Fragmente | |
(Viață) |
A alunecat repede saptamana. Cu gheata, schiuri, supraincalzire, oboseala, frig. |
Si nu stiu unde s-a dus. Am vazut munti, copile. Si zapada. Multa, alba, cernuta, moale, rece. Am alunecat cum aluneca pixul asta pe foaie, m-am invartit, am cazut, am tusit si m-am ridicat.
Sa nu te superi daca-ti spun ca am uitat de tine, dar era totul atat de alb incat nu am mai vazut sau auzit nimic. Doar inima ma mai lovea in intuneric din cand in cand, sa ma aduca spre un punct fix. Apoi am adormit. Greu ca o piatra, inabusitor ca o patura de lana. Nu mai intreba, stii bine ca am visat. Si aici voiam sa ajung. Sa-ti povestesc tie, copilule, despre ceva ce credeam ca uitasem demult, de pe vremea celuilalt stapanitor, cand tu erai inca un prunc si nu cunosteai alunecarile oblice. Se facea ca in fiecare zi era un curcubeu si...dar asta e din alta poveste.
Acum visasem priviri de barbat doritor, lenes, care se incapataneaza sa nu-si recunoasca simplul fapt ca te vrea. Care adoarme cu tine pe piept si sforaie ca un imparat de galaxie. Pe care l-ai dori sa-ti spuna ca te doreste, asa cum nu ai mai auzit demult, sa-ti dea parul intr-o parte si sa te sarute pe umeri si pe spate. Si mai departe, copilule, nu-mi amintesc. Miroase a portocala. Nu in vis, acolo mirosea doar a cuvinte inabusite de priviri tipatoare. De ce iti povestesc tie asta,copilule? Pentru ca mi-e teama ca o sa uit. Ca va veni iar albul si-o sa mi te stearga din minte, si-o sa fie iar o pace fortata de-un ritm halucinant. Un, doi... Sau, mai rau, vine Rosul sau Negrul cu impact de groaza si bezna. Si-atunci o sa auzim zburand cuvinte precum Datorie, Om, Libertate, Lupta, Pace, Tinte, Planuri, Foamete. Prietenie, Sensibilitate? Astea vor fi povesti dintr-un cuvant numit Copilarie, dar al carui sens il vom fi uitat deja demult. Si-apoi, copile, cine sa-si mai aminteasca atunci de mangaieri, de priviri, dorinte, degete rasfirate pe pielea ta bronzata? Cine sa te mai arunce pe-un asternut, alintandu-te ca pe-o felina neimblanzita? Astea sunt taine ce vor fi povestite cu stangacie de batranii de maine pruncilor de azi, care ii vor privi cum o priveam si eu pe bunica: ce absurditati invechite!
Azi e lumea conexiunilor, schimbarilor, retelelor, jocurilor, a hainelor de firma si-a partidelor de carti, de sex, a aromelor de “barbecue” pe chipsuri, de capsuni pe prezervative si-a cardurilor de credit. Azi au uitat sa mai fie copii, azi se nasc numai batrani, injositi de-un Sistem disfunctional, care te face sa te simti urat si apoi iti vinde creme de infrumusetare. Cerere si oferta. Crearea de nevoi false. Si printre toate astea, printre orgolii si branduri, complexe si strategii ale succesului, operatii estetice, stiluri si alte asemenea embleme de turma, mi-e teama sa nu te pierd. A devenit penibil si vetust sa te plangi, sa fii afectat, cand integratii rad de apocaliptici, iar acestia din urma nu sunt in stare sa explice ceea ce neaga. Cand suntem mai prosti ca acum 2000 de ani, cu tot progresul nostru tehnic si regresul uman. Cand poti sa ajungi in al 11-lea cer cu o pastila..?! …Si alte asemenea, mi-ai spune. Da, stiu in ce lume traim, dar nu mai ocoli subiectul. Imi povesteai mirata despre saptamana asta, despre rasetele de azi, despre sacii de alerta ce si-au gasit un scop. Despre acum, o camera inghesuita, cu intimitatea vanduta in portii mici.
Inceteaza, copile! Sa hohotim mainele…. .
| |
|
|