Etichetă: Da

  • Horia Veriveş: “Când sunt pe scenă, când simt publicul că respiră odată cu mine, râde odată cu mine, suferă alături de mine, atunci, da, iubesc meseria de actor.”

    Ochii albastri ii rad mai tot timpul. Poate de aceea, se simte mai apropiat de comedie decat de drama. Ar fi putut fi medic stomatolog, dar a ales sa ii faca pe unii oamenii sa uite de tristetile care ii asteapta in apartamentul pentru care au, probabil, o rata pe viata. Nu isi poate imagina viata fara prieteni, pe unii i-ar lua, chiar, sub acelasi acoperis cu el, nu poate arunca in uitare rana taiata adanc in suflet, mult prea devreme, de moartea tatalui, si-a facut din ascultarea operei “Carmen” de Georges Bizet o terapie care intotdeauna functioneaza si joaca in orice este distribuit, pentru ca prezenta pe scena il mentine viu, util, implinit. Actorul Horia Verives, caci despre el este vorba, de 5 ani angajat al Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, a absolvit, in 2008, Universitatea de Arte “George Enescu” Iasi, la clasa prof. Dionisie Vitcu – Gheorghe Marinca si a inteles ca trebuie sa fie pe scena si doar pe scena, in momentul in care a jucat, in anul III de facultate, in “Napasta” de I. L. Caragiale, spectacol montat de catre profesorul sau, prof. dr. Dionisie Vitcu, la Sala Studio “Teofil Valcu” a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi. De atunci, spectatorii nationalului iesean l-au putut vedea in numeroase reprezentatii, atat pe scena Salii Marii, cat si in salile mici. Chiar daca, in 2013, a fost distribuit, de catre regizorul grec Giorgos Zamboulakis, si intr-un spectacol cu adancimi tragice, “Hamletmachine”, Horia Verives iubeste comicul, tragismul cu valente comice. De altfel, roluri ca Gheorghe din “Napasta” de I. L. Caragiale, Alexei Alexeevici Muraskin din “Oameni de nimic” de A. P. Cehov, Dl. Galbinski din “Negustorul de timp” de Matei Visniec, Bufnita din “Recviem pentru o stea sau Tipatul langustei” de John Murrell, Poins din “Falstaff Show” (cu scene din Henric al IV-lea, Henric al V-lea, Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare si improvizatii actoricesti), Pompierul din “Rinocerii” de Eugene Ionesco, Celalalt din “Cum se zice” de Roberto Mazzucco, Functionarul Tribunalului din “Mizantropul” de Moliere, Fedokin Alexei Petrovici din “Trei surori” de A. P. Cehov, Francisc V. Taragobete din “Visul unei nopti de vara” de William Shakespeare, Protipendada din “Iasii în carnaval” de Vasile Alecsandri, Emilian din “Prostii sub clar de luna” de Teodor Mazilu, Bobin din “Palaria florentina” de Eugene Labiche, Cocosatul Smuel, macelarul din “Golem”, Varravin/Polutatarinov din “A murit Tarelkin!”, Alexandru Canton din “Onorabili in direct” de Nicu Volovat ii demonstreaza abilitatile de negustor al rasului.

    69020_561020997263103_880080996_n

    by Constantin Dimitriu ( Visul unei nopti de vara)

    ________________________________________________________________

    “Dionisie Vitcu si Caragiale au fost cei doi mari oameni din viata mea care m-au ajutat sa iau o decizie importanta.”

     _______________________________________________________________

    Cum ar arata teaser-ul unui film de prezentare care l-ar avea ca protagonist pe actorul Horia Verives?

    Coloana sonora ar fi "Pharrell William- Happy" si l-as filma pe actorul Horia Verives in toate ipostazele lui fericite. Zambind si razand , razand si zambind.
    Cand a inceput sa iti dea pentru prima date coate actorul si cum v-ati imprietenit?
    Cotisoare primeam de multi ani, de prin clasa a IX-a. Dar, cotul final l-am primit de abia in anul IV de facultate. Pana atunci, nu eram asa sigur daca sa continui cu aceasta profesie sau nu. 
    Iti mai amintesti cand ai urcat pentru prima data pe scena? Ce ai simtit? Ce te-a motivat sa iti faci din actorie o profesie?
    La gradinita, unde am jucat, daca nu ma inseala memoria, un vanator. Nu mai stiu daca era din “Alba ca Zapada” sau din “Scufita Rosie”. Cert este ca tin minte si acum ce emotii am avut. A urmat o pauza lunga, timp in care m-am gandit la alte meserii. Cele mai importante au fost preotia si stomatologia. Preotia am lasat-o deoparte si am zis ca dau la stomatologie. Dupa un an si ceva de pregatire la stomatologie, m-am intors spre teatru. Si am dat la teatru. Si nu-mi pare rau! Dar, spectacolul care m-a motivat sa merg pe latura asta artistica a fost “Napasta” de I.L.Caragiale, montat de catre fostul meu profesor de clasa, prof. dr. Dionisie Vitcu, la Sala Studio “Teofil Valcu” a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi, cand eram in anul III. A fost un sentiment care nu se poate explica prin cuvinte. M-am simtit in al noualea cer, jucand acolo, pe scena aceea mica, alaturi de un mare actor. Deci, Dionisie Vitcu si Caragiale au fost cei doi mari oameni din viata mea care m-au ajutat sa iau o decizie importanta.

    534353_560517327313470_1799263548_n

    by Pintilii Bogdan Stefan (Prostii sub clar de luna)

    Cand ai inceput sa constientizezi care iti este vocatia, la cine te uitai cu admiratie? Este important modelul in alegerea unei profesii si in construirea unei cariere?
    Nu am avut modele, nu am modele si nu voi avea modele. Asta nu inseamna ca nu ma uit cu admiratie la actorii talentati din garda veche, dar si din garda noua. Nu stiu cat de important este un model in viata. Modelul meu sunt eu insumi. Cand ai modele, cred ca incepi, fara sa vrei, sa furi, sa imiti, sa nu mai fii original! Si nu e bine. Ce ne diferentiaza intre noi? Originalitatea!  
    Cum te simti ca tanar actor in Romania, care sunt bucuriile si tristetile tanarului actor Horia Verives?
    Am reusit, in 5 ani, sa imi formez un public al meu, un public care te face sa iti doresti sa continui aceasta profesie cu mare dragoste fata de el. Cand sunt pe scena, cand simt publicul ca respira odata cu mine, rade odata cu mine, sufera alaturi de mine, atunci, da, iubesc meseria de actor. Dar, cand vad ce salarii sunt, cand vad ca un om fara studii superioare, fara 8 clase, are un salariu mai mare decat al meu si al colegilor mei, atunci parca imi vine in minte sa ma apuc de o meserie banoasa. Dar, asta este o tristete de-a noastra pe care o avem 5 minute, dupa care ne trece si urcam pe scena si jucam, alaturi de prietenii nostri dragi care vin sa ne vada.
    Te simti mai apropiat de dramaturgia clasica sau de postdramatic?
    Imi place foarte mult dramaturgia clasica. Imi plac decorurile masive, realiste. Stiu ca nu "se mai poarta", dar mie imi plac foarte mult. Imi doresc sa joc intr-o montare de genul acesta. Cred ca mi-ar placea un Shakespeare. Dar, si cea postdramatica are frumusetea ei. Daca faci ceva interesant, frumos, antrenant, merge, cum sa nu. Dar, eu prefer un text care are o poveste si care prezinta publicului ceva concret.
    ________________________________________________________________

    “Cand sunt pe scena, cand simt publicul ca respira odata cu mine, rade odata cu mine, sufera alaturi de mine, atunci, da, iubesc meseria de actor.”

    ________________________________________________________________

    544239_560516770646859_1032757838_n

    by Pintilii Bogdan Stefan (Prostii sub clar de luna)

    Ce alegi intre drama si comedie si de ce?

    Comedie, fara discutie. Nu stiu de ce. Sunt mai bun pe comedie decat pe drama. Nu am incercat sa joc drama, dar nu ma fascineaza atat de tare. Imi place sa aud publicul razand. Imi place sa il vad vesel. Are omul acasa atatea probleme, mai ales cu criza asta. Iti dau un exemplu concret. Am un grup de oameni care tot timpul ma intreaba cand joc, cand am o comedie. Si i-am intrebat de ce vin sa revada un spectacol de atatea ori. Si mi-au spus ca uita de probleme . Pentru cateva ore, se deconecteaza total de mocirla in care traim. Au vazut “Prostii sub clar de luna”, in regia lui Ovidiu Lazar, de vreo trei sau patru ori. Pai, normal ca de asta iubesc comedia. Mie imi place sa fiu fericit. Sa zambesc. Sa rad.
    Joci orice ti se propune sau mai spui si nu?
    Nu imi place sa refuz. Nu am refuzat niciodata. Este bine sa joci mult si este bine sa iei contact cu tot felul de regizori. Ai de invatat.
    Cum este sa lucrezi cu regizori ca Silviu Purcarete, Radu Afrim, Alexander Hausvater?
    Cu cei trei eu m-am inteles foarte bine. Ma rog, cat ne-am intersectat la repetitie. Cu Radu Afrim lucrez acum la al doilea spectacol, Femeia marii de Ibsen. Este un vizionar. Este un om fain care face un teatru conceptual, dar pe intelesul tuturor. Silviu Purcarete m-a distribuit in Bobin, rol cu ajutorul caruia mi-am facut multi fani. Cum sa nu-l iubesti? Acum,  sper sa nu se supere nimeni pe mine, dar cel mai drag mi-a fost Alexander Hausvater. Cata energie, cata nebunie artistica poate sa aiba omul asta! Si practica un stil de teatru care mie imi place. Mi-am dat seama dupa premiera “Golemului”. Imi place sa joc in acea nebunie frumoasa, aparent haotica. Sunt trei regizori mari, iar noi, cei din Iasi, suntem norocosi sa ii avem aici in permanenta. Alte teatre se lupta pentru ei.

    559554_561047497260453_292422625_n

    by Constantin Dimitriu (Negustorul de timp)

    Cum definesti tu snobismul cultural si cum  crezi ca se manifesta la publicul de teatru, in special la cel din Iasi (pentru ca iti este mai apropiat)?

    Toti suntem snobi. Vrem, nu vrem, ne propunem, nu ne propunem. Daca omul accepta sa dea 100 si ceva de lei pentru un bilet la o susa din alt oras, atunci bravo lui! Atat timp cat eu am public la spectacole, nu am ce sa le reprosez. Dar sunt si oameni care nu vin la spectacolele trupei iesene pentru ca… Nu stiu de ce. Daca au de unde sa dea, sa dea. Am avut cativa carora le-am dat unfriend din lista de prieteni de pe facebook pentru ca ma intrebau numai de spectacole care veneau din alte orase. Dar, fiecare alege ce vrea sa faca cu viata lui si cu banii lui.
    Cat de important crezi ca este teatrul in conturarea unei imagini de capitala culturala a Iasului?
    Este o latura. Nu stiu daca are prioritate sau nu . Dar, daca noi cei din teatru ne facem treaba perfect, daca cei de la opera isi fac treaba perfect, daca si cei din alte domenii cum ar fi pictura, sculptura isi fac treaba, este posibil sa avem ceva sanse pentru titlul de capitala culturala, insa, pana atunci mai este mult, avem mult de muncit. Degeaba ne facem treaba bine, daca nu avem parte de promovare. Doua afise in oras nu sunt suficiente.
    Cum vezi tu teatrul independent din Iasi? 
    Este o miscare foarte buna. Dar cei care fac astfel de spectacole , trebuie sa inteleaga ca publicul nu este prost. Daca le prezinti un spectacol slab, la care biletul costa 10 sau 12 lei, atunci a doua oara nu o sa mai vina. Este bine ca se intampla. Este foarte bine ce face Daniel Chirila, de exemplu, cu a sa trupa, Frilensar. Am vazut, insa, si spectacole proaste. Cei care au mers pe miscarea asta independenta, ar trebui sa aiba mai mult curaj, cred eu. Nu e de ajuns sa ai  doua scaune, o masa si sa spui un text. Lumea nu mai are rabdare. Nu stiu daca se incadreaza la teatrul independent, dar uite, baietii de la trupa Idiot, din punctul meu de vedere fac o treaba buna. 
    ________________________________________________________________

    “M-a marcat moartea tatalui meu. O moarte mult prea rapida. Am ramas, si cred ca voi ramane pana voi inchide si eu ochii, cu un mare gol in suflet. Acela de a nu ma fi vazut niciodata jucand la Sala Mare.”

    ________________________________________________________________

    559858_561020957263107_1124937128_n (1)

    by Constantin Dimitriu  (Visul unei nopti de vara)


    Cat de usoara este, dupa parerea ta, trecerea de la teatru la film? Daca esti inzestrat cu talent poti face si teatru si film? Tu ai fost implicat in proiecte care au legatura cu cinematografia?

    Nu am facut film, inca, deci nu am un raspuns. Momentan ma atrage teatrul. Daca nu o sa mai mearga cu scena, ne bagam in fata camerei de filmat. Daca cineva ma va lua, normal.
    Povesteste-ne o situatie-limita in care s-a aflat Horia Verives actorul si care te-a marcat pe termen lung.
    Nu am avut nicio situatie-limita, dar m-a marcat moartea tatalui meu. O moarte mult prea rapida. Am ramas, si cred ca voi ramane pana voi inchide si eu ochii, cu un mare gol in suflet. Acela de a nu ma fi vazut niciodata jucand la Sala Mare. Si-a dorit foarte mult, dar nu a mai avut rabdare si a plecat mult inainte sa se poata bucura de acest lucru. Si imi este dor sa-i vad lacrimile la finalul spectacolului, la aplauze. Lacrimi de mandrie! Este singurul necaz care m-a marcat.
    Ce iti place sa faci in timpul liber, dincolo de scena?
    Sa stau in pat. Sa ma uit la filme, la seriale. Sa citesc o carte buna. Sa ma vad cu prietenii, sa pierdem timpul cu discutii interminabile despre teatru si, din cand in cand,cu barfa. Si, cand este cald, imi place enorm de mult sa ma plimb. Anul acesta vreau sa-mi cumpar o bicicleta. Si imi place la nebunie sa cunosc oameni noi, sa le aflu povestea vietii.
    578729_642945785737290_1186825206_n
    by Constantin Dimitriu (Hamletmachine)
    Care sunt calitatile si defectele lui Horia Verives?
    Spiritul de echipa, dorinta de a ajuta moral sau material, tot timpul. Ar mai fi, dar, ar trebui ii intrebati pe prietenii mei. Nu cred in lauda de sine. Defecte am multe. Dar, cine este perfect?! Sunt coleric, ma enervez repede si tare.Tin la suparare. Si, daca cineva ma supara mai tare, nu mai exista pentru mine, este in fata mea, dar, in acelasi timp, nu este. 
    Ai vicii?
    Fumatul. Dar, am inceput sa il raresc. Doua luni si jumatate nu am fumat. Dupa care m-am prostit putin. Si acum am de gand sa il las de tot. Bani aruncati degeaba si, pe deasupra, mi-am distrus si gatul. Fumam mult, doua pachete de tigari pe zi.
    Cand citesti, iti place sa te imaginezi in pielea personajelor pe care le simpatizezi? Dar in cea a personajelor pe care le antipatizezi?
    Intru in pielea tuturor, barbat, femeie, caine, nu conteaza. Si, din cauza asta, de multe ori uit fraza pe care am citit-o, pentru ca eu deja sunt cu mintea in alta parte. Asa am patit la Luka si focul vietii  a lui Orhan Pamuk. Am ajuns sa ma gandesc, cand citeam, cum ar fi sa ai un covor fermecat cu care sa te plimbi din Tatarasi pana la teatru. Da, ma duc in lumea lor. Si imi place. Asa patesc si cand avem prima lectura la teatru. In minte mea, fac toate personajele. E frumos sa fii in alta lume, pentru putin timp. Nu mult, sa nu ramai acolo. 
    La ce visezi?
    La o bucata de teren, langa Iasi, unde sa am o casa  cu vreo 4-5 camere, in care sa stau cu mama, cu fratele meu, cu Roxana Marza si cu Dumitru Georgescu. Pe Dumitru (Dumiticu) il stie lumea de la Teatrul “Luceafarul”, unde este angajat si de la Teatrul National “Vasile Alecsandri”, unde este colaborator. Si sa am cateva gaini, rate, gaste, sa imi pun cartofi, rosii, ardei. Si multa liniste. Nu imi doresc faima. Daca vine, bine, daca nu…nu !
    ________________________________________________________________

    “Nu fac parte dintre actorii care, dupa 3 zile, nu si-au revenit, inca, dupa ce au interpretat un personaj intr-un spectacol. Este bine sa nu uitam ca suntem oameni si ca trebuie sa fim cu mintea pe pamantul asta, daca vrem sa mai interpretam si alte personaje.”

    ________________________________________________________________

    1960062_733643793334155_147052202_n

    by Vladimir Negru


    Te urmaresc personajele pe care le joci sau te descotorosesti repede de ele dupa ce cobori de pe scena?
    Nu fac parte dintre actorii care, dupa 3 zile, nu si-au revenit, inca, dupa ce au interpretat un personaj intr-un spectacol. Este bine sa nu uitam ca suntem oameni si ca trebuie sa fim cu mintea pe pamantul asta, daca vrem sa mai interpretam si alte personaje. Da, gasesc multe asemanari intre mine si anumite personaje. Asta nu inseamna ca, imediat cum am iesit din piesa, ma recompun si devin Horia Verives care sta in Tatarasi. Nu. Ar fi absurd. Uite asta este problema din ziua de azi. Sunt foarte multi studenti care se depersonalizeaza. Oameni care nu stiu sa mai paseasca normal, sa vorbeasca normal, sa priveasca normal. Si ii vezi, dupa un examen sau spectacol in care nu au stralucit, ca sunt in alta lume. Au priviri stranii. Dar, ei, de fapt, se gandesc sa-si faca acasa doua ochiuri, pentru ca i-a ostenit spectacolul.
    In afara de rolurile pe care le joci in prezent la nationalul iesean, mai esti implicat si in alte proiecte?
    Nu am timp sa colaborez si in alte parti. Si asta ma bucura. E bine ca sunt solicitat si e bine ca joc. Contactul permanent cu scena este primordial pentru un actor.
    Cochetezi cu o alta versiune a ta? Ti-ai visat vreodata destinul altfel?
    Pana acum ceva timp, ma gandeam cum ar fi fost daca eram stomatolog. Dar, am suprimat acest gand si am ramas la prezent. Si imi place prezentul.
    La ce principii nu ai renunta niciodata in viata?
    Nu stiu daca este vorba de principiu, dar este bine sa nu lasi garda jos niciodata. Pentru nimeni. Nimeni nu are dreptul sa te calce in picioare. Daca face asta , ii raspunzi cu aceeasi moneda. Nu cred in razbunare, dar uneori este binevenita.
    Cum arata lumea in care se retrage Horia Verives cand vrea sa fie singur? 
    Este o lume linistita. Acasa ascult numai muzica clasica. Imi inchid telefonul si, pentru cateva ore, stau si meditez la ce am facut, la ce mai am de facut. Imi fac o autorecenzie. Imi dau seama unde nu e bine si imi dau seama unde este bine. Citesc numai daca sunt odihnit. De obicei, imi pun Carmen de Bizet si, pana la finalul operei, mi-am dat un restart si sunt gata pentru o saptamana noua de munca.
    Ce te nemultumeste profund la lumea in care traiesti si ai schimba daca ai putea?
    Rautatea! Romanului ii sta bine cand se intereseaza de ograda altuia. A lui nu e buna, e plictisitoare.

    10269390_743752065656661_3186866403128898511_n

    by Pintilii Bogdan Stefan (A murit Tarelkin)

  • Da, poveștile sunt pentru toate vârstele! – O inimă de broscuță

    Cine nu tresare, placut surprins, la intrebarea “vrei sa iti spun o poveste”?, fie ca este vorba despre o poveste de viata, fie ca este vorba de fictiune? Curiozitatea, placerea de a iesi din propria piele, chiar si pret de cateva minute, de a auzi o alta versiune despre o nastere, trait, o moarte sunt de necontrolat. Nu trebuie sa fii copil ca sa iubesti povestile si da, trebuie sa uiti sa fii viu ca sa nu iti pese de poveste. De altfel, poveste este unul dintre cele mai incarcate de semnificatii cuvinte, un cuvant cat o viata de om, la puterea n. Prin povestile clasice ale copilariei am trecut cu totii. Ne-am dat intalnire, in lumea lor, cu Micul Print, cu Alba ca Zapada, cu Fat-Frumos, cu Scufita Rosie, cu Alice, cu cei 101 dalmatieni, am iubit zane si printi, intruchipari ale binelui si ale finalului fericit care neaparat ne astepta si pe noi, undeva, in viitor, nu am putut suferi si ne-am speriat de zmei si alti monstri, fete ale raului si uratului din lume  si cu fiecare secunda de viata ne-am construit propria poveste. Pe asta se bazeaza si cartea in volume semnata de catre Gheorghe Virtosu si publicata de Editura Adenium din Iasi, O inima de broscuta. Autorul, motivat si, totodata, constrans de propriul destin, naste, in conditii extreme, intre cei patru pereti ai unei carcere, personaje fictive cu trecere atat printre copii, cat si printre adulti. Poate de aceea, pe cat de controlabil este fizicul sau, pe atat de neastamparata, de nelimitata si de indrazneata ii este imaginatia. 
    Inca din primele volume ale seriei O inima de broscuta, li se face cunostinta cititorilor, fie ei cu grijile scolii si ale programului de joaca pe umeri, fie apasati de responsabilitati de oameni in toata firea, cu Puricele, personajul central. Acesta isi deruleaza filmul pataniilor in blana unul sobolan, stapanul si casa sa. Avandu-l ca partener de festin existential pe un vierme-pui, alintat Copilasul, Puricele este inzestrat de catre Gheorghe Virtosu cu imaginatie, simt al aventurii, umor si o inima generoasa. Este evident ca autorul se foloseste de arma cu eficienta maxima a basmelor si povestilor, personificarea. Eroii, chiar daca sunt din lumea necuvantatoarelor, preiau din insusirile omenesti, pentru a-si indeplini rostul in cateva zeci sau sute de pagini, dupa caz. Astfel, Puricele nostru vorbeste, rade, are amintiri, parinti, bunici, principii de viata, se uita dupa fete, se imprieteneste, sta intr-o casa cu un cuptor si curte, are frati mai mari la care se uita cu respect, dragoste si uneori cu invidie. 
    O inima de broscuta vine, prin fiecare volum, cu personaje noi, pe langa cele deja consacrate din primul volum, dar si cu o dedicatie pentru un apropiat al autorului si indreapta atentia spre familie, spre mediul acela incarcat de dragoste, de protectie si de caldura in care povestile se citesc. Poti lua oricare dintre volume si daca este sa iti placa personajele, le vei intelege fara sa simti nevoia unui ajutor din partea celorlalte volume. Volumul al IV-lea, Botezul maturitatii, pe care il vom lua ca exemplu, ii aminteste pe bunici, cei care stiu cel  mai bine cat de importanti sunt eroii de basm in viata copiilor. In acest volum, Puricele ii povesteste prietenului sau Viermisorul peripetiile in blana sobolanului batran in care si-a dus o parte din viata. De-a lungul firului narativ, globulele rosii, picaturile de roua, albinele, puricii, vantul, soarele au sentimente si ganduri asemanatoare celor umane. Fiecare organ al sobolanului, fiecare segment din corpul si din blana sa reprezinta un adevarat univers pentru Puricele-povestitor, iar ranile si orificiile acestuia prapastii in care el si cei din neamul sau isi pot pierde viata din neatentie. Daca te-ai intrebat vreodata cum ar fi un purice ca partener de discutie, ei bine, Gheorghe Virtosu te lamureste. Iar daca nu te-ai intrebat, te surprinde. Asadar, nu mare iti va fi mirarea cand vei afla ca un purice invata sa faca taietura din care isi ia picatura de sange, hrana zilnica, pe o petala de trandafir, ca merge la scoala pentru asta si ca se gandeste la durerea si la sentimentele celui caruia ii suge sangele. Ba chiar ii poarta o profunda consideratie. Sangele, sobolanii, viermisorii par sa isi arate in O inima de broscuta partea lor simpatica. 

    Mizand pe familiaritate, pe tonul acela naiv si amical pe care il folosesc copiii in discutiile dintre ei, O inima de broscuta nu se sfieste nici de infratirea cu tonul patetic pentru a ajunge la inima celor pentru care este scrisa. Pierzandu-te printre filele sale nascute dintr-o hartie fina si lucioasa, cu ilustratii atent concepute, vei intelege ca locurile comune din memoria afectiva a fiecaruia dintre noi sunt cele din care se hraneste autorul. Astfel, intelepciunea bunicilor, duiosia si blandetea mamei, asprimea aparanta si felul de a fi protectiv al tatalui, dezamagirile nascute din relatiile cu cei apropiati metamorfozate in lectii de viata domina si universul Puricelui, la fel cum il domnina pe cel al oricarui individ de pe acest pamant. Prin fiecare capitol din volumul al IV-lea, Cu un pas in volumul anterior, Lumi nebanuite, O frumoasa poveste de dragoste, Un vis al iubirii, Lectia de viata a picaturilor de roua, Franturi din viata puricilor, Aventura Puricelui in cicatricea Sobolanului, Intensitatea dorului de casa, Un altfel de tablou al vantului, Din tainele focului, Botezul maturitatii, Un pariu de pomina!, Dragostea vindecatoare a parintilor, In familie, Refugiul fratelui mai mare, Remuscarile fratelui mai mare, Invataturile Sobolanului batran, Clipe de neuitat, O noua aventura abia incepe, Framantarile familiei, Jocul intuitiei, Alte dovezi de intelepciune ale Sobolanului batran, Misterul din ureche Sobolanului, Banuieli de tot felul, Strategii de descifrare a misterului, Inapoi in ureche Sobolanului, O aventura de neuitat: la furat de miere, “Dulcetile” vietii, Un ghem de amintiri, Capcana din stupul albinelor, Paduchele si albinele, Agonia Paduchelui in stupul albinelor, Salvarea Paduchelui, O neapteptata lovitura de teatru, Cateva din tainele albinelor, Aventura Paduchelui continua si in  afarara stupului!, Taine nebanuite ale naturii, Filosofia e in toate, Gheorghe Virtosu amesteca trasaturi ale realului cu elemente specifice fantasticului, magicului, imaginarului, filozofia existentiala cu detasarea unui vis frumos. 
    Asa cum el insusi marturiseste, autorul seriei O inima de broscuta spera sa aduca in povestea sa cat mai multe elemente identificabile in structura interioara si in viata fiecaruia dintre cei care ajung sa ii cunoasca personajele: “Dragi prieteni, daca cititi aceste randuri, inseamna ca gingasa Inima a broscutei v-a determinat sa ne fiti alaturi intr-o noua serie de aventuri ale ineditelor nopastre personaje. Poate ca v-ati identificat cu unele situatii din volumele anterioare, cu unele reflectii asupra vietii, fapt care m-ar bucura nespus de mult.
    Incarcata de meditatii asupra rostului si momentelor cheie ale vietii, cu personaje pe cat de jucause si dornice de a castiga simpatie, pe atat de animate de semnificatii si de responsabilitati spirituale, seria O inima de broscuta nu este neaparat pentru copii, dar poate fi citita si inteleasa si de catre copiii cu acordul si cu ajutorul parintilor, intrucat naste intrebari pe care doar adultii le pot descalci pentru cei mici, este o carte a lui impreuna.

    o-inima-de-broscuta-botezul-maturitatii-vol-4_1_fullsize