Muzica pentru film incalzeste sufletul spectatorului, avand darul de a de a schimba sensul intamplarilor cutremuratoare petrecute in lagarele celui de-al doilea razboi mondial, de a da un aer jovial intamplarilor, de a muta accentul de pe tragicul contextului pe jocul construit de parinte ca un clopot protector pentru copilul sau, asa cum se intampla, in alt context, si in poezia “De-a v-ati-ascuns” a lui Tudor Arghezi. Jocul este modalitatea de filtrare a realitatii prin care copiii sunt feriti de efectele traumatizante ale unor evenimente tragice sau violente.

Cateva pareri despre muzica pentru film au ramas de la recenta vizita a lui Nicola Piovani in Romania, din octombrie 2010, un interviu realizat de Marius Constantinescu: “[...]Teatrul inseamna reprezentare, filmul e reproducere. Ai tendinta de a crede cu adevarat in ceea ce se intimpla. Cinematograful are aceasta matrice puternica pentru componentele ei – regie, costume, decoruri, joc actoricesc –, dar nu si pentru muzica. Muzica este elementul ireal. Daca se aude avionul pe deasupra lui John Wayne, nu e in regula, dar daca se aud opt violoncele, patru instrumente de coarde, doua viori, totul e bine. Nimeni nu se intreaba de unde vine aceasta muzica. Muzica nu vine din interiorul ecranului, ci din spate, parca din proiectie. Muzica face parte din ochiul si din urechea celui care filmeaza. Tocmai de aceea e bine ca muzica sa intre in virful picioarelor. Daca spectatorul nu isi da seama de la bun inceput ca muzica a intrat, e mult mai bine. Asa se va putea concentra pe partea inconstienta, pe ce nu spun sau nu fac personajele. [...]”

Suita “La vita e bella” compusa de Nicola Piovani si care cuprinde 3 piese (Abbiamo vinto, Buongiorno principesa si tangoul cu acelasi titlu ca si filmul) de pe coloana sonora a peliculei: