Etichetă: proiect

  • PdC (5)

    Stiu de pe-acum ceasul acela in care 
    voi scotoci dupa tine, prin zece sertare, 
    ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit
    in tineretele mele.
    Multe scrisori voi avea, si fotografii,
    teancuri de mimici, gesturi strivite de vii, 
    si printre ele, mainile mele fosni-vor
    searbad ca frunzele vechi. 
    Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine
    buzele mele de-atunci, dulci si veline,
    si cum stiai ca vom fi impreuna mereu,
    vesnic (sau pana la moarte).
    Si am sa spun ca aveai cate-un profil,
    care-si pierdea in lumina hotarul fragil,
    ochii pestriti ca doua gaze imense,
    prinse in ploaia de-april.
    O sa ma laude-acela, fara-ndoiala.
    "Da, ai trait o frumoasa iubire de gala…"
    Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum
    ceasul in care…

    Nina CASSIAN – Proiect de intelepciune