea numi o lumina eterica. O simtim in muzica lui Mozart, de pilda, o simtim si in muzica lui Monteverdi.

Un argument ar putea fi cel mai nou disc consacrat muzicii lui Monteverdi, aparut in 28 aprilie sub sigla casei britanice Decca, sub semnatura unor ansambluri din Marea Britanie: I Fagiolini in prim plan, alaturi de The 24 si The English Cornett and Sackbutt Ensemble, conduse de Robert Hollingworth. Albumul se intituleaza The Other Vespers – Celelalte vecernii, in traducere – si cuprinde lucrari de Claudio Monteverdi, dar si de alti compozitori din acea perioada: Girolamo Frescobaldi, Giovanni Gabrieli, Lodovico Viadana.

Nu stiu daca ati fost vreodata la catedrala San Marco din Venetia; insa cei care ati fost, veti fi de acord cu mine ca aceasta biserica emana un tip de spiritualitate speciala; este cu adevarat una dintre bisericile reprezentative pentru intreaga crestinatate. Iar sonoritatile muzicii lui Monteverdi de pe acest disc au fost create avand in minte modul cum ar putea rasuna in spatiul atat de special al Catedralei San Marco din Venetia – Claudio Monteverdi a fost o lunga perioada de timp maestru de capela la San Marco, din 1613, pana la moartea sa, in 1643.

Motetele religioase care pot fi ascultate pe discul The Other Vespers au fost scrise dupa anul 1633: Monteverdi avea deja 20 ani de experienta ca maestru de capela, era un compozitor matur, in 1631 primise si tonsura si din 1632 devenise diacon al Bisericii Catolice. Toate aceste aspecte se simt in muzica pe care o puteti asculta pe acest disc, o muzica a carei frumusete celesta, fara indoiala, se simte inca mai profund in antiteza cu spiritul vietii de azi.

Dirijorul Robert Hollingworth a numit acest disc The Other Vespers, pentru a face diferenta cu alte vecernii, mai cunoscute, ale lui Monteverdi, create pe cand compozitorul era maestru de capela la Mantua. Ansamblul I Fagiolini a inregistrat si acele motete, ca si multe alte lucrari de Monteverdi – discul aparut in 28 aprilie 2017 este al saptelea inregistrat de acest cor cu muzica lui Monteverdi.

De altfel, ansamblul I Fagiolini este specializat in muzica veche, in special renascentista, si cea de secol XX si contemporana. Calitatea speciala a acestui cor este sesizabila in frumusetea vocilor, stiinta cantului, omogenitatea ansamblului, precum si stiinta stilului: nu este putin lucru sa reusesti realmente sa evoci prin muzica maretia Venetiei secolului al XVII-lea, asa cum o face ansamblului I Fagiolini pe acest disc. Sigur, ansamblul are in spate experienta a 30 ani de activitate; ansamblul s-a infiintat in 1986 sub egida Universitatii de la Oxford. Iar pe discul The Other Vespers nu sunt de admirat doar cantaretii din corul I Fagiolini, ci si instrumentistii care-i acompaniaza, toti specializati in instrumente de epoca: e intr-adevar special sa asculti sunetul cald al unui instrument astazi disparut, cornetto mutto, despre care Robert Hollingworth povesteste mai multe, amuzat ca denumirea instrumentului ar putea duce cu gandul, astazi, la un fel de…inghetata.

Pentru cei care cauta in vacanta linistea si altceva decat trepidatia vietii cotidiene, The Other Vespers este alegerea ideala. Puteti asculta albumul pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1518671&c=3541&g=2

1 iulie 2017
Zile triste și zile de sărbătoare. Cu muzică

intamplarea a facut ca in doua zile succesive din mini-vacanta de Rusalii sa prezint la Radio Romania Muzical doua discuri cu semnificatie deosebita. Stabat mater de Antonin Dvorak si Avi Avital meets Omer Avital.

Jiri Belohlavek – un ultim omagiu

Cand am inregistrat emisiunea care-l avea pe protagonist pe dirijorul Jiri Belohlavek, difuzata in premiera pe 30 mai si in reluare pe 4 iunie, nu aveam de unde sa stiu ca in 31 mai, Jiri Belohlavek avea sa paraseasca aceasta lume. Avea 71 ani. Si in 6 septembrie 2017 urma sa dirijeze la Bucuresti, in cadrul Festivalului International George Enescu, un concert sustinut de Orchestra Filarmonicii Cehe.

In 7, 8 si 9 iunie, la Radio Romania Muzical au fost programate trei concerte, din care doua foarte recente, care l-au avut pe Jiri Belohlavek in prim-plan: cel sustinut in 13 aprilie 2017 la pupitrul Orchestrei Simfonice BBC, cel din 28 aprilie 2017, cand Belohlavek a dirijat Orchestra Radiodifuziunii Bavareze din Munchen si un concert din 2005, cu o semnificatie deosebita: concertul prin care Orchestra Simfonica BBC si-a aniversat 75 ani de existenta.

De altfel, despre acest ultim concert, din 13 aprilie, pe care Belohlavek l-a sustinut alaturi de Orchestra Simfonica BBC, s-a discutat mult in presa britanica: a fost interpretat atunci, premonitoriu poate, Requiemul de Antonin Dvorak.

Jiri Belohlavek s-a bucurat de un mare prestigiu in Marea Britanie: a avut o legatura stransa cu Orchestra Simfonica BBC timp de aproape 20 ani, intre 1995 si 2012, intre 2006 si 2012 fiind chiar dirijorul sef al acestei orchestre emblematice pentru spatiul englez. in 2007, Jiri Belohlavek devenea primul dirijor care conducea ultimul concert din Festivalul BBC Proms, fara a fi vorbitor nativ de limba engleza, acest ultim concert de la Proms fiind, conform traditiei, o seara a mandriei spiritului britanic.

Jiri Belohlavek a fost considerat un specialist al repertoriului ceh: Dvorak, Smetana, Janacek, Martinu sunt compozitorii pe care i-a abordat predilect si pentru care a creat versiuni de referinta. A avut o cariera internationala de invidiat, pastrand in acelasi timp legaturile cu orchestrele din tara sa natala: de altfel, din 2012 a fost directorul muzical si dirijorul sef al Orchestrei Filarmonicii din Praga, pe care a transformat-o intr-o orchestra de elita la nivel mondial. La promovarea si cresterea notorietatii acestei orchestre a avut un rol principal si contractul semnat de Belohlavek cu celebra casa britanica de discuri Decca. In 2014, a aparut integrala simfoniilor de Antonin Dvorak, in 2016, Dansurile slave de Antonin Dvorak, iar in 5 mai 2017, a aparut cel care va ramane ultimul disc semnat de Jiri Belohlavek: Stabat mater de Antonin Dvorak.

Ultimul concert dirijat la pupitrul orchestrei care i-a adus consacrarea internationala – Requiemul de Dvorak; ultimul disc – o lucrare tot cu nuante funerare a aceluiasi Dvorak, probabil cel mai cunoscut si iubit compozitor ceh al tuturor timpurilor, la nivel mondial. Stabat mater este o lucrare religioasa care descrie suferintele Fecioarei Maria la picioarele lui Iisus crucificat, o lucrare destinata a fi cantata in Saptamana Mare.

Jiri Belohlavek a fost tipul de dirijor care punea mereu partitura si intentiile compozitorilor in fata propriului ego; modestia si personalitatea sa calda l-au facut iubit de partenerii sai de scena, nume dintre cele mai importante la nivel mondial.

La fel ramane si in ultima sa inregistrare de pe disc: un artist matur, care realizeaza o constructie muzicala fara cusur si care in acelasi timp transmite o intensa emotie. Este momentul sa ne amintim ca Jiri Belohlavek a studiat 2 ani alaturi de romanul Sergiu Celibidache si sa fim alaturi de numerosii sai compatrioti care au venit sa-i aduca un ultim omagiu. Jiri Belohlavek a fost un simbol nu doar pentru Filarmonica din Praga, ci pentru Cehia in intregul ei.

Stabat de Antonin Dvorak – un disc inregistrat de Jiri Belohlavek alaturi de Corul si Orchestra Filarmonicii Cehe. Solisti: soprana Eri Nakamura, mezzosoprana Elisabeth Kulman, tenorul Michael Spyres, basul Jongmin Park. Albumul poate fi ascultat oricand pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1503161&c=3541&g=2

Avi Avital meets Omer Avital

In 5 iunie am prezentat la Radio Romania Muzical un alt disc, din punct de vedere ideatic exact la polul opus fata de discul lui Jiri Belohlavek. De la tragismul muzicii lui Dvorak, la lumea world music cu nuante mediteraneene creata de doi muzicieni foarte respectati, venind si ei din doua universuri diferite: Avi Avital, cel care a adus mandolina pe marea scena a muzicii clasice, si Omer Avital, un jazzman.

E doar o coincidenta de nume, cei doi nu au nicio legatura de familie; ceea ce-i leaga este tara de origine, Israel, ca si generatia din care provin: Avi Avital are 39 ani, Omer Avital, 46 ani. Si ii mai leaga tipul de statura artistica la care au ajuns: Avi Avital este astazi un nume foarte respectat din muzica clasica, primul mandolinist nominalizat la premiile Grammy din istorie, iar Omer Avital, cu o cariera de invidiat in jazz, basist si compozitor.

Albumul realizat de cei doi, alaturi de pianistul de jazz Yonathan Avishai si percutionistul Itamar Doari, a fost lansat pe 2 iunie, sub sigla celebrei case de discuri Deutsche Grammophon, cu care Avi Avital colaboreaza din 2012. O muzica foarte interesanta, de cel mai bun gust si calitate regasim pe acest album unde piesele sunt semnate de Omer Avital si Avi Avital, majoritar. Sonoritati de jaz, muzica clasica, ecouri ale muzicii orientale si evreiesti, o exceptionala captare a sunetului. Plus ineditul unei mandoline care canta un jazz soft.

Este intr-adevar, o combinatie care promite sa convinga un public foarte larg, mai larg decat cel al muzicii clasice. Un album de ascultat la drum, in week-end sau chiar pe plaja de catre cei care s-au saturat de produsele muzicale (prea) comerciale, dar care nici nu au chef sa asculte Bach sau Beethoven la un moment dat.

Emisiunea care contine albumul Avi Avital meets Omer Avital poate fi ascultata aici. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1510651&c=3561&g=2

Si inca un lucru: am aflat cu bucurie ca Cvartetul Giocoso, stabilit la Viena, in componenta caruia se regasesc violonistii romani Sebastian Casleanu si Teofil Todica, va sustine un turneu de concerte in Australia alaturi de Avi Avital in 2018. Cvartetul Giocoso, laureat in 2015 la un important concurs din Australia, a primit ca premiu acest turneu, iar Avi Avital este un muzician cu succes deosebit la publicul australian.

E o ocazie de a anunta ca Cvartetul Giocoso va sustine un concert la Bucuresti pe 22 iunie, de la ora 19.00 la Biserica Luterana din Bucuresti: Ravel, Mozart si Krenek in programul lor si o ocazie unica de a asculta acest cvartet cu un palmares de premii internationale extrem de bogat si despre care stim inca atat de putin in Romania. Biletele sunt disponibile in reteaua eventim.ro.

22 iunie 2017
Un clarinet și un blockflote

Un clarinet si un blockflote si doi muzicieni tineri, foarte talentati, ambitiosi si frumosi: o reteta de succes. Numele lor: Andreas Ottensamer si Lucie Horsch. El a infiintat o echipa de fotbal, dar este si prim-clarinetist al Orchestrei Filarmonicii din Berlin; ea, o olandeza de 17 ani devenita deja o vedeta.

Andreas Ottensamer, clarinetistul cu o mie de chipuri

Este nascut in 1989, are, deci, 28 ani. La 22 ani devenea prim-clarinetist al uneia dintre cele mai bune orchestre din lume – Filarmonica din Berlin, o orchestra de a carei magie si performanta ne-am putut convinge si noi in 2015, cand am putut-o asculta la Bucuresti, in cadrul Festivalului Enescu. Sa fii membru al acestei orchestre, ar fi putut fi suficient pentru orice muzician, insa pentru Andreas Ottensamer, nu: in paralel cu activitatea sa de membru al acestei orchestre, el desfasoara o intensa cariera solistica. Si in plus, joaca tenis si fotbal; de fapt, la Viena, de unde este originar, a si infiintat o echipa de fotbal care activeaza cu succes.

Andreas Ottensamer are deja inregistrate 4 discuri la casele Deutsche Grammophon si Decca; primul a aparut in 2013, ultimul in februarie 2017. Discurile surprind diferitele fatete ale activitatii lui Ottensamer: concerte, muzica de camera, membru al ansamblului The Clarinotts, adica formatia care-i reuneste pe Andreas, pe fratele si tatal sau, Daniel si Ernst Ottensamer, si ei clarinetisti de succes, membri ai Orchestrei Filarmonicii din Viena. Adaug ca Ottensamer este si primul clarinetist din istoria de aproape 90 ani a casei Decca care semneaza un contract cu celebra casa, iar primul disc din aceasta colaborare este albumul New era.

Cred ca adevarata masura a clarinetistului Andreas Ottensamer o gasim pe acest ultim disc al sau, New era, aparut pe 3 februarie 2017. New era – adica noua epoca ce incepe in secolul al XVIII-lea odata cu aparitia scolii de la Mannheim, creuzet al clasicismului in muzica, locul unde insusi Mozart a avut mult de invatat atunci cand in calatoriile sale a ascultat concertele de la Mannheim. Compozitorii de la Mannheim sunt si cei care au introdus clarinetul in orchestra simfonica, dar si cei care l-au impus pentru prima data ca solist al orchestrei – intr-adevar, o noua era importanta in istoria clarinetului. Si cred ca si pentru Ottensamer, de asemenea, o noua era in cariera sa: a fost foarte bun si pe precedentele sale discuri, in care insa parca simteam mai mult implicarea laturii comerciale a activitatii unei companii de discuri. Andreas Ottensamer insa nu mai are nimic de demonstrat fata de ceea ce a demonstrat deja: ca este cu adevarat unul dintre cei mai buni clarinetisti care exista la nivel mondial. In paranteza fie spus, si unul dintre cei mai frumosi, atu care i-a folosit destul de mult pana acum in promovare. Asa ca pe albumul New era il descoperim pe Andreas Ottensamer stralucind fara niciun alt artificiu intr-un repertoriu pe care evident il stapaneste la perfectie: concerte de Johann Stamitz si Carl Stamitz, lucrari de Franz Danzi si Wolfgang Amadeus Mozart. Totul, construit in jurul lui Mozart, acel genial creator care a descoperit clarinetul ascultand concertele de la Mannheim si care a scris el insusi, mai tarziu, un celebru concert pentru clarinet si orchestra. Pe disc: transcriptiile a doua arii de Mozart, din operele Mitridate si Don Giovanni, dar si o Fantezie de Franz Danzi pe teme din opera Don Giovanni de Mozart.

Si nu doar Andreas Ottensamer straluceste pe acest disc, ci si partenerii sai de scena, alti doi celebri interpreti la instrumente de suflat: flautistul Emmanuel Pahud si oboistul Albrecht Mayer. Sunt doi dintre colegii lui Ottensamer din Orchestra Filarmonicii din Berlin, doi muzicieni care, ca si Ottensamer, au o importanta cariera solistica la nivel international. Fara a uita de Kammerakademie Potsdam, ansamblu care-i acompaniaza, cu o perfecta acordare la intentiile solistilor.

Daca va place muzica clasica, un repertoriu mai rar abordat si glasul cald al instrumentelor de suflat din lemn, atunci acesta este discul perfect; il puteti asculta pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2017 http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1455081&c=3541&g=2.

Cum sa ai succes cantand la blockflote – cazul Lucie Horsch

Pentru cine nu stie, blockflote sau flautul drept face parte din familia instrumentelor de suflat din lemn: este un flaut mai simplu construit chiar din lemn, flautul modern fiind construit, asa cum se stie, din metal. Blockflote este un instrument des folosit in scolile generale vest-europene la orele de muzica, fiind considerat un instrument la care e mai simplu sa inveti sa canti o melodie usoara. De aici, si renumele poate nu tocmai bun al acestui instrument pe scena muzicii clasice; de altfel, prea rar se aude pe o scena de concert sunetul de blockflote.

Insa fiecare instrument poate avea interpretul sau providential; iar aceasta tanara olandeza de 17 ani, Lucie Horsch, poate fi interpreta providentiala din timpurile noastre pentru blockflote. Canta uimitor la acest instrument, cu o usurinta si muzicalitate absolut remarcabile. De altfel, ea este laureata, in 2016, a Concertgebouw Young Talent Award; sa nu uitam ca ea a inceput sa cante la blockflote pe cand avea doar 5 ani, iar la 9 ani aparea deja in programele televiziunii olandeze.

Sigur, talentul se mosteneste din familie: parintii ei sunt ambii muzicieni, iar tatal ei este violoncelist in Orchestra Regala Concertgebouw (la un moment era considerata chiar cea mai buna orchestra din lume), dar si membru al Amsterdam Vivaldi Players, ansamblul cu care Lucie Horsch a inregistrat primul ei disc, aparut in octombrie 2016 la casa Decca.

Asadar, Vivaldi: concerte pentru flaut si orchestra transcrise pentru blockflote si orchestra (La notte si La tempesta di mare), un concert in original pentru blockflote si orchestra (RV 441), o arie din opera Il Giustino in aranjament pentru blockflote si orchestra, dar si prima parte din celebrul concert “Primavara” intr-o transcriptie pentru blockflote solo realizata chiar de filosoful Jean Jacques Rousseau.

Asa cum au sesizat mai multi cronicari internationali, este un debut discografic spectaculos: o tanara de 17 ani care promite o cariera de mare calibru – virtuozitate, prospetime, inteligenta, inovatie. Discul Vivaldi semnat de Lucie Horsch poate fi ascultat pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1449231&c=3541&g=2

1 iunie 2017
Andris Nelsons, Daniel Hope și muzica clasică pentru oamenii secolului XXI

Ii vedem in Romania cel mult odata la 2 ani, atunci cand se desfasoara Festivalul international George Enescu. Altfel, nu avem acces la muzica pe care o canta decat de pe discuri sau la Radio Romania Muzical. Sunt muzicienii care polarizeaza atentia lumii.

Andris Nelsons, Sostakovici si Bruckner

Un dirijor leton de 38 ani, care in ultimii doi ani a castigat doua premii Grammy: in 2016 si 2017, la categoria “cea mai buna interpretare orchestrala” pentru doua albume care fac parte din aceeasi serie, cea a simfoniilor de Dmitri sostakovici. Intr-adevar, o situatie nu prea des intalnita in istoria premiilor Grammy.

Dar nu doar atat este neobisnuit in cariera lui Andris Nelsons: in 19 mai 2016 a semnat un contract cu Deutsche Grammophon care prevedea ca va inregistra cu Orchestra Simfonica din Boston, al carui director muzical este din 2014, integrala simfoniilor de sostakovici; cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, al carei capelmaistru va fi din stagiunea 2017-2018, integrala simfoniilor de Anton Bruckner, iar cu Orchestra Filarmonicii din Viena, cu care colaboreaza foarte des, integrala simfoniilor de Beethoven. Pe drept cuvant, criticul britanic Norman Lebrecht a scris: “Nelsons este noul Karajan de la Deutsche Grammophon!”, aratand ca de fapt nici Karajan nu a semnat vreodata cu Deutsche Grammophon un contract atat de consistent, intr-o singura zi.

Sigur, contextul in care s-au dezvoltat Karajan si Nelsons este foarte diferit: nici muzicienii, nici publicul, nici industria discografica nu mai sunt aceleasi. Acelasi ramane insa repertoriul; si probabil ca doar un dirijor premiat de doua ori cu Grammy in trecutul foarte recent ar fi avut sansa de a convinge o casa de discuri sa inregistreze muzica lui Anton Bruckner, considerata o muzica grea de catre marele public, deci, si mai greu vandabila.

Muzica lui Bruckner este de fapt o muzica foarte frumoasa, insa, e adevarat, simfoniile lui dureaza cel putin o ora fiecare si solicita un tip de concentrare emotionala si intelectuala de alt tip decat cel cu care este obisnuit marele public astazi. Asa ca este cu adevarat o provocare sa abordezi muzica lui Bruckner astazi; o provocare pe care Andris Nelsons si Orchestra Gewandhaus din Leipzig o depasesc cu brio pe primul disc din seria integralei simfoniillor bruckneriene, un disc aparut in 5 mai la Deutsche Grammophon.

Pe acest disc pot fi ascultate Simfonia a III-a de Bruckner si uvertura operei Tannhauser de Wagner. Nu este deloc o alegere intamplatoare, din mai multe motive. in 2018, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, una dintre cele mai vechi din Europa, va implini 275 ani de existenta; Bruckner a cunoscut cel mai mare succes din viata sa la premiera Simfoniei sale a VII-a, interpretata in 1884 de Orchestra Gewandhaus din Leipzig. Wagner s-a nascut in anul 1813 la Leipzig, a studiat muzica la Leipzig si s-a format la concertele Orchestrei Gewandhaus din Leipzig, orchestra care i-a interpretat si prima compozitie in concert. Bruckner si Wagner insisi au fost prieteni si s-au admirat reciproc; Bruckner i-a dedicat lui Wagner simfonia sa cu nr.3. Iar prima opera pe care Andris Nelsons a vazut-o intr-o sala de spectacol a fost Tannhauser de Richard Wagner – o experienta traita la varsta de 5 ani, care l-a marcat pe viata.

Andris Nelsons a fost un discipol al celebrului Mariss Jansons si a studiat dirijatul la Sankt Petersburg. Poarta cu sine o traditie cu valori de necontestat, carora le-a adaugat propriul talent, personalitate si viziune despre lume. Are harul special de a descoperi in partituri, de sute de ori cantate inainte, elemente noi, care aduc prospetime viziunii sale. Sigur, Simfonia a III-a de Bruckner a fost cantata de atatea ori, insa Nelsons o construieste cu migala, atent la toate detaliile si mai ales, adauga multa emotie, care vibreaza mai ales in partea a II-a. Este versiune pentru oamenii secolului XXI, obisnuiti cu multa exactitate, perfectiune a constructiei, dar care cauta sentimentul puternic in spatele acestei constructii. Ceea ce e de inteles: in fond, acesta este atu-ul muzicii, emotia pe care o poate trezi in oameni, emotie de care avem atata nevoie intr-un secol al vitezei si tehnologiei.

Bruckner cu Andris Nelsons si Orchestra Gewandhaus din Leipzig este la nivelul lui sostakovici cu Andris Nelsons si Orchestra Simfonica din Boston – vom vedea daca aceasta va aduce inca un premiu Grammy pentru Nelsons…

Noul album Bruckner semnat de Andris Nelsons poate fi ascultat la Radio Romania Muzical luni, 22 mai, de la ora 19.00, in reluare duminica, 28 mai, de la ora 13.05 sau oricand, din 23 mai, pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/

Daniel Hope si cele 4 anotimpuri ale sale

Personalitatea lui Andris Nelsons nu o pot decat intui din modul cum suna interpretarile sale: deschisa, plina de viata, fara pretiozitati inutile. Despre Daniel Hope, cu care am realizat un lung interviu, sunt sigura ca are acelasi tip de personalitate. Marii artisti de astazi sunt, de fapt, astfel.

Daca Andris Nelsons aduce noul din partiturile vechi, violonistul Daniel Hope face si acest lucru, dar si mai mult decat atat: aduce si partituri noi in atentie. Vechiul si noul se reunesc pe cel mai nou album semnat de violonistul Daniel Hope, o alta vedeta a casei Deutsche Grammophon: “For Seasons” aparut in 3 martie.

Este un joc de cuvinte, nu patru anotimpuri, ci pentru anotimpuri: Daniel Hope aduce de fapt un fel de omagiu trecerii timpului si anotimpurilor in viata noastra, interpretand celebrele “Anotimpuri” de Vivaldi, dar si 12 piese alese de el, cate una pentru fiecare luna a anului. Rezultatul: un album fermecator, serios, dar si jucaus, extraordinar de bine cantat, potrivit si pentru melomanii seriosi, dar mai ales pentru cei care doar vor sa asculte muzica buna pentru a evada din cotidian. Pentru ca aici gasesc si muzica baroca, dar si tuse de jazz, intr-un repertoriu foarte variat, cu o nota comuna: bunul gust.

Daniel Hope este la 43 ani unul dintre cei mai cunoscuti violonisti ai momentului: canta muzica clasica, dar si muzica contemporana si muzica de film; albumele sale Spheres si Escape to paradise, cu aceste din urma genuri, s-au bucurat de mare succes la nivel mondial. A fost elevul lui Yehudi Menuhin, pe care l-a cunoscut indeaproape, mama sa fiind asistenta personala a lui Menuhin timp de multi ani. L-a vazut de multe ori pe Menuhin alaturi de Orchestra de Camera din Zurich, la Festivalul din Gstaad – Elvetia, infiintat de Menuhin. in prezent, Daniel Hope este directorul muzical al Orchestrei de Camera din Zurich. Acum este randul sau sa interpreteze Vivaldi alaturi de aceasta orchestra de camera, asa cum o facea, candva, Menuhin. Daniel Hope canta “Anotimpurile” de Vivaldi de cand avea 9-10 ani si a facut-o de peste 1000 de ori in concert. Nu le-a inregistrat insa niciodata pana acum si a ales sa faca acest lucru pentru primul sau disc cu Orchestra de Camera din Zurich, acest “For Seasons” aparut in 3 martie 2017. Si viziunea sa este foarte echilibrata, cu o vadita experienta: pastrand specificul muzicii baroce, evitand excesele: o muzica pura, proaspata, in care se simte personalitatea compozitorului mai mult decat ego-ul artistului.

Dincolo de “Anotimpurile” lui Vivaldi, anotimpurile lui Daniel Hope, acele 12 piese pe care le-a ales el insusi, sunt diverse, neasteptate, deosebit de frumoase: Rameau, Ceaikovski, Schumann, Bach, dar si Kurt Weill, Nils Frahm, Chilly Gonzales. Cel mai mare succes de public l-a avut piesa “14th April” de Aphex Twin, cu mai mult de 1.1 milioane de accesari pe platformele de streaming. Mie mi-au placut indeosebi “Ambre” de Niels Frahm si “September Song” de Kurt Weill – sigur, o chestiune de gust.

Albumul “For Seasons” semnat de Daniel Hope poate fi ascultat oricand pe site-ul proiectului “Discurile anului 2017”. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1459151&c=3541&g=2

22 mai 2017
Două voci tinere ale prezentului

Aida Garifullina si Julia Lezhneva. Doua voci venite din est, doua soprane ruse care au atras atentia criticii si publicului; doua voci tinere (Aida Garifullina are 29 ani, Julia Lezhneva, 27 ani) care deja fac o importanta cariera internationala. Ambele au contract cu casa londoneza de discuri Decca si ambele si-au lansat in prima parte a anului 2017 un nou album.

Aida Garifullina – soprana din filmul Florence Foster Jenkins

In 2013, a castigat Concursul Operalia organizat de Placido Domingo, a fost invitata de Valery Gergiev sa cante la Mariinsky si a devenit membra a ansamblului Operei de Stat din Viena; in anii care au urmat a cantat pe scene prestigioase, insa consacrarea la nivel mondial i-a adus-o un film, Florence Foster Jenkins, lansat in 2016, cu Meryl Streep si Hugh Grant in rolurile principale (Meryl Streep a fost nominalizata la Oscar pentru rolul ei din acest film). Pe parcursul peliculei, ii vedem pe Florence Foster Jenkins si pe sotul ei la un concert de la Carnegie Hall din New York, sustinut de o celebra soprana de la inceputul secolului XX, Lily Pons, care canta Aria clopoteilor din opera Lakmé de Léo Delibes. In rolul lui Lily Pons: Aida Garifullina, tot o soprana de coloratura, cum era si Lily Pons, si care are toate datele pentru a dobandi faima de care s-a bucurat Lily Pons in primele decenii ale secolului XX.

Aceasta aparitie in filmul Florence Foster Jenkins este, evident, un moment foarte important in cariera internationala a Aidei Garifullina, oferindu-i o platforma de promovare la nivel global pe care putini cantareti o pot avea prin media clasica. Un prim rezultat: un contract de colaborare cu una dintre cele mai prestigioase case de discuri, Decca, si un prim disc aparut in 3 februarie 2017 care-i poarta numele, inregistrat alaturi de Orchestra Radiodifuziunii din Viena, dirijor Cornelius Meister (ansamblu si dirijor pe care i-am putut asculta si la Bucuresti, cel mai recent in 2016, la Festivalul RADIRO al Orchestrelor Radio).

Evident, pe acest disc regasim Aria clopoteilor din opera Lakmé de Léo Delibes, alaturi de Aria Julietei din opera Romeo si Julieta de Charles Gounod si arii si cantece din literatura rusa. in 2013, cand a castigat concursul Operalia, ea a interpretat o arie de Nikolai Rimski Korsakov: o regasim si pe acest disc, alaturi de alte arii de Rimski Korsakov din operele Sadko, Fata de zapada, Cocosul de aur. Mai putin cunoscute publicului larg sunt si ariile si romantele semnate de Piotr Ilici Ceaikovski si Serghei Rahmaninov de pe acest disc, cu o exceptie: cea a Vocalizei op.34 nr.14 de Rahmaninov, care, personal, mi se pare unul dintre cele mai bine realizate si impresionante momente de pe acest disc. Nu lipsesc nici cantece din folclorul tatar: Aida Garifullina este nascuta in Republica Tatarstan a fostei Uniuni Sovietice si chipul ei pastreaza trasaturile tatare ale stramosilor sai.

Timbrul de soprana de coloratura este unul rar si pretios, cel mai subtire dintre timbrurile feminine de opera, cu abilitatile speciale pentru agilitate, virtuozitate. Aida Garifullina nu este doar detinatoarea unui timbru vocal deosebit, ci are si tehnica necesara pentru a sustine o asemenea voce, muzicalitate, stralucire, carisma. Este si o femeie frumoasa, lucru de asemenea important in lumea teatrului liric. Asa ca portile ei spre o mare cariera internationala sunt acum larg deschise si merita sa o urmarim in continuare, asa cum merita sa ascultam discul ei de debut, prilej pentru a descoperi un repertoriu mai rar inregistrat, foarte bine cantat de o voce spectaculoasa.

Discul Aidei Garifullina a fost difuzat de Radio Romania Muzical in 20 februarie 2017 si poate fi ascultat oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1453581&c=3541&g=2

Soprana Julia Lezhneva si descoperirile ei muzicale

In 14 aprilie 2017, casa Decca a lansat noul CD al sopranei ruse Julia Lezhneva, o veritabila senzatie a ultimilor ani in lumea vocilor de opera. Are 27 ani si acesta este al cincilea ei disc pentru casa Decca – pe primul l-a lansat in 2013, la 23 ani, ceea ce poate fi un adevarat record pentru un cantaret – de obicei, la aceasta varsta, altii abia isi finalizeaza studiile.

Insa Julia Lezhneva este cu adevarat un caz special, o alta voce deosebita, care a atras atentia de foarte devreme: canta in concursuri si festivaluri vocale de la 12 ani; din 2006, a castigat premii internationale (avea 17 ani), iar in 2010 a fost prezentata de celebra Kiri Te Kanawa la gala Classical Brit Awards de la Londra drept protejata ei (avea 20 ani atunci). Printre profesorii care au indrumat-o de-a lungul timpului se numara si romanca Ileana Cotrubas. In ultimii ani, a cantat pe cele mai importante scene internationale si a inregistrat aceste 5 discuri, avand drept numitor comun muzica baroca si clasica, repertoriu care se potriveste cel mai bine vocii si tehnicii pe care o detine. Pe precedentele ei discuri regasim operele Alessandro de Handel (din distributia careia a facut parte si in 2013, la festivalul Enescu) si Siroe, Re di Persia de Johann Adolf Hasse; albumul ei solo de debut, Alleluia, propune 4 motete de compozitori preclasici si de Mozart, al doilea, arii si motete de Händel. In 2017, noul album al Juliei Lezhneva contine arii din creatia unui compozitor aproape necunoscut astazi, Carl Heinrich Graun, care in epoca sa (a trait intre anii 1704-1759, contemporan deci cu Bach si Händel), a fost unul dintre cei mai apreciati compozitori germani de opera italiana.

Pe discul inregistrat alaturi de ansamblul Concerto Köln, unul dintre cele mai bune ansambluri de muzica veche din Germania, folosind instrumente de epoca, avandu-l dirijor pe tanarul Mihail Antonenko, Julia Lezhneva a inclus 11 arii de Carl Heinrich Graun, toate, inregistrate in premiera mondiala. Ea insasi a descoperit partiturile la Biblioteca din Berlin si considera ca muzica este foarte comod scrisa pentru voce.

Acest disc ofera nu doar posibilitatea de a asculta o muzica ce nu a mai rasunat de mai bine de 300 ani, ci de a asculta o voce deosebita de frumoasa, cu un timbru pur, “o voce de inger”, cum a fost descrisa. O voce plina de agilitatea si supletea cerute de tehnica de cant specifica muzicii baroce, cu un timbru consistent si totusi, atat de pur: o combinatie rar intalnita, valorizata de muzicalitatea deosebita si entuziasmul tineresc al Juliei Lezhneva.

Este imposibil sa nu remarci asemanarile dintre Cecilia Bartoli si Julia Lezhneva: voci iesite din comun, repertorii deosebite, pasiune pentru cercetare si descoperire a unor noi partituri. Ramane ca timpul sa decida daca Julia Lezhneva este continuatoarea drumului deschis de Bartoli…

Noul disc al sopranei Julia Lezhneva a fost difuzat la Radio Romania Muzical pe 24 aprilie si poate fi reascultat oricand aici http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1467821&c=3541&g=2.

15 mai 2017
Cum poți avea succes cu muzică cultă contemporană

Reteta se pare ca o cauta marile case de discuri care incearca noi solutii de a pastra treaz interesul publicului, intr-o lume extrem de concurentiala. Sigur, poate fi o provocare sa incerci sa vinzi a o suta versiune a Simfoniei a V-a de Beethoven (desi eu cred ca oricand e nevoie si de versiuni contemporane ale unei capodopere din veacul trecut); poate fi mai simplu sa oferi o muzica de care oamenii sa aiba nevoie. Si exista asemenea cazuri care arata ca publicul de astazi are nevoie, de fapt, de muzica culta contemporana, insa, e adevarat, de un anumit fel de muzica culta contemporana.

Joep Beving – albumul Prehension

Chiar daca nu este (inca) accesibil din Romania, probabil ca ati auzit de portalul de streaming online Spotify. Locul unde si-a lansat in 2015 primul sau album compozitorul olandez Joep Beving. Solipsism a fost ascultat pe Spotify, pana in prezent, de 51 milioane de ori! si e un album cu muzica culta contemporana, inregistrat de Joep Beving in studioul sau personal de acasa… Joep Beving a lucrat ca copywriter intr-o agentie de publicitate, iar acum este angajatul unei companii internationale care creeaza muzica pentru industria de publicitate si de divertisment. In primul sau album, el a adus tocmai cea mai ne-comerciala muzica pe care si-a imaginat-o: un pian, sentimentul de introvertire, un aer romantic si straniu. O muzica neo-tonala departe de stridente si agresivitate sonora, o muzica ce invita la meditatie, o terapie anti-stres. Probabil ca aceasta este de fapt si cheia succesului la nivel global a tuturor compozitorilor de muzica culta contemporana: acceptarea faptului ca publicul asculta muzica de tipul acesta, printre altele, si pentru a se retrage din lumea obositoare, stresanta in care traiesc zilnic. Muzica lor nu este comentariu pentru aceasta lume, ci un remediu, un refugiu.

Dupa succesul primului sau album, Joep Beving a semnat un contract cu celebra casa de discuri, specializata in muzica clasica, Deutsche Grammophon. In 7 aprilie 2017 a aparut noul album al lui Joep Beving – Prehension, avand aceleasi caracteristici sonore ca si primul sau disc. “O muzica pentru emotii complexe” este modul cum si-a definit muzica Joep Beving, o muzica pe care o puteti asculta in premiera romaneasca la Radio Romania Muzical luni, 1 mai, de la ora 19.00.

Elena Kets-Chernin – albumul Unsent love letters

In cadrul aceleiasi emisiuni puteti asculta si un alt album cu muzica contemporana, inrudit cu cel semnat de Joep Beving: Unsent love letters, cu muzica semnata de Elena Kets-Chernin. Din nou, muzica pentru pian, o incursiune in lumea oniricului, insa de alta factura. Albumul se inspira din muzica lui Erik Satie, un compozitor francez care a trait la granita secolelor al XIX-lea si XX si care a scris enigmaticele Gymnopedies, lucrari celebre astazi. si, mai mult decat din muzica lui Satie, albumul se inspira din povestea trista de iubire a compozitorului cu o femeie care l-a parasit. In 1925, cand Erik Satie a murit, prietenii au descoperit in apartamentul lui din Paris mai multe scrisori de dragoste pe care compozitorul nu le-a trimis niciodata. Aceste scrieri au inspirat-o pe compozitoarea australiana Elena Kets-Chernin sa scrie 26 de piese scurte care compun albumul Unsent love letters; o lume enigmatica precum universul lui Erik Satie, cu o savoare aparte; din nou, o muzica neo-tonala, ca si in cazul lui Joep Beving, chiar daca liniile melodice nu mi se par la fel de inspirate ca cele ale olandezului.

Piesele sunt interpretate de pianista Tamara Anna Cislowska; la 40 ani, ea este una dintre cele mai cunoscute pianiste australiene ale momentului, asa cum Elena Kets Chernin (60 ani) este una dintre cele mai cunoscute compozitoare australiene. Semn ca Australia muzicala nu inseamna doar Opera din Sydney…

Distant light cu soprana Renée Fleming

Pe muzica moderna si contemporana a mizat si cea mai cunoscuta soprana americana a momentului, celebra Renée Fleming: in 6 ianuarie 2017 ea a lansat sub sigla casei Decca albumul Distant light pe care figureaza lucrari de Samuel Barber, Anders Hillborg si Bjork. Da, acea Bjork, cantareata islandeza multi-premiata, care, ca si Fleming, este detinatoarea premiului Polar din Suedia, ceea ce a facut ca cele doua sa se intalneasca, sa se cunoasca, sa se admire reciproc. Fleming canta versiuni orchestrate de Hans Ek ale pieselor lui Bjork, interpretate alaturi de Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm, conduse de Sakari Oramo. O muzica excelenta cu o interpretare pe masura, pentru mine, revelatia acestui album.

De fapt, Distant light este prima incursiune a sopranei in repertoriul scandinav; s-a mizat probabil si pe faptul ca in ultimii 3 ani, Renée Fleming, care se apropie la 58 ani de finalul carierei sale, nu a mai lansat niciun album de studio. Si pe noutatea pieselor lui Anders Hillborg, The Strand Settings, inregistrate in premiera mondiala pe acest disc, in preambul existand o piesa de atmosfera semnata de unul dintre cei mai cunoscuti compozitori americani, Samuel Barber, de asemenea, o piesa rar inregistrata: “Knoxville, Vara anului 1905”.

Albumul Distant light a primit deja cronici excelente pe intregul mapamond, ceea ce este de inteles: soprana Renée Fleming ramane una dintre cele mai importante cantarete ale timpurilor noastre, cu o voce cu un timbru aparte, inteligenta, curiozitate, meticulozitate si cunoastere de sine care o mentin de atata timp printre vedetele operei de astazi. Daca in precedentele doua albume, compozitorii sunt in prim plan si frumusetea muzicii lor, aici, o avem pe aceasta interpreta excelenta in prim plan, secondata de o orchestra si un dirijor pe masura.

Albumul Distant light poate fi ascultat oricand pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1449261&c=3541&g=2 Discul este disponibil si in Romania, pe site-ul www.emag.ro, de exemplu.

Muzica lui Philip Glass interpretata de pianistul Vikingur Olafsson

Iata inca un caz al unui disc cu muzica culta contemporana de succes, lansat tot anul acesta, in 27 ianuarie. In 31 ianuarie, Philip Glass, unul dintre cei mai cunoscuti si de succes compozitori americani ai momentului (de muzica culta, dar si de muzica de film), a implinit 80 ani.

Casa Deustche Grammophon l-a sarbatorit prin inregistrarea studiilor sale pentru pian, interpretate de tanarul pianist islandez Vikingur Olafsson. Un nume practic necunoscut in Romania, o vedeta insa in Islanda lui natala si un fan declarat al muzicii lui Philip Glass. De altfel, in 2016, Philip Glass insusi a ales mai multi pianisti care sa cante la Barbican Hall din Londra integrala studiilor sale pentru pian; printre ei a fost si Vikingur Olafsson care a produs senzatie atunci.

E de inteles: Vikingur Olafsson este un pianist foarte potrivit pentru interpretarea muzicii lui Philip Glass – spectaculos, care stie sa trezeasca interesul publicului si care, de asemenea, stie sa puna in lumina momentele de emotie si visare. Toate, atribute si ale muzicii minimalistului Philip Glass, muzica pe care o puteti descoperi ascultand acest album pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1449271&c=3541&g=2

Si apropo, chiar merita sa descoperiti muzica lui Philip Glass: veti fi inca unul dintre zecile de milioane care-i asculta piesele pe Spotify….

3 mai 2017
Cum se lansează tinerii pianiști de astăzi (II)

Nu sunt prea multe optiuni: concursuri, sansa, discuri; sigur, talent si multa munca. Este o lume foarte competitiva, in care ca sa rezisti trebuie sa ai nervi tari, rezistenta fizica si mai ales sa-ti placa foarte mult ceea ce faci, altfel, nu poti tine pasul cu un asemenea ritm.

Iata cazul a doi pianisti lansati de unul dintre cele mai cunoscute concursuri pentru pian din lume: Concursul Chopin de la Varsovia. In 2015, castigatorul premiului I a primit 30.000 euro premiu, ceea ce arata din start cota foarte mare a concursului, insa mai importante decat banii sunt oportunitatile aduse de castigarea unei asemenea competitii: o expunere internationala fara precedent, atentia impresarilor si a unor case importante de discuri. Incepand cu 2015, concursul Chopin a semnat un contract cu Deutsche Grammophon care permite castigatorului sa editeze un disc cu inregistrarile din concurs la scurt timp dupa terminarea competitiei, si asa s-a si intamplat: sud-coreeanul Seong Jin Cho si-a lansat primul sau disc la Deutsche Grammophon in 6 noiembrie 2015 – concursul se incheiase in 22 octombrie 2015.

Concursul Chopin de la Varsovia se organizeaza odata la 5 ani. Prima editie a avut loc in 1927; printre laureatii cu premiul I se numara pianisti de mare calibru: Maurizio Pollini (1960), Martha Argerich (1965), Krystian Zimerman (1975) si in perioada recenta Yundi Li (2000), Rafal Blechacz (2005), Yuliana Avdeeva (2010) si Seong Jin Cho (2015). Pentru toti acestia, castigarea Concursului Chopin a fost rampa de lansare in lumea mare de concert, debutul unei cariere internationale stralucite.

Sa patrundem putin si in detaliile de organizare ale acestei competitii. Din inregistrarile video primite de la pianisti din intreaga lume, juriul alege 160 de muzicieni care vor participa la preselectia pentru intrarea in competitie. Din acestia se selecteaza 80 de pianisti care vor participa la concursul propriu-zis care are 3 etape si finala, repertoriul fiind exclusiv alcatuit din lucrarile lui Frédéric Chopin. si ar mai fi ceva de adaugat: concursul este un adevarat eveniment national in Polonia, publicul fiind realmente interesat, in numar foarte mare, de ceea ce se intampla in competitie, pentru ca, nu-i asa, Chopin este o adevarata emblema nationala pentru Polonia si poporul polonez respecta acest lucru si in zilele noastre.

Pianistul polonez Rafal Blechacz

In anul 2005, pianistul polonez Rafal Blechacz a produs senzatie la Concursul Chopin: niciun pianist polonez nu mai cucerise de 20 ani premiul I, dupa reusita lui Krystian Zimerman, iar in anii 1990 si 1995 nu se acordase premiul I. Rafal Blechacz a impresionat atat de mult, ca juriul a decis sa nu acorde premiul al II-lea, tocmai pentru a sublinia diferenta de nivel dintre Blechacz si restul competitorilor sai. Rafal avea atunci 20 ani; astazi are 31 ani si confirma succesul de care s-a bucurat atunci: concerte in companii dintre cele mai selecte, o cota internationala de invidiat, 6 discuri aparute sub emblema casei Deutsche Gramophon, multe dintre ele premiate pentru calitatea lor evidenta.

Sigur, Blechacz a inregistrat Chopin, insa nu atat de mult Chopin pe cat s-ar fi asteptat, poate, de la un castigator al Concursului Chopin: preludiile op.28, cele doua concerte pentru pian si polonezele. Adevarul e ca Rafal Blechacz este un pianist stralucit nu doar in muzica lui Chopin, ci si in alte tipuri de repertorii, iar un bun exemplu este ultimul sau disc, aparut in 10 februarie 2017, cu opusuri de Johann Sebastian Bach. Pe langa Chopin, Bach este alegerea fireasca pentru Rafal Blechacz care este catolic practicant si atunci cand este acasa, canta in fiecare duminica la orga bisericii lucrari de Johann Sebastian Bach. In urma cu aproape 10 ani, el declara ca viseaza sa inregistreze "Partitele, Variatiunile Goldberg, Clavecinul bine temperat, Concertul italian”. Iar visul i s-a implinit cu ocazia lansarii acestui disc pe care regasim Concertul italian, Partitele I si III, 4 duete BWV 802-805, Fantezia si fuga BWV 944 si Coralul din Cantata BWV 147 de Bach.

Rafal Blechacz este un artist foarte matur in conceptiile sale, care isi bazeaza convingerile pe fundamente foarte solide, de aceea a studiat filosofia, de exemplu. A preferat sa-si lase spatiu pentru a-si lasa proiectele sa creasca in mod natural, fara a le forta, de aceea, cred, a ales sa inregistreze Bach abia dupa ce a depasit limita celor 30 ani. Bach-ul sau este mai mult muzica crestinului devotat decat muzica ingerilor, muzica omului care aspira la inalt mai mult decat a celui care deja a ajuns in Paradis si aceasta tensiune se simte in interpretarea sa. In fond, Blechacz il traieste pe Bach asa cum isi traieste credinta crestina si este foarte autentic in trairea sa, motiv pentru care va indemn sa ascultati versiunile lui Blechacz pentru Bach in Saptamana Patimilor. O puteti face pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1452361&c=3541&g=2

Sud-coreeanul Seong Jin Cho

In 2015, Concursul Chopin de la Varsovia a fost castigat de pianistul sud-coreean Seong Jin Cho, care atunci avea 21 ani. A studiat in Coreea de Sud, dar si la Paris, cu Michel Beroff, iar aceasta scoala europeana, in special franceza, este foarte evidenta in pregatirea lui. De altfel, trebuie sa remarcam ca majoritatea interpretilor asiatici studiaza, de fapt, la nivel superior in Europa si America de Nord. si, de asemenea, sa mai remarcam ceva: in Asia, in special in Coreea de Sud, China si Japonia, muzica clasica este la moda, milioane de copii studiaza pianul sau vioara, iar tarile lor sunt pregatite sa sustina talentele autentice. Baza de selectie este, evident, foarte mare, si printre milioane de tineri interpreti se gasesc si cateva varfuri intr-o generatie. Cu siguranta, un asemenea varf este Seong Jin Cho, apreciat la superlativ de presa internationala inca din timpul Concursului Chopin pentru maturitate, introspectie, tehnica, in general, conceptie artistica. Discul cu inregistrarile din timpul concursului Chopin, aparut la Deutsche Grammophon in noiembrie 2015, s-a bucurat de vanzari-record in Coreea de Sud si in Polonia, in special, dar nu numai. Asa ca in februarie 2016, Seong Jin Cho a semnat un contract exclusiv cu Deutsche Grammophon, iar in noiembrie 2016 a aparut un nou disc, tot cu lucrari de Chopin: Concertul nr.1 (Orchestra Simfonica din Londra, dirijor Gianandrea Noseda) si 4 balade.

Sub degetele lui Seong Jin Cho descoperim un Chopin liric, foarte expresiv; aceasta muzica poate da ocazia pianistului de a se pune pe sine in prim plan, insa Seong Jin Cho nu cade in aceasta capcana. Nu vorbesc la acest nivel de interpretare despre tehnica stralucita, ci despre faptul ca aceasta tehnica este pusa exclusiv in slujba expresiei. Acest aspect este parca mai vizibil in interpretarea baladelor, unde Seong Jin Cho opteaza pentru un discurs de cristal, uzand de foarte putina pedala. Evident ca pianistul poate canta foarte repede aceste balade, insa este evident ca alege tempo-uri mai putine rapide, tocmai pentru a da spatiu ascultatorului sau de a observa toate detaliile de interpretare.

Muzica lui Chopin, cred, este nemuritoare, insa doar cu eforturile unor interpreti care in fiecare epoca ii dau sens si valoare. Pentru secolul XXI, unul dintre acestia este si Seong Jin Cho.

Noul disc al lui Seong Jin Cho poate fi ascultat aici. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1451021&c=3541&g=2

19 aprilie 2017
Cum se lansează tinerii pianiști de astăzi

Poate ca lumea muzicii clasice nu pare atat de complicata la prima vedere, in fond, muzica clasica este o oaza de liniste pentru cei care prefera sa intre in acest univers, ca ascultatori. Insa pentru cei care sunt de partea cealalta, pe scena, situatia este foarte complicata: o lume concurentiala foarte puternica, un nivel foarte inalt tehnic, un ritm de viata pentru care trebuie sa ai nervi de fier, necesitatea de a avea o echipa pentru promovare. Si, da, o doza buna de noroc, pentru a ajunge sa fi ascultat de persoane-cheie care iti pot decide viitorul. De la sine inteles, talent peste medie si multa munca.

Nu sunt prea multe cai prin care tinerii muzicieni pot accede catre o cariera internationala, de fapt, niciodata nu au fost. Una este cea a concursurilor de inalt nivel: unele dintre ele sunt cu adevarat o rampa de lansare in viata mare de concert. Alta, este cea a Providentei: sa fii ascultat de persoane care ar putea lua o decizie potrivita, care ar putea sa te programeze intr-un concert, de pilda, sau te-ar putea recomanda unui manager dintr-o agentie mare. Si, in fine, sa intri intre artistii unei case de discuri, direct interesata sa-si vanda produsele, deci, sa-si promoveze muzicienii.

Sunt insa destul de rare cazurile cand un tanar muzician ajunge in atentia lumii internationale fara a fi castigat concursuri de mare calibru. Dar sunt si astfel de cazuri si despre doua asemenea cazuri gasiti detalii in continuare.

Pianistul Jan Lisiecki – Chopin si un copil-minune

S-a nascut la Calgary, in Canada, pe 23 martie 1995 – tocmai a implinit, deci, 22 ani. Provine, dupa sugereaza si numele, dintr-o familie plecata din Polonia si acest lucru a fost, se vede, definitoriu pentru parcursul sau muzical. Pentru ca in patria parintilor sai a cunoscut consacrarea: avea doar 13 ani in 2008, cand a fost invitat sa cante Concertul nr.2 de Chopin la festivalul polonez “Chopin si Europa sa” (un festival de inalt nivel, cu oaspeti de talia Festivalului Enescu). Un an mai tarziu, a cantat la Varsovia si Concertul nr.1 de Chopin. inregistrarile ambelor concerte au fost puse pe un disc editat de Institutul Fryderyk Chopin din Varsovia. Iar discul a primit reactii entuziaste la nivel international in prima jumatate a anului 2010; in octombrie 2010 (sa nu uitam, Lisiecki avea doar 15 ani!), tanarul pianist semna un contract de exclusivitate cu o celebra casa de discuri, Deutsche Grammophon. Pana in prezent, Deutsche Grammophon a lansat patru discuri purtand semnatura lui Jan Lisiecki.

Cel mai nou disc a aparut pe 10 martie 2017 si cuprinde lucrari pentru pian si orchestra de Frédéric Chopin, insa acele opusuri mai putin cunoscute publicului larg decat celebrele concerte pentru pian si orchestra: Andante spianato si Marea poloneza brianta op.22, Rondo à la Krakoviak op.14, Variatiuni op.2 pe tema La ci darem la mano din opera Don Giovanni de Mozart, Fantezia op.13 pe teme poloneze. inregistrarile au fost realizate alaturi de Orchestra Elbphilharmonie a Radiodifuziunii din Hamburg, sub bagheta dirijorului polonez Krzysztof Urbanski. Discul este completat de o nocturna de Chopin pentru pian solo.

Jan Lisiecki a fost un copil-minune, pentru ca doar astfel poate fi explicata maturitatea sa interpretativa si tehnica stralucitoare pe care o are nativ. Unul dintre precedentele sale discuri cuprindea integrala studiilor pentru pian de Chopin: doar un adolescent-minune de 18 ani ar fi putut sa obtina o versiune atat de spectaculoasa, artistic si tehnic, a dificilelelor studii chopiniene.

La 21 ani, cati avea cand a inregistrat ultimul sau disc, Lisiecki avea in fata provocari importante: sa arate ca a depasit cu bine stadiul copilului-minune (si stim cate talente s-au pierdut dupa anii de copil-minune), sa arate ca este un artist matur, capabil sa impresioneze nu neaparat prin varsta sa frageda, ci prin realizarile sale artistice. Legatura lui Lisiecki cu Chopin e definitorie, insa el nu a mai revenit la concertele pentru pian si orchestra, ci si-a dorit sa abordeze acest repertoriu despre care reprezentatii Deutsche Grammophon spun ca nu prea multi dintre artistii lor l-au abordat. O viziune prudenta pentru Lisiecki, dar castigatoare pentru toata lumea: publicul are acces la noi inregistrari cu acest repertoriu foarte frumos si spectaculos, casa de discuri isi imbogateste repertoriul, pianistul puncteaza o experienta noua.

Jan Lisiecki nu este tipul de artist care poate atrage prin excentricitati; el este un pianist care impresioneaza prin frumusetea sunetului, echilibrul conceptiei, naturalete si o tehnica stralucitoare pusa doar in slujba servirii sensului muzical. Ceea ce se poate usor descoperi la auditia noului sai disc Chopin, disc difuzat la Radio Romania Muzical si posibil de reascultat oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1460851&c=3541&g=2

Vanessa Benelli Mosell, Stockhausen si Rahmaninov

Cu un alt temperament si figura artistica este pianista italiana de 29 ani Vanessa Benelli Mosell, care in 24 februarie 2017 si-a lansat al treilea sau disc pentru casa londoneza Decca. Vanessa Benelli Mosell – nu doar o tanara blonda cu alura de fotomodel, ci o pianista ambitioasa, care inca de la 7 ani era acceptata, cu dispensa, la Academia Internationala de Pian de la Imola; ulterior a studiat la Moscova, la Conservatorul Ceaikovski, cu Mihail Voskresensky si la Colegiul Regal de Muzica din Londra, cu Dmitri Alekseev. A aparut pe scene importante din Europa; cariera ei a dobandit insa o noua anvergura dupa ce si-a gasit o marca proprie, aceea de a fi pianista care interpreteaza muzica lui Karlheinz Stockhausen. In 2015 si 2016, sub semnatura pianistei Vanessa Benelli Mosell au aparut doua discuri pe care regasesc lucrari de Karlheinz Stockhausen, care este considerat unul dintre marii compozitori ai secolului XX, un creator de avangarda. Iar interesul Vanessei Benelli Mosell pentru muzica lui Stockhausen nu este de data recenta; compozitorul s-a stins din viata in 2007 si tanara pianista studiase deja sub indrumarea lui.

Insa Vanessa Benelli Mosell a fost constienta ca marea incercare este abordarea repertoriul cult consacrat; si a inregistrat Concertul nr.2 pentru pian si orchestra de Serghei Rahmaninov, unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru pian, alaturi de Orchestra Filarmonicii din Londra, sub bagheta dirijorului ucrainean Kirill Karabits. Discul este completat de o alta lucrare de Serghei Rahmaninov: Variatiunile op.42 pentru pian solo pe o tema de Corelli.

Vanessa Benelli Mosell nu a studiat doar muzica rusa la Conservatorul Ceaikovski, ci si limba rusa si afirma ca i se pare dificil de inteles muzica rusa daca nu cunosti si limba rusa. Cu siguranta, a fi invatat alaturi de maestri rusi ai pianului este un mare avantaj in abordarea Concertului nr.2 de Rahmaninov. Vanessa Benelli Mosell merge pe urmele altor pianisti consacrati, cu o versiune echilibrata, foarte stralucitoare tehnic, poate un pic mai rece decat ne-am fi asteptat, insa valabila muzical. si ramane la fel de convingatoare si in dificilele Variatiuni pe o tema de Corelli.

Noul disc al Vanessei Benelli Mosell poate fi ascultat luni, 3 aprilie, de la ora 19.00 la Radio Romania Muzical, in reluare duminica, 9 aprilie, de la ora 13.05 sau oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2017. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/

1 aprilie 2017
Există un secret al tinereții? Cazurile Barenboim și Gidon Kremer

Se poate pune o astfel de intrebare cand vezi cate proiecte noi dezvolta muzicieni care au trecut de 70 ani si care par sa detina o sursa inepuizaila de energie. Doar doua nume acum: Daniel Barenboim si Gidon Kremer.

Daniel Barenboim – un nou pian, o noua sala de concerte

Sambata, 4 martie 2017, a fost inaugurata la Berlin o noua sala de concerte, purtand numele regretatului compozitor si dirijor Pierre Boulez, care s-a stins din viata anul trecut, la 90 ani. Noua sala “Pierre Boulez” este amplasata langa cladirea Operei de Stat din Berlin si este “inima” Academiei Barenboim-Said care functioneaza in capitala Germaniei, creatie a lui Daniel Barenboim si a prietenului sau, Edward Said. Bazele fundatiei au fost puse in 1999, cand a fost infiintata Orchestra West-Eastern Divan, reunind muzicieni israelieni si arabi.

Ocupand astazi cladirea istorica unde candva se pastrau decorurile Operei de Stat din Berlin, Academia Barenboim-Said are acum si o sala de concerte potrivita, cu un design inovator realizat de arhitectul american Frank Gehry. Barenboim si-a dorit o sala unde sa nu mai existe scena, pentru a amplifica sentimentul de comuniune dintre muzicieni si public, si asa si este sala “Pierre Boulez”, circulara, cu locul muzicienilor in centru, inconjurati de public, asa cum se intampla in teatrele antice grecesti.

Iata un nou succes pentru Daniel Barenboim, plurivalentul muzician (pianist, dirijor, mentor) care la 74 ani pune in mijlocul activitatii sale nevoia de a comunica cu publicul, prin toate mijloacele pe care retelele de socializare le ofera. De aceea si-a deschis si un cont de youtube pe care posteaza filme educative.

Insa Barenboim nu s-a oprit aici. Impresionat de experinta de a fi cantat, in 2011, pe un pian care i-a apartinut candva lui Liszt, el si-a conceput si un pian care-i poarta numele si care a fost prezentat presei si publicului larg in 2015.

Noul pian Barenboim este o combinatie intre un pian Steinway si un pian istoric: principala diferenta fata de un pian Steinway modern este faptul ca toate corzile pianului sunt dispuse drept, fata de corzile incrucisate din registrul grav al pianelor moderne. Acest lucru confera o anumita transparenta care se potriveste foarte bine mai ales repertoriul baroc si clasic, poate mai putin celui romantic, in opinia mea. Chiar Barenboim declara ca nu si-a dorit sa creeze un pian care sa concureze pianele Steinway care sunt in prezent cele mai bune piane de concert de pe piata, cerute de marii pianisti, ci si-a dorit o alternativa. Si comentatorii internationali au remarcat ca nu exista de fapt diferente dramatice intre un pian Barenboim si un pian Steinway, ci de nuanta, insa se poate sesiza diferenta dintre sunetul sticlos in acut al pianului Barenboim si o mai mica omogenitate a registrelor, fata de pianele Steinway.

Pentru a pune in valoare caracteristicile pianului care-i poarta numele, Daniel Barenboim a inregistrat un CD, aparut la casa Deutsche Grammophon pe 4 noiembrie 2016, albumul “On my new piano”. Repertoriul propus trece prin mai multe epoci stilistice, de la baroc la romantici: sonate de Domenico Scarlatti, 32 de variatiuni de Beethoven pe o tema originala, Balada nr.1 de Chopin, Mars solemn din Parsifal de Wagner in transcriptia lui Liszt si inca doua lucrari de Liszt: Funerailles si Mephisto Vals.

Dincolo de interesul de a asculta un altfel de pian, cred ca acest album are un alt atu: acela de a asculta un mare pianist, convingator si seducator, intr-o forma de invidiat la 74 ani.

Albumul “On my new piano” poate fi reascultat oricand pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical “Discurile anului 2017”. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1445361&c=3541&g=2

Gidon Kremer – Preghiera la 70 ani

In 27 februarie 2017, violonistul leton Gidon Kremer a implinit 70 ani; la Bucuresti am avut ocazia sa-l ascultam ultima oara in septembrie 2016, in cadrul festivalului RADIRO al Orchestrelor Radio. Gidon Kremer a vizitat de mai multe ori Romania, mai ales ca oaspete al Festivalului Enescu, insotit de ansamblul pe care l-a infiintat in urma cu 20 ani, in 1997, si care-i poarta numele: Kremerata Baltica.

Gidon Kremer este un nume foarte respectat in lumea muzicii clasice, care a impus prin inteligenta cu care si-a construit cariera si repertoriul. Pentru ca pe langa marile opusuri ale muzicii culte, Gidon Kremer a optat pentru caile mai putin batatorite ale muzicii moderne si contemporane: printre numeroasele sale inregistrari gasim si un disc dedicat lui George Enescu, cu foarte frumoase versiuni ale Octetului op.7 si Cvintetului op.29. In repertoriul lui Gidon Kremer si al Kremeratei Baltica exista insa si Piazzolla, Philipp Glass, Mieczyslaw Weinberg, Arvo Pärt: la editia precedenta a premiilor Grammy, albumul sau Mieczyslaw Weinberg a fost nominalizat la categoria Best Classical Compendium.

De aceea, poate parea surprinzator ca pentru a-si aniversa 70 ani de viata, Gidon Kremer a optat pentru un album Serghei Rahmaninov care a aparut la Deutsche Grammophon, casa cu care colaboreaza de aproape 40 ani, in 24 februarie 2017. In paranteza fie spus, Deutsche Grammophon a prezentat in octombrie 2016 un cofret cu inregistrarile lui Gidon Kremer, in total, 22 de discuri.

Discul aparut pe 24 februarie se intituleaza Preghiera, preluand numele piesei care deschide albumul, o transcriptie realizata de Fritz Kreisler dupa tema partii lente din Concertul nr.2 pentru pian si orchestra de Rahmaninov. Umatoarele lucrari de pe disc sunt cele doua trio-uri elegiace scrise de un foarte tanar Rahmaninov sub influenta lui Piotr Ilici Ceaikovski: nr.1 in sol minor si nr.2 op.9 in re minor. Al doilea trio este scris chiar in perioada cand Rahmaninov era vizibil afectat de moartea lui Ceaikovski, asa ca poarta o anumita nuanta funerara.

De ce Rahmaninov pe un disc Gidon Kremer? Pentru ca a venit timpul, afirma chiar Gidon Kremer. A venit timpul pentru opusuri mai putin cunoscute din muzica de camera, interpretate alaturi de muzicieni pe care el insusi i-a ales: pianistul Daniil Trifonov, care la 26 ani este o adevarata senzatie, si violoncelista Geidre Dirvanauskaite, cu care Kremer colaboreaza inca de la infiintarea ansamblului Kremerata Baltica.

“Preghiera” are doua atu-uri: al unui repertoriu foarte frumos, dar mai putin cunoscut publicului larg, si al unei interpretari de mare clasa, cu o nuanta de interiorizare si cu doza potrivita intre lirism, patos, durere si resemnare. Este cu adevarat un album-semnatura pentru un mare artist ajuns la o varsta respectabila, dar, as adauga, si un album al marilor sperante: pianistul Daniil Trifonov se dovedeste aici un redutabil partener de muzica de camera, ridicandu-se la inaltimea reusitelor sale anterioare discografice, unde aparea in recital solo sau in postura de solist al unei orchestre. Una dintre revelatiile internationale ale ultimilor ani, Daniil Trifonov va evolua pentru prima data pe o scena romaneasca in septembrie 2017, la Festivalul Enescu.

Albumul “Preghiera” poate fi ascultat la Radio Romania Muzical duminica, 12 martie, de la ora 13.05 sau oricand pe site-ul proiectului “Discurile anului 2017”. http://www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2017/disc.htm?a=1456111&c=3541&g=2

8 martie 2017
Despre Bach cu pianistul Murray Perahia și alte cadouri de Crăciun

Nu stiu daca exista o perioada mai potrivita pentru ascultarea muzicii lui Bach, decat inainte de Craciun: in iuresul cadourilor, meselor, nervilor, traficului infernal din marile orase, lucrarile lui Bach aduc acea stare de liniste sufleteasca cu care ar trebui sa intampinam, de fapt, Nasterea Domnului.

Mozart este cel mai vandut compozitor al anului 2016, din toate genurile muzicale, inclusiv pop-rock. Nu sunt putine insa nici discurile cu muzica de Bach care au aparut anul acesta: si unul dintre cele mai importante cred ca este cel semnat de Murray Perahia pentru casa Deutsche Grammophon: integrala Suitelor franceze.

Murray Perahia, care va implini anul viitor 70 ani, este recunoscut drept unul dintre cei mai importanti pianisti ai timpurilor noastre; din fericire, a putut fi ascultat si in Romania, la Festivalul Enescu pe care l-a vizitat de trei ori, ultima data, in 2015.

Relatia dintre Murray Perahia si Bach este una cu totul speciala: nu doar ca Perahia a inregistrat si cantat multe lucrari de Bach de-a lungul carierei sale, dar a si studiat indelung partiturile cantorului de la Leipzig, in perioada cand, avand o infectie la o mana, nu putea sa cante la pian. Murray Perahia este detinatorul unui premiu Grammy pentru un disc cu muzica de Bach, pe care se regasesc Suitele engleze. Suitele franceze nu le-a inregistrat insa niciodata pana la acest disc aparut pe 7 octombrie 2016, cu care Perahia inaugureaza noua sa colaborare cu casa de discuri Deutsche Grammophon. Da, Perahia a avut curajul unei premiere in viata sa, la aproape 70 ani: aceea de a schimba casa de discuri cu care lucreaza si de a alege alta, aceasta dupa ce timp de 43 ani a colaborat exclusiv cu casa Sony.

Perahia nu este insa singurul pianist care a avut curajul acestei alegeri la o varsta la care altii aleg sa se retraga: si mentorul sau, Vladimir Horowitz, a facut-o, cu rezultate foarte bune. Iar Murray Perahia are deja certitudinea ca alegerea sa a fost una buna: criticii internationali au apreciat la superlativ noul album cu Suitele franceze, considerandu-l un reper in interpretarea acestui repertoriu despre care Perahia ca reprezinta un “Bach de cel mai inalt nivel”.

In 90 minute de muzica gravate pe un dublu CD, Murray Perahia face dovada unei maiestrii rezervate celor putini alesi: naturalete, eleganta, finete, logica a constructiei muzicale; si, in plus, o atitudine pe care o simti umila a pianistului in fata unei partituri care apartine, indubitabil, unui geniu.

Este cu siguranta un album care indeamna la reflectie si curatenie interioara; poate fi ascultat in integralitate la Radio Romania Muzical luni, 19 decembrie, de la ora 19.00 si poate fi votat in cadrul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016.

Gustavo Dudamel si Tablourile sale dintr-o expozitie

Are 35 ani, si numele sau este sinonim cu succesul: venezueleanul Gustavo Dudamel desfasoara de 12 ani o cariera la cel mai inalt nivel. A ramas dirijorul principal al orchestrei de unde a plecat, Orchestra Simon Bolivar din Venezuela, dar este si directorul muzical al Filarmonicii din Los Angeles si colaborator al celor mai importante orchestre europene.

Gustavo Dudamel este dirijorul care va conduce Concertul de Anul Nou de la Viena 2017 sustinut de Orchestra Filarmonicii vieneze, cel mai mediatizat eveniment din lumea muzicii clasice, la nivel mondial. Este o dubla premiera: si pentru Dudamel, care nu a mai dirijat niciodata acest concert de Anul Nou, si pentru orchestra, care nu a mai avut niciodata un dirijor atat de tanar la pupitrul concertelor de Anul Nou care au o istorie de 75 de ani.

Alegerea nu cred ca a fost prea greu de facut: in ultimii ani, Dudamel a realizat numeroase proiecte cu Filarmonica vieneza, unul dintre ele fiind legat de un disc lansat pe 2 decembrie 2016. Este albumul cu care Dudamel a ales sa sarbatoreasca 10 ani de colaborare cu casa Deutsche Grammophon (nu mai putin de 51 de titluri, CD-uri si DVD-uri, au fost semnate de Dudamel in aceasta perioada).

Un album care are in centru Suita Tablouri dintr-o expozitie de Modest Musorgski, in orchestratia lui Maurice Ravel, un album cu o poveste adiacenta: este cunoscut interesul lui Dudamel de a promova muzica clasica in randul tinerilor. Pe parcursul primaverii si verii 2016, el s-a implicat la Viena in proiectul Superar, o replica la Viena a proiectului El Sistema dezvoltat in Venezuela, ceea ce inseamna educatie muzicala pentru tineri veniti din zone sociale defavorizate. Copiii au cantat alaturi de membrii Filarmonicii vieneze si de Gustavo Dudamel, au fost la concerte si au facut fotografii, acestea din urma, incluse in bookletul CD-ului aparut pe 2 decembrie.

Dudamel explica alegerea Tablourilor dintr-o expozitie pentru acest disc tocmai prin faptul ca aceasta suita este una dintre cele mai cunoscute si expresive lucrari din repertoriul muzicii culte, substratul programatic contribuind mult la posibilitatea publicului de a intelege mai usor mesajul muzicii. Alaturi de Tablourile dintr-o expozitie, pe disc regasim si un vals din muzica baletului Lacul lebedelor si poemul simfonic O noapte pe muntele plesuv de Modest Musorgski, din nou o lucrare programatica, si ea printre opusurile care se bucura de mare notorietate.

Gustavo Dudamel este un dirijor carismatic care s-a impus prin energia si prospetimea versiunilor propuse ( in paranteza fie spus, unul dintre rolurile principale din serialul “Mozart in the jungle” a fost inspirat chiar de personalitatea lui Dudamel). Asa cum sesiza si un cronicar austriac, in interpretarea de pe discul lansat pe 2 decembrie, Dudamel a adaugat si maturitate in cocktailul calitatilor sale dirijorale. Efectul: il vom urmari pe parcursul anului 2017, cand Dudamel apare in turnee alaturi de Orchestra Filarmonicii din Viena si Filarmonica din Berlin, adica doua dintre cele mai importante orchestre ale lumii.

Discul lui Gustavo Dudamel poate fi ascultat la Radio Romania Muzical duminica, 18 decembrie, de la ora 13.05 si poate fi votat pe site-ul campaniei Voteaza discul de muzica clasica al anului 2016. http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2016/disc/video-gustavo-dudamel-tablouri-dintr-o-expoziie-music-box-12-decembrie/1442511/3261/11

28 decembrie 2016