Autor: omdecultură

  • Doka aproape de final

    Doka aproape de final

    Pentru ca Doka umbla liber pe soselele patriei si pe langa o sa declar restaurarea terminata desi mai sunt de facut diverse lucruri .
    Sa incep cu ce am facut:

    Instalatie electrica noua si cel mai important lucru, functionala.
    Chedere noi la usile fata, capota motorului, si sper cat mai curand la usa pasagerilor de pe banchetele spate, asta se gaseste mai greu.
    Scaunele retapitate, cu un material decent, zic io, data viitoare vor primi materialul original.
    Trepte de cauciuc pe praguri.
    Aparatori de noroi cu sigla VW.
    Trusa de prim ajutor in pozitia celei originale de la busurile de armata.
    Ceas de temperatura uleiului plasat sub bord.. Asta desi nu face parte din dotarea originala l-am pus sa pot supraveghea noul 1776 din spate la drumuri mai lungi.

    Ar mai fi de facut:
    Incalzirea, asta e pe jumatate rezolvata, mai am nevoie de o singura piesa pentru a fi functionala.
    Tapiteria de pe plafon. Nu am gasit deocamdata material alb cu gaurele si nu vreau sa pun altceva pana o sa gasesc.
    Filtru tip cartus pentru a prelungi viata motorului.

    Trebuie sa montez in bena niste sine de aluminiu cu rol de fixare a lucrurilor din bena pe care busurile de armata le aveau peste tot. O parte din ele le-am primit deja cadou de la un prieten bun din Dej si urmeaza sa fie montate.

    Suporturile pentru pistoalele mitraliera, asta cand o sa le gasesc pe undeva.

    Va mai retin la vizionarea catorva poze si va las.

  • Peste Transfagarasan Cu Doka [VIDEO]

    Peste Transfagarasan Cu Doka [VIDEO]

    Pentru ca nu mai fusesem din copilarie pe Transfagarasan si pentru ca tot aveam treaba prin Bucuresti am hotarat ca asta ar fi o ocazie buna . Doka s-a comportat admirabil si a facut drumul o adevarata placere.

    Traseul a fost Baia Mare- Dej-Reghin-Targu Mures-Sigisoara-Agnita-Curtea de Arges-Pitesti-Bucuresti.
    Acum va las in compania imaginilor.

  • Un moto di gioia [VIDEO]

    Un moto di gioia [VIDEO]

    Lyrics:

    Un moto di gioia

    Mi sento nel petto,

    Che annunzia diletto

    In mezzo il timor!

    .

    Speriam che in contento

    Finisca l’affanno

    Non sempre è tiranno

    Il fato ed amor.

    .

    Di pianti di pene

    Ognor non si pasce,

    Talvolta poi nasce

    Il ben dal dolor:

    .

    E quando si crede

    Più grave il periglio,

    Brillare si vede

    La calma maggior.

    .

    English:

    An emotion of joy

    I feel in my heart

    that says happiness is coming

    in spite of my fears.

    .

    Let us hope that the worry

    will end in contentment.

    Fate and love are

    not always tyrants.

    From weeping, from pain

    one cannot always live

    Sometimes then is born

    a good thing out of sorrow.

    .

    And when one believes

    the danger is greatest,

    one sees shining

    a greater calm.



    The great Cecilia Bartoli with her outstanding voice and approach…

    .



    Renata Tebaldi, a full, strong voice but in the same time sensitive….



    Barbara Bonney, pure and tender voice, an emotional version…



    Edita Gruberova…

    .



    A lovely version that I have discovered recently: Miah Persson

  • Cucule [VIDEO]

    Cucule [VIDEO]

    A lovely mezzo soprano that I have discovered recently: Ruxandra Donose

    A composition written by the Romanian composer Nicolae Bretan. At the moment I am also studying one of his creations, entitled „September with roses”, I will add the lyrics here when I have time.

    Creatia apartine lui Nicolae Bretan. Si eu studiez in momentul de fata o lucrare a dansului, se numeste „Septembrie cu roze” si are niste versuri superbe. O sa le atasez cand am timp.

  • Parto,parto [VIDEO]

    Parto,parto [VIDEO]

    SESTO

    Parto, ma tu ben mio,

    Meco ritorna in pace;

    Sarò qual più ti piace,

    Quel che vorrai farò.

    Guardami, e tutto oblio,

    E a vendicarti io volo;

    A questo sguardo solo

    Da me sì pensera.

    Ah, qual poter, oh Dei!

    Donaste alla beltà.

    Astazi savuram aceasta arie minunata si interesanta: Parto, Parto. Aria lui Sextus(Sesto) din opera Clementa lui Titus, compusa de magnificul W.A. Mozart.

    Mergand pe latura dramatica, mi se pare o traire profunda a omului indragostit nebuneste.O iubire care il impinge pe eroul nostru pe cai periculoase…Spre a-i aduce linistea mult prea iubitei sale, este in stare sa faca orice, pana sa elimine si un om. Totul pentru a-i demonstra ei ca o iubeste cu adevarat.

    In zona tehnica mi se pare provocatoare, necesita o manuire perfecta, si o nota de ingeniozitate.O caldura si un dramatism in voce, o oarecare urma de dulceata, care sa se completeze perfect cu partea teatrala. Sa formeze un tot.Si sa fie personajul credibil, un etern indragostit.Parerea mea.

    Sa trecem la ascultat…



    .

    Nu putea lipsi din lista sensibila si minunata Cecila B. Nu am vazut pe nimeni sa traiasca si sa simta muzica cum o face dansa. E ceva mai presus de cuvinte…Interpretarea se incadreaza in cuvintele de mai sus. Transmite.Se transpune perfect.



    .

    Susan Graham, e frumoasa si interpretarea ei.Si ea isi traieste personajul. Am observat cateva lucrusoare tehnice pe care nu tin minte sa le fi mai vazut pana acum. O sa ma uit de mai multe ori peste videoclip sa le analizez atent.



    .



    .

    Vesselina Kasarova, umm, interesant intr-un fel. E pe feeling. Trecerea aia de la dark la oarecum light, de la dramatic la usor luminos, dramatism si clinchet de clopotei.

    Am gasit si alta varianta cu Susan, direct din opera:D



    Elina Garanca, si eu am impresia ca uneori nu isi lasa vocea sa aibe volumul care ii trebuie.Nu ca ar avea vocea mare dar totusi, nu stiu, uneori mi se pare ca lipseste un element la ea, si nu imi dau seama ce. Oricum, pe latura emotionala, interpretarea sta in picioare. Dulceata si trairea o fac frumoasa in unele puncte.O prezenta frumoasa pe scena. Si chiar imi plac unele lucrari ale ei..dar tot nu descopar ce lipsteste..



    Magdalena Kozena, suna a privighetoare. Frumoasa dulceata a vocii. Dar nu stiu daca se potriveste in totalitate cu situatia, rol de ”pantaloni”.



    Joyce DiDonato reuseste mereu sa fie personajul, sa traiasca si sa simta ca el. Parca vocea ei este prea light pentru acest personaj totusi-ceva nu se potriveste aici, si ma gandeam sa fie acest aspect.Are o voce frumoasa, nu zic ca nu.



    Agnes Baltsa, o interpretare strict tehnica, nu imi transmite nimic. Zici ca e un copacel, neclintita din loc.

    http://www.youtube.com/watch?v=1oQQD7EwWRI&feature=player_embedded

    Tatiana Troyanos, mi se pare interesanta interpretarea dansei. Plina de trairea omului indragostit.Si asta se simte si in sunetul produs.Imi place.



    Angelica Kirchschlager, admir frumusetea vocii ei. Si interpretarea e nice, parca suna cam feminin pentru rolul asta.E o frumoasa, i s-a ales bine numele, hihi;))

    Cam astea deocamdata.Enjoy!

  • Natalie Dessay & Cecilia Bartoli [VIDEO]

    Natalie Dessay & Cecilia Bartoli [VIDEO]

    Am gasit acest duet minunat zilele trecute. E nebunie cum suna. Delirio musical!.Coloraturile suna minunat. Ce poate sa iasa cand se intalnesc o mezzo de coloratura si o soprana de coloratura!!:O. Mi-au invaluit simturile si parca m-am imbatat cu aceasta mireasma muzicala…

    I cannot believe my ears, it sounds heavenly and magical…and it melts all my senses.

  • Una voce poco fa [VIDEO]

    Una voce poco fa [VIDEO]

    Barbierul din Sevilia (Il Barbiere di Siviglia) este o opera bufa în trei acte, compusa de Gioacchino Rossini în 1816 avându-l ca figura centrala pe Figaro, avand un libret ce poarta semnatura lui Cesare Sterbini, care s-a inspirat din comedia omonima a lui Pierre Beaumarchais.

    Alte personaje importante sunt: Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo si Contele Almaviva.
    Personaje secundare: Bertha, Fiorello.

    Actiunea

    Chiar daca premiera a fost un fiasco, aceasta opera a rezistat trecerii timpului si a devenit un simbol al succesului si al repertoriului operei comice. Neastamparatul Figaro, barbierul orasului, priceput la toate, afla ca indraznetul Conte Almaviva s-a indragostit de tanara, bogata si frumoasa Rosina, viitoarea sotie a strictului Doctor Bartolo. Rosina il iubeste la randul ei pe conte, chiar daca nu il intalnise niciodata, si ii arunca o scrisoare de dragoste de la balconul ei. Figaro reuseste sa teasa o adevarata panza de paianjen in timpul operei, folosind nenumarate trucuri si masti, reusind in final sa ii uneasca pe cei doi indragostiti fara speranta, chiar inainte ca Rosina sa devina sotia doctorului.[sursa]

    Ma voi opri asupra ariei ”Una voce poco fa”, care este una din preferatele mele.

    Parti din versuri

    „Una voce poco fa

    qui nel cor mi risuonò;”

    ”Sì, Lindoro mio sarà;

    Lo giurai, la vincerò.”

    „Io sono docile, son rispettosa,

    sono obbediente, dolce, amorosa;

    mi lascio reggere, mi fo guidar.

    Ma se mi toccano dov’è il mio debole
    sarò una vipera e cento trappole

    prima di cedere farò giocar.”

    Incepem aprofundarea ariei prin enumerarea unor versiuni atat apartinand unor mezzo-soprane, cat si unor soprane. Personajul Rosina este scris pentru a fi interpretat de o mezzo in mod normal, insa si sopranele sunt distribuite in acest rol.

    So here are some versions that will help us go deep into the understanding of this aria.

    In primul rand trebuie sa o mentionez pe …extraordinara mezzo-soprana de coloratura: Cecilia Bartoli. Nu spun mai multe pentru ca nu am cuvinte sa descriu maiestria si genialitatea dansei.

    Of course, La Bartoli cannot be out of this list…

  • Magazine Review: MONU #13

    In my inbox this morning was an email with a link to the results of the MAS Survey on Livability, which asked New Yorkers to respond to questions about their happiness with living in the city and with its different qualities (cleanliness, schools, police, shopping, etc.). This survey is one among what must be hundreds of similar ones that range from examining a city in particular to comparing cities on national and international scales; Forbes has a list of America’s Most Livable Cities, Mercer leads an international survey, as does The Economist. Each survey has its own reason for being and corresponding criteria to make judgments, but the overall impression of the quantification of subjective personal experieces is that cities should strive to for being number one, that those on top are safer, cleaner, prettier, better places to live than the rest.

    In the 13th issue of the Rotterdam-based Magazine on Urbanism (MONU) those livability surveys, or more generally indicators of quality of life in cities, are the focus. For the most part the results of them are contested. Who is to say that the scale of livability used by a survey corresponds with residents’ own experiences? An interview with Raleigh Purcell by the magazine’s editor Bernd Upmeyer reveals The Economist’s survey linked above to be geared towards expat relocation, existing to help businesses determine how much employees living overseas should be compensated for any hardships of their new city. So the criteria follow from their stakeholders’ concerns and therefore could hardly be thought of as comprehensive, even though those cities at the top of the list may tout the results as such. What about Houston? It’s not found on Mercer’s top 50, but Matthew Johnson argues that its qualities (diversity arising from its famous lack of zoning, the city as a non-hierarchical field that emphasizes the qualities of specific places over a broader urban plan, etc.) just aren’t found in the surveys. But those qualities equal a fast pace of growth and a general happiness of residents („bad place to visit, but a great place to live”), two signs of livability. Other essays in these pages run counter to the indices generated by the well known surveys.

    Some are especially creative, such as Melissa Dittmer and Amy Bos’s Cosmo-esque quiz for „post industrial’s most valuable urbanism,” Bobby Shen’s assemblage of tweets about the Mercer survey, and John Southern’s pointed stab at the gentrification and homogenization that these lists secondarily promote.

    Overall I was impressed with how the contributions followed the theme, and how they did so in some quite diverse ways. It’s far too easy to establish a theme but then veer from it to include big names that might sell issues. Here the various essays tackle the topic from all sides, not aiming for consensus but for a presentation of what’s missing in the lists. The surveys may have as much influence on our daily lives as sunspots – they happen, yet we’re not aware of them – but they certainly play a part in today’s hyper-competitive global urban marketplace of business, tourism, and everything else; the surveys therefore impact the policies that do affect us. It’s a topic ripe for attack, so I’m glad MONU has set its sights on the marketing of livability. Next up for them is „Editing Urbanism” or a shift from new buildings and quarters to „processes of selecting, correcting, condensating, organizing, or modifying the exitisting urban material.” The call for submissions is open until December 31, 2010.

  • Romania cinica

    Romania cinica

    Tupeul de a induce in mintea tuturor ca am trait intr-un dolce far niente pana in 2008, iar acum trebuie sa platim este culmea cinismului. Ar trebui sa existe discursuri explicite din partea “conducatorilor” (in speta Guvernul) conform carora sa ni se bata obrazul ca ne-am permis sa ne dorim a trai mai bine.

    Cat de rau am putut ajunge, ca niste amarati de batrani sa stea la coada (incepand cu ora 4 AM) pentru o paine gratis?

    Raspunsul nu cred ca se regaseste in primul paragraf si nicaieri, in cartile de mai jos, nu cred ca au existat asemenea exemple…

  • Motivul valurilor oceanului intr-un design de usa Art Deco bucuresteana

    Motivul valurilor oceanului intr-un design de usa Art Deco bucuresteana

    Noembrie a inceput, iar semnele iernii se vor contura incet si iritant la orizont. M-am gandit ca o imagine arhitecturala care ar evoca un climat mai cald, ar restaura putin din echilibrul echinoxal al toamnei de care ne-am bucurat in ultimile cateva saptamani in Bucuresti. Usa prezentata in fotografia de mai sus contine asemenea motive inveselitoare in lucratura in fier forjat care o decoreaza. Acestea sunt in forma valurilor oceanului si al rasaritului si apusului Soarelui tropical din cele trei panouri (in conformitate cu “regula de trei” a stilului Art Deco) de la centrul desingn-ului usii. Alegerea schemei de culori de galben si maro deschis care decoreaza intregul ansamblu se potriveste de asemenea cu tema marilor sudului a acestei interesante compozitii arhitecturale din Bucurestiul de acum opt decade.

    ***********************************************

    Prin aceasta serie de articole zilnice intentionez sa inspir in randul publicului aprecierea valorii si importantei caselor de epoca din Romania – un capitol fascinant din patrimoniul arhitectural european si o componenta vitala, deseori ignorata, a identitatii comunitatilor din tara.

    ***********************************************

    Daca intentionati sa cumparati o proprietate de epoca sau sa incepeti un proiect de renovare, m-as bucura sa va pot oferi consultanta in localizarea proprietatii, efectuarea unor investigatii de specialitate pentru casele istorice, coordonarea unui proiect de renovare sau restaurare etc. Pentru eventuale discutii legate de proiectul dvs., va invit sa ma contactati prin intermediul datelor din pagina mea de Contact, din acest blog.