Ai aparut…
Ai aparut în gena diminetii
Ca o icoana sfânta din altar
Si-ai încalzit, zâmbind, tumultul vietii
Si spinii zilelor de rece-amar.
Te-ai întrupat din soarele de vara
Ca sa veghezi cu raza ta de foc
Ca viata mea sa nu fie-amara
Si vesel sa ne para straniul joc.
Ti-ai închinat a zilelor durere
Ca anii mei sa fie flori
Si-ai alungat a viselor placere
Sa nu cunosc chinul si nici nori.
M-ai dat din viata ta ce-a fost mai bun.
Si glasul tau m-a însotit mereu
M-ai luminat al noptii vesnic drum
Si-ai sfarâmat în cale-mi orice greu.
Ai aparut în geana diminetii
Ca pasarea ce zboara spre zenit
Si-ai destramat eternul fum al cetii.
Calauzindu-ma spre infinit.
Amintire trista…
Taceri si soapte-adânci învaluie pamântul
Si-n noaptea cea de taina se-aude numai vântul
Se-aude numai vântul
Si-alaturi de el-gândul.
Se-naripeaza gândul si zboara înapoi
S-aduca amintirea ce-am lepadat-o noi
Cu o furie oarba
Si zace în noroi
O amintire trista a tot ce-a fost atunci
Ce-a fost si nu mai este si inima-mi crânci
Ce este si n-a fost
Decât un joc de prunci.
Meditatie
În serile senine, când luna se arata
Din valurile noptii, cu chipul straveziu,
Tesând pe-a Terrei fata o pânza fermecata
Din raze de lumina si-al Saharei pustiu,
Când toata lumea doarme, visând ziua de mâine
Si vreun Grivei mai latra dup`un întârziat,
Cu ochii-n departare eu ma gândesc la tine
Si-as vrea sa-ti aud glasul ce-odat m-a mângâiat.
Când cerul se aprinde de-al facliilor stele
Si nici o soapta nu-i sa le-nspaimânte,
As vrea sa îti vad chipul, luceafar printre ele
S-aud privighetori ce au venit sa-ti cânte.
Sa-ti simt mâna usoara ca îmi dezmiarda parul
Si rasuflarea-ti calda si zâmbetul de zâna
Si pasu-ti de matase cum se îndeparteaza
Si glasul tau cel tainic sa-mi spuna:
„Noapte buna!”.