Hamletmachine, spectacol care a avut premiera pe scena Salii Teatru la Cub a Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi la inceput de octombrie si de stagiune 2013-2014, este o astfel de punere in scena. Vii la reprezentatie senin, poate cu chef de a-ti mai da coate cu vecinul de scaun sau de a schimba priviri cu subinteles si iesi cu propriul trecut si cu acele franturi din prezent care iti provoaca nemultumire si panica, tristete, lafaindu-ti-se pe fata si in minte. Da, inca din primele minute, iti dai seama ca Hamletmachine e un spectacol care doare, un spectacol care naste intrebari, un spectacol atipic, dar atat de intens, incat nu te lasa indiferent, un experiment, atat pentru actori, cat si pentru spectatori. Nu cocheteaza cu divertismentul, ci, dimpotriva iti sta ca un nod in gat. Cheia pentru a-l intelege se afla la tine, pentru ca fragmentarea, postdramaticul, neconventionalul iti permit sa fii stapanul acestui spectacol. Chiar daca te lasi ispitit de renuntare si de nedumerire, in momentul in care alegi sa vrei sa ii prinzi intelesurile, macar pe unele dintre ele, indiciile vin catre tine. Poate sa fie o replica repetata obsesiv de personajele parca in descompunere, poate sa fie negrul de smoala al zgurei care curge peste protagonisti si ii ingroapa in propriile halucinatii si in propria mizerie a constiintei, poate sa fie harta Europei reconstituita din aceeasi zgura neagra, poate sa fie cutitul pe care unul dintre actori, nici nu mai conteaza care, pentru ca toti sunt fatete ale aceluiasi personaj, il flutura catre demonii istoriei indiciul care te motiveaza. Acea atmosfera de teatru in afara teatrului, de “spectacol-prefata”, de repetitie care nu se mai sfarseste, de cutie muzicala cu o balerina ruginita si cu notele amestecate haotic si infricosator, de cimitir bantuit de spiritul Europei insasi si al personalitatilor care i-au marcat istoria te apasa o vreme dupa ce o lasi in urma ta. Poate te intrebi ce ai cautat tu in sala, de ce nu ai rontait popcorn la un film 3 D, poate ramai cu obsesivul gand ca trebuie sa mai vezi o data piesa. Dar, oricum, dupa ce iti amagesti nodul din gat cu ce gasesti la indemana, te exteriorizezi. Si iti alegi tabara.
Ai preferat sa vezi Hamletmachine, fara sa citesti textul semnat de catre Heiner Müller si te asteptai sa vezi o readaptare a piesei lui Shakespeare? Ei bine, nu. Vei fi dezamagit, pentru ca Hamletmachine este un colaj viu compus din fragmente apartinand operelor unor morti ilustri, Shakespeare, T. S. Eliot, Joyce, Benjamin, Lessing, Artaud, Brecht, Beckett, Sartre, Fanon, Pound, Dostoievski, Warhol, Hölderlin, Conrad, Lorca, Marx si multi altii, colaj caruia parca ii auzi bataile inimii. Hamletul lui Shakespeare este pretextul de care Heiner Müller avea nevoie pentru a face autopsia unei Europe ucise de propriile vicii si lacomii, de proprii tirani, de propriile lasitati si cu ramasitele ingropate intr-un prezent guvernat de nepasare, de superficialitate, de artificialitate. Subiectul devine Hamlet, actorul care il joaca pe Hamlet, Macbeth, Richard al III-lea, Ofelia, Electra, Rosa Luxemburg, Ulrike Meinhofsi multe alte figuri istorice reale sau fictionale.
Ti se pare ca, dimpotriva, ai venit pregatit, cu temele facute? Jocul actorilor si viziunea regizorului grec Giorgos Zamboulakis iti vor demonstra ca te inseli. Lor, lui Doru Aftanasiu, Dianei Chirila, lui Ionut Cornila, lui Radu Homiceanu, Adei Lupu, Oanei Sandu si lui Horia Verives, le vei simti fiecare zvacnire a venelor de la tampla, fiecare strigat disperat, fiecare izbucnire de manie, fiecare ras isteric si fiecare violenta fizica ca pe o experienta in sine, iar la regizor te vei gandi cand cu furie, cand cu admiratie. Furie pentru ca nu a facut acest text poate putin mai usor de asimilat si admiratie pentru ca si-l asuma.
Dau personajele mele pentru o istorie a raului, pare sa ordone un Shakespeare care rade isteric din mormant in textul dramatic semnat de catre Heiner Müller. Dar Raskolnikov-ul meu ce are? i-o intoarce deloc politicos Dostoievski. Nimic nu pastreaza o linie continua in Hamletmachine si, in acelasi timp, totul este imprimat de parfumul agresiv si de duhoarea pacatului, a istoriei in descompunere. Limbile si ochii rosii ale personajelor reflecta pofta continua de sange varsat de-a lungul timpului pentru cauze de o ipocrizie demna de maestrii in ale desavarsirii ipocriziei, in razboaie duse fara rost pentru muritorii de rand, dar pe bunul plac al alesilor. Cei sapte protagonisti, capete ale aceluiasi balaur, intruchipeaza pe rand sexualitatea exacerbata, hetero si bisexualitatea, angoasa unei minti care din cand in cand cocheteaza cu nebunia, memoria amagita cu vise de grandoare, imputernicitul si subordonatul, frica si curajul, cauza nobila si lacomia, libertatea si puterea absoluta ajunsa in mainile unui singur personaj care viseaza la venin si la flacari de demon, nu la aripi de inger.
Cu o colectie de simboluri expusa cu sadismul dependentului de funia spanzuratorii, cu postmodernismul incurajand samburii altfelului sa dea roade, cu personaje ingrozite de ochiul din umbra, cel al regizorului si al masinistului care fac posibila existenta lor, libera lor desfasurare sau retragerea in umbra uitarii, a ignorantei, cu personaje shakespeariene care isi asuma rostirea unor adevaruri dureroase in orice perioada istorica, cu o structura de horror-show, de thriller, spectacolul Hamletmachine, regizat pentru Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi de catre regizorul grec Giorgos Zamboulakis forteaza limitele teatralitatii si conduce spectatorul cu minte deschisa, cel care nu incurajeaza punerea in functiune a cascatului-semn universal de plictis, spre singura concluzie scapata de ceata indoielii, “something is rotten in this age of hope”.
