Dar aceasta simplitate ascundea o opera intreaga de sistematizare personala, dupa cum simplitatea infatisarii omului lui putea sa mascheze personalitatea cu numeroase resurse interioare".
Sunt unii savanti care au o evolutie lenta, descoperindu-si talentul relativ tarziu, in timpul facultatii. Dimpotriva, altii se dovedesc de timpuriu a fi personalitati remarcabile. Un astfel de caz a fost si marele matematician Gheorghe Titeica, ce s-a caracterizat, intreaga viata, printr-o mare putere de munca si un interes mereu viu pentru matematica, prin sarguinta si o creativitate exceptionala.
A facut studiile superioare la Universitatea din Bucuresti si la Scoala Normala Superioara din Paris, luandu-si doctoratul la Universitatea pariziana ”Sorbona”. A fost profesor la Universitatea din Bucuresti si la Scoala Politehnica. A fost membru al Academiei Romane, vicepresedinte si secretar general al ei; de asemenea, a fost membru al Societas Scientiarum Varsoviensis, la Societe de Sciences de Liege, membru corespondent al Academiei de Stiinte din Maryland si doctor honoris causa al Universitatii din Varsovia.
A adus constributii de seama in geometria diferentiala afina, unde a descoperit suprafetele (in 1906) si curbele (in 1911), care - la propunerea lui G. Loria (1862 - 1954) - ii porata numele; in opera sa, teoria retelelor si a congruentelor ocupa un loc de frunte. O bogata activitate a desfasurat la ”Gazeta matematica”, chiar de la aparitia acesteia (1895), cu articole, note, probleme. Este autor al unor apreciate culegeri de probleme de geometrie sintetica (aparuta in mai multe editii, prima din 1901), de geometrie analitica si in colaborare, al unui Vocabular matematic (1923).
Impreuna cu G. G. Longinescu (1869 - 1939) a infiintat (in 1905) revista ”Natura”. Prodigioasa activitate a acestui ilustru matematician cuprinde circa 300 de lucrari matematice sau de popularizare a stiintei.
Opere principale: Geometrie projective differentielle des reseaux (1923); Introduction a la geometrie differentielle projective des courbes (1931).
”Exista printre matematicieni o convingere intima si puternica, care-i sustine in cercetarile lor abstracte, anume ca niciuna dintre problemele lor nu pot ramane fara raspuns.” (Gheorghe Titeica)
.
|