Vineri, 29 noiembrie 2024 (19.00), sunteti invitati la Sala Radio la un concert extraordinar de muzica franceza! Pe scena bucuresteana va urca, alaturi de Orchestra Nationala Radio, celebrul dirijor si compozitor francez Frédéric Chaslin – care a creat Dansul Divei din muzica filmului Al cincilea element (Luc Besson, 1997).
Dirijor, pianist, compozitor si scriitor, Frédéric Chaslin este unul dintre cei mai importanti muzicieni francezi contemporani. A studiat la Conservatorul din Paris si la Mozarteum din Salzburg, incepand cariera dirijorala in 1989, ca asistent al lui Daniel Barenboim la Orchestre de Paris si la Festivalul de la Bayreuth. De-a lungul carierei, a fost aplaudat pe marile scene lirice ale lumii, precum: Staatsoper – Viena, Teatro alla Scala – Milano, Metropolitan Opera – New York, Opera din Rouen, Semperoper – Dresda s.a. si a dirijat mari orchestre simfonice din Franta, Austria si Germania.
Din 1992 pana in 1995, a fost director muzical al Operei din Rouen (Franta). Si-a inceput cariera austriaca la Festivalul de la Bregenz (din 1993 pana in 1996) cu „Nabucco”, urmat de „Fidelio”, un succes care i-a deschis portile spre celebra scena de la Staatsoper din Viena, unde a dirijat de atunci, sarbatorind in mai 2023 cea de-a 250-a reprezentatie derulata sub bagheta sa.

O alta prezenta speciala la Sala Radio va fi si tanara violonista Maria Marica. Castigatoare a Concursului International George Enescu – 2022 si a Concursului New Hope Grand Prix (Cluj-Napoca) – 2022, Maria a sustinut recitaluri si concerte atat in Romania, cat si in Franta, Italia, Portugalia, Cehia, Polonia, Austria, Germania si Statele Unite, iar recitalul ei din cadrul programului „Mostenitorii Romaniei Muzicale” (din noiembrie 2023) a fost inclus in seria EBU Top Young Performers.
Nascuta intr-o familie de muzicieni din Cluj-Napoca, Maria si-a inceput drumul artistic alaturi de Orchestra de Tineret a Romaniei si a interpretat in cunoscutul ansamblu Les Dissonances (Franta), ce a reunit o parte dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. A fost, de asemenea, membra a Orchestrei Romane de Tineret, alaturi de care a avut sansa sa concerteze in sali precum Musikverein Viena, Elbphilharmonie Hamburg, Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin. În vara anului 2024 a concertat in postura de concertmaestru al Romanian Chamber Orchestra la Timisoara, Chorin, Koblenz si Concertgebouw Amsterdam.

Programul serii de la Sala Radio se deschide cu Ravel – Suita „Mama mea gasca”. In anul 2025 vom aniversa 150 de ani de la nasterea compozitorului francez care a semnat celebrul Bolero. Concertul va continua cu Chausson – Poème pentru vioara si orchestra, Saint-Saëns – Introducere si Rondo capriccioso pentru vioara si orchestra si se va incheia cu Franck – Simfonia in re minor.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor doua posturi de radio) si prin intermediul aplicatiei Radio Romania, disponibila pe dispozitive Android si iOS.
