Intrucat pasiunea de anu’ trecut (si asta, ca inca mai e de lucru) a consortului a fost restaurarea busului, ii dau cuvantul sa povesteasca despre.
Restaurarea lui doka a inceput in iunie. Inainte de inceperea lucrului efectiv a fost facuta o estimare a starii in care se afla masina, adica tinichigiul a venit si s-a bagat pe sub masina, a intors-o pe toate partile si dupa vreo 45 de minute a facut o lista cu partile care trebuie schimbate, partile care se gasesc noi si cele care trebuie confectionate de mana. Bineinteles ca mai tarziu cand a inceput sa taie au iesit la iveala si alte probleme, dar nimic de nerezolvat. Problema cea mai mare era ca reparatia anterioara la tabla a fost una foarte prost facuta, asta am putut observa si eu cu un ochi nu tocmai de specialist.
Situatia la prima vedere arata astfel: trebuiau schimbate amandoua aripile fata cu tot cu prag, aripile spate, partile din spate pe care sint prinse stopurile (astea trebuiau facute de mana pornind de la unele de bus pentru ca la doka sunt diferite si nu se mai fabrica), pragurile de pe laterale, traversa din spate de dedesubt cu tot cu suportii de cric si trebuia refacuta platforma spate pentru ca avea taiata o usa de vizitare la motor care nu exista din fabrica.
Primul pas a fost sablarea obloanelor, usilor si barilor si si refacerea lor unde era cazul.
Pentru a se putea lucra mai usor si a ajunge in toate partile afectate de rugina a fost inlaturata podeaua benei.
Foarte afectat de rugina a fost si un element al sistemului de incalzire.
A urmat taierea si inlocuirea aripilor interioare si exterioare spate, confectionarea si inlocuirea partilor cu semnalizatoarele.
Inlocuirea suportului de baterie, aripilor fata, si pragurilor.
Cam asta a fost in mare partea de tinichigerie.
Continuarea in episodul urmator.
