„Daca dupa dirijarea unui concert l-as intalni pe George Enescu, i-as multumi pentru tot ce a lasat. Materia, in cazul nostru notele scrise pe hartie, se modeleaza atat de greu dupa ideea pe care o ai in suflet, incat e clar ca a facut un efort titanic”, a declarat dirijorul Tiberiu Soare.
Duminica, 13 septembrie, de la 19:30, dirijorul Tiberiu Soare va asteapta in Piata Festivalului alaturi de Orchestra Simfonica Bucuresti. Din program: G. Enescu – Rapsodia 1, S. Pauta – Concert pentru flaut, P.I. Ceaikovski – Suita din Baletul Lacul Lebedelor.
Ce parere aveti despre faptul ca muzica simfonica va fi scoasa din sala de concert in aer liber?
Ma bucur cand muzica ajunge in atentia marelui public prin indiferent ce mijloace pentru ca ea trebuie sa fie o prezenta constanta in viata cetatii. Cand aducem un repertoriu de mare popularitate pe scenele din pietele publice, le spunem tuturor celor care se intampla sa fie acolo, cu sau fara buna stiinta, ca noi, muzicienii, si arta in general facem parte din viata curenta a orasului.
Ati spus frecvent ca dirijorul traieste pe scena anumite „stari privilegiate”. Le puteti descrie?
Da, e o sintagma la care tin foarte mult fiindca acopera o realitate. Artistii cauta aceste stari care, de cele mai multe ori, au un caracter provizoriu. Ele sunt continute in ceea ce se intampla pe scena. Muzica e un fenomen viu. Ea se apropie de rigurozitatea unei stiinte in momentul in care o studiezi si vrei sa intelegi partitura, dupa care este urmata de performance. Aici stiinta are foarte putin de spus. Te duci incarcat de sensurile pe care le-ai ghicit in partitura respectiva si incerci sa redai cat mai spontan si fidel. Echilibrul dintre analiza si spontaneitate face farmecul vietii oricarui muzician si atingerea acestui echilibru te duce spre strarile privilegiate. Adica, sa nu ai o interpretare fara control, umorala, dar nici sa te refugiezi doar in note, fara spirit.
Daca nu creati acest echilibru simtiti ca ati ratat concertul?
Un artist stie foarte bine daca a atins sau nu ce a dorit in seara respectiva. Nu stiu daca va spune sau nu, dar cu siguranta va simti daca s-a creat acea stare de levitatie pe scena.
Simtiti ca aveti o datorie morala fata de compozitorul a carui opera o dirijati?
Cu siguranta sunt direct raspunzator. Mai mult decat atat, imi dau seama ca nu sunt acolo decat pentru a sluji spiritul partiturii. Intotdeauna apare aceasta problema legata de obiectivitatea unei interpretari. Si aici pur si simplu trebuie sa admitem ca exista o subiectivitate inerenta oricarei lecturi pe care o dai unei partituri pentru ca vii incarcat de propriul tau trecut. Esential este sa nu te pui pe tine inaintea artei, sa nu consideri muzica fiind un fel de piedestal pe care tu trebuie sa te sui pentru a capata aplauze.
Cum vi-l imaginati pe George Enescu?
Am reusit sa-mi fac o imagine despre el datorita textelor pe care le-am citit. in special, acel dialog pe care l-a avut cu jurnalistul si criticul muzical Bernard Gavoty in 1953 si care a aparut in cartea Les Souvenirs de Georges Enesco. Din marturii si din documentele epocii, Enescu apare ca un om de o modestie extraordinara, cu o capacitate de munca ce depasea cu mult granitele obisnuitului. Era capabil sa se dedice unui lucru in care credea cu toata fiinta lui si practic, asta ne invita si pe noi sa facem, pe cei care incercam sa ii descifram partiturile.
Daca dupa un concert v-ati intalni cu George Enescu, l-ati intreba ceva?
Nu l-as intreba nimic, i-as multumi pentru tot ce a lasat. Nu ma refer doar la rapsodii, ma refer si la Simfonii, la Opera Oedip, la Suitele pentru Orchestra de care sunt absolut indragostit, mai ales a doua care are un parfum din alte vremuri si alte locuri. Materia, in cazul nostru notele scrise pe hartie, se modeleaza atat de greu dupa ideea pe care o ai in suflet, incat e clar ca a facut un efort titanic. La urma urmei, putea sa se complaca in a se bucura singur de muzica extraordinara care ii strabatea mintea si sufletul. Dar a ales calea chinuitoare de a transpune-o pe hartie pentru a o transmite si altora.
Ce sens ar fi avut sa se bucure singur? Nu se impaca cu generozitatea despre care vorbeam.
Exact. E clar ca era un om care voia sa daruiasca, cu un univers interior extraordinar de bogat, aproape nemarginit. Dintr-o pornire hedonista, ar fi putut decide sa se bucure singur de acele minuni care ii strabateau mintea. Dar a ales calea chinuitoare de a transpune pe hartie. Este un exercitiu care te consuma enorm, orice compozitor poate confirma asta. Revizuirea unei partituri, imbunatatirea anumitor aspecte, fie de orchestratie, fie de dinamica, nu se termina niciodata. O partitura e – dupa cum spune Umberto Eco – o opera deschisa. Ea invita intotdeauna la perfectionare.
Cum este dirijorul Tiberiu Soare la repetitii?
Nerabdator de a ajunge la un final. Nu am o vocatie a repetitiilor, o spun cu toata responsabilitatea. Sunt dirijori celebri care pun mare accent pe pregatirea orchestrei, pe latura pedagogica. Imi face o placere extrordinara sa urmaresc orchestra la lucru, dar daca as incerca sa fiu mai didactic, nu as mai fi eu. Imi place sa lucrez cu orchestre care inteleg repede despre ce e vorba si sa-i fac pe instrumentisti sa se apropie cat mai repede de proiectia mentala pe care o am despre o anumita lucrare.
