Cind vorbeste despre meseria sa, chirurgul Gabriel Dimofte recunoaste ca este unul dintre acei medici care au stiut de la inceputul studentiei ce specializare vor urma. Pe holurile spitalului, atunci cind este oprit de pacientii care ii arata fisele cu insemnarile bolii lor, isi ia ragazul sa le explice ca negrul se poate transforma si-n gri. Pe rezidentii sai ii indruma in salile de operatie ale Institutului Regional de Oncologie din Iasi, iar pe reprezentantii viitorilor doctori ii asculta din scaunul presedintelui de Senat alUniversitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi. Si asa ii si vede, viitorii medici pentru bolnavii din toate colturile lumii.
Este adevarat ca pacientii nu au incredere in medicii tineri, fara experienta?
Da, am trait si eu momentele astea, si sint convins ca un medic care are 25 de ani nu poate avea aceeasi experienta ca un om care are 55 de ani. Insa asta nu inseamna ca un medic care are mai putina experienta nu poate fi un doctor foarte bun. Nu inseamna ca un medic care este in virsta nu are entuziasmul unui tinar. E foarte complicat sa alegi un doctor. Daca intrebati pacientii cum isi aleg un doctor, modul de selectie se bazeaza pe ceea ce spune vecinul de linga el. Modul de informare nu este unul care are legatura cu logica neaparat. Pacientii aleg uneori un medic care are un nume cunoscut sau o experienta mai mare, dobindite cu greu.
Sint studentii mai atrasi de chirurgie decit de alte specializari pentru ca li se pare ca ofera un plus de adrenalina?
In acest moment, chirurgia nu este o specialitate foarte dorita. Daca va uitati pe listele pentru ocuparea posturilor de rezidentiat, este printre ultimele locuri. O fi oferind ea adrenalina, dar dureaza enorm de mult pina ajungi sa termini un rezidentiat. Urmeaza apoi o perioada foarte lunga in care esti un tinar specialist de care nu a auzit nimeni si nu se stie ce vei putea face, incit acestia nu sint foarte incintati. Sigur, sint si oameni care sint determinati sa faca chirurgie, este spectaculoasa chirurgia si poti reda viata oamenilor intr-o anumita masura, dar sint foarte multi care se orienteaza spre ce pot sa faca repede, se gindesc daca au cu ce sa traiasca, pentru ca daca n-ai din ce trai, farmecul meseriei nu prea mai exista.
Orice ai face, la orice nivel, pacientul trebuie sa aiba incredere in tine
Pe dumneavoastra cu ce v-a ademenit chirurgia?
Mi-am dorit sa fiu chirurg de cind aveam patru sau cinci ani. Am fost operat cind am fost copil, am avut un respect foarte mare fata de medicina, mama mea a fost medic. Asta mi-am dorit dintotdeauna. Iar chirurgie am facut din anul I de studentie, am lucrat dupa-amiezile si verile in spitale si am avut sansa sa o pot si practica.
De ce v-ati specializat in chirurgia oncologica?
Dupa parerea mea, este cea mai complexa chirurgie, este o chirurgie in care ai si beneficii din punct de vedere profesional si moral, dar si nereusite. Este o chirurgie foarte grea, pe bolnavi grav. A face chirurgie oncologica este ceva deosebit, e un alt nivel in chirurgia generala.
Practicarea chirurgiei implica necesitatea de a construi un tip aparte de interactiune si comunicare cu pacientul?
Da si nu. Orice ai face, la orice nivel, pacientul trebuie sa aiba incredere in tine, trebuie sa ii cistigi increderea, sa se lase taiat. Nu-i usor.
Cum procedati cind un pacient diagnosticat cu cancer refuza sa fie tratat?
Este hotarirea lui, noi ce trebuie sa facem este sa ii explicam ce presupune un tratament, care sint riscurile si care sint beneficiile tratamentului. Iar daca el, intelegind acest lucru doreste sa aiba o alta optiune, este intru totul dreptul lui.
Nici celor mai bogate tari din lume nu le ajung banii pentru tratamentele medicale
Ce imbunatatiri pot fi aduse registrului national al bolnavilor de cancer pentru o monitorizare corecta a acestora?
Modul de raportare depinde de factorul uman, si sint foarte putini oameni implicati in asta si nu toti respecta niste reguli. Atita timp cit nu introduci datele unui pacient, el nu exista. Iar in sistemul de raportare a bolnavilor de cancer intra si chirurgi, si gastroenterologi, si internisti, si pneumologi, toti care concura la a diagnostica un cancer. De multe ori, pacientii nu sint raportati sau nu sint raportati corect, e adevarat. Atita timp cit sistemul nu este functional si oamenii nu sint invatati sau, printr-o metoda coercitiva, obligati sa o faca, datele vor fi incomplete. Aceasta monitorizare incompleta nu se reflecta asupra bolnavului in mod direct, ci asupra sistemului de sanatate care nu se poate dimensiona corect, nu poate sa isi planifice corect procedurile, achizitiile, necesarul de medicamente si asa mai departe.
Programele de cancer din România sint cel mai slab finantate din toata Europa.
Acestia sint banii pe care si-i permite tara asta. Noi incercam sa asiguram cit mai bine tratamentul cancerului cu banii care ne sint oferiti. Ca se pot da mai multi, noi putem cheltui oricit si capacitatea sistemului medical de a cheltui nu cred ca poate fi atinsa. Nici celor mai bogate tari din lume nu le ajung banii pentru tratamentele medicale pentru ca fiecare sistem medical se va dezvolta si mai mult, si mai mult, inghitind tot mai multi bani. La acest moment se da o suma in care noi incercam se ne incadram. Dar nu este indeajuns. Cit isi poate permite o tara in care 4 milioane platesc asigurari de sanatate sa asigure sanatatea pentru 20 de milioane? Daca 4 milioane platesc si 20 de milioane consuma, cine da restul de bani?
Nu poti sa ii spui unui om inteligent ca ii faci chimioterapie ca sa te afli in treaba
Cum reactioneaza pacientii cind stiu ca vor fi operati de rezidenti?
Pacientii semneaza un consimtamint prin care eu am dreptul sa imi aleg o echipa cu care lucrez, si a carei pregatire se face sub indrumarea si raspunderea mea. Rezidentii fac anumite gesturi la inceput impreuna cu noi. Asa se invata, altfel am termina invatamintul medical, si daca rezidentii nu pot decit sa se uite, n-ar mai avea nici un sens invatamintul medical chirurgical.
Cum ii invatati pe rezidenti sa le comunice pacientilor diagnosticul?
Acestea sint chestiuni care nu se pot explica, se invata in viata. De cite ori ii explic situatia unui pacient, rezidentii sint linga mine si vad felul in care vorbesc. Trebuie sa fii capabil sa intelegi cum va reactiona un pacient si sa iti adaptezi modul in care discuti cu el in functie de tipul lui de raspuns psihologic. Nu abordam toti pacientii la fel. Asta este o problema care nu se poate scrie sau explica prin cuvinte. Si sint oameni care comunica prost. Sint medici care comunica prost cu pacientii, dar asta nu inseamna ca nu sint chirurgi buni. Dar pot avea dificultati in relatia cu bolnavul din cauza unei comunicari deficitare. A invata cum sa vorbesti cu un alt om este o arta, nu oricine este un orator. Eu nu sint. Totdeauna le explicam alternativele, le aratam partea buna. N-are sens sa-i spui unui pacient ca totul este dezastruos si ca pot aparea complicatii. sansa acelui pacient este sa fie vindecat, dar exista si o nesansa sa faca o metastaza. Nu poti sa ii spui unui om inteligent, care intelege, ca ii faci chimioterapie ca sa te afli in treaba. Exista alternative terapeutice, incercam sa ii dam si o sansa ca sa il echilibram psihologic.
In prezent, in spitalele din Romania lucreaza aproximativ 14.000 de rezidenti, cu un salariu, de aproximatv 800 de lei. Cum poate fi solutionata problema migrarii acestora in tari precum Germania, Anglia sau inspre Europa de Vest, unde salariile incep de la 2000 de euro?
Cu suma aceea rezidentii nu se pot descurca, nu pot locui intr-o gazda sau intr-un camin, iar daca au si un copil este imposibil sa traiasca. Pe de alta parte, sistemul de sanatate românesc, in ultimii 15 ani de zile, a oferit foarte putine locuri specialistilor in anumite domenii. Ei pleaca si datorita dificultatilor de practica a medicinei in Romania, uitati-va la modul in care se iau posturile la rezidentiat. Se iau primele, cele la care se poate pleca din tara, practici care sint cautate si foarte bine platite cum ar fi terapia intensiva sau oftalmologia, meserii care se gasesc usor in Europa si sint discipline la care se poate face usor o practica privata si de pe urma carora se poate cistiga altfel decit in sistemul sanitar in care nu se plateste bine. Nu poti sa-i ceri unui doctor sa fie permanent prezent, sa vina la orice ora la un pacient si sa fie platit mult mai prost decit ar trebui. Daca Romania nu va face ceva in acest sens, va ajunge sa aiba niste spitale ultramoderne in care nu se vor gasi oameni sa lucreze.
Si ce masuri ar trebui luate?
Trebuie luata o decizie rapida de a creste salariile doctorilor, nu neaparat sa ajunga la nivelul Europei de Vest, dar sa fie competitive, sa asigure o viata decenta. Romania a devenit deficitara major la medici. Daca nu se va gasi o solutie financiara pentru ca acesti doctori sa lucreze in niste conditii decente, Romania va pierde in continuare medici. Ca spitalele din tara poate n-au acelasi nivel de prestare a serviciilor medicale ca cele mai puternice spitale din Austria, spre exemplu, nu-i relevant pentru omul de rind pentru ca el nu are alternative. Trebuie ca acestui om sa i se spuna ca poate beneficia de servicii.
In 2012, si secretarul de stat al Ministerului Sanatatii, Raed Arafat, a apreciat ca un alt motiv pentru care medicii rezidenti aleg sa faca practica in alte tari este dat si de lipsa posibilitatilor autentice de a evolua in profesie.
Nu pot sa neg chestiunea aceasta, in conditiile in care, intr-un spital in care au 100 de paturi se opereaza 20 de pacienti pe zi, daca ai numai trei rezidenti, ei vor munci de dimineata pina seara, dar vor avea o expunere mult mai mare si vor beneficia de o pregatire mult mai intensa.
Daca aloci un numar mare de rezidenti unui cadru care ii invata si care trebuie sa se imparta intre mai multi oameni, intr-adevar pregatirea este mai proasta, iar ei muncesc mult mai putin. Rezidentul, oriunde ar ajunge el, este un om care intra intr-o structura si in care lucreaza. El presteaza un serviciu si in acelasi timp invata de la cineva mai pregatit decit el si cu mai multa experienta. Cu siguranta in orice tara din lume, ca si in Romania, vom gasi locuri in care treaba se face mai bine sau mai prost. Dar conteaza si cu cine lucrezi, daca ai un rezident care este foarte bun si foarte interesat, vei lucra altfel si tu cu el.
Daca locuiesti si inveti intr-un singur mediu, n-ai nici o sansa sa te dezvolti
Ati participat in perioada 1991-2007 la cursuri de pregatire profesionala in tari precum Canada, Anglia, Austria sau Italia. Ce diferente ati sesizat intre cursurile de acolo si cele din Romania?
Nu e deosebire majora intre ceea ce facem noi si ei, ca organizare, conteaza ce putere financiara au universitatile respective, ca sa aduci niste oameni care sint nume internationale. Ei isi pot permite financiar sa aduca primele zece nume din lume pe domeniul pe care se desfasoara cursul respectiv. Un asemenea curs este foarte scump, taxa de participare poate ajunge si la 500 de euro de persoana, si revenind la salariul doctorului, din ce bani sa plateasca o asemenea taxa? Si intervine o problema, cartile sint scumpe, congresele sint foarte scumpe, vrem ca medicii nostri sa fie pregatiti, dar ce acces le oferim? Acces la literatura stiintifica exista in universitati prin programele ANELIS, dar pina acum nu exista. Romania a fost intepenita din ’65 pina in ’90, n-am avut acces la multe informatii din afara, nu puteai sa vezi ce face altcineva. Oamenii din tarile Europei de Vest, spre exemplu, au avut o alta deschidere, au alt mod de-a face training-uri. Experienta multipla este importanta, mai ales in mediul academic. Daca locuiesti si inveti intr-un singur mediu, n-ai nici o sansa sa te dezvolti, nu vei ajunge decit sa repeti ce au facut inaintasii sau profesorii tai. Daca poti sa aduci ceva nou, trebuie sa circuli. Este o cerinta obligatorie in toate mediile academice internationale, daca noi nu incercam sa gasim finantare pentru asta, sa trimitem oamenii sa vada si altceva n-au nici o sansa.
Mi-e greu sa cred ca se pot coordona cu usurinta mai mult de opt doctoranzi
In Legea Educatiei Nationale (LEN) 1/2011 se mentiona ca un conducator de doctorat poate indruma simultan opt doctoranzi, insa prin Ordonanta de Urgenta (OUG) 92/2012 s-a stabilit ca numarul limita de doctoranzi sa fie propus de Senatul Universitatii.
Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi (UMF) nu a aprobat aceasta decizie pentru ca Senatul nici n-a luat in discutie cresterea numarului de doctoranzi. La UMF, numarul maxim de doctoranzi indrumati simultan de un conducator este opt.
Este acesta un numar optim?
Mi-e greu sa cred ca se pot coordona cu usurinta mai mult de opt doctoranzi. Este adevarat ca numarul de indrumatori de doctoranzi la momentul actual este foarte mic, fiindca sistemul de acreditare a indrumatorilor s-a schimbat si este putin mai complicat, iar multi dintre acestia au iesit la pensie. Cred ca de asta s-a propus cresterea numarului de doctoranzi pentru un indrumator. In anumite situatii, cind este o persoana care are foarte multe proiecte de cercetare, spre exemplu, s-ar putea sa-i poata indruma, dar exista in UMF un curent important care nu doreste cresterea acestui numar. S-a complicat putin sistemul si exista o proportie mare de profesori universitari care nu au aceasta abilitare si nici nu sint foarte entuziasmati sa o faca pentu ca este un efort important, indrumarea doctoranzilor nu este simpla.
O alta modificare adusa LEN prin OUG 92/2012, prevede ca Senatul universitar stabileste daca profesorii de peste 65 de ani isi pot continua cariera didactica si daca rectorul poate ramine in functie si candida pentru un nou mandat, inclusiv dupa virsta de pensionare. Considerati aceasta reglementare benefica?
UMF a stabilit aceasta virsta de pensionare si criteriile selective de prelungire a activitatii unui cadru didactic cu multi ani inainte. Dar universitatea a fost foarte restrictiva, adica noi am preferat sa pastram virsta de pensionare la 65 de ani, nu credem ca o prelungire este o masura care ar trebui aplicata extrem de frecvent. Beneficiul trebuie sa fie al universitatii, adica incercam sa cream pentru institutie un avantaj. Sint niste punctaje care se fac, spre exempu, in functie de numarul de lucrari publicate. In esenta, teoretic vrei sa prelungesti activitatea unei persoane care este extrem de activa stiintific, creste foarte mult vizibilitatea universitatii, este un om care are o prezenta internationala puternica, vine cu granturi de cercetare. Noi nu incercam sa mentinem neaparat pe toata lumea pina la 70-80 de ani, este o procedura pentru o persoana care aduce beneficii universitatii.
De asemenea, aceeasi ordonanta inlatura necesitatea obtinerii atestatului pentru ca un cadru didactic sa primeasca titlul de profesor universitar. Ce efecte a avut introducerea acelei reglementari prin LEN 1/2011?
Acea procedura era un criteriu usor anormal. Riscam ca in doi, trei sau cinci ani de zile sa avem un sistem academic fara conferentiari si profesori universitari. Nu este un sistem care exista in toate tarile europene. Este o chestiune pe care un ministru al invatamintului a introdus-o in plus pentru a cerne mai mult cine ajunge conferentiar si profesor. Scoaterea acestui criteriu este, dupa parerea mea un lucru bun. S-au oprit promovarile citiva ani de zile, normele n-au fost clare si timp de trei ani n-a fost nici un concurs de abilitare. In momentul in care faci o chestie noua, si opresti totul, nu cred ca e un lucru bun, mai ales ca a coincis cu iesirile la pensie obligatorii. S-a pensionat o generatie de profesori si conferentiari universitari, si ceea ce s-a realizat a fost o depopulare a universitatilor la nivel de virf. Cred ca intentia a fost buna, nu cred ca a fost una de a distruge, dar efectul pe termen scurt acesta a fost.
In Regulamentul de organizare si functionare a Senatului universitatii este specificat ca intre presedintele Senatului si rector nu exista raporturi de subordonare, ci de colaborare. insa in situatia in care apar pareri divergente, cine are cuvintul final?
Din acest punct de vedere, consider ca legea e proasta pentru ca apare o structura bicefalica care poate crea, la un moment dat, niste disfunctionalitati. Presedintele Senatului este o institutie nu neaparat semnificativa, este Senatul in spatele lui si daca apar divergente apar intre Senat si rector. Legislativ Senatul hotaraste, iar administrativ rectorul este suveran. Din punct de vedere functional, o neconcordanta de pareri intre rector si Senat poate produce blocaje greu de prevazut. Ar trebui schimbata legea invatamintului care prevede aceasta structura si indeplinirile Senatului. Nu putem trece dincolo de lege si sa cream o Carta prin care Senatul are altceva de facut, dar atita timp cit legea nu ne da voie, lucram in aceasta structura legislativa si incercam sa pastram un echilibru si sa discutam orice probleme. Trebuie sa existe un schimb de pareri astfel incit lucrurile sa se amortizeze inainte de a fi necesara luarea unei decizii care sa creeze o prapastie intre noi.
Vrem ca Iasul sa perceapa Universitatea ca fiind a lui
Comisia Europeana a initiat o noua procedura de ierarhizare internationala a universitatilor, U-Multirank. Printre criteriile de evaluare sint luate in considerare si „aranjamentele regionale” ale institutiilor de invatamint superior. Care sint strategiile prin care UMF devine parte integranta a societatii?
De exemplu, sintem implicati in relatii contractuale de cercetare cu multe alte structuri din zona noastra, inclusiv cu industriile de meicamente si sintem centrul de coordonare a medicinei din zona Moldovei. De asemenea, a avut loc deschiderea anului universitar. Au fost spectacole de balet, de opera, in afara universitatii, in aer liber. Ne-am dorit ca aceste activitati sa fie ceva pentru ieseni si vrem ca Iasul sa perceapa universitatea ca fiind a lui.
Actvitatile initiate de asociatiile studentesti contribuie si ele la implicarea sociala?
Desigur, este o implicare sociala in diverse proiecte. Ei lucreaza cu copiii, lucreaza in orfelinate, in case de batrini. Acestea au un impact usor mai mic pentru ca sint mai putin finantate si n-au aceeasi putere, dar la nivel local exista un impact. Implicindu-se in aceste proiecte caritabile, ei arata ca se poate face ceva. Daca pe un om il convingi ca medicii acestia sint buni, e un pas inainte, este un folos pentru toata lumea.
Medicii chirurgi din Romania sint cautati si recunoscuti in strainatate. Sint ei mai bine pregatiti sau exista o lipsa mare de chirurgi astfel ca integrarea lor pe piata europeana devine necesara?
Sint amindoua lucrurile. Pe de o parte, medicii pe care noi ii producem sint medici care au un nivel de pregatire competitiv cu ceea ce este in Europa. Geniile nu le producem noi, geniile exista. Noi incercam in sistemul de invatamint sa ajungem la un anumit nivel de pregatire. Pe de alta parte, exista o lipsa acuta de doctori in sistemul medical european. Este o lipsa mare de anestezisti, de chirurgi si asa mai departe. Ceea ce este important este ca oamenii nostri, de toate nivelurile, cind pleaca in afara intra intr-un sistem normal, in care doctorul nu este vazut ca un criminal, este binevenit intr-o comunitate si atunci oamenii se simt bine. Sint platiti bine, sint acceptati in societate si au un statut normal. Ca ei sint si buni, da! scoala romaneasca creeaza medici de multi ani de zile, nu numai pentru Romania. Noi cream doctori buni, iar dupa ce termina Medicina incepe rafinarea. Nu sintem noi cel mai bun sistem de creare de chirurgi din Europa, dar chirurgii din Romania sint acceptati si bineveniti in tarile europene, unde se descurca bine.
