* Restaurarile din Coltesti pun in valoare arhitectura vernaculara si consolideaza identitatea culturala a zonei Rimetea.
* Proiectul arata cum colaborarea dintre administratie, mesteri si specialisti transforma patrimoniul in resursa pentru economie si turism cultural. * Episodul 4 „Restaurari de poveste” dezvaluie procesul prin care case aproape pierdute devin inspiratie pentru viitor.
Cronicari Digitali continua seria „Cine asculta o casa?” cu un nou episod din proiectul „Restaurari de poveste”, prin care documenteaza interventiile din Coltesti, comuna Rimetea (Alba), unde mai multe case cu arhitectura vernaculara sunt restaurate si repuse in circuitul comunitatii.
Coltesti, start la restaurari prin PNRR Romania Atractiva
Coltesti se contureaza ca un model de dezvoltare bazat pe resurse locale si pe identitate, iar pentru Ciprian Stefan, director general al Muzeului ASTRA din Sibiu, Rimetea este o comuna cu foarte mult potential: „Deja e arhicunoscuta, cu multiple distinctii. Comuna Rimetea nu inseamna doar satul Rimetea, inseamna si Coltesti”.
El vede in restaurarile responsabile un motor real pentru economie si pentru repozitionarea culturala a zonei: „Prin turism cultural, din punctul meu de vedere, Romania poate avea o dezvoltare de minimum 7% din PIB, la ce exotism rural are in momentul de fata. (…) Romania chiar e wow”.
Ciprian Stefan, director general al Muzeului ASTRA din Sibiu
Continuitatea unui program care schimba mentalitati
Szilárd-LeventeDeák-Székely, primarul comunei Rimetea, mizeaza pe replicarea in Coltesti a standardului estetic din Rimetea: „Evident ca dorim sa pastram aceasta arhitectura specifica, vernaculara, deosebita. Dorim ca si satul Coltesti sa arate la fel de frumos ca satul Rimetea, unde noi am avut timp de 25 de ani un program de ocrotire a patrimoniului prin care s-au conservat 130 de case foarte frumoase, traditionale, vechi”.
Szilárd-Levente Deák-Székely, primarul comunei Rimetea
Mestesug pentru portante de lemn
Attila Gálfi, mester specializat pe structuri portante dulgheresti, a intervenit pentru a salva elemente considerate pierdute: „Proprietarul a spus ca trebuie daramat totul. A fost salvata, pentru a nu fi desfacuta si rezidita cu materiale noi. În spatele meu se mai vad urmele de tarnacop, de cand au vrut sa demoleze, si pe ultima suta de metri a fost salvata de la demolare, sa ramana pentru viitor”.
Attila Gálfi, mester specializat pe structuri portante dulgheresti
Dinspre executie si logistica, Szenyes Szilárd, din echipa de constructii, rezuma provocarea materialelor compatibile cu tehnicile traditionale: „Comenzile de material sunt destul de diversificate. Chiar este un efort de a gasi materialele compatibile”.
Gálfi Imre-Bálazs, reprezentant al constructorului (stanga) si Szenyes Szilárd, din echipa de constructii (dreapta)
Pentru Delia Nistor, specialist tehnic, miza este si umana: „Pur si simplu, doresc sa-mi aduc copiii aici si sa le spun, uite, la proiectul asta eu am participat si toata lumea care este aici, turist, vizitator, satean, apreciaza munca pe care am dus-o in spate. Cum am dus-o stiu doar eu, dar bucuria finalizarii si implementarii este nemarginita”.
Delia Nistor, specialist tehnic
De la restaurare la „punere in valoare”: cum ajunge povestea la public
Ioana Dan, specialist in marketing cultural, subliniaza importanta etapei de comunicare catre comunitate si vizitatori: „Este foarte importanta etapa dupa finalizarea lucrarilor de restaurare, si anume comunicarea acestor constructii si acestor proiecte catre publicul larg, pentru ca el sa inteleaga rolul acestor case, rolul acestui proiect si ce au reprezentat aceste constructii pentru comunitatea in care ele se restaureaza”.
Ioana Dan, specialist in marketing cultural
Episodul 4 arata cum o reteta simpla, formata din identitate locala, expertiza reala si colaborare intre administratie, mesteri si specialisti, poate transforma restaurarea in dezvoltare pe termen lung. Coltesti devine un exemplu replicabil: case sanatoase, materiale potrivite si o poveste spusa corect publicului.
Docu-seria, parte din proiectul cultural „Cine asculta o casa?” – Editia a IV-a, este realizata de Asociatia Human Made Art, cu sprijinul Ordinului Arhitectilor din Romania, din Timbrul de Arhitectura, alaturi de Institutul National al Patrimoniului, Complexul National Muzeal ASTRA si Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti.
Coltesti | Rimetea
Platforma Cronicari Digitali, produsa de agentia de PR Zaga Brand, Asociatia Human Made Art si Institutul National al Patrimoniului a reusit sa aduca alaturi o comunitate vasta de oameni preocupati de valori culturale, personalitati, experti, vedete, creatori de continut, si deruleaza anual proiecte offline si online care se disting prin creativitate si modalitati inovative de storytelling digital. Cronicari Digitali dezvolta produse new media, social media, BTL, PR pentru branduri si institutii preocupate de patrimoniul cultural, turism cultural, gastronomie, multietnicitate si comunitati.
Coltesti | Rimetea
Coltesti | Rimetea
Coltesti | Rimetea