Legenda spune ca atunci, la inceputurile istoriei, regii traci, stapanitorii Lanii de Aur din cantecele orbului Homer, domnitori si peste lumea dunareana, erau uniti intre ei de un juramant tainic. O lege a tacerii invelea acest juramant pentru ca dusmanii sa nu stie ca ei isi aparau impreuna pamanturile si comorile. Vorbele vechi spun ca, de fapt, triburile tracice de pe teritoriul Romaniei erau intr-un fel unite prin infratirea regala a conducatorilor, cu mult inainte de marele Burebista. Cei alesi, initiati in «Taina Juramantului» Tracii purtau ca semn de recunoastere coifuri de aur sau de argint gravate cu semne anume, numai de ei intelese si stiute. Dar asta ar insemna o rasturnare aproape totala a ceea ce se cunoaste! Sa fi fost spatiul romanesc leaganul unei culturi extraordinare, si asta cu 3.000 de ani inainte de Hristos? O civilizatie avansata, uluitoare, despre care nu se stie inca nimic? Marii regi traci, cu nume uitate prin locurile in care s-a nascut istoria, sa fi fost uniti si prin legaturi de sange? Sa fi existat, poate, o dinastie tracogeta al carei mister nu s-a gandit inca nimeni sa-l dezlege? Iar coifurile din aur sa fi fost intr-adevar semnul primei regalitati din arcul carpatodanubiano-pontic? Cat e legenda aici si cat e adevar? Sa existe oare, ca si in cazul uluitoarei povesti a Troiei lui Schillemann, un sambure de adevar? Am enumerat doar cateva dintre teoriile si intrebarile care nu exista in niciun manual de istorie. Putini stiu insa ca, in Romania, au fost aduse la lumina cateva tezaure ce ar putea contine un raspuns. Au fost descoperite, pe rand, nu mai putin de cinci coifuri tracice, lucrate integral din aur sau argint, care contin, absolut straniu, aceleasi motive si au aproape aceleasi insemne incrustate pe ele. Coifurile din aur au fost gasite la sute de kilometri distanta unul de altul, in locuri diferite, dar toate dateaza din aceeasi epoca predacica si au asemanari uluitoare. Primul, cel mai cunoscut dintre ele, coiful de la Peretu, apoi cel din mormantul de la Cotofenesti, inca unul descoperit la Cucuteni, langa Iasi, cel de la Agighiol, dezgropat tot dintr-un mormant regal si ultimul, cel mai enigmatic dintre toate, coiful gasit nu se stie exact cum, pe malul Dunarii, langa Portile de Fier. Acesta a si disparut in mod misterios din tara, pentru a reaparea tocmai peste Ocean, intr-unul dintre cele mai mari muzee ale lumii. Cinci coifuri din metal nobil care seamana ca si cum ar fi fost faurite de aceeasi mana, desi acest lucru este imposibil. Sa fie ele semne ale legaturilor unei civilizatii uluitoare si asupra careia nimeni nu s-a straduit sa se aplece cu destul de multa osardie, exact cum par sa fie si misterioasele cranii din cristal descoperite in sapte parti ale Terrei?

Cavalerii purtatori de coifuri de aur au trait si au locuit chiar aici, pe locurile unde noi astazi mergem in viteza cu masina sau trenul, unde construim blocuri si sosele, pe unde ne atintim privirea in gol, fara sa vedem nimic altceva decat camp, dealuri sau iarba. Apoi, cineva baga din intamplare plugul mai adanc in pamant si deodata ies la iveala comori, campurile se umplu de vechi sate tracice, dealurile de cetati si iarba e roasa de animale fantastice cu pene si solzi. Trei dintre cele cinci coifuri au fost descoperite intamplator de tarani: Iasi, Prahova si Teleorman. Despre cel de la Tulcea, descoperit in 1930, se stie ca era intr-un mormant asemanator celui din Teleorman, in care capetenia a avut alaturi nu doar caii si carul, dar si sotia. Cel mai putin se stie despre descoperirea coifului de la Portile de Fier: a aparut pur si simplu, prin 1913. Coiful din argint aurit este aproape necunoscut in Romania, fotografia lui fiind publicata, pentru prima data, abia in 1963. In 1969, el va fi incadrat de marele istoric si arheolog Dumitru Berciu, in celebrul sau studiu despre arta traco-getica. Ce se stie cu siguranta este ca imediat ce a fost descoperit a fost scos din tara. Asa a ajuns in Colectia Trau din Viena, si de acolo in America. Acum se afla la Metropolitan Museum din New York...