Emma Ioana Mogos – cea mai tanara actrita prezenta pe covorul rosu. „Dinti de lapte”/ ”Milk Teeth”, al doilea lungmetraj de fictiune scris si regizat de Mihai Mincan, a avut premiera mondiala in cadrul sectiunii competitive Orizzonti la Festivalul International de Film de la Venetia (editia 82), pe 29 august. Filmul a fost prezentat in patru sali ale festivalului, pe parcursul a trei zile, atat publicului spectator, cat si invitatilor si jurnalistilor internationali, bucurandu-se de numeroase cronici elogioase.
„M-am bucurat mult pentru echipa. Pe langa actori, au fost in sala multi dintre cei care au participat efectiv la filmare. Aplauzele de final ale publicului si reactiile lor m-au facut sa cred ca si filmul le-a dat ceva inapoi, ca a gasit un mod sa le vorbeasca.”, a declarat regizorul Mihai Mincan.
Mihai Mincan (regizor si scenarist), Radu Stancu si Ioana Lascar (producatori), Carmen Rizac (producator asociat), Emma Ioana Mogos, Marina Palii, Igor Babiac, Istvan Teglas – actori, George Chiper-Lillemark (director de imagine), Dragos Apetri (editor), Marius Leftarache (compozitor), Anamaria Tecu (scenografie), Dana Paparuz (costume), Adrian Moroca (line producer) au fost prezenti pe covorul rosu la Venetia.

„Sugestiv, tulburator si dens, atat din punct de vedere vizual, cat si sonor, Dinti de lapte nu seamana cu niciun film vazut pana acum in cinematografia romaneasca contemporana.”, noteaza Screen Daily.
„Este un film puternic datorita talentului incontestabil al lui Mihai Mincan de a crea atmosfera si viziunii sale clare de a modela lumea emotionala a unui personaj prin posibilitatile vizuale si auditive ale mediului.”, remarca ICS (International Cinephile Society).
„Cel de-al doilea film de fictiune al lui Mihai Mincan, Dinti de lapte, enigmatic si convingator, abordeaza intr-un mod indirect sfarsitul regimului Ceausescu in Romania. (…) In cea mai mare parte, totul se sprijina pe umerii debutantei Emma Ioana Mogos, o revelatie tacuta care se comporta cu o energie si o maturitate discrete, evocand o intreaga lume pe care personajul ei se lupta sa o puna in cuvinte. Desi beneficiaza de un sprijin extraordinar din partea distributiei adulte, munca ei este cea care da filmului principala forta dramatica si rezistenta emotionala, pana la scena finala inclusiv.”, scrie The Film Verdict.
„Maria este intruchiparea unei generatii de copii ignorati de istorie, pierderea ei personala fiind ecoul unei fracturi nationale.”, scrie ION CINEMA despre personajul principal interpretat de tanara actrita la debut, Emma Ioana Mogos. „Interpretarea Emmei Ioana Mogos este superba, iar ea poate fi considerata, fara indoiala, unul dintre cei mai memorabili copii actori ai acestui sezon.”, apreciaza Cineuropa.
„Sper ca filmul lui Mincan sa aiba parte de recunoasterea pe care o merita: are alura unui viitor film-cult.”, noteaza criticul de film Andrei Gorzo in Films in Frame.

Regizorul si scenaristul Mihai Mincan se afla la a doua selectie in sectiunea Orizzonti, unde a mai fost prezent in urma cu trei ani, cu debutul sau in fictiune, „Spre Nord” (2022), care a castigat premiul Bisato D’oro acordat de asociatia criticilor independenti.
Dedicata filmelor care reprezinta cele mai noi si expresive tendinte din cinematografia internationala, sectiunea Orizzonti este jurizata de: regizoarea si scenarista franceza Julia Ducournau (presedinta juriului), regizorul italian Yuri Ancarani; criticul de film argentinian Fernando Enrique Juan Lima; regizoarea australiana Shannon Murphy; regizorul si scriitorul american RaMell Ross.

Radu Stancu si Ioana Lascar (Romania) sunt producatorii filmului din partea deFilm.
Coproducatori: Cyriac Auriol, Monica Hellström, Konstantinos Vassilaros, Poli Angelova, Nikolay Todorov. Producatori asociati: Carmen Rizac, Vlad Radulescu, Orfeas Peretzis, Remi Burah, Olivier Pere, Mikulas Novotny.
„Dinti de lapte”/ ”Milk Teeth” va ajunge in cinematografele din Romania in aceasta toamna, distribuit de T.R.I.B.E Films.
„Dinti de lapte” este un film realizat cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Guvernului Romaniei – Oficiul de Film si Investitii Culturale, CNC Centre national du cinéma et de l’image animée, Danish Film Institute, Bulgarian National Film Center, Hellenic Film & Audiovisual Center – Creative Greece / National Recovery & Resilience Plan – Greece 2.0 – Co-production Window, Media Investment Communication, ARTE Kino, Creative Europe Media, ERT SA, TorinoFilmLab Production Award & Green Filming Award, Cinema City, Televiziunea Romana, Avanpost, Radio Romania.
Produs de: deFilm (Romania), in coproductie cu: Remora Films (Franta), Ström Pictures (Danemarca), StudioBauhaus (Grecia), Screening Emotions (Bulgaria).
Proiect participant la: TorinoFilmLab 2023 – Production Award & Green Filming Award; Baltic Event Co-Production Market, Industry @ Tallinn of Tallinn Black Nights Film Festival 2020; ApostLab Mentorship Program 2023-2024; ECAM FORUM 2025.