| Ștefan Procopiu |  |
| (Știință) |
Ceausescu i-a recunoscut meritele. I-a daruit un Moskvitch, automobil de lux in acele vremuri. |
Cu masina la scara si onorat cu cele mai inalte distinctii, Procopiu a fost asezat pe piedestalul pe care il merita. Astazi, nici elevii care ar trebui sa il studieze conform programelor scolare nu stiu mare lucru despre el, isi aminteste despre viata alaturi de marele savant sotia sa centenara.
Sotia savantului Stefan Procopiu a implinit acum cateva zile 100 de ani. Putini au fost cei care si-au amintit sau care s-au gandit ca distinsa doamna ar putea trai inca la Iasi. In privinta marelui om de stiinta, uitarea e aproape completa, cel putin in directia “high life-ul” mioritic de stat, mai putin insa in lumea stiintifica. Aniversarea ar fi fost un bun prilej de rememorare a contributiilor savantului la dezvoltarea fizicii.
Din nestiinta sau poate indiferenta, n-a fost valorificata cu acest prilej traditionala reclama electorala ce o incumba, involuntar sau nu, un asemenea moment.
Doar primarul Gheorghe Nichita a trimis din partea municipalitatii un frumos buchet de flori. Au sosit in casa savantului cativa profesori de la Universitatea “Al. I. Cuza”, unde Procopiu a facut istorie in domeniul fizicii, dar si asa momentul a fost complet nemediatizat. Se stie ca marele om de stiinta este un reper intre personalitatile romanesti din toate timpurile. Academicianul Stefan Procopiu este cel care a calculat cu un an inaintea savantului Niels Bohr momentul magnetic al electronului, numit si “magnetonul”, ce avea sa poarte numele “Bohr - Procopiu”. Pentru ca mediul academic roman nu a popularizat la timp descoperirea, Premiul Nobel a fost luat de colegul si prietenul sau danez. De asemenea, a facut cunoscut la nivel mondial “efectul Procopiu” si “fenomenul Procopiu”, el fiind savantul european cu cele mai de vaza contributii in domeniul magnetismului pamantesc si autorul celor mai precise harti in domeniu.
Sotia sa, Rodica Procopiu, si-a amintit de perioada petrecuta cu cel care a ratat la mustata Nobelul, dar care a fost doi ani in comisia de atribuire, un fapt care inseamna, de fapt, o meritata pretuire internationala.
O placa memoriala postata pe zidul exterior al casei situate in Copou aminteste ca “aici a locuit fizicianul Stefan Procopiu”. Camera unde o gasesc pe doamna Rodica nu mai e plina de carti. Revistele de fizica nu mai tapeteaza peretii. Statura garbovita a distinsei femei se sprijina acum doar in tabloul cu fotografia sotului, in fata careia centenara se inchina acum ca la o icoana. “Am ramas singura, nu mai vreau sa traiesc. Oamenii erau altfel pe vremea mea, acum nu mai inteleg pe nimeni”, spune prof. Rodica Procopiu, un stralucit profesor de filosofie. A ajuns la aceasta varsta doar pentru ca a fost tot timpul in preajma tinerilor. Din 1972, cand sotul sau a parasit-o, a gazduit tineri studenti fara sa le ceara nici un ban. Se multumea doar cu faptul ca putea sa poarte la nivel intelectual o discutie care tindea spre cele pe care le purta cu marele savant.
Isi aminteste cum l-a intalnit prima data. L-a cunoscut la Chisinau in 1942. Ea era profesoara la Balti si a fost selectata in comisia de bacalaureat prezidata de profesorul Procopiu. Considera ca i-au unit cunostintele sale in domeniul artei. Profesoara de filosofie Rodica Procopiu i-a amintit atunci numele unui cunoscut pictor elvetian despre care el voia sa vorbeasca, dar memoria ii juca feste. Cu toate ca savantul era cu doua decenii mai in varsta, patru ani mai tarziu s-au casatorit. S-au mutat in casuta unde femeia locuieste si astazi, “Casa cu flori”, cum mai era numita la acea vreme. Pentru toti colegii si cunoscutii a fost ceva de mirare, pentru ca Procopiu se declarase celibatar convins, el iubind-o foarte mult pe mama sa, pe care a si invitat-o sa locuiasca la Iasi o vreme. Dar fiind foarte ocupat la universitate, nici pentru sotie nu avea timp, asa ca mama sa s-a intors in Barladul natal al savantului. Inainte de a-si uni destinele cu Rodica, profesorul a locuit cu chirie intr-o camera pe strada Pacurari, casa din Copou construind-o din economiile facute intr-un loc care pe atunci era intr-un fel de zona extra-urbana. “M-a impresionat inca de la inceput prin atitudinea sa fata de elevi, punea intrebari suplimentare pentru a surprinde intregul orizont de cunostinte”, a spus prof. Rodica Procopiu, care isi aminteste ca omul de stiinta era atat de dedicat cercetarii, incat rareori se culca inainte de ora 2.00. Uneori, termina abia la 5.00 dimineata cercetarile sale. “Spunea ca atunci cand faci un lucru de fond trebuie sa i te supui in totalitate”. Printr-o astfel de disciplina si prin descoperirile facute a ajuns profesorul Procopiu sa fie numit in doua randuri in comisia de acordare a Premiului Nobel, chiar daca informatiile din Romania comunista treceau cu greu peste hotare.
Procopiu a fost mai intai premiat in vremea regelui Carol al II-lea. De aceea, dar si pentru faptul ca nu acorda nici o atentie comunistilor, ba chiar ii critica in anumite sedinte, a fost sicanat si usor desconsiderat in primii ani ai comunismului. Apoi reinstalat pe piedestalul pe care il merita abia atunci cand Ceausescu a aflat ca mai multe universitati din SUA, Germania si Franta luasera in serios importantele sale descoperiri cu privire la “efectul Procopiu” si “fenomenul Procopiu”.
“Era singurul savant roman in viata trecut in acea a stiintei, un Who’s Who a fizicii mondiale, si au inceput sa-l respecte”, spune prof. Rodica Procopiu: “Nu aveam masina, dar i-a facut cadou Ceausescu un Moscvitch, el n-ar fi primit-o, dar a venit seful partidului, i-a dat si decoratia din aur, si masina”. Pentru ca, se stie, oamenii de stiinta sunt un pic cu capul in nori, la un moment dat nici nu stia ca-i a lui: “El vroia sa stie daca putea plati masina Academiei, dar masina era personala, insa el credea ca-i a Academiei”.
Ca om era extraordinar. Prieten cu Toparceanu care il vizita la universitate si prin laboratoare, l-a cunoscut si pe Enescu, si pe Sadoveanu. Iubea teatrul. Singura sa modalitate de recreere erau plimbarile pe la manastiri. Acolo mergea cu buzunarele pline cu bomboane pe care le daruia copiilor. Iubea natura si animalele de asemenea. Primul cadou facut sotiei a fost un catelus, un spitz pitic, pe care l-a scos din servieta ca pe un bibelou. Era un om foarte bun si de aceea era iubit nu doar la universitate, ci si de iesenii simpli. Avea si cateva pasiuni: ii placea sa ude florile, dar si sa bea cafea, iar ibricele se ascundeau pe sub mormanele de carti. Nu ducea lipsa de bani – avea un salariu de trei ori mai mare decat al sotiei, asa ca manca adesea la restaurant, dar avea si o angajata de la tara care le gatea si se ingrijea de casa. Insa cea mai mare pasiune a sa a fost fizica, iar daruirea pentru stiinta i-a adus si sfarsitul. A facut cateva infarcte din cauza surmenajului. In ziua cand a murit, la 82 de ani, Procopiu s-a ridicat de la masa la care lucra, s-a dus pe terasa si s-a asezat pe sezlong. Il tinea in brate pe Codita, un mic pechinez care-i era foarte drag.
INAINTEA LUI BOHR SI EINSTEIN
Stefan Procopiu s-a nascut la 19 ianuarie 1890, la Barlad, intr-o familie modesta, tatal sau fiind functionar (bugetar, cum ar veni astazi). Scoala primara si liceul le urmeaza in localitatea natala, dupa care, in 1908, ajunge la Iasi, unde absolva Facultatea de stiinte Fizico-Chimice. Devine preparator la universitate inca din timpul studentiei, lucrand in laboratorul ilustrului profesor Hurmuzescu.
In cadrul experientelor sale observa fenomenul modificarii tensiunii fortei electromotoare a unui element galvanic atunci cand se agita unul dintre electrozi sau lichidul din jurul lui. Despre aceasta tensiune electromagnetica va publica in 1912 si prima lucrare citata la nivel international. In anul urmator prezinta lucrarea “Determinarea momentului magnetic prin teoria cuantelor lui M. Planck”. Formula gasita de Procopiu avea sa fie dedusa ulterior de Bohr si Einstein, cel dintai primind la scurt timp si Premiul Nobel, insa prioritatea ii este atribuita, desi se vorbeste mai des de magnetonul lui Bohr si mai rar de “magnetonul Bohr-Procopiu”. Folosea fizica si in scopul ingrijirii sanatatii. In timpul dejunului bea continutul unui pahar cu apa in care punea cateva cuie mici ruginite, aceasta fiind cura lui zilnica de oxid de zinc. Intre 1914 si 1919 a facut studii doctorale la Sorbona. Atunci i-a cunoscut atat pe Einstein, cat si pe Bohr, cu care va intretine, la fel ca si cu alti savanti mondiali de renume, o lunga corespondenta.
.
| |
|
|
|