| Liviu Brătescu: Cred că sunt diferite forme în care poti să îți manifești patriotismul |  |
| (Istorie) |
Ati facut Facultatea de Istorie la Cuza. Cum a fost studentia in perioada dumneavoastra si cum arata batrana Cuza atunci?
Cred ca era in cautarea unui drum ca institutie. |
E adevarat, eu nu am prins foarte mult din agitatia anului 90, cand stiu ca s-au produs o serie de tulburari la nivelul corpului profesoral, in sensul ca exista un numar de profesori contestat de catre studenti. Eu am intrat la facultate in 1993. Deci lucrurile in privinta relatiilor dintre profesori si studenti se mai echilibrasera. Cel putin nu mai existau contestatii la adresa profesorilor, legate de activitatea lor din trecut, pentru ca, fiind vorba de o facultate de istorie, existau profesori care avusesera diferite functii inainte. Eu nu mai prinsesem decat un singur profesor care a avut functii in structura veche de conducere a Universitatii, dar care, fiind o persoana foarte vocala, nu avea cum sa starneasca antipatii din partea studentilor. Anii 92 – 93 au fost, in acelasi timp, anii unor proteste foarte importante sociale in Romania, unor mitinguri legate de incercari ale guvernului de atunci. De pilda una era legata de introducerea taxelor pentru prestantele actuale si stiu ca a fost o greva foarte puternica. Nu a avut un rezultat dorit de noi, dar a durat vreo trei saptamani si, daca in privinta celorlalte facultati existau niste presiuni asupra studentilor pentru a veni la scoala, in privinta noastra nu. M-am simtit liber in Facultatea de Istorie. Mi-am ales inca din anul II directia spre care vroiam sa pornesc. M-am ocupat de Istoria Moderna inca din anul II.
Ati fost sef de an?
Am luat al saselea la facultate. Cred ca a fost o concurenta de vreo 4 si ceva pe loc si eu am fost al saselea la admitere. Nu, n-am fost sef de grupa.
Invatati mult?
Anul I a fost foarte greu. Erau lucruri pe care nu le intelegeam. In anul I se facea Istoria Antica si nu era tocmai perioada care sa imi placa mie. Daca as face un raport, cred ca in anul I am muncit cel mai mult si cu toate acestea, per total, in anul I au fost notele cele mai mici. Mi-a fost destul de greu, plecat de acasa, de la parinti sa ma adaptez la viata de camin.
Ati stat la camin.
Da. In T17 in primul an. Mecca i se spunea. In T14 in anul II si dupa aceea in Targusor. A fost o perioada dificila. Singur la parinti aveam camera mea, faceam ce vroiam eu. Am avut niste parinti care mi-au acordat libertatea necesara, eu fiind asa o fire mai anarhica. Numai ca, ajungand in camin a aparut o problema. Trebuia sa impart o suprafata nu foarte mare cu inca vreo 4 oameni. Deci eram 5. Intai am stat chiar 6 in camera. Ceea ce este frumos e ca si astazi am ramas prieten în continuare cu toti, cel putin eu. S-au mai creat anumite pozitionari de-a lungul timpului, dar eu personal am o relatie deosebita cu toti.
Va amintiti o intamplare anume din camin, o intamplare haioasa?
Intamplari haioase erau cand noi, cei de la istorie, vroiam sa ne apucam de invatat si colegii de la Politehnica faceau bairamuri. Intamplari interesante erau cand ieseam la marile mitinguri, ca atunci echipa nationala a Romaniei avea performante deosebite. Restante n-am avut, slava Domnului, chiar n-am avut nicio restanta. Se intampla sa fie sesiune iar noi sa stam pana pe la vreo 4 jumatate pe strazi sarbatorind victoria echipei Romaniei si a doua zi de dimineata sa avem examen scris. Ne gandeam cu teama, daca o sa fie si oralul in aceeasi zi, pentru ca glasurile celor mai multi dintre noi erau serios afectate si nu stiam cum vom dialoga cu profesorii. La o facultate cum e cea de Istorie examenele orale conteaza destul de mult si mi se pare absolut obligatoriu asta. A fost interesant.
Ce faceati de Ziua Nationala a romanilor cand erati student? Mergeati la Alba Iulia?
La Alba Iulia am fost ca student intr-o calatorie de studiu. In primii doi ani guvernul de atunci sponsoriza intr-un fel deplasarile de studiu in strainatate, dupa care a venit o masura si a suspendat aceasta calatorie, interesanta, de altfel, pentru ca aveai ocazia sa iti cunosti colegii. Cel putin excursia din anul II a fost una inedita pentru ca impreuna cu acesti prieteni ai mei, am vrut sa manifestam asa o stare de protest si, dincolo de tinutele noastre, de blugi si geci de piele, ne-am pus si cercei.
Aveati si mesaje?
Da, ne-am spus Phoenix. Tot autocarul era innebunit pentru ca grupul nostru trebuia sa asculte Phoenix non-stop. Si The Doors. Acestea erau cele doua directii muzicale ale noastre sub care am evoluat in facultate – Phoenix si The Doors. Ne-am pus si cercei tot in continuarea aceleiasi stari de euforie.
Deci ati fost un rebel…
Da, in anul I si II am fost mai revolutionar.
Cand ati decis ca trebuie sa fiti cercetator?
Mie mi-a placut istoria inca din scoala generala. Dar asta nu inseamna ca aveam notele cele mai mari la istorie. Cel putin la liceu aveam un profesor foarte sever si chiar ciudat pe alocuri. Probabil mi s-a dezvoltat acelasi spirit anarhic, am zis ca vreau sa fiu un contra-model pentru acel profesor fiindca am crezut ca stilul foarte dur pe care il avea indeparteaza elevii de istorie, vazuta si asa ca o materie dura. Si am zis ca eu trebuie sa fiu altfel. Asta a fost motorul care m-a impins sa fiu profesor de istorie. Asta mi-am dorit. Nu ascund ca majoritatea colegilor mei (eu eram profil istorie – stiinte sociale, sunt romascan) de la Roman – Voda a dat la drept. Eu am zis ok, trebuie sa dau intai la istorie, sa fiu intai profesor de istorie si dupa aia sa dau la drept. Si profesorul nostru tot timpul spunea Nu face bine!... Uite ce tigari fumez eu! Carpati. Daca ai sa te faci profesor de istorie, Carpati ai sa fumezi si tu! Si eu am zis Nu! Profesor trebuie sa ma fac! Deci ideea a fost de profesor. Nu am stiu eu de cercetare. Asta a aparut un pic mai tarziu.
Cum ati resimtit momentul ‘89? Ce va mai amintiti de atunci?
Aveam 15 ani. Imi amintesc destule, dincolo de intoxicarile din decembrie ‘89, gen apa otravita. Mi-aduc aminte de 22 decembrie, la Roman, intr-un oras mic, de fobia asta de a cauta in portbagajele masinilor. Opream masinile pe strada si cautam in portbagaje sa depistam teroristii de care se vorbea la televizor. Oamenii saracii, speriati ca vedeau grupuri de nebuni in fata casei de cultura din Roman, puneau frana, deschideau portbagajul si aratau masina. Dupa reluarea cursurilor, existau clase mai mari foarte puternic contestatare la adresa profesorilor de liceu, dar Roman-Voda a fost un liceu care a tinut la imaginea sa, cel putin o perioada de timp si s-au echilibrat, s-au linistit intr-un fel lucrurile. Ce m-a surprins, a fost faptul ca tinerii au inceput sa reproduca naiv in discutiile noastre chestiuni despre partidele politice istorice, liberal si taranist, de care nu aveau cum sa afle decat de la parinti sau de la bunici. Si aveau foarte multi dintre ei o ura de-a dreptul nejustificata fata de liderii celor doua partide, oameni de 60 – 70 de ani. Si ii intrebam: Nu te supara, de unde stii tu chestiunea asta despre Corneliu Coposu? Bun, parintii tai, mai în varsta, au aflat anumite lucruri, dar tu, ca tanar, de unde stii? Eu, din pasiune pentru istorie, m-am dus inevitabil si din simpatii politice spre cele doua partide istorice. Stiu ca in anii ‘90 nu mi-erau mie sentimentele foarte clar edificate. Abia dupa aceea am si intrat in clasa a XII-a in PNL, de fapt in partidul Alianta Civica, care apoi a fuzionat cu PNL, fiind eu insumi coplesit de personalitatea lui Nicolae Manolescu. Imi placea stilul lui de a fi. Atata incordare ce era intre mine, care nu ezitam sa-mi manifest adversitatea fata de Ion Iliescu, si colegii mei cu care ma intelegeam de altfel bine, incat ajungeam sa comentam la fiecare discutie ce se intampla seara la televizor. In anii ‘90 – ‘91 era o fobie in a cumpara ziare, te speriai la un moment dat de cat de mari erau cozile la cumparat ziare. Ma vedeau prin chioscurile astea de ziare, stand la rand si parca ii vad pe unii cum veneau la geamul respectiv, bateau destul de zgomotos si strigau: Coposule! Campeanule! Niste oameni de 15 – 16 ani. Acuma, detasandu-ma, ma gandesc de unde atata ura la niste tineri dupa un moment ca asta, in care trebuia sa fim practic mai buni. Dupa revolutie, nu? Libertatea nu ne-a adus adus liniste, din pacate.
Pe tinerii de azi nu-i vedeti tot asa indoctrinati si usor naivi, fara sa cerceteze domeniul in care se implica?
Dar se mai implica in ceva tinerii? Mai exista vreun proiect al tinerilor? Nu cred. E mai multa rezerva acum in privinta asta, a implicarii politice. Nu cred ca mai intereseaza pe tineri politica. Nici atunci colegii mei nu au urmat calea unui partid politic sau altul. Sunt singurul care a apucat si calea unei formatiuni politice. Dar repet era vorba de o ura pe care nu o inteleg acumulata si manifestata atunci, dupa ‘90.
_______________________________________________________________
Eu cred ca noi gresim pentru ca traim in aceste doua extreme: ori suntem foarte zgomotosi in afirmarea identitatii noastre nationale, dar uneori e un zgomot care se apropie de extremism sau de agresivitate, in sens larg, fata de ceilalti, alteori cred ca ne ascundem prea tare si prea repede in cochilia proprie.
_______________________________________________________________
Ati regretat vreodata orientarea politica?
Nu si oricum nu aveam unde sa ma duc in alta parte. Comuna parintilor mei se numeste astazi Ion Creanga. Se chema I. C. Bratianu si, foarte interesant este ca n-am stiut asta nici de la bunici, nici de la parinti, eu fiind totusi un pasionat de istorie. Am aflat cum s-a chemat aceasta comuna dupa ‘89. Cred ca in subconstientul meu si asta a contribuit foarte mult. Cand am vazut toata tulburarea comunista, afland de numele comunei, m-am simtit mandru.
Dincolo de partea teoretica, v-ar fi placut sa intrati in istorie?
M-as bucura ca la un moment dat sa isi mai aduca aminte unul sau altul de mine, in sensul ca asta am facut datorita unei discutii cu Liviu, ca urmare a unui sfat dat de Liviu, dovedind ca un om sau altul nu a uitat ca i-am intins o mana de ajutor.
Stiu ca ati studiat si tema Romanii in relatiile internationale. Revenind la momentul acesta, cum va simtiti dumneavoastra ca roman, acum, in contextul actual? Va este teama, va este rusine ca sunteti roman, va sperie gandul ca sunteti roman, aveti speranta progresului?
Rusine nu mi-a fost si nu-mi este nici acum. Nu, pentru ca sunt sigur ca avem destule lucruri pe care sa le putem prezenta. Eu cred ca noi gresim pentru ca traim in aceste doua extreme: ori suntem foarte zgomotosi in afirmarea identitatii noastre nationale, dar uneori e un zgomot care se apropie de extremism sau de agresivitate, in sens larg, fata de ceilalti, alteori cred ca ne ascundem prea tare si prea repede in cochilia proprie.
Care e ideologia dumneavoastra personala, de viata?
Eu am o definitie pe care am vazut-o undeva prin ...
Cea de pe blog?
Da, ma regasesc foarte tare in definitia aia a lui Raoul Girardet: patriot prin fidelitate, liberal prin ratiune si anarhist prin temperament. Cred ca asta am ramas in continuare, dar ma gandeam si la o alta forma de definitie data de Eminescu de data asta, care spunea ca patriotismul este o chestiune care se manifesta mai mult prin ratiune si prin inima. Cred ca facem prea mult tapaj uneori pe chestiunea asta a nationalismului.
_______________________________________________________________
Cred ca sunt diferite forme in care poti sa iti manifesti patriotismul, prin fidelitatea fata de istorie, prin fidelitatea fata de locul in care te-ai nascut, prin raportarea pe care o ai la proprii stramosi.
_______________________________________________________________
Credeti ca nu stim sa fim patrioti?
Cred ca sunt diferite forme in care poti sa iti manifesti patriotismul, prin fidelitatea fata de istorie, prin fidelitatea fata de locul in care te-ai nascut, prin raportarea pe care o ai la proprii stramosi. Noi proiectam simboluri nationale, dar, ceea ce am descoperit tot avand contacte la un moment dat in zona Transilvaniei si Ardealului, este ca acolo exista o atentie foarte mare acordata istoriei comunitatilor locale si cred ca ar fi extraordinar daca patriotismul asta de care tot vorbim ar incepe cu asa ceva. Adica o mai mare atentie acordata urbei locale, istoriei locale, inaintasilor din zona. In anii 2003- 2006 mergeam cu Liga Pro – Europa. Sunt membru al Ligii Pro – Europa. Mergand prin Transilvania, intram intr-o comunitate, in care, pe parcursul unei saptamani, nu se intampla sa nu se sarbatoreasca ceva. Lumea ar putea intreba E numai sarbatoare? Nu, organizatorii aveau grija sa sarbatoreasca un fost primar, un fost deputat, un fost prefect. Deci exista o afectivitate foarte serioasa fata de reprezentantii de-a lungul timpului ai comunitatii respective.
Tot pe blog criticati iadul improvizat de romani cand tragedia e de fapt in Japonia. De unde credeti ca ne vine noua panica asta falsa?
Am impresia ca avem o spaima nesfarsita, existentiala.
E o teorie a drobului de sare pana la urma?
Si asta, dar cred ca ne-am si obisnuit asa sa ne plangem.
Dumneavoastra va plangeti, in general?
Nu, cred ca am alt obicei. Vorbesc tuturor despre problemele mele, dar nu neaparat in sensul de a ma plange, de a ma autovictimiza. Incerc sa povestesc tot.
Sunteti intransigent cand vine vorba de exagerarile celor din jur, cand ceilalti devin panicati pe motive nejustificate?
Da, cred ca sunt destul de rau in chestia asta. Am senzatia ca ne-am obisnuit sa ne plangem prea mult fara sa facem ceva cu viata proprie.
Va enerveaza banalitatea sau plafonarea?
Ma enerveaza pentru ca eu am tras tot timpul de mine si tot timpul m-am comparat cu cei care au mai multe realizari decat mine si nu m-am gandit cu invidie.
Sunteti director al ateneului. Care este legatura dintre istorie si teatru?
Eu incerc sa fac si istorie si teatru. Ma regasesc si imi place foarte mult ce fac aici. Imi place teatrul. Sunt un om care a mers la teatru. Acum imi place si faptul ca mai cunosc si din culisele spectacolelor. In prima zi cand am intrat in acest birou, dupa ce fostul director Andries (n.a. Petrica Andries) mi-a prezentat ateneul si s-a retras cu mult respect, eu am ramas singur si m-am intrebat: Ok, si acum ce facem? Aveam o anumita perceptie si imagine asupra ceea ce trebuie sa fac eu, dar totusi ma simteam pe un teren alunecos.
Ati declarat undeva ca vreti sa le creati iesenilor motive sa mearga la teatru. Care este motivul dumneavoastra pentru care mergeti la teatru?
Pentru ca teatrul ne pune in fata o oglinda de fiecare data. Depinde si de piesa, dar cred ca iti ofera posibilitatea unei oglinzi, o oglinda care te obliga sa reflectezi dupa ce te ridici de pe scaunul de teatru. Cred ca are si un rol ...
De judecator?
Nu, teatrul are menirea de a te cauteriza intr-un fel sau altul, de a te curata.
V-ati regasit pana acum in vreo piesa?
Cred ca in Desteptarea primaverii, a lui Nucu Ionescu. Sunt cateva secvente acolo care ma definesc. Chiar si piesa care va avea premiera in seara asta, Examen de maturitate, a lui Ion Sapdaru, e o alta reflectare. Situatia aceasta de profesor agresat cum este aceea a doamnei profesoare de matematica din piesa, imi aminteste ca m-am confruntat si eu cu anumite neplaceri, cat am fost profesor la Roman, in invatamantul preuniversitar, 5 ani de zile.
Ce piesa de teatru cu tema istorica v-ar placea sa vedeti si n-ati vazut-o pana acuma?
Va marturisesc ca ma paste gandul sa pun in scena o piesa istorica la Ateneul Tatarasi, numai ca, exista aceasta retinere fata de istorie, din pacate. Dincolo de ce imi propun eu sa apara in scena trebuie sa ma gandesc si la posibilitati, la buget si la mai multe aspecte.
Credeti ca ar fi costisitor?
Cred ca da, cred ca mai costisitor decat isi poate permite in acest moment Ateneul Tatarasi cu bugetul pe care il avem.
_______________________________________________________________
Eu cred ca asta lipseste astazi Romaniei, lipseste un factor coagulant, lipseste un model, un model de om politic, dar si de intelectual si om de cultura in acelasi timp, care sa reuseasca sa coaguleze si sa creeze din nou sentimentul acesta de mandrie ca apartinem unui popor important cum a fost in 1881.
_______________________________________________________________
Daca ar fi sa va asumati un rol de teatru intr-o perioada istorica, in ce moment ati dori sa participati, sa fiti spectator?
Cred ca in 1881 si vorbesc de 1881 si pentru ca anul acesta se implinesc 130 de ani de la Proclamarea Regatului Romaniei. Anul acesta a fost un an important pentru Romania, in care statul roman a reusit sa dobandeasca, sa obtina o anumita aura, pentru ca trecerea la modificarea statutului juridic al Romaniei si transformarea in Regat au dat o anumita dimensiune si imagine Romaniei. Va spuneam de solidaritate. Eu cred ca asta lipseste astazi Romaniei, lipseste un factor coagulant, lipseste un model, un model de om politic, dar si de intelectual si om de cultura in acelasi timp, care sa reuseasca sa coaguleze si sa creeze din nou sentimentul acesta de mandrie ca apartinem unui popor important cum a fost in 1881.
Cum ar trebui sa arate modelul intelectualului?
Cu viziune. Si asta reprosez actualului guvern. Cu viziune si capabil sa creeze proiecte si sa adune oameni in jurul lui. Noi vorbim de unire, unirea de la 1859, de Independenta, de Proclamarea Regatului. Toate elementele astea au fost dintr-un proiect format pe la jumatatea secolului al XIX lea, de o generatie intelectuala cunoscuta sub denumirea de Generatia Pasoptista. Mergand la studii in strainatate a vazut un model institutional si chiar daca oamenii acestia nu si-au terminat studiile acolo pentru ca a inceput revolutia si trebuiau sa vina in tara sa vada ce se intampla cu miscarea unionista, le-a fost suficienta intr-un fel experienta contactului direct cu modelul cultural occidental, pentru a veni in tara cu un bogat bagaj de informatii. Atunci cand au ajuns in diferite functii si n-au mai putut sa dea vina pe turci, pe rusi, mai ales dupa 1859, cand statul a capatat o anumita autonomie, au reusit sa imprime un anumit ritm de modernizare statului roman. De ce? Pentru ca au avut modelul occidental, au avut suficiente cunostinte acumulate acolo si au avut un proiect.
Ce am pierdut de-a lungul istoriei?
S-a pierdut un moment in 1989, dupa Revolutie si s-a pierdut un moment si dupa intrarea Romaniei in UE. Eu am mai spus asta. O buna perioada de timp viata politica romanesca a fost conturata. Asta a fost in anii ‘90. Partidele de stanga au intrat in Internationala Socialista si atunci si-au mai modernizat un pic discursul si am intrat in UE. Insa ati mai auzit de vreo strategie a Romaniei in Parlamentul European sau ati vazut vreun scandal care sa fie creat de un deputat roman care incearca sa-si solidarizeze grupul ideologic din care face parte pentru o chestiune care sa aiba legatura cu Romania?
Purtati o revolta care are legatura cu pierderile noastre, a tuturor. Insa cartea Omul recent care va place foarte mult intreaba printr-un motto: Ce se pierde atunci cand ceva se castiga? Eu va intreb pe dumneavoastra ce a trebuit sa pierdeti pentru a castiga, la ce a trebuit sa renuntati pentru a castiga in alta parte?
La timpul liber, la viata personala destul, chiar foarte mult. Uneori la amici pentru stilul meu de a spune lucrurilor pe nume. Dar nu ma plang, nu ma simt un parasit. Sunt situatii mai sensibile pe care le depasesc fara sa ma plang de lipsa prietenilor. Oricum am renuntat la destule lucruri private.
V-a fost vreodata frica sa va pierdeti functia, sa pierdeti tot ce ati agonisit pe plan profesional?
Stiu ca cei care ocupa o anumita functie au imaginea aceasta: ce-au sa faca fara aceasta functie? Pentru ca in foarte multe cazuri nu exista o acoperire profesionala sau o reprezentare profesionala in afara functiei respective pentru persoana in cauza si atunci cand ajunge sa ocupe o anumita functie, apare o incrancenare si se evita faptul ca asta presupune un caracter limitat, o durata. Probabil ca daca ar exista aceasta viziune am putea vorbi si de ideea de demisie ca simbol al onoarei, ca element de onoare. Profesia mea e cea de istoric-cercetator. Eu provoc deruta uneori pentru ca le mai spun angajatilor formula cat am sa mai fiu eu director vreau sa se intample asta si atunci ei constientizeaza durata scurta a mandatului meu. Nu vreau sa ies la pensie de aici. E prima functie publica pe care am ocupat-o pana la varsta asta.
Cine e prietenul dumneavoastra, omul pe care il respectati?
Adrian Cioroianu. E un istoric cu care am o relatie de prietenie. Imi place sa cred asta si sper sa il aduc si aici la Iasi. Ne stim din 1997 si este un om pentru care am toata admiratia. Cred ca e reciproc. .
| |
Alex Cuza13:00 / 03.05.2011Da, îşi merită felicitările acest interviu, de ambele părţi. Interesant şi puţin neconvenţional. N-aş zice nu şi la alte interviuri de acest gen:D
Bravo, Liviu, super:) Vlad RUMEGA16:24 / 13.04.20112/2 În încheiere vreau să-l asigur că nu-l vom uita, personal sigur nu.
Toate cele bune, Vlad Vlad RUMEGA16:23 / 13.04.20111/2 Felicitări Adelina pentru interviu, l-am aşteptat şi a meritat. De fiecare dată mă surprinzi în cel mai plăcut mod.
Totodată felicitări şi d-lui Liviu pentru destăinuirile făcute, precum şi manierei de prezentare prin care mereu se face plăcut. |
|
|