Ceasca de cultura

Etichetă: universitatea de medicina

  • Mă întorc pentru a lupta şi nu vreau să mă las dominat

    Abuz in serviciu, conflict de interese si aderare la un grup infractional organizat. Sint capetele de acuzare de care rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T Popa” din Iasi (UMF), profesor universitar doctor Vasile As­taras­toae, nu se nelinisteste. A devenit energic si optimist. S-ar zice ca-i prind chiar bine, precum un proces inchizitoriu, unuia care nu vrea sa se lepede. Vorbeste entuziast si increzator, convins pe deplin ca oamenii il sustin si bucurindu-se, fireste, pentru asta. S-ar crede ca procesul aproape ca nici nu exista, fiindca el ii retrage sensul si prioritatea: „Nu-mi va influenta deloc comportamentul”, imi spune, iar cuvintele au siguranta celui care-a descoperit cheia libertatii.
    Acum trei ani, i­na­inte sa fiti rector, spuneati ca regretati maturitatea fiindca face luptele prea usoare, lipsindu-le rebeliunea. Vi s-au desteptat inapoi instinctele?
    Ca sa pa­rafrez, in acest moment mi-am regasit cizmele cu care s-a facut campania in Ita­lia. Da. Nu m-am asteptat sa existe a­se­menea interese subterane care sa contribuie la blocaje institutionale. Pa­ra­do­xal, pe de o parte, a existat in cadrul U­ni­ver­sitatii o sustinere pentru programele si proiectele pe care le-am initiat, ca do­va­da, rezultatul Universitatii. Ma mindresc cu acest lucru si este rezultatul echipei de ma­nagement pe care am condus-o. De a­ceea nu ma dezic de oamenii cu care am lu­crat. Pe de alta parte insa, exista un nucleu care si-a vazut distruse privilegiile si care se gindeste ca daca nu voi mai fi rec­tor, vor putea sa intoarca Universitatea din drum. Si-au facut insa, niste socoteli gresite. Pe de o parte, pentru ca oamenii din Universitate si-au dorit aceasta schim­bare. De unde este clar ca nu exista in acest moment posibilitatea intoarcerii la punctul initial. Pe de alta parte, so­co­telile au fost gresite si pentru ca nu m-au cu­noscut, intr-adevar. Eu nu voiam sa mai candidez ca rector, fiindca-mi do­ream sa cochetez din nou cu politica si sa candidez pentru un post de senator de Iasi, considerind ca este momentul sa facem si legi bune pentru Romania. Dar acest eveniment m-a convins ca trebuie sa candidez si anul acesta ca rector tocmai pentru ca drumul sa fie, intr-adevar, i­re­vocabil, iar toate masurile sa fie puse in practica intr-o asemenea maniera incit ni­meni sa nu mai poata in veci sa intoarca Universitatea din drum.
    La ce va referiti cind po­me­niti de „interese subterane”?
    Cel mai mult au deranjat noua mo­­dalitate de evaluare si mai ales in­ten­ti­ile viitoare. Iar aceste intentii s-ar fi fac­tualizat foarte curind. Am fost im­pie­di­cat, dar nu este timpul pierdut. Iar aceste in­tentii se refera la externalizarea e­xa­mi­na­ri­lor. Am luat legatura cu firma Pro­me­tric, cea care se ocupa de evaluarile Toefel si Step in America si-am semnat un pre-con­tract, astfel incit din sesiunea din va­ra, pe baza acestei platforme de e-lear­ning, ei sa organizeze examenele. Cu alte cuvinte, vreau ca noi doar sa instruim studentii, dar evaluarea sa fie facuta de o institutie internationala, recunoscu­ta, care sa puna notele pentru pregatirea te­oretica. Acesta a fost punctul culminant in care, cei care se opun acestei mo­da­li­tati de evaluare au reactionat.
    ______________________________________________________________________
    Peste 90% dintre cadrele didactice de la UMF ma sustin
    ______________________________________________________________________
    Intelegeti acest proces ca pe o reactie la planurile interne de organizare a evaluarii la UMF?
    Vreau sa spun ca, desi se opun unii, acest program se va realiza oricum. La toate disciplinele preclinice, evaluarea se face in aceasta forma obiectiva. Ast­fel, si clasificarea studentilor se face usor, pentru ca nu vor mai exista diferente in functie de serii. Pentru ca e posibil ca la unele serii sa existe un cadru di­dac­tic mai sever, la altele, unul mai in­dul­gent si atunci aveam mari probleme la in­sasi clasificarea studentilor. La UMF se intimpla ca in invatamintul preuniversitar, unde o nota de 8 la liceul Negruzzi, de pilda, echivaleaza cu o nota de 10 la un alt liceu, rural sau industrial. 
    Acest program reprezinta sin­gurul motiv pentru care sinteti a­cum persona non grata?
    Nu numai, dar si din acest motiv. De asemenea, faptul ca am introdus anumite masuri de evaluare a ca­dre­lor didactice si am impus anumite stan­darde de calitate a deranjat. In momentul in care a venit Legea Edu­ca­tiei Na­tio­na­le, multe dintre lucrurile men­tionate acolo la noi erau deja istorie, fiindca le pusesem demult in practica. In unele do­menii, am fost un pas inapoi, dar am re­usit sa modificam in asa fel incit sa mer­gem inainte. Toate aceste lucruri au tre­zit reactii, fireste, dar in final toata lumea a inteles. Iar in acest moment, peste 90% dintre cadrele didactice de la UMF ma sustin si sint cu siguranta alaturi de mine.
    Cum ati ajuns la acest procent?
    Prin mai multe modalitati. In pri­mul rind, mi-am dat seama prin me­sajele pe care le-am primit pe telefon. In al doilea rind, am vazut atunci cind profesorul Ciuce de la Cluj a initiat o petitie de sustinere. Si mai mult decit atit, vad asta din felul in care sint primit. Fiindca poti sa vezi cind cineva iti spune ca e a­laturi de tine din complezenta, dar e cu totul altceva cind oamenii au emotii pentru tine. 
    ______________________________________________________________________
    M-a impresionat greutatea numelor celor care cred in mine
    ______________________________________________________________________
    Sinteti dezamagit de cei care se indoiesc de dumneavoastra?
    Nu-i condamn. Nu cred ca sint ei vinovati, ci aceia care arunca laturi. Da­­ca este o campanie de denigrare bine pusa la punct, oricine poate avea un mo­ment de indoiala. Dar nu sint vinovati, fiind­ca nu ei sint cei care au initiat tot scan­dalul asta. Ei nu s-au ridicat impotriva mea si a politicilor pe care le-am ini­tiat. 
    Credeti in aceasta petitie?
    Pe mine m-a sustinut moral si cred foarte tare in ea. Fiindca daca ma luam dupa ce scrie presa despre mine, as fi fost paria societatii. Dar cei care ma sustin, spre deosebire de cei care ma condamna, nu s-au ascuns in spatele anonimatului. De asemenea, m-a impresionat greutatea numelor celor care ma sustin si cred in mine. In acelasi timp, am vazut cum aceasta petitie a creat un sentiment de comuniune, dincolo de persoana mea. Fiindca cei care si-au scris numele, chiar daca nu se cunoseau intre ei, dintr-o data au vazut ca nu sint singuri, ca alaturi de ei mai sint si altii care gindesc la fel, iar aceasta comuniune de idei si valori este importanta. Pentru mine a fost un element de declic care m-a intors la realitate. 
    S-a vrut ca prin acest proces sa ma abat de la agenda mea
    Care este realitatea pentru dumneavoastra?
    Eu imi propusesem sa ma re­trag de peste tot si-mi ziceam ca n-are nici un rost sa mai lupti in tara asta. Chiar ma gindeam sa emigrez. Imi pot permite. Nu am ascuns niciodata ca am cistigat bine in mod legal. Eu am fost singurul rector din tara care si-a pus declaratia de avere pe site cind inca nu era obligatoriu. Intr-o tara normala n-ar exista acest po­pu­­lism gretos si-aceasta demagogie prin care preocuparea este fata de cuantum si nu fata de caracterul legal sau ilicit. Se doreste la virf sa fim un popor de oameni saraci. Se doreste sa avem o cultura ba­za­ta pe frica si pe absenta dialogului, pe in­vi­die, ura, egoism si orgoliu. In 21 de ani nu am fost acuzat niciodata de acest lucru si nici acum nu sint acuzat ca as fi tras fo­loa­se materiale ilicite. Ma asteptam insa sa apara astfel de false acuze, iar pe mine, personal, nu m-au afectat. Mi-au afectat fa­mi­lia, intr-adevar, dar lucrurile astea se vor rezolva mai tirziu.
    Pot fi rezolvate? Care-i miza acestui proces?
    Intr-adevar, procesele dureaza mult pina sa se ajunga la verdict, iar miza a­cestuia este sa mi se distruga credibilitatea. Daca mi-as fi pierdut intr-adevar cre­dibilitatea, luarile mele de pozitie ar fi putut fi usor indepartate printr-un: „uite cine vorbeste!”. In acelasi timp, faptul ca eu nu am o inregimentare de partid, de­ran­jeaza. Luarile mele de pozitie in public sint inatacabile, pentru ca nu se poate spu­ne ca apar interesele unui partid. Atacul acesta este exclusiv la adresa cre­di­bilitatii mele. Eu am anuntat ca vreau sa ma implic mai mult in politica si s-a vrut, in felul acesta, sa fiu determinat sa ma preocup de alte lucruri si sa ma abat de la agenda mea. Dar eu ma voi implica in mod sigur in politica, continuindu-mi propria agenda, fiindca nu vreau sa ma las dominat. Voi introduce in societatea româneasca si aceasta cultura a dialogului. Adica o platforma unde mai multe forte politice, indiferent de interesele de partid, sa poata sustine anumite politici. 
    ______________________________________________________________________
    Ce se asteapta sa fac? Sa-mi las familia aici si sa ma refugiez intr-o tara cu care Romania nu are tratate de extradare? Sau am sa las aici ca nu­me­le sa-mi fie murdarit, cind singura avere re­ala este numele meu de care e legata o­nes­­titatea?
    ______________________________________________________________________
    Credeti in utopii?
    Numai la prima vedere pare o idee utopica. Dar eu am rabdare si am inceput multe proiecte care pareau u­to­pice. Cind am devenit rector la UMF mi s-a spus ca e utopic sa incerc sa intorc din drumul pe care-l avea aceasta institutie. Dar eu veneam din interior si stiam citi oa­meni de valoare si de inalta calitate umana exista aici. Am pus un pariu si-am spus ca daca regulile institutionale vor fi cit mai putine, dar ferme, voi reusi. Au trecut trei ani si citeva luni. Aceleasi persoane sint si acum mirate ca a fost posibil. Mi-au zis: „Noi ne gindeam ca numai in sapte, opt ani asa ceva s-ar putea in­tim­pla”. De aceea, mie imi plac proiectele care par imposibile si voi reusi si in acest plan politic. Oricum, pe mine m-au iubit mereu partidele din opozitie si nu m-au iubit – nu spun ca m-au urit – cele aflate la putere. 
    Sa inteleg ca nu considerati ca ati fost decredibilizat.
    Nu. Pentru ca dupa cum spu­neam, cei care-mi arunca laturi in cap si-au facut planul gresit. Nu s-au gindit la ci­ne anume ma voteaza pe mine, acolo unde candidez. in UMF, sint cadrele di­dac­tice si studentii. Asa ca am sanse.
    Sinteti atit de sigur de procentul acela de 90%?
    Da. Iar la Colegiul Medicilor, sint colegii mei, medicii. Pe care nu-i in­te­reseaza ce scrie in presa, fiindca ma cunosc si au incredere-n mine. Exista, de­si­gur, o sansa de 1% sa ma insel, dar nu mai mare de atit. De altfel, problema nu este aceasta. Numai cei care sint frustrati si nerealizati se supara cind pierd ale­ge­ri­le. Nu zic ca e o mare bucurie cind pierzi, dar imi spun ca eu, chiar daca as pierde – desi sansa, va spun, nu-i mai mare de 1% sa pierd – tot as face parte dintre membrii Colegiului si voi avea un numar semnificiativ de voturi care ma vor sustine si pe aceia ii voi reprezenta.
    Sustinere de 90% la UMF, de 99% la Colegiul Medicilor. Va exprimati ca oamenii lui Camus, care spun ca ciuma nu exista si se asteapta sa nu moara nimeni. Procesul acesta se des­fa­soara in perioada alegerilor.
    Da, nu neg, dar in orice proces electoral exista acest risc, de-a fi batjocorit fara sa poti reactiona, gratie marilor reforme facute de aceasta doamna, Mo­nica Macovei. Eu am ajuns la conclu­zia ca aceste procese nu slujesc decit spre de­­turnarea proiectelor pe care ti le-ai pro­­pus. Este adica, o pierdere de timp ca­re nu merita efortul, fiindca te indepartezi de adevaratele planuri, cele importante si semnificative fara sa recistigi nimic, pina la urma. Nu trebuie decit sa rezisti la san­taje si la balacareli.
    ______________________________________________________________________
    Eu, prin gena mea infractionala, am aderat la un grup infractional
    ______________________________________________________________________
    Ati inaintat si ipoteza ca acest proces ar fi rezultatul unui santaj po­li­tic.
    Asa este, iar miza e Institutul de Oncologie. Acesta era pe punctul de a disparea a doua oara din Iasi. In anii ’80, profesorul Chiricuta a venit cu finantare, avind sustinerea PCR-ului. S-a intimplat acelasi lucru atunci, ca si acum: a fost alungat de cei din lumea medicala. Astfel ca el s-a dus la Cluj si asa Clujul are a­cum un institut de oncologie performant, care ar fi trebuit sa fie al Iasului. Ac­tualul institut era iarasi pe punctul de a disparea, din cauza unui troc politic. Fap­tul ca eu m-am opus sa se repete istoria a avut drept consecinta amenintarea, aver­tis­­mentul ca am sa fiu distrus. Mi s-a spus asta in toate felurile, voalat, direct, pe filiere, in tot felul. Si am spus: nu se poate acest lucru. Printr-o coincidenta stra­nie, scandalul a aparut dupa ce m-am opus si cind am anuntat alegerile la Co­le­giu si la rectorat. E o coincidenta stranie. 
    Este si un proces, nu doar un scandal.
    Da. Iar procesul va dura foarte mult. Va trebui sa ma apar, dar anumite acuzatii vor disparea cu siguranta. Cum ar fi cea de aderare la un grup in­frac­tio­nal, fara nici un fel de motiv. Adica eu, prin gena mea infractionala, fara sa am nici un motiv, fara sa am nici un rol, am auzit ca s-a infiintat un grup infractional si hop si eu la el! Fiindca vedeti ca nu exista probe pentru alte capete de a­cu­zare, precum dare sau luare de mita, tra­fic de influenta sau atragere de foloase ne­cu­venite. Asemenea acuzatii nu doar ca nu pot fi sustinute, dar ar trezi o reactie civica foarte puternica fiindca pe mine ma cunosc mii si mii de oameni.
    Cum va simtiti ca membru onorific al unui grup infractional?
    Sa nu fiu ipocrit. In primele patru sau cinci zile am fost socat. Cre­deam ca traiesc in tara absurdului. Nu ma miram ca Urmuz si absurdul isi afla ra­da­ci­nile in Romania. Dupa care m-am gin­dit daca nu cumva, la mii si mii de sem­na­­turi, n-oi fi gresit vreodata. Dar atit timp cit am constiinta impacata, am doua op­­­tiuni: sa ramin incremenit intr-o a­gen­da impusa de ceilalti si sa ma preocup nu­mai de asta sau sa-mi fac agenda mea. Si am luat decizia ca intr-o tara pe care eu mi-o doresc, unde exista libertatea autentica, trebuie sa-mi fac eu agenda. incit a­cest proces e ca o durere de masea. Ma in­teapa, ma siciie, dar nu-mi voi schimba com­portamentul. Aceasta este decizia mea: sa nu-mi schimb comportamentul! Nu ma voi abate de la proiectele pe care le-am inceput.
    La ce fel de presiuni va refe­riti?
    De exemplu, eu nu inteleg de ce nu am voie sa parasesc tara. Oricum voi pleca. Voi face o cerere si vreau sa vad care va fi motivatia in cazul in care s-ar impotrivi. Adica ce se asteapta sa fac? Sa-mi las familia aici si sa ma refugiez intr-o tara cu care Romania nu are tratate de extradare? Sau am sa las aici ca nu­me­le sa-mi fie murdarit, cind singura avere re­ala este numele meu de care e legata o­nes­­titatea? Sau am sa ma ascund in munti? Sau am sa ma duc sa pun pistolul la tim­pla martorilor? Adica aceasta ma­su­ra este luata numai ca sa se insinueze publicului ca, dom’le, asta nu-i chiar asa negru, da’ ceva tot exista de-s necesare asemenea ma­suri de siguranta.
    Va ginditi sa o contestati?
    Nu m-am decis inca fiindca am in vedere timpul pe care l-as pierde, cu atit mai mult cu cit eu nu sint un globtrotter in strainatate, ci numai in tara. In strainatate plec numai de vreo doua ori, maxim de vreo patru ori pe an, cind n-am cum sa refuz. Ati vazut ca de regula invit si vin la Iasi marile personalitati, nu ma duc eu la ele. Nu ma duc nici cu capul umil si cu caciula in mina, ci mereu de pe o pozitie ferma, fiindca stiu valoarea tarii mele…
    Faptul ca se extinde aceasta telenovela si la persoana mea mi se pare fortat
    Care-i tara absurdului. Ce cre­deti despre existenta acestui grup or­ganizat?
    M-a mirat, dar deocamdata to­tul se afla in prima faza de intelegere. Pro­babil ca in mintea anchetatorilor, ei chiar cred in aceasta constructie. Eu stiu ca pentru a adera e nevoie de o anumita mo­tivatie. De asemenea, trebuie sa ai un rol. Ori care-i rolul meu? Adica eu am aderat avind rolul de fraier, nu? Cred ca iarasi ar trebui sa ma simt dominat. Eu am sa ma apar in instante nationale, internationale, dar, repet: nu doresc sa fiu do­minat numai de acest dosar! Acest dosar va fi  doar durerea mea de masea pe care o va trata stomatologul care trebuie.
    Deci credeti in realitatea acestui grup?
    Tot timpul mi s-a spus – n-am apucat sa analizez prea multe –, ca trebuie sa-i cred, ca s-a format un grup in­frac­tional organizat. Pe ceea ce am vazut, dar la unul singur am vazut, deci, repet, pe ceea ce am vazut, mi se pare ilar sa consideri ca a cere o sponsorizare pentru Universitate ca sa dai burse la studenti si la rezidenti, incheind contract de sponsorizare, ar insemna luare de mita. De­o­cam­data, deci in acest moment, pe ceea ce am vazut, nu sint convins ca exista un grup organizat. De fapt, e o telenovela un­de doi soti se cearta si vine sotia si-si toar­na sotul, et caetera. Faptul ca se extinde aceasta telenovela si la persoana mea si se analizeaza acum lucruri legate de familia mea sau alte proiecte care nu fac obiectul acestei anchete, iarasi mi se pare fortat. Dar astea sint deja lucruri juridice pe care le vor rezolva specialistii. Eu am spus, repet, ma intorc pentru a lupta pentru proiectele pe care le-am anuntat si nu vreau sa ma las dominat numai prin: „ce-i cu dosarul ala?” Dosarul ala sa-l rezolve cine se pricepe.
    Adrian Ciureanu si Daniela Dru­gus vorbeau despre dumneavoastra folosind termeni precum „magister”. Nu bagati mina in foc pentru ei?
    Intr-adevar, doua lucruri m-au atins. Adica eu am cicatrici din lupte pe care le-am dus si chiar daca sint un sentimental si-un emotiv, sint, zic eu, o fire su­ficient de puternica. Si, mai ales, antrenata in batalii. M-au durut cele doua elemente: familia care mi-a fost balacarita si sa-mi vad colaboratorii mei purtind ca­tuse. Aici pot sa spun: „touché”, m-au lovit. Dar orice-ar fi, eu nu pot sa nu le re­cunosc meritele, fiindca nu am fost singur. Tot ce am facut, a fost cu ajutorul Se­na­tului, al echipei de management, al ce­lorlalti. Viata m-a invatat ca orice se poa­te intimpla. Imaginea asta din presa, care le-a fost creata, pe mine nu ma con­vinge. Daca au fost actori atit de buni, de Oscar, incit sa nu-mi fi dat seama toti anii astia… Nu stiu. E greu. Fiecare se va apara. 
    ______________________________________________________________________
    Ei sint treptele pe care se doreste sa se ajunga la mine
    ______________________________________________________________________
    V-ati indignat cind ati fost audiat?
    N-a fost cazul. Pe persoanele care se aflau acolo, le cunosteam. Eu am trecut de faza de indignare. Cind am fost audiat, eram deja intelept. Am zis ca n-are rost sa ma indignez, fiindca atunci cind esti furios, poti sa faci si greseli. Eu sint mai periculos cind sint calm. Iar acum, ati vazut, am luat deja niste decizii. Re­pet: nu vreau sa blochez proiectele pe ca­re le-am inceput. Si-asa au fost blocate timp de doua saptamini. Cind esti bat­jo­co­­rit, nu te simti bine. Dar am stat, m-am gindit si-am zis ca Iov, ca in viata sint ce­le sapte vaci grase si sapte vaci slabe. A­cum au venit si cele slabe. Totul tine insa de constiinta interioara. Cit timp te simti ne­vinovat, gasesti forta sa te aperi. 
    Va simtiti vinovat pentru arestarea celor doi directori?
    Da. De asta am zis ca am fost lovit. Fiindca daca actiunea ar fi indreptata catre ei si strict impotriva lor – desi nu sint detinatorul adevararului absolut si s-ar putea chiar asa sa fie – atunci… Dar mi s-a spus ca sint si „victime colate­rale”. Ei sint treptele pe care se doreste sa se ajunga la mine.
    Exista numai o mica posibilitate sa fiu arestat
    Va mai asteptati sa fiti a­res­tat?
    Nu cred ca se va intimpla. A­dica reactia ar fi in acest caz foarte… Nu cred ca ar face asa ceva. Nu cred ca se va ajunge la asta pentru ca atunci inclusiv reactia opiniei publice ar fi…
    Inainte sa fiti audiat, erati sigur ca veti fi arestat.
    Da. Eram convins vazind cum, nu mi s-a spus in mod direct, dar totusi mi s-a spus: „Daca mai dati si pe altii…” Iar la modalitatea in care se sustine si exista legea in Romania, pentru ca ima­gi­nea Justitiei nu este cea mai favorabila in Romania – desi eu nu cred acest lucru – orice este posibil in viata. Exista numai o mica probabilitate sa fiu arestat. Dar, desigur, e posibil sa se trezeasca cineva dimineata suparat, sa spuna ca vorbesc prea mult si sa ramin macar 26 de… Sau se poate considera ca, avind in vedere au­dien­ta atinsa si imaginea mea, anumite struc­turi din justitie sa considere ca sint pe­riculos fiindca generez un curent de o­pi­nie publica. Orice se poate intimpla. 
    ______________________________________________________________________
    Toate deciziile au fost duse la indeplinire, pe acest curent de simpatie, mult mai repede decit ma asteptam
    ______________________________________________________________________
    Oricum, spuneati ca miza pro­cesului e credibilitatea, iar nu in­chi­soarea.
    Sa fim realisti. Sigur ca in rin­dul anchetatorilor sint si oameni care cred in dreptate. Dar in acelasi timp, sint si persoane din toate structurile, care fo­lo­sesc acest mijloc ca sa dispara o voce credibila. „E bine sa avem un mijloc de presiune si de santaj”, isi zic. Si sint persoane direct afectate, care au pierdut foarte mult si care, dind acest mesaj, ca „oricind noi sintem cei puternici”, vor sa in­toarca o institutie din drum. Dupa cum, de ce sa nu punem si invers problema, sint si oameni carora acest context le-a per­mis sa se afirme. 
    Cum ar fi?
    Cum ar fi cei care-au semnat pe­titia. Aici a fost strict manifestarea in­cre­derii in ceva, a increderii in cineva, prin care oamenii au protestat impotriva po­sibilitatii de-a murdari totul.
    Deci le-ati dat o cauza. Sinteti convins ca va iubeste toata lumea?
    Da. Nu toata lumea, dar multi. Pen­­tru ca nu i-a obligat nimeni pe oa­me­nii aceia sa semneze. N-a fost un co­mu­ni­cat pe care sa-l fi preluat presa si sa-l fi mediatizat. Faptul ca au semnat, e un me­saj foarte clar: „Orice s-ar spune, avem in­credere in el”. Sigur ca si pe mine m-au o­norat, dar mai ales s-au onorat pe ei fiindca nu au venit cu „uite, si el e asa!” ci cu „noua nu ne este frica sa avem in­cre­dere in el. Avem speranta si mergem inainte”, indiferent de planurile si calcu­lele altora.
    Va simtiti aparat de iubirea lor?
    Nu sint intangibil. Dar ma ajuta sa am control asupra mea. Pot functiona. Si Universitatea a functionat, chiar si fara mine. Nimeni nu mi-a pus la indoiala ca­li­tatea de rector. Ma bucur ca nu s-a creat un vid de putere, ba chiar toate deciziile pe care le-am luat in aceasta perioada au fost duse la indeplinire, pe acest curent de simpatie, mult mai repede decit ma as­teptam. Oamenii au vazut si in asta o mo­da­litate de a-si exprima sustinerea. Cind e­xista trei oameni care au incredere in tine se cheama c-ai facut ceva in viata. in mo­mentul in care sint insa mii, ai intr-a­de­var o alta abordare. 
    Stiti de ancheta din februa­ri­e, de la inceputul anului. Ce masuri de pre­cautie v-ati luat?
    Am mai verificat o data actele, raportul de audit, am vazut ca este ok. Deci am citit in raportul DLAF cind am fost audiat: in acest raport nu apare nu­me­le meu decit in final. Desigur, vom contesta dosarul. Dar acolo, numele de As­tarastoae nu apare decit o singura da­ta, in concluzii, la final. In rest, sint o mul­time de persoane, unele pe care nici nu le cunosc. De la Ministerul Comuni­ca­tiilor sint o multime. Cum s-ar spune, la acest proiect, toata lumea s-a decis s-o faca lata.
    Toata lumea, mai putin dumneavoastra.
    Pai da, ca eu n-am inteles concluzia. Au vorbit acolo despre o multime de oameni, iar la final m-au bagat si pe mi­ne. A, fiindca sint rector si manager de proiect. Singurul pericol real e ca exista posibilitatea ca Universitatea sa fie trecu­ta pe-o lista neagra la finantare. Avan­ta­jul e ca fondurile structurale oricum s-au in­che­iat. Dar cel mai rau e ca oamenii vor fi demoralizati sa se mai implice in scri­e­rea de proiecte europene. 
    Cu ce tare sinteti pregatit sa traiti?
    Acest dosar va fi ridicat de fie­ca­re data cind voi avea o pozitie publica. Nu-mi va modifica comportamentul. Va fi, repet, o durere de masea siciitoare.
    Lupta aceasta va face orgolios?
    Sint si eu om, desigur, dar me­reu am cautat sa-mi tin in friu orgoliul. A­dica sint crestin iar trufia, mindria sint pa­cate capitale. Eu sint convins ca divinitatea vede ceea ce e-n inima, nu ceea ce e aparent. Vreau sa spun ca atunci cind am primit premiul acela, de cetatean de o­noa­re, creierul meu era curatat. N-aveam nimic pregatit si era un moment de tensiune. Iar atunci, amintindu-mi de slujba religioasa, am vorbit ca si cum cineva mi-ar fi dictat. Iar acel discurs cred ca a fostul unul dintre cele mai emotionante pe care le-am tinut in viata mea. Faptul ca 400 de oameni, crema Iasului, prieteni si adversari, s-au ridicat in picioare si m-au aplaudat minute in sir a fost, cred, un semn ca trebuie sa-mi tin in friu orgoliul.
    De ce anume va temeti acum?
    Singurul lucru de care ma tem este ca nu pot controla chiar totul. De e­xemplu, starea mea de sanatate. Dar sint con­vins ca lupta mea va fi dusa pina la ca­pat fie ca am sa exist, sau nu.
     

  • Gabriel Dimofte: ”O neconcordanță de păreri între rector și Senat poate produce blocaje greu de prevăzut”

    Cind vorbeste despre meseria sa, chirurgul Gabriel Dimofte recunoaste ca este unul dintre acei medici care au stiut de la inceputul studentiei ce specializare vor urma. Pe holurile spitalului, atunci cind este oprit de pacientii care ii arata fisele cu insemnarile bolii lor, isi ia ragazul sa le explice ca negrul se poate transforma si-n gri. Pe rezidentii sai ii indruma in salile de operatie ale Institutului Regional de Oncologie din Iasi, iar pe reprezentantii viitorilor doctori ii asculta din scaunul presedintelui de Senat alUniversitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi. Si asa ii si vede, viitorii medici pentru bolnavii din toate colturile lumii. 
    Este adevarat ca pacientii nu au incredere in medicii tineri, fara experienta? 
    Da, am trait si eu mo­men­te­le astea, si sint convins ca un medic care are 25 de ani nu poate avea a­ce­easi experienta ca un om care are 55 de ani. Insa asta nu inseamna ca un me­dic care are mai putina experienta nu poate fi un doctor foarte bun. Nu in­seamna ca un medic care este in virs­­ta nu are entuziasmul unui tinar. E foarte complicat sa alegi un doctor. Daca intrebati pacientii cum isi aleg un doctor, modul de selectie se ba­zea­­za pe ceea ce spune vecinul de lin­ga el. Modul de informare nu este u­nul care are legatura cu logica nea­pa­rat. Pacientii aleg uneori un medic ca­re are un nume cunoscut sau o ex­pe­rienta mai mare, dobindite cu greu.
    Sint studentii mai atrasi de chirurgie decit de alte specializari pentru ca li se pare ca ofera un plus de adrenalina?
    In acest moment, chirurgia nu este o specialitate foarte dorita. Daca va uitati pe listele pentru ocupa­rea posturilor de rezidentiat, este prin­tre ultimele locuri. O fi oferind ea a­dre­nalina, dar dureaza enorm de mult pina ajungi sa termini un rezidentiat. Urmeaza apoi o perioada foarte lunga in care esti un tinar specialist de care nu a auzit nimeni si nu se stie ce vei putea face, incit acestia nu sint foarte incintati. Sigur, sint si oameni care sint determinati sa faca chirurgie, este spec­taculoasa chirurgia si poti reda viata oamenilor intr-o anumita ma­su­ra, dar sint foarte multi care se orientea­za spre ce pot sa faca repede, se gin­desc da­ca au cu ce sa traiasca, pentru ca da­ca n-ai din ce trai, farmecul me­se­ri­ei nu prea mai exista.
    Orice ai face, la orice nivel, pacientul trebuie sa aiba incredere in tine
    Pe dumneavoastra cu ce v-a ademenit chirurgia?
    Mi-am dorit sa fiu chirurg de cind aveam patru sau cinci ani. Am fost operat cind am fost copil, am a­vut un respect foarte mare fata de me­dicina, mama mea a fost medic. As­ta mi-am dorit dintotdeauna. Iar chi­rur­gie am facut din anul I de studentie, am lucrat dupa-amiezile si verile in spitale si am avut sansa sa o pot si practica.
    De ce v-ati specializat in chirurgia oncologica?
    Dupa parerea mea, este cea mai complexa chirurgie, este o chi­rurgie in care ai si beneficii din punct de vedere profesional si moral, dar si ne­reusite. Este o chirurgie foarte grea, pe bolnavi grav. A face chirurgie on­co­logica este ceva deosebit, e un alt nivel in chirurgia generala.
    Practicarea chirurgiei im­plica necesitatea de a construi un tip aparte de interactiune si co­mu­nicare cu pacientul?
    Da si nu. Orice ai face, la orice nivel, pacientul trebuie sa aiba incredere in tine, trebuie sa ii cistigi increderea, sa se lase taiat. Nu-i usor.
    Cum procedati cind un pacient diagnosticat cu cancer re­fuza sa fie tratat?
    Este hotarirea lui, noi ce trebuie sa facem este sa ii explicam ce presupune un tratament, care sint riscurile si care sint beneficiile tratamentului. Iar daca el, intelegind acest lucru doreste sa aiba o alta optiune, este intru totul dreptul lui.
    Nici celor mai bogate tari din lume nu le ajung banii pentru tratamentele medicale
    Ce imbunatatiri pot fi a­du­se registrului national al bolnavi­lor de cancer pentru o monitori­zare corecta a acestora?
    Modul de raportare de­pin­de de factorul uman, si sint foarte pu­tini oameni implicati in asta si nu toti respecta niste reguli. Atita timp cit nu in­troduci datele unui pacient, el nu exista. Iar in sistemul de raportare a bol­navilor de cancer intra si chirurgi, si gastroenterologi, si internisti, si pne­­u­mologi, toti care concura la a diag­nostica un cancer. De multe ori, pa­cien­tii nu sint raportati sau nu sint ra­portati corect, e adevarat. Atita timp cit sistemul nu este functional si oa­me­nii nu sint invatati sau, printr-o me­toda coercitiva, obligati sa o faca, da­tele vor fi incomplete. Aceasta mo­ni­torizare incompleta nu se reflecta a­su­pra bolnavului in mod direct, ci a­supra sistemului de sanatate care nu se poate dimensiona corect, nu poate sa isi planifice corect procedurile, a­chizitiile, necesarul de medicamente si asa mai departe.
    Programele de cancer din România sint cel mai slab finantate din toata Europa.
    Acestia sint banii pe care si-i permite tara asta. Noi incercam sa a­siguram cit mai bine tratamentul can­cerului cu banii care ne sint o­fe­riti. Ca se pot da mai multi, noi putem cheltui oricit si capacitatea sistemului me­dical de a cheltui nu cred ca poate fi atinsa. Nici celor mai bogate tari din lume nu le ajung banii pentru tra­t­amentele medicale pentru ca fiecare sistem medical se va dezvolta si mai mult, si mai mult, inghitind tot mai multi bani. La acest moment se da o su­ma in care noi incercam se ne in­ca­dram. Dar nu este indeajuns. Cit isi poa­te permite o tara in care 4 milioa­ne platesc asigurari de sanatate sa a­si­gure sanatatea pentru 20 de milioane? Da­ca 4 milioane platesc si 20 de mi­lioane consuma, cine da restul de bani?
    Nu poti sa ii spui unui om inteligent ca ii faci chimioterapie ca sa te afli in treaba
    Cum reactioneaza pa­cien­­tii cind stiu ca vor fi operati de rezidenti?
    Pacientii semneaza un consimtamint prin care eu am dreptul sa imi aleg o echipa cu care lucrez, si a carei pregatire se face sub indruma­rea si raspunderea mea. Rezidentii fac anumite gesturi la inceput impreu­na cu noi. Asa se invata, altfel am termina invatamintul medical, si daca re­zidentii nu pot decit sa se uite, n-ar mai avea nici un sens invatamintul medical chirurgical.
    Cum ii invatati pe rezidenti sa le comunice pacientilor diag­nosticul?
    Acestea sint chestiuni care nu se pot explica, se invata in viata. De cite ori ii explic situatia unui pa­cient, rezidentii sint linga mine si vad felul in care vorbesc. Trebuie sa fii ca­pabil sa intelegi cum va reactiona un pacient si sa iti adaptezi modul in care discuti cu el in functie de tipul lui de raspuns psihologic. Nu abor­dam toti pacientii la fel. Asta este o prob­lema care nu se poate scrie sau explica prin cuvinte. Si sint oameni care comunica prost. Sint medici care comunica prost cu pacientii, dar asta nu inseamna ca nu sint chirurgi buni. Dar pot avea dificultati in relatia cu bolnavul din cauza unei comunicari deficitare. A invata cum sa vorbesti cu un alt om este o arta, nu oricine es­te un orator. Eu nu sint.  Totdeauna le ex­plicam alternativele, le aratam par­tea buna. N-are sens sa-i spui unui pa­cient ca totul este dezastruos si ca pot aparea complicatii. sansa acelui pa­cient este sa fie vindecat, dar exista si o nesansa sa faca o metastaza. Nu poti sa ii spui unui om inteligent, care in­telege, ca ii faci chimioterapie ca sa te afli in treaba. Exista alternative tera­peutice, incercam sa ii dam si o sansa ca sa il echilibram psihologic.
    In prezent, in spitalele din Ro­mania lucreaza aproximativ 14.000 de rezidenti, cu un salariu, de aproximatv 800 de lei. Cum poa­te fi solutionata problema migrarii acestora in tari precum Germania, Anglia sau inspre Europa de Vest, unde salariile incep de la 2000 de euro?
    Cu suma aceea rezidentii nu se pot descurca, nu pot locui intr-o gazda sau intr-un camin, iar daca au si un copil este imposibil sa traiasca. Pe de alta parte, sistemul de sanatate ro­mâ­nesc, in ultimii 15 ani de zile, a o­fe­rit foarte putine locuri specialistilor in anumite domenii. Ei pleaca si da­to­ri­ta dificultatilor de practica a medici­nei in Romania, uitati-va la modul in care se iau posturile la rezidentiat. Se iau primele, cele la care se poate ple­ca din tara, practici care sint cautate si foar­te bine platite cum ar fi terapia in­tensiva sau oftalmologia, meserii ca­re se gasesc usor in Europa si sint dis­­cipline la care se poate face usor o practica privata si de pe urma carora se poate cistiga altfel decit in siste­mul sanitar in care nu se plateste bine. Nu poti sa-i ceri unui doctor sa fie per­manent prezent, sa vina la orice o­ra la un pacient si sa fie platit mult mai prost decit ar trebui. Daca Ro­ma­nia nu va face ceva in acest sens, va ajunge sa aiba niste spitale ultramo­derne in care nu se vor gasi oameni sa lucreze.
    Si ce masuri ar trebui lua­te?
    Trebuie luata o decizie ra­pid­a de a creste salariile doctorilor, nu neaparat sa ajunga la nivelul Europei de Vest, dar sa fie competiti­ve, sa asigure o viata decenta. Ro­ma­nia a devenit deficitara major la medici. Daca nu se va gasi o solutie fi­nanciara pentru ca acesti doctori sa lu­creze in niste conditii decente, Ro­ma­nia va pierde in continuare me­dici. Ca spitalele din tara poate n-au a­celasi nivel de prestare a serviciilor me­dicale ca cele mai puternice spitale din Austria, spre exemplu, nu-i re­levant pentru omul de rind pentru ca el nu are alternative. Trebuie ca a­ces­tui om sa i se spuna ca poate bene­ficia de servicii.
    In 2012, si secretarul de stat al Ministerului Sanatatii, Raed Ara­fat, a apreciat ca un alt motiv pentru care medicii rezidenti aleg sa faca practica in alte tari este dat si de lipsa posibilitatilor autentice de a evolua in profesie.
    Nu pot sa neg chestiunea aceasta, in conditiile in care, intr-un spital in care au 100 de paturi se o­pereaza 20 de pacienti pe zi, daca ai numai trei rezidenti, ei vor munci de dimineata pina seara, dar vor avea o expunere mult mai mare si vor beneficia de o pregatire mult mai intensa.
    Daca aloci un numar mare de re­zidenti unui cadru care ii invata si care trebuie sa se imparta intre mai multi oameni, intr-adevar pregatirea este mai proasta, iar ei muncesc mult mai putin. Rezidentul, oriunde ar a­junge el, este un om care intra intr-o structura si in care lucreaza. El pres­teaza un serviciu si in acelasi timp invata de la cineva mai pregatit decit el si cu mai multa experienta. Cu sigu­ranta in orice tara din lume, ca si in Romania, vom gasi locuri in care trea­ba se face mai bine sau mai prost. Dar conteaza si cu cine lucrezi, daca ai un rezident care este foarte bun si foarte interesat, vei lucra altfel si tu cu el.
    Daca locuiesti si inveti intr-un singur mediu, n-ai nici o sansa sa te dezvolti
    Ati participat in perioada 1991-2007 la cursuri de pregatire pro­fesionala in tari precum Ca­na­da, Anglia, Austria sau Italia. Ce di­ferente ati sesizat intre cursurile de acolo si cele din Romania?
    Nu e deosebire majora intre ceea ce facem noi si ei, ca organi­zare, conteaza ce putere financiara au universitatile respective, ca sa a­duci niste oameni care sint nume in­ter­nationale. Ei isi pot permite financiar sa aduca primele zece nume din lu­me pe domeniul pe care se des­fa­soa­ra cursul respectiv. Un asemenea curs este foarte scump, taxa de parti­ci­pare poate ajunge si la 500 de euro de persoana, si revenind la salariul doctorului, din ce bani sa plateasca o asemenea taxa? Si intervine o problema, cartile sint scumpe, congresele sint foarte scumpe, vrem ca medicii nostri sa fie pregatiti, dar ce acces le oferim? Acces la literatura stiintifica exista in universitati prin programele ANELIS, dar pina acum nu exista. Romania a fost intepenita din ’65 pina in ’90, n-am avut acces la multe informatii din afara, nu puteai sa vezi ce face altcineva. Oamenii din tarile Europei de Vest, spre exemplu, au avut o alta deschidere, au alt mod de-a face training-uri. Experienta multipla este importanta, mai ales in mediul academic. Daca locuiesti si inveti in­tr-un singur mediu, n-ai nici o sansa sa te dezvolti, nu vei ajunge decit sa repeti ce au facut inaintasii sau profesorii tai. Daca poti sa aduci ceva nou, trebuie sa circuli. Este o cerinta o­bl­i­ga­torie in toate mediile academice in­ternationale, daca noi nu incercam sa gasim finantare pentru asta, sa trimi­tem oamenii sa vada si altceva n-au nici o sansa.
    Mi-e greu sa cred ca se pot coordona cu usurinta mai mult de opt doctoranzi
    In Legea Educatiei Na­tio­nale (LEN) 1/2011 se mentiona ca un conducator de doctorat poate in­druma simultan opt doctoranzi, in­sa prin Ordonanta de Urgenta  (OUG) 92/2012 s-a stabilit ca numarul li­mi­ta de doctoranzi sa fie propus de Senatul Universitatii.
    Universitatea de Me­di­ci­na si Farmacie „Gr. T. Popa” din Iasi (UMF) nu a aprobat aceasta de­ci­zie pentru ca Senatul nici n-a luat in discutie cresterea numarului de doc­toranzi. La UMF, numarul ma­xim de doctoranzi indrumati simultan de un conducator este opt.
    Este acesta un numar op­tim?
    Mi-e greu sa cred ca se pot coordona cu usurinta mai mult de opt doc­toranzi. Este adevarat ca numarul de indrumatori de doctoranzi la mo­men­tul actual este foarte mic, fiindca sis­temul de acreditare a in­dru­ma­to­ri­lor s-a schimbat si este putin mai com­plicat, iar multi dintre acestia au iesit la pensie. Cred ca de asta s-a propus cres­terea numarului de doctoranzi pen­tru un indrumator. In anumite si­tua­tii, cind este o persoana care are foarte multe proiecte de cercetare, spre exemplu, s-ar putea sa-i poata in­druma, dar exista in UMF un curent im­portant care nu doreste cresterea a­ces­tui numar. S-a complicat putin sistemul si exista o proportie mare de profesori universitari care nu au a­ceasta abilitare si nici nu sint foarte en­tuziasmati sa o faca pentu ca este un efort important, indrumarea doctoranzilor nu este simpla.
    O alta modificare adusa LEN prin OUG 92/2012, prevede ca Senatul universitar stabileste daca profesorii de peste 65 de ani isi pot continua cariera didactica si da­ca rectorul poate ramine in func­tie si candida pentru un nou mandat, inclusiv dupa virsta de pensio­nare. Considerati aceasta reglementare be­nefica?
    UMF a stabilit aceasta virsta de pensionare si criteriile selective de prelungire a activitatii unui cadru di­dactic cu multi ani inainte. Dar u­ni­versitatea a fost foarte restrictiva, a­dica noi am preferat sa pastram virs­ta de pensionare la 65 de ani, nu credem ca o prelungire este o masura care ar trebui aplicata extrem de frec­vent. Beneficiul trebuie sa fie al univer­sitatii, adica incercam sa cream pentru institutie un avantaj. Sint niste punctaje care se fac, spre exempu, in functie de numarul de lucrari publicate. In esenta, teoretic vrei sa prelungesti activitatea unei persoane ca­re este extrem de activa stiintific, cres­te foarte mult vizibilitatea universi­ta­tii, este un om care are o prezenta in­ternationala puternica, vine cu gran­turi de cercetare. Noi nu in­cer­cam sa men­tinem neaparat pe toata lu­mea pina la 70-80 de ani, este o pro­cedura pentru o persoana care a­duce beneficii universitatii.
    De asemenea, aceeasi or­donanta inlatura necesitatea obtinerii atestatului pentru ca un ca­dru didactic sa primeasca titlul de profesor universitar. Ce efecte a a­vut introducerea acelei reglemen­tari prin LEN 1/2011?
    Acea procedura era un criteriu usor anormal. Riscam ca in doi, trei sau cinci ani de zile sa avem un sistem academic fara conferentiari si profesori universitari. Nu este un sistem care exista in toate tarile eu­ro­pe­ne. Este o chestiune pe care un minis­tru al invatamintului a introdus-o in plus pentru a cerne mai mult cine ajunge conferentiar si profesor. Scoa­te­rea acestui criteriu este, dupa pa­r­e­rea mea un lucru bun. S-au oprit pro­movarile citiva ani de zile, nor­mele n-au fost clare si timp de trei ani n-a fost nici un concurs de abilitare. In momentul in care faci o chestie noua, si opresti totul, nu cred ca e un lucru bun, mai ales ca a coincis cu iesirile la pensie obligatorii. S-a pensionat o generatie de profesori si conferentiari universitari, si ceea ce s-a realizat a fost o depopulare a universi­tatilor la nivel de virf. Cred ca in­ten­tia a fost buna, nu cred ca a fost una de a distruge, dar efectul pe termen scurt aces­ta a fost.
    In Regulamentul de organizare si functionare a Senatului universitatii este specificat ca intre presedintele Senatului si rector nu exista raporturi de subordonare, ci de colaborare. insa in situatia in ca­re apar pareri divergente, cine are cuvintul final?
    Din acest punct de vedere, consider ca legea e proasta pentru ca apare o structura bicefalica care poate crea, la un moment dat, niste disfunctionalitati. Presedintele Sena­tu­lui este o institutie nu neaparat semnificativa, este Senatul in spatele lui si daca apar divergente apar intre Se­nat si rector. Legislativ Senatul ho­ta­ras­te, iar administrativ rectorul este suveran. Din punct de vedere func­tio­nal, o neconcordanta de pareri intre rector si Senat poate produce blocaje greu de prevazut. Ar trebui schimbata le­gea invatamintului care prevede aceasta structura si indeplinirile Se­na­tului. Nu putem trece dincolo de lege si sa cream o Carta prin care Senatul are altceva de facut, dar atita timp cit legea nu ne da voie, lucram in aceasta structura legislativa si in­cer­cam sa pastram un echilibru si sa dis­cutam orice probleme. Trebuie sa existe un schimb de pareri astfel incit lucrurile sa se amortizeze inainte de a fi necesara luarea unei decizii care sa creeze o prapastie intre noi.
    Vrem ca Iasul sa perceapa Universitatea ca fiind a lui
    Comisia Europeana a i­nitiat o noua procedura de ierarhizare internationala a universitatilor, U-Multirank. Printre criterii­le de evaluare sint luate in conside­rare si „aranjamentele regionale” ale institutiilor de invatamint superior. Care sint strategiile prin care UMF devine parte integranta a so­cietatii?
    De exemplu, sintem implicati in relatii contractuale de cercetare cu multe alte structuri din zona noastra, inclusiv cu industriile de me­icamente si sintem centrul de coor­do­nare a medicinei din zona Mol­do­vei. De asemenea, a avut loc des­chi­de­rea anului universitar. Au fost spec­tacole de balet, de opera, in afara u­ni­ver­si­tatii, in aer liber. Ne-am dorit ca aceste activitati sa fie ceva pentru ieseni si vrem ca Iasul sa perceapa universitatea ca fiind a lui.
    Actvitatile initiate de asociatiile studentesti contribuie si ele la implicarea sociala?
     Desigur, este o implicare sociala in diverse proiecte. Ei lucrea­za cu copiii, lucreaza in orfelinate, in case de batrini. Acestea au un impact u­sor mai mic pentru ca sint mai putin finantate si n-au aceeasi putere, dar la nivel local exista un impact. Im­pli­cin­du-se in aceste proiecte caritabile, ei arata ca se poate face ceva. Daca pe un om il convingi ca medicii acestia sint buni, e un pas inainte, este un fo­los pentru toata lumea.
    Medicii chirurgi din Romania sint cautati si recunoscuti in strainatate. Sint ei mai bine pregatiti sau exista o lipsa mare de chi­rurgi astfel ca integrarea lor pe pia­ta europeana devine necesara?
    Sint amindoua lucrurile. Pe de o parte, medicii pe care noi ii producem sint medici care au un nivel de pregatire competitiv cu ceea ce este in Europa. Geniile nu le produ­cem noi, geniile exista. Noi in­cer­cam in sistemul de invatamint sa ajungem la un anumit nivel de pre­ga­ti­re. Pe de alta parte, exista o lipsa a­cu­ta de doctori in sistemul medical eu­ropean. Este o lipsa mare de a­nes­te­zisti, de chirurgi si asa mai departe. Ce­ea ce este important este ca oa­me­nii nostri, de toate nivelurile, cind plea­ca in afara intra intr-un sistem normal, in care doctorul nu este vazut ca un criminal, este binevenit intr-o comunitate si atunci oamenii se simt bine. Sint platiti bine, sint acceptati in societate si au un statut normal. Ca ei sint si buni, da! scoala romaneasca creeaza medici de multi ani de zile, nu numai pentru Romania. Noi cre­am doctori buni, iar dupa ce termina Medicina incepe rafinarea. Nu sin­tem noi cel mai bun sistem de creare de chirurgi din Europa, dar chirurgii din Romania sint acceptati si bine­veniti in tarile europene, unde se descurca bine.